amintiri (I)

Citeam la Anka pe blog amintirile ei din liceu cu personaje cunoscute si dragi. Si ma gandeam la anii mei de liceu. Nu am avut o viata de liceu, in orice caz nu una ca a lor. Viata mea frumoasa de liceu incepea... inafara liceului. Adolescenta mea a insemnat Palatul Copiilor, iar Palatul copiilor, o a doua familie. Acolo am avut tata adoptiv (Domnul Dobrescu) si mama adoptiva (profa de eco Iosifescu), am avut unchi (davideanu, Vlahos); l-am avut pe Gelu care a fost un fel de unchi-prieten-frate- confident, am avut cateva surori (monica si Flory si Iulia care era o sora mai mica), cateva verisoare (Lily, Adina, Catalina, Elena, etc.etc....) si l-am mai avut pe Mihai prieten-frate-confident-erou-exemplu-idol-tata si bunic. El a fost putin din toate. De la el am invatat cele mai multe. Imi aduc aminte si acum cum ne-am imprietenit. Eram la o zi a mediului la ARBDD si ma plictiseam ingrozitor. Ascultam mult Vama Veche la timpul acela si scrisesem pe o foaie albastra "Fericirea e ceva care nu se atinge niciodata". Iar pe spate "Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata". Stiu ca inceput pe acea foaie o discutie legaat de fericire, unde mihai imi spunea ca el nu o mai cauta, acum o asteapta si multe alte lucruri pe care acum nu mi le mai amintesc. Sunt sigura ca mai am foaia aia acasa pe undeva, deoarece am pastrat-o cu sfintenie multi ani dupa momentul ala.
Perioada liceului la Palat a fost intr-adevar cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Iar avetura, sau nebuniile, au inceput dupa prima plecare la Pestera Liliecilor, deplasare pe care mi-o amintesc destul de bine si acum. Am plecat cu domnul Davideanu si cu Prof, cu inca 3 baieti mai mari (mihai, unu de la speo si unul parca era de la foto video) si mai erau multe fetite de clasa a 7-8 tot de le foto-video. Eu eram a X-a deja si de mult imi doream sa merg cu speologia intr-o deplasare. Stiu ca mi-a fost foarte frica sa intru peste tot, de fapt am strabatut doar una dintre galerii, cea mai usoara si m-am intors afara apoi. Am ras si am facut misto de copilele alea mici, le-am compus cantecele si le strigam Andre. Am fost foarte rai atunci, stiu ca au inceput sa planga cateva, sa ne vorbeasca urat. Eram capul rautatilor, cu Mihai in frunte si stiu ca una din alea mici m-a urat multi ani apoi dupa ce ne-a strigat ca suntem ingrozitori, ca ne meritam unul pe altul, etc etc...
Cam asa a inceput. Cu o deplasare la o pestera. Speologia apoi a adus ceva nou in viata mea: spiritul de aventura, dorinta de a ma autodepasi , de a scapa de complexe, de a putea sa fac si eu ce fac altii, sa pot intra si eu in toate hornurile, gaurile, galeriile, etc unde puteau intra altii; am descoperit adrenalina rapelului (primul rapel in hornul mare de la km 8 si primul in aer liber in Chei).
Au urmat apoi multe multe deplasari cu orice ocazie, uneori weekend de weekend. Mereu am fost genul de persoana careia ii place sa se plimbe. Astept doar un hai si plec. Oriunde, cu orice dar nu cu oricine. Aici sunt selectiva. Dar oamenii care ii cunoscusem erau foarte interesanti, ma inscrisesem la speo si imi placea foarte tare asa ca oriunde am fi plecat era o aventura. Ne luam corturile in spate, de multe ori nu plecam decat cu bani de drum (nu fumam pe atunci si ce bine era) si mancarea pe care o gaseam acasa prin frigidere. Ne descurcam din ce aveam, faceam un foc si daca era norocul si de o chitara nu prea ne trebuia mai mult.