Venim de departe si mergem departe

Cum spuneam ieri, am ramas restanta cu cateva lucruri despre care mi-am dorit sa scriu. Si cel mai important este probabil "Omul bun" de vineri. Un spectacol asa cum ma asteptam sa fie, intens, de suflet, cu oameni minunati, cu Sala Palatului plina, oameni pe scari, in picioare, multe multe cantece.
A lipsit Tatiana Stepa pe care o asteptam poate cu cea mai mare emotie. Si, culmea, nu s-a cantat Miruna! Cred ca cineva a stiut ca Roxana nu vine, asa ca draga mea... nu m-a mai intrebat nimeni de camasa ta de noapte. Am invatat insa de la Maria Gheorghiu ca atunci cand o femeie pierde dragostea are 2 variante: sa se arunce in hau sau sa o cante. Si am invatat sa cant mai mult (chiar daca n-am ureche muzicala sau voce deosebita). Apoi ne-a reamintit Seicaru ca in fiecare an trecem pe langa ziua noastra de nastere si pe langa ziua mortii noastre. Pe una o cunoastem, pe cealalta nu. Tocmai sarbatorirea uneia dintre ele pare sa o indeparteze pe cealalta. Am simtit un gol imens cand am auzit vocea lui Pittis. Mi-au dat lacrimile de cateva ori in timpul spectacolului si mi-am adus aminte ca lacrimile de fericire sunt cele mai frumoase, mai frumoase decat un cantec, un zambet sau un sarut.
Maine ma voi duce la Karma, in Expirat, tot din categoria folk. Dar momentul pe care il astept cu mare strangere de inima si in speranta unei fericiri interioare este Emeric Imre (si al lui nebun de alb) care urmeaza sa apara in Expirat luna aceasta. Asta pana la vara si pana la Folk You.