eu cu mine

Eu nu prea vorbesc despre mine desi in aparenta asa s-ar zice. Am un blog unde povestesc diverse, sunt inconjurata de multi oameni la care tin. Cu toate astea acces la gandurile mele ascunse nu au multe persoane.
De fapt am incetat sa mai vorbesc despre mine de cand am racit relatiile cu Cristi, una din singurele persoane care putea intelege. Pana acum vreo 2 luni, cand un moment de slabiciune a determinat o pornire. Si din nou, am deschis o poarta pe care am zis eu ca e mai bine sa o tin inchisa.
Mi-a facut bine pe moment, acum nu mai e asa de bine. De altfel... chiar ma intreb cat e bine si cat nu si cine decide asta? Nu vreau sa devin patetica sau depresiva dar imi lipseste asta. Ti se da asa putin cate putin si apoi ti se ia. Cristi macar a zis din start si a fost omul de la care am invatat multe: acum sunt, maine poate nu mai sunt. Nu am pretins niciodata ca va fi mereu sau ca nu ma va dezamagi. Am fost pregatita sa mergem pe drumuri diferite si am zambit de fiecare data.