Pe curand!

Pentru o saptamana o sa intorc semnele de circulatie, o sa inchid cateva drumuri si poate o sa schimb sensuri.
Cu alte cuvinte, mai putin plastice, iau o pauza. Peste cateva ore plec in concediu. La nunta, la Sinaia, apoi Brasov, apoi plec la Dorohoi. Unde voi sta ceva timp. Unde voi avea, sper timp si momente pentru mine. De obicei escapada mea la Dorohoi in fiecare an are o legatura cu mine. Imi pun gandurile in ordine, iau hotarari si ingrop ce e de ingropat. Las toate in urma si ma intorc nou si mai putin vulnerabila.
Chiar sper ca zilele ce vor urma sa imi asez lucrurile din capu meu in ordine. Fiecare in cutiuta lui, in sertarasul lui. Asa am mai facut si poate o sa-mi iasa din nou.
Las ce e rau aici si nu mai gasesc la intoarcere. NU-mi iau cu mine nici laptop, nici cduri, nici muzica mea, nici o poza, nimic. Mi-am luat cateva haine si cateva carti. de ajuns. Am telefonul asa ca cei care imi vor simti lipsa stiu unde sa ma caute.
Pe curand!

pur si simplu

Cand eram adolescenta (acum ma simt ceva mai matura) ma intrebam mereu cum poti sa iubesti un om si apoi pur si simplu sa nu-l mai iubesti. Sa zici "te iubesc" si apoi sa zici sau sa gandesti la fel de simplu "nu te mai iubesc". Cum ajungi dintr-o stare in alta si cum iti dai seama ca e asa. Azi am gasit un raspuns destul de simplu. Cred ca un om nu-l iubesti, sau nu-l mai iubesti mai exact, atunci cand nu-ti mai este dor de el. Mi s-a intamplat de cateva ori, nu stiu daca asta inseamna ca am fost indragostita de aceste cateva ori. Sau macar de 2 ori pana acum.
Cand simt ceva pentru cineva (sa zicem o stare asemanatoare cu cea de acum, caci nu stiu cum s-o numesc) mi-e dor de el. Mi-e dor de el mereu, chiar si cand e langa mine la gandul ca peste putin timp nu o sa mai fie. Mi-e dor chiar si cand dispare pentru doua minute, desi stiu ca se va intoarce. Mi-e dor cand e cu gandul in alta parte pentru ca simt ca atunci nu e langa mine. Cred ca asta e un sentiment. Nu stiu cat de puternic si nici nu-l pot numi a iubi, poate ca n-am trait asta cu adevarat niciodata.
Stiu doar atat: in momentul in care nu-mi mai e dor de persoana in cauza, pur si simplu nu-l mai iubesc. indiferent daca l-am iubit sau nu inainte. pare foarte aiurea gandul asta, dar asa e. Pot duce cumva teoria asta si spre prieteni, dar la prieteni e putin diferit. Adica da, imi e dor de cei dragi, dar nu e un dor greu, dureros, apasator. E un sentiment de dor ceva mai frumos, la care zambesc. Cum e Dan, de exemplu. Unul din cei mai dragi si mai vechi prieteni. Sau Monica. Tin mult la ei. Mi-e dor de ei, pentru ca sunt departe. Dar de fiecare data cand ma gandesc la asta, zambesc. Stiu ca intr-o zi ii voi revedea si zambesc iar.
Poti zice la fel de usor te iubesc cat poti zice nu te iubesc. Sau nu te mai iubesc. Nu stiu de ce am scris atat de usor, pentru ca nici una din replicile astea nu sunt usor de zis sau de inteles. Dar asa imi dau eu seama. Cand imi este dor sau nu imi mai e dor. Daca persoana pe care credeam ca o iubesc nu e langa mine, iar mie nu mi-e dor de ea... inseamna ca nu o mai iubesc. Ca pot trai la fel de bine fara ea, sau poate mai bine. Nu stiu...
Nu mai stiu nici ce zic nici ce fac uneori... Acum imi e dor de cineva... dar nici asta nu stiu ce inseamna, in ciuda teoriei.

Snow Patrol - Chasing Cars

Si vin eu acum si intreb: Oare???

Inghetata cu artar si nuca

Mi-am cumparat astazi de la magazinul de la colt (adica acum 10 minute) inghetata... CU ARTAR SI NUCA!!! serios. Cu aroma de copac adica si de nuca. Aroma de nuca o simt, poate si cea de verde, nu am mancat artar deci n-am de unde sti. Dar e chiar buna, ma proclar fan.
A!!! Sa va mai zic si ca e marca "Bambino"? F tare!!!

FJSC

Momentan sunt cu gandul la concediu. Si la ziua de duminica, cand abia astept sa o vad pe Vivi mireasa si pe restul colegilor. Fostilor mei colegi. Inca nu imi vine a crede ca noi am terminat facultatea acum un an, ca a trecut atat de repede timpul si ca nu mai batem holurile FJSC. Ca nu mai facem misto de "domnul acela cu mustata", ca nu mai tremuram in fata laboratorului tv si in fata lu moraru, ca nu mai mergem zilnic la JEG sa bem cafeaua aia din pahar de plastic la 1 leu (una din cele mai bune cafele dealtfel), pizza de aia nasoala in farfurie de plastic... si tot asa.
Mi-e cam dor de colegi... De glumele pe baza lu Dula, de dezorientarea lu' Ghita, de rasul lu Vivi, de panica Adinei, de seminariile de la Preda cu eternii covrigi, pana si de plictisitoarele cursuri lu Coman cu aceleasi exemple. Si sa nu uitam de Petcu... eternul si fascinantul... mai copii mai... va ia mama drecului...
Seminarele de la Titulescu... cand ne duceam cu dimineata in cap pentru Balasescu. Sau ca sa ne vedem cu aia de la grupa 4. Grupa lu Cris... asa cred ca ne-am mai apropiat noi...
Frumoase amintiri din facultate. Cred ca le datorez in mare parte anului 4. Si lu Vivi ca a revenit printre noi. Asta ma face sa ma gandesc din nou la nunta de duminica... o sa fie frumos

o zi nebuna nebuna

De 2 zile la munca nu mai imi merge calculatorul. M-am facut cu unul nou, dar pana e gata curatat si pregatit pentru mine, mai dureaza. Deci pana atunci is ca o floare prin calculatoarele altora.
Is nebuna de cap, agitata, astept concediu si weekendul. Azi ne-a mai dat si idiotul teapa si nu a mai venit la munca, n-a raspuns la telefon... cine actualizeaza siteul, cine face treaba? Am zis nu ca aveam deja programata o treaba destul de urgenta. Ma simt inca vinovata pentru asta, dar n-am avut ce face.
Nu-mi dau inca seama dar cred ca am fost cam aroganta si rea zilele astea, am suparat ceva lume, inclusiv mi-am stresat colegii.
In rest... sunt in expectativa. Vreau ceva. Dar chiar nu mai stiu. Cred ca am nevoie de ceva mai multa incredere in mine. Si de oameni dragi de care mi-e f f dor. Dar care sunt cam departe.

Post pentru un prieten - stie el care

Cand ai o problema, primul pas spre rezolvarea ei este sa vorbesti despre.
Prietenii nu sunt cei ce rezolva probleme, pentru asta sunt profesorii de matematica sau partenerii de afaceri. Prietenii sunt cei care stiu sa asculte si cauta solutii impreuna cu tine. Cand esti nervos sau cand zici "nu mai pot" sau "nu mai suport" e bine sa faci un pas spre a depasi momentul.
Pentru mine, personal, e foarte greu sa zic "m-am saturat de tot". Asta e momentul cel mai grav in ceea ce ma priveste. Nu stiu daca pentru tine e la fel. Dar fiecare problema are o rezolvare pe undeva, trebuie doar sa o gasesti.
Am prostul obicei de a ma incarca cu problemele celorlalti, mi s-a mai zis. Dar stiu de ce o fac. Ii ajut sa treaca peste ele, pentru ca trebuie sa le si descarc.
Deci: invata sa vorbesti despre ce te enerveaza/ ce te doare. Striga. Stii cum e, copilul daca nu urla, maicasa nu ii da de mancare. Nu vorbi cu mine daca nu vrei. Dar vorbeste cu cineva. Bine, eu am sa fiu curioasa si oricum am sa te bat la cap.
Am vazut ca esti genul care si le ia pe toate pe cap si tot el le duce la bun sfarsit. Doar ca luandu-ti prea multe, ajungi sa nu le faci pe toate perfect, asa cum ai vrea. Deci, invata sa imparti. Mai ales problemele.

Cravata, caut proprietar

Am epuizat toate variantele, am intrebat pe toata lumea, tot nu stiu cum a ajuns acea cravata la mine in dulap, mai ales ca eu nu am pus-o acolo.
Cand am fost la Brasov la Ervin, pe dulapul sau din camera statea agatat un sutien. L-am intrebat ce e cu el, a zis ca nu stie, l-a gasit in casa cand facea curart. L-a agatat de sifonier in ideea ca proprietara va veni candva prin apartament, il va recunoaste si il va recupera. Intre timp s-a pus praful pe sutien...
La fel am facut si eu cu cravata. Am scos-o din sifonier, am agatat-o de biblioteca din camera si astept ca proprietarul sa vina, sa o recunoasca si sa si-o recupereze. Nu cer recompense, doar rezolvarea dilemei. Cand o sa am si un aparat foto disponibil, o sa ii fac o poza si o sa postez cravata pe blog, langa acest post. Am pus-o in celofanul ei, deci macar nu o sa se aseze praful.

people always leave

Ieri am avut o stare putin cam ciudata. Probabil si din cauza faptului ca e foarte cald si n-am avut curaj sa ies din casa, am stat cu jaluzele trase, in intuneric uitandu-msa incontinuu la filme.
Pe tot parcursul zilei mi-am notat pe o agenda tot felul de idei care imi treceau prin filtru gandirii - determinate si de film, evident- (nu stiu daca exista unul, dar in fine). Mi-au trecut multe ganduri, dar putine le pot percepe ca idei. Uitandu-ma astazi pe agenda am vazut sus de tot, ca un fel de titlu ca mi-am notat:

"u have right. people always leave."

Am scris mare si am ingrosat. Asa e. Nu stiu de ce am notat in engleza, poate ca nu doare asa tare cand o auzi intr-o alta limba. Si nici n-am curajul s-o scriu (cu atat mai putin s-o spun cu voce tare) dar asa a fost tot timpul. Si ma gandesc acum macar la 2 persoane. Doua situatii diferite. Prima nu a vrut asta, asa a fost sa fie. A doua, a fost o decizie. People always leave. Asa, fara cuvinte, fara cai de intoarcere. Poate de multe ori nici nu vor asta, dar sunt nevoiti. Era totul, acum nu mai e nimic.
M-am gandit oare pentru cati oameni am fost eu cea care... poate nici nu mi-am dat seama, poate am vrut sau nu. Acum cand folosesc cuvantul "leave" il folosesc in toate sensurile lui. Fizic si psihic, moral sau emotional, uman sau din alta lume.
Ce e interesant e ca la un moment dat pe aceeasi foaie am notat, ceva mai jos, in paranteza si cu litere mici de asta data "(sometimes they come back)".

Am cravata mea, sunt pionier

Am zis eu ca se intampla lucruri dubioase in viata mea.
Aseara, am ajuns acasa pe la 12. Pe la 12.30, ma hotarasc sa ma pun la somn. Eram cu fetele (colegele de apartament) si cu Daniel, prietenul lu' Micu. Ma duc la dulap sa imi iau pijamalele si in raftul de sus, unde imi tin lenjeriile de pat, prosoapele si alte chestii de genu, gasesc... o cravata barbateasca! Nou nouta, in ambalaj, frumusica de altfel, hand made, etc. Uimire! De unde a aparut si cui ii apartine??? Daniel: bah, a mea nu e! O intreb pe Alina: bai, Sorin are o singura cravata, nu e asta si oricum n-a venit niciodata cu ea la noi. Marin a lu Stefi saracu n-a venit in tara de la Craciun, deci nici in apartamentul unde stam aici. Ce baiat a mai dormit la mine? Dani! Dar Dani are 2 cravate maxim si amandoua militare. Si oricum a dormit la mine dupa concertul cu Metallica, unde cu siguranta nu ar fi avut la el o cravata. In rest... nici o varianta!
A mai dormit o data un baiat la noi, dar atunci eram cu bagajele in mijlocul casei, abia varuisem si nimic aranjat in dulapuri. Ramane dilema nerezolvata inca, a cui e cravata si cum a ajuns acolo? Si cum de n-am vazut-o pana acum?
Il sun pe Dani de dimineata, il intreb: Bah, stiu ca e o intrebare idioata, dar tu cand ai fost la mine ai avut cumva o cravata? Asta incepe sa rada si mai face si misto de mine: "Nu e a mea, o fi a celuilalt". Celalalt care? "Da eu stiu cu cine ma inseli?". Radem, glumim, dar totusi...
Am ras cu fetele, am sunat-o pe Cristina i-am povestit si ei, am ras si cu ea. Dar totusi nu am rezolvat aceasta dilema... cum a ajuns o cravata la mine in dulap, a cui e, de ce, si cum de nu stiu de ea? Dubios, foarte dubios!

Mi-e dor

De vreo 3 zile la rand, la radio (evident, radio 3net) aud de fiecare data cand il deschid melodia asta. O melodie f frumoasa de altfel, dar care simt ca ma urmareste deja.


Mai jos, versurile:

Cand spun "frumos", eu ma gandesc la tine
Visez ca sunt departe de cei rai
Te simt aproape, te simt in mine
Mi-e dor de ochii tai

Simt adierea gandurilor tale
Si-as vrea sa-ti fiu la poarta zurgalau
Sa ma auzi cand vantul o sa bata
Mi-e dor de parul tau

Caut parfumul care te-nconjoara
Caci mi-a lasat in suflet vraja sa
Iar doru-acesta jalnic ma doboara
Mi-e dor de gura ta

Si dac-as mai putea trai inca o viata
As vrea sa te pazesc de tot ce-i rau
Si n-am sa cer nimic in schimb vreodata
Mi-e dor de chipul tau

Iar dac-o sa-nteleg c-am asteptat degeaba
Si tot degeaba am sperat candva
Usor ma voi retrage in tacere
Mi-e dor de vorba ta

Fairytale Gone Bad

Dubiosenii

Se intampla lucruri dubioase in jurul meu. Serios. De parca toti oamenii se vorbesc desi nu se cunosc intre ei. De exemplu, ma trezesc ca aud aceleasi replici legate de mine de la oameni diferiti, in momente diferite ale aceleasi zile.
Sau: ieri, 2 prieteni dragi amandoi pana la urma si destul de departe unu de altul si de mine, insistau sa le dau accept la webcam. Sub un motiv sau altul. Unu sa-mi arate noua lui freza, altu ca si-a luat laptop nou si se bucura. Oki, toate bune si frumoase, chiar mi-ar fi placut sa le vad fetele. Atat ca la munca, de cand ne-au blocat accesul de pe server la yahoo... canci. Traiasca meebo, dar las-o balta monico cu webcamurile.
Pe aceeasi idee, azi, de dimineata, alt prieten, care de data asta se cunoaste cu unu din primii doi... la fel... Monica, da accept ca vreau sa vad daca merge. Nu merge bah, ca sunt pe meebo. Uf, ce pacat...
Azi, iar de dimineata, ma acuza Misu ca sunt profitoare. Nu mi-a gasit si un exemplu in acest sens, dar eu am dat din cap si inca astept. E adevarat, profitam de netul colegei de apartament. Ca eu n-am fost inca in stare sa ma duc sa-mi fac unul.
Tot din capitolul dubiosenii imi trimite azi cris o carte... "ca sa mai am ce citi" (unii intelegeti ghilimelele, restu le explic in particular.)O mica problema: era in germana, iar eu nu stiu boaba!

hi5

Deci da. Mare mai e gradina ta doamne. Si multi prosti sar gardul.
Alergam ieri pe hi5. Tampit site si ma intreb de multe ori de unde mania asta si de ce am cont acolo. Probabil din acelasi motiv pentru care am si blog, nestiut si necunoscut (motivul, bineinteles).
Deci. Ieri am ras mai mult de jumatate de ora gasind pe hi5 pe unu. Un tip. Primul meu prieten din clasa a 7a cred, cand aveam vreo 13 ani. De ce am ras? pai omu abia stia sa scrie romaneste (nu corect, ci sa scrie). Nu sunt rea. Dar iata ca tehnologia a ajuns si pana acolo. Ceea ce m-a facut inca o data sa ma intreb: de unde nebunia cu hi5? Si oare toti astia care au conturi de hi5 sunt de'al de pitzipoanca?
In acest sens am sa atasez aici si un filmulet cu Mircea Badea si ale lui opinii legate de acest... site? Apropo de asta, am inceput sa ma uit la tot mai multe filmulete cu badea pe youtube. Si sa ma distrez.

Super girls don't cry

I'm a supergirl.

Si din acest motiv n-am sa plang de data asta. Am mai facut-o si n-a avut nici un sens. Si daca te exprimi ce rezolvi? Nimic, dar absolut nimic.
Si daca urli si nimeni nu te asculta? Mai bine taci, mai si poluezi fonic inutil.
Daca spui lucrurilor pe nume... si ceilalti nu vor sa le asculte, daca prefera sa se ascunda dupa deget ca acolo e bine si e umbra. Nu faci nimanui bine, nici macar tie.
Nu, nu am sa plang. Nu, nu am sa te mai intreb, nu am sa mai insist. De fapt... nici macar de sanatate nu am sa te mai intreb. Nici tu nu o faci. Nu am sa alerg de fiecare data cand cred ca ai nevoie sa fiu acolo. Am sa alerg doar daca ai sa ma strigi. Si daca am sa stiu ca iti doresti asta cu adevarat. Si cred ca nici atunci nu am sa alerg. Am sa merg incet.
Nu, nu am sa plang. Nu aveti cum sa vedeti asta, poti crede ca am sa ma inchid in camera, am sa sting lumina si am sa bag capul sub patura lasand totusi o lacrima sa-mi umezeasca pleoapa. Nu, nu am sa fac nici asta. Plastica imagine, adevarat. Dar n-am s-o las sa devina realitate. Si stii de ce? pentru ca... nu stiu nici eu de ce, te-am lasat prea repede sa castigi prea mult teren. Si nu ai stiut ce sa faci cu el. te-as intreba daca stii versurile, dar nu le stii, asa ca ti le voi zice eu: "ai pierdut ce-atat de greu ai castigat". Nici nu stii.
Nu, nu am sa plang. Am sa rad, chiar atunci cand am sa te intalnesc, cand am sa-ti studiez de undeva de departe trasaturile ca alta data, cand am sa-ti vad mana si tigara aprinsa. Nici macar trista nu am sa fiu. Pentru ca nu pot. Pentru ca am facut asta de prea multe ori. Ar trebui sa stii si sa fi prevazut ca n-am sa mai pot.
Nu am sa plang. O sa-ti para rau? Nu, poate o sa-ti para bine ca n-am sa plang. Asa nu te vei simti vinovat. Nici nu ai de ce. De asta nu am sa plang. Intai pentru tine nu am sa o fac. Apoi pentru mine.

You can tell by the way
She walks that she’s my girl
You can tell by the way she talks she rules the world
You can see in her eyes that no one is her chi
She’s my girl my supergirl
And then she’d say it’s ok I got lost on the way
But I’m a supergirl and supergirls don’t cry
And she’d say it’s allright I got home late last night
But I’m a supergirl and supergirls just fly
And then she’d say that nothing can go wrong
When you’re in love what can go wrong
And then she’d laugh the night time into the day
Pushing her fears further along
And then she’d say it’s ok I got lost on the way
But I’m a supergirl and supergirls don’t cry
And she’d say it’s allright I got home late last night
But I’m a supergirl and supergirls just fly
Then she’d shout down the line tell me she’s got no more time
Cause she’s a supergirl and supergirls don’t cry
Then she’d scream in my face tell me to leave leave this place
Cause she’s a supergirl and supergirls just fly
She’s a supergirl a supergirl
She’s sowing seeds she’s burning trees
She’s a supergirl a supergirl
A supergirl my supergirl

Dragii mei,

cititori fideli ale acestor confesiuni. Am cam absentat in ultima perioada cu lucruri de scris. Nu va dezamagesc si ma iertati.
Ciudat, cand am hotarat sa-mi fac blogul am spus ca voi scrie doar pentru mine, dar am ajuns sa scriu si pentru voi. Norocul meu e totusi ca cititori fideli am putini si acestia sunt persoane dragi, deci inca simt ca scriu pentru mine. Cand voi simtit ca scriu doar pentru altii, voi inceta a mai scrie.
Deci... pentru ca am fost plecata la Brasov si ieri am stat toata ziua si am bolit in casa, nu am mai povestit mai nimic desi as fi avut ce. Am chiar doua datorii fata de mine, legate de 2 zile care au trecut nesemnalate, desi ar fi trebuit: 8 august si 9 august.
Am fost la Brasov dupa cum spuneam si duminica am descoperit un oras foarte frumos la poalele Tampei. Ceva din strazile si cladirile sasesti, din farmecul orasului de munte vizitat de ursi ce coboara din padure (putin periculos dupa ultimele intamplari), terase pe strada pietonala si cercei in Piata Sfatului. Mi-am luat vreo... 5? perechi asa ca am plecat fericita de acolo. Imi place sa fiu turist, asa ca m-am comportat ca atare. Am stat pe banca, la terase, am macat porumb fiert, clatite si floricele de porumb.
Concluzii:
imi plac oamenii, nu animalele cu 2 picioare;
prefer mirosul de brad mirosului de gratar
Imi place sa ascult cum curge apa, nu cum urla muzica in boxe, fie ea si muzica buna
Zicala cu "Omul sfinteste locul" nu mai e valabila, omul strica locul e mai real.

Incotro

Pe acelasi sistem in care sapt trecuta am plecat la mare, acu iata-ma la Brasov. Am plecat cu laura vali si ervin asa, dintr-o data si neplanificat, am stat toata noaptea cu ervin si pleto la o sticla de "wiski" si niste beri (de toti banii) si astept plecarea la Plaiu' Foii. Frumos oras Brasovul, aer curat si liniste. Incredibil. De precizat ca la sticla aia am colaborat f putin, dar s-au descurcat ei doi foarte bine.
De fiecare data cand plec din Bucresti ma cuprinde asa o senzatie de bine si incept sa-mi pun iar intrebarile alea dubioase referitoare la timpul meu viitor. Pot eu sa raman in bucuresti, sa traiesc o viata printre betoane sau o sa imi iau intr-o zi zborul. Si daca o sa plec unde am sa ma duc, si ce am sa fac?
Cred ca am nevoie de un sut in fund la un moment dat, nu stiu cand va veni momentul, dar intr-un fel sper sa vina mai repede. Niciodata nu am crezut atunci cand am plecat din orasul de la poalele dunarii, Tulcea mea cea frumoasa, cu un farmec aparte, cu oamenii aia misto, cu faleza si toate cele ca o sa ma intorc. Si nu, nu am sa ma intorc. Dar ma gandes f des incotro?

Folk you

De azi si pana sambata noapte in Vama se va intampla un lucru foarte frumos, care se numeste Folk You. Din nefericire eu chiar nu am cum ajunge anul acesta, dar imi pot aminti de editia de anul trecut si va pot spune ca festivalul asta merita toti banii. Impropriu zis banii ca nu te costa nimic biletul. Doar drumul pana la mare si ce mai bei pe acolo. Cortul e tot cort, iar muzica e pe plaja. Am stat anul trecut doua nopti cu fundul in nisip si gura cascata (nu de somn, poate de la prea mult cantat) in fata oamenilor acelora minunat de frumosi care deseneaza o lume cu o chitara.
Dinu Olarasu, Nicu Alifantis, Mircea Vintila & Brambura, Mircea Baniciu, Florin Chilian, Victor Socaciu & Biroul Executiv, Mircea Florian, Vasile Seicaru, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Narcisa Suciu, Ducu Bertzi & Mihai Nenita, Poesis, Ecoul, Maria Magdalena Danaila, Maria Gheorghiu, Magdalena Puscas, Adrian Ivanitchi, Emeric Imre, Alina Manole, Ana-Maria Bordean si inca vreo 10 nume vor fi acolo.
Macar pentru 7-8 nume de aici si tot ar trebui sa fiu acolo, dar asta e, m-am cam plimbat destul in ultimele saptamani.
Pentru cei care totusi ajungeti in zona, nu pierdeti asta, s-ar putea sa fie unul din acele momente unice.

PS. Imi retrag cuvintele pt Socaciu la rugamintea lui Possa, m-a convins. Asta e, toti au cantat candva cu de alea cu "Traiasca Ceausescu, partidul si poporul"

gadilare de orgoliu

cel mai greu e noaptea. Ziua e usor sa fii curajos, sa pretinzi ca nu-ti pasa, ca esti bine, ca viata e frumoasa, ca cei care ii iubesti te iubesc la fel, etc. Dar seara, seara e cel mai greu. Cand te retragi in coltul camerei tale, intre lucruri ce-ti aduc aminte de ce ai tu mai drag, intre aceeasi pereti carora le cunosti fiecare imperfectiune, ei bine, atunci e mult mai greu.
Dar nu la asta ma gandeam acum. E un gand de acum jumatate de ora. Acum vreau doar sa-mi cultiv putin narcisism pentru ca ma simt foarte bine.
Sunt cea mai frumoasa din orasul acesta (am scris poezia asta o data pe blog, nu ma repet). Sunt unul din putinele lucruri bune care ti se pot intampla, sunt zambetul de dimineata, poti chiar sa-ti inlocuiesti cafeaua cu mine. Sunt linistea de seara, energia de dimineata si resursa pentru restul zilei. Sunt umarul pe care poti plange si paharul cu care poti ciocni. Ce mai, sunt momoo (cum ar zice Monica sau Luana, restul nu stiu cat ar intelege dar e o gluma destul de buna). Ce mai sunt? Sunt o desteapta, iubita, oamenilor le este dor de mine. Uneori da, sunt rea, egoista si depresiva. dar nu pentru mult timp. Atat, cat sa echilibrez sacul de calitati, nu exista doar perfectiune. Nu sunt perfecta. Dar iti poti inchipui ca sunt.
Gata, m-am ras destul. Si voi de mine.
Sunt poza de aici si oricare ala cu soare, caldura si lumina. Daca vreti, pot fi si aer conditionat, ca asta cu lumina si caldura nu si-o doreste nimeni in luna august.

"Sa moara capra vecinului"

Pentru ca Cutie a renuntat la a mai scrie pe blog mi-a ramas mie "datoria" de a prezenta teoria de aseara. La romani, s-a dus drecu' zicala "Sa moara capra vecinului". A murit, nu exista, nu se mai aplica. Acum in picioare este "Sa moara vecinul sa-mi ramana mie capra".
Gata, am dezvoltat si facut public aceasta teorie, va pot povesti de taximetristul de aseara. Cam negricios asa (el a zis-o, nu eu). M-a dus cu 120 km/h prin bucuresti de am zis ca mor de inima pe drum (avea doar o dacie, nu va inchipuiti), am facut drumul de la Cris pana la mine in 10 minute. Cred ca au fost 10 minute, pentru mine drumul a durat 3 manele, dintre care una de doua ori. Era cu vagabontul meu. M-am chinuit sa tin minte versurile ca erau amuzante (nu la fel ca pumnii mei minte nu are) dar de ieri pana azi am uitat.
Si inca ceva ce ma gandeam sa povestesc: niciodata sa nu va asezati la coada intr-o farmacie daca in fata sunt 2 babe! Schimbati farmacia, coada sau cartierul. Orice! Cand se apuca sa povesteasca despre Ministerul Sanatatii, spitalul, doctorul, casa de asigurari, retete, etc... Si mai tin si farmacista de vorba si tu vrei doar o crema care nu poti sa o platesti mai repede!

eu cu mine

Eu nu prea vorbesc despre mine desi in aparenta asa s-ar zice. Am un blog unde povestesc diverse, sunt inconjurata de multi oameni la care tin. Cu toate astea acces la gandurile mele ascunse nu au multe persoane.
De fapt am incetat sa mai vorbesc despre mine de cand am racit relatiile cu Cristi, una din singurele persoane care putea intelege. Pana acum vreo 2 luni, cand un moment de slabiciune a determinat o pornire. Si din nou, am deschis o poarta pe care am zis eu ca e mai bine sa o tin inchisa.
Mi-a facut bine pe moment, acum nu mai e asa de bine. De altfel... chiar ma intreb cat e bine si cat nu si cine decide asta? Nu vreau sa devin patetica sau depresiva dar imi lipseste asta. Ti se da asa putin cate putin si apoi ti se ia. Cristi macar a zis din start si a fost omul de la care am invatat multe: acum sunt, maine poate nu mai sunt. Nu am pretins niciodata ca va fi mereu sau ca nu ma va dezamagi. Am fost pregatita sa mergem pe drumuri diferite si am zambit de fiecare data.

Nebunie

Joi seara. Pana pe la ora 24.00 am stat cu Micu si ne-am uitat la One Three Hill (de parca nu mai vazusem episoadele astea). Imi pun ceasul sa sune la 9.30 sa plec vineri la munca. La 4 dimineata suna telefonul. Dini.
Ce faci, dormi? Voiam doar sa ma asiguri daca dormi. Dar acu ca te-am sunat nu mai dormi, nu?
Bai, nu. Dormeam. Da acu m-am trezit.
Ce bine! Bem si noi o cafea?
Pai... da tu esti in bucuresti?
Pai noi acu am ajuns, suntem in Militari. In drum spre Constanta. Dar nu mai dormi, nu? Auzi: daca nu mai dormi n-ai merge cu noi la mare? Mai am un loc in masina. Da maine n-ai servici?
Cand m-a oprit asta pe mine? Ba da, merg.
Bine, pai hai explica-mi cum ajung la tine, fa-ti bagajul si ne vedem in 10 minute. Iesim pe autostrada si bem cafeaua la mare.
Mai bine vin eu la Unirii, e mai simplu.
Bine, hai da in 10 minute esti acolo.
Nu stiu cand mi-am aruncat 3 haine in bagaj, cand m-am imbracat si am cerut bani de la Stefi (nici bani nu aveam) si uite-ma acu la mare. Nu prea am avut timp sa ma gandesc ce fac. Mai bine.
In masina, la Unirii, era si Marcel, Anca, Tiganu, Alex, Iulia. Noroc cu Loganurile astea mari de 7 locuri. Ne dam seama ca nu avem aparat foto, o sun pe cristina, o trezesc, trecem pe la ea pe la bloc, coboara cu aparatul si... avem si aparat.
Atat ca ma duc sa ma bucur. Asta a fost nebunia mea de azi. Frumoasa dealtfel.