15 mar. 2008

trei clisee

Ciudat cum timpul le rezolva pe toate. E un cliseu, stiu. Dar timpul te invata sa uiti. Din pacate te invata sa uiti si pe cele bune, nu doar pe cele rele. Pana la urma e un fel de echilibru. Uiti ce e pe plus, uiti ce e pe minus si ajungi la o zona neutra. Si cand vorbesc de timp, ma refer si la o perioada mai scurta, nu la ani intregi. Ma gandeam astazi cat de departe e vara care a trecut de mine. Am avut tot felul de sentimente ciudate vara care a trecut, imi doream tot felul de lucruri pe care acum sincer nu mi le mai doresc si ma gandesc cum putea oare sa imi treaca asa ceva prin minte. Sau ma gandeam la cat de fascinata eram acum o luna de plecatul, respectiv mutatul din Bucuresti. Acum nu mai sunt sigura ca imi doresc asta. Si nu a trecut decat o luna.
E ciudat cum suntem noi, oamenii. Cat de siguri suntem de anumite sentimente, care de fapt daca stai sa le analizezi si sa treaca putin timp peste ele, vezi ca lucrurile sunt diferite. Sunt sigura, de exemplu, ca daca peste 3 saptamani plec la Sibiu (asa cum am stabilit cu fetele - care sper sa nu se razgandeasca) cand ma voi intoarce voi vrea din nou sa ma mut acolo si voi fi fascinata zile intregi de alt mod de viata decat al meu. Dar la fel, apoi ma voi intoarce la mine si la ce traiesc acum si voi suferi de suficienta (boala grea si nerecomandata, dealtfel).

Ochii care nu se vad se uita. Alt cliseu. In asta nu prea cred, dar cred, de exemplu, ca tot timpul este cel responsabil de asta. Nu e vorba de distanta dar e vorba de oameni, care in timp se schimba. Si ca ajungi la un moment dat sa iti dai seama ca vorbesti cu un strain, care, pentru ca n-a fost langa tine atat de mult timp, abia daca iti mai amintesti ce te fascina la el. Nu dau nume sau circumstante pentru ca sunt multe in capul meu acum si nu pot sa ma refer la unul din exemplele traite.

Sunt, evident, si cateva exemple care intaresc regula. Al treilea cliseu, demonstrat de data aceasta. In viata mea sunt cativa oameni pe care nici timpul, nici distanta, nici noii prieteni sau iubiti nu-i vor scoate din inima mea. Sunt cativa oameni care ii iubesc foarte mult pentru asta si la care ma gandesc mereu si le multumesc pentru ca sunt asa. Multumesc Monica, Lumy, Dan, Alex, Gelu, Floricel si inca alti cativa care poate am uitat sa va scriu aici dar care stiti atat de bine tot. Si nu , pentru voi, ochii care nu se vad le duc dorul.

1 comentarii:

clarimonda spunea...

imi place mult cum scrii uneori si cum reusesti sa mai faci sa ma gandesc la lucruri trecute si "uitate". cred ca nu ti-am zis niciodata dar trebuie sa o spun acum. am cateva motive pentru care te admir foarte mult. care sunt alea? o sa vorbim noi personal. ca cica ..s-ar auzi pe aici pe la noi ca e posibil sa ne mutam inapoi in romania si poate chiar in bucuresti. te pup si sa nu te schimbi..