Recitesc (oare pentru a cata oara) cartea mea de capatai daca as putea s-o numesc asa, Marele Singuratic.
Probabil ca ati observat deja asta la statusurile mele care vorbesc despre singuratate si despre comunicare si despre oameni si despre cuvinte. Iubesc cartea asta cu toate ideile pe care mi le (re)aduce aminte si in care am crezut mereu.
Rasfoiesc foaie cu foaie cartea ce acu a devenit foarte uzata, cu foi care s-au rupt dar sunt la locul lor, cu adnotari pe margine si randuri intregi subliniate. Ce am invatat eu din Marele Singuratic?
Ca indiferent de cat de sus ai cadea, ai sa te poti ridica.
Ca nu ai de ce sa iti fie frica de nimic, nici macar de singuratate. "singuratatea te vindeca de durerile pe care tot ea le provoaca, cu conditia sa o privesti in fata. Cand nu esti, atunci e foarte rau!"
Iubesc cartea asta si as rasfoi=o oricand fila cu fila si stiu ca de fiecare data gasesc un nou sens lucrurilor din ea si din viata mea. Am vazut in Marele Singuratic oameni din viata mea, m-am vazut pe mine si am vazut lupta pe care am dus-o cu ganduri si sentimente in care am crezut mai mult si mai putin.
Nu este cea mai buna carte care am citit-o, am citit zeci de carti mult superioare. Dar pentru mine asta ramane ACEA carte. Care mi-a dezvaluit adevaruri care erau in fata mea si pe care nu le puteam vedea.
Este cartea care mi-a dat raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu stiam ca le am. "Fiindca intotdeauna dorim lucruri nemotivate, cele motivate fiind cele care ne chinuiesc pe noi".
Daca ma intrebati de ce am obsesia cu aceasta carte... e pentru ca personajul a iesit invingator in lupta cu destinul. A fost lovit, a cazut, s-a ridicat si a reusit sa nu urasca pe nimeni din asta desi ar fi avut pe cine. Adica nu a fost mic asa cum parea in ochii altora. In schimbul acestui lucru, a reusit ceva ce putini reusesc: sa fie liber, sa nu-l lege nimic de nici un lucru material sau moral. Singur si liber si totusi fericit.
Adevar care s-a schimbat oarecum, pentru ca si iubirea isi are locul ei in viata, iubire care chiar daca nu aduce numai fericiri si care in cazul cartii se termina mai mult decat nefericit, iti lasa totusi un zambet, o libertate si o implinire.
\simti ca ai dreptul sa gandesti si sa faci orice.
Mi-era dor de cartea asta.. cred ca mi-era dor sa mai petrec timp cu cartile mele...
31 mar. 2009
30 mar. 2009
Acum ma intelegi?
Promiteam o continuare.
Cand spun: tu, omule, inavat sa daruiesti si sa primesti fara sa ceri nimic in schimb, de fapt ai zice ca ma contrazic. Adica daca invat sa primesc... (si desi pare simplu, e mult mai greu sa inveti sa primesti) trebuie sa invat sa daruiesc, deci platesc pentru asta. Si atunci... ce mai e gratis pe lumea asta?
Ai inteles, nimic.
Si totusi. Eu cred in a darui. Cred in a darui fara sa ceri nimic in schimb persoanei careia ii daruiesti. Singurul lucru de care trebuie sa fii constient si unde persoana in cauza trebuie sa te ajute este siguranta pe care trebuie sa ti-o ofere. Siguranta ca merita sa daruiesti. Nu, nu e un pret. E un lucru care se intampla tot in capul meu, daca vorbesc acum de mine. Trebuie sa ma conving ca omul caruia ii daruiesc merita si nu cer nimic in schimb. Si daca pe tine, om drag, te-am primit in viata si in sufletul meu, e pentru ca am crezut ca meriti. Si nu iti cer nimic in schimb. Nu-ti cer sa ma iubesti la fel, nu-ti cer sa iti pese la fel, sa te comporti ca mine sau sa crezi in lucrurile in care eu cred. Iti cer sa inveti sa primesti de la mine si de la altii. Si iti cer sa nu arunci ce iti daruiesc sau sa calci in picioare. Pentru ca eu trebuie sa cred ca meriti, sa stiu in fiecare zi ca nu am facut o greseala.
Da, e adevarat, in viata totul e echivalent. Eu vad lucrurile ca pe o matematica, unde mereu la mijloc este semnul egal. Tu, om drag, ai sa primesti de la mine. Si dispretul care mi-l oferi in loc il vei primi la randul tau, nu de la mine. Il vei primi atunci cand si tu la randul tau alegi sa daruiesti. Deci pana la urma, tot exista un pret, doar ca niciodata nu ai sa-l platesti celui caruia il datorezi.
Iubim pentru a fi iubiti, strangem in brate pentru ca avem la randul nostru nevoie de o strangere in brate, spunem "te iubesc" pentru ca vrem sa auzim asta, zambim ca sa ni se zambeasca, daruim ca sa primim. Oricat de urat ar parea, asta e tristul adevar.
Eu zic asa: haideti sa invatam macar ca nu trebuie sa fie vorba de o ecuatie cu aceleasi necunoscute. Oricum o sa asteptam sa primim, nu ne putem schimba. Dar sa invatam sa primim de unde ni se ofera, nu de unde oferim. Sa zambim celui care nu ne zambeste si cineva ne va zambi. Daca iubesti, spune "te iubesc" fara sa astepti nici o plata in schimb. O sa ti se spuna si tie la randul tau candva si poate n-ai sa poti raspunde. Atunci ai sa intelegi. Nu minti "si eu te iubesc" daca nu este asa, doar ca sa nu ranesti. Vei rani mai mult asa.
Imbratiseaza pe cineva care ti-e drag si care are nevoie de asta. Nu imbratisa pe cineva pentru ca de fapt iti doresti ca persoana in cauza sa te imbratiseze pe tine si stii ca iti va raspunde.
Saruta pentru ca iti doresti asta, nu pentru ca vrei sa te sarute ca raspuns.
Intr-o zi vei primi toate lucrurile acestea drept rasplata. Doar ca nu alegem noi asta. De la cine primim, cui daruim. Pur si simplu astea sunt niste lucruri pe care nu putem alege.
Nu putem alege pe cine iubim, dar putem alege in fata cui ne deschidem inima. Cui ii dam voie sa intre in viata noastra si cui nu.
Voi nu ma intelegeti de ce am facut unele alegeri. Ma puteti judeca asa cum o faceti acum multi dintre voi, desi imi sunteti prieteni si ma iubiti. Nu intelegeti si incercati sa ma convingeti ca gresesc. S-ar putea sa aveti dreptate. Dar s-ar putea sa existe o mica sansa sa am eu dreptate. Si nu pot si nu vreau sa nu profit de aceasta mica sansa.
Eu mai cred in oameni. Nu asa cum credeam candva. Dar incerc sa cred atat cat mi-a mai ramas de crezut.
Acum ma intelegi?
Cand spun: tu, omule, inavat sa daruiesti si sa primesti fara sa ceri nimic in schimb, de fapt ai zice ca ma contrazic. Adica daca invat sa primesc... (si desi pare simplu, e mult mai greu sa inveti sa primesti) trebuie sa invat sa daruiesc, deci platesc pentru asta. Si atunci... ce mai e gratis pe lumea asta?
Ai inteles, nimic.
Si totusi. Eu cred in a darui. Cred in a darui fara sa ceri nimic in schimb persoanei careia ii daruiesti. Singurul lucru de care trebuie sa fii constient si unde persoana in cauza trebuie sa te ajute este siguranta pe care trebuie sa ti-o ofere. Siguranta ca merita sa daruiesti. Nu, nu e un pret. E un lucru care se intampla tot in capul meu, daca vorbesc acum de mine. Trebuie sa ma conving ca omul caruia ii daruiesc merita si nu cer nimic in schimb. Si daca pe tine, om drag, te-am primit in viata si in sufletul meu, e pentru ca am crezut ca meriti. Si nu iti cer nimic in schimb. Nu-ti cer sa ma iubesti la fel, nu-ti cer sa iti pese la fel, sa te comporti ca mine sau sa crezi in lucrurile in care eu cred. Iti cer sa inveti sa primesti de la mine si de la altii. Si iti cer sa nu arunci ce iti daruiesc sau sa calci in picioare. Pentru ca eu trebuie sa cred ca meriti, sa stiu in fiecare zi ca nu am facut o greseala.
Da, e adevarat, in viata totul e echivalent. Eu vad lucrurile ca pe o matematica, unde mereu la mijloc este semnul egal. Tu, om drag, ai sa primesti de la mine. Si dispretul care mi-l oferi in loc il vei primi la randul tau, nu de la mine. Il vei primi atunci cand si tu la randul tau alegi sa daruiesti. Deci pana la urma, tot exista un pret, doar ca niciodata nu ai sa-l platesti celui caruia il datorezi.
Iubim pentru a fi iubiti, strangem in brate pentru ca avem la randul nostru nevoie de o strangere in brate, spunem "te iubesc" pentru ca vrem sa auzim asta, zambim ca sa ni se zambeasca, daruim ca sa primim. Oricat de urat ar parea, asta e tristul adevar.
Eu zic asa: haideti sa invatam macar ca nu trebuie sa fie vorba de o ecuatie cu aceleasi necunoscute. Oricum o sa asteptam sa primim, nu ne putem schimba. Dar sa invatam sa primim de unde ni se ofera, nu de unde oferim. Sa zambim celui care nu ne zambeste si cineva ne va zambi. Daca iubesti, spune "te iubesc" fara sa astepti nici o plata in schimb. O sa ti se spuna si tie la randul tau candva si poate n-ai sa poti raspunde. Atunci ai sa intelegi. Nu minti "si eu te iubesc" daca nu este asa, doar ca sa nu ranesti. Vei rani mai mult asa.
Imbratiseaza pe cineva care ti-e drag si care are nevoie de asta. Nu imbratisa pe cineva pentru ca de fapt iti doresti ca persoana in cauza sa te imbratiseze pe tine si stii ca iti va raspunde.
Saruta pentru ca iti doresti asta, nu pentru ca vrei sa te sarute ca raspuns.
Intr-o zi vei primi toate lucrurile acestea drept rasplata. Doar ca nu alegem noi asta. De la cine primim, cui daruim. Pur si simplu astea sunt niste lucruri pe care nu putem alege.
Nu putem alege pe cine iubim, dar putem alege in fata cui ne deschidem inima. Cui ii dam voie sa intre in viata noastra si cui nu.
Voi nu ma intelegeti de ce am facut unele alegeri. Ma puteti judeca asa cum o faceti acum multi dintre voi, desi imi sunteti prieteni si ma iubiti. Nu intelegeti si incercati sa ma convingeti ca gresesc. S-ar putea sa aveti dreptate. Dar s-ar putea sa existe o mica sansa sa am eu dreptate. Si nu pot si nu vreau sa nu profit de aceasta mica sansa.
Eu mai cred in oameni. Nu asa cum credeam candva. Dar incerc sa cred atat cat mi-a mai ramas de crezut.
Acum ma intelegi?
29 mar. 2009
who cares?
Am uneori niste stari despre care pur si simplu mi-e rusine sa vorbesc. Nu pentru ca ar fi ceva de ascuns, dar e ceva de care mi-e mult prea frica.
Si mai rau e ca astazi cand am intrat in starea asta de frica-depresie-angoasa-panica sau nu stiu cum s-o numi, am cautat sprijin in jur. Am inceput sa dau telefoane, am rascolit lista de messenger, doar-doar cineva ar putea remarca ca se intampla ceva cu mine.
Rezultat negativ. M-am crizat si am incercat sa nu cad in extreme. Stiu ca oamenilor le pasa de mine. Si stiu ca exista multi pe lumea asta care ar face lucruri pentru mine sau alaturi de mine. Sau cel putin asa zic.
Dar unde sunt acesti oameni in momentul cand ai nevoie de ei? Cand ti-e frica sa zici: "am nevoie de ajutor" si astepti sa se intample o minune si cineva sa observe asta. Oamenii au devenit oare prea egoisti preocupati de ce li se intampla lor si nu mai au timp sa observe ce se intampla celor din jur? Eu stiu ca as fi observat ca cineva are nevoie de ajutor.
As vrea sa stiu ca exista macar un om pe lumea asta care sa stie in fiecare zi ceva despre mine. Daca maine as disparea pur si simplu sa observe tot maine, sau macar poimaine. Nu peste 3-4 zile cand s-ar vedea ca lipsesc de la munca si nu raspund la telefon.
As vrea sa cred ca exista oameni care simt cand mi-e rau asa cum eu simt ca au nevoie de mine. As vrea sa fie mai putin preocupati de ei insisi.
As vrea sa cred mai mult in oameni, asa cum o faceam si voi imi ziceati ca gresesc. Si cat imi lipseste greseala asta...
Si de ce ma mai agit? Chiar ii pasa cuiva?
Ii pasa in masura in care are nevoie de ceva din ce am. Fiecare isi ia si apoi pleaca. Cei cu mustrari de constiinta incearca o falsa recunostinta care ii mai tine dupa atatia ani langa mine. Hm... te recunosti aici? Pacat... mai bine te recunosteai in lista celor ce iau si pleaca. Ei sunt sinceri macar.
O sa am oameni langa mine atata timp cat am sa le ofer, nimeni azi nu mai sta langa tine pe gratis. Costa. Totul. Cand imbatranim si ramanem in urma cu toate, nu mai avem c oferi decat amintiri. Care valoreaza doar pentru noi. De aceea vad pe strada atat de multi batrani singuri si tristi. Nu mai au ce oferi, nu mai au pe nimeni in jur. Decat, cei mai norocosi, cativa prefacuti ce ofera o falsa recunostinta.
Ce vreau eu de la tine e sa nu vrei lucruri care costa. Vreau sa inveti sa primesti si sa oferi gratis. Ma contrazic? Nu... despre asta mai bine in postul urmator.
Si mai rau e ca astazi cand am intrat in starea asta de frica-depresie-angoasa-panica sau nu stiu cum s-o numi, am cautat sprijin in jur. Am inceput sa dau telefoane, am rascolit lista de messenger, doar-doar cineva ar putea remarca ca se intampla ceva cu mine.
Rezultat negativ. M-am crizat si am incercat sa nu cad in extreme. Stiu ca oamenilor le pasa de mine. Si stiu ca exista multi pe lumea asta care ar face lucruri pentru mine sau alaturi de mine. Sau cel putin asa zic.
Dar unde sunt acesti oameni in momentul cand ai nevoie de ei? Cand ti-e frica sa zici: "am nevoie de ajutor" si astepti sa se intample o minune si cineva sa observe asta. Oamenii au devenit oare prea egoisti preocupati de ce li se intampla lor si nu mai au timp sa observe ce se intampla celor din jur? Eu stiu ca as fi observat ca cineva are nevoie de ajutor.
As vrea sa stiu ca exista macar un om pe lumea asta care sa stie in fiecare zi ceva despre mine. Daca maine as disparea pur si simplu sa observe tot maine, sau macar poimaine. Nu peste 3-4 zile cand s-ar vedea ca lipsesc de la munca si nu raspund la telefon.
As vrea sa cred ca exista oameni care simt cand mi-e rau asa cum eu simt ca au nevoie de mine. As vrea sa fie mai putin preocupati de ei insisi.
As vrea sa cred mai mult in oameni, asa cum o faceam si voi imi ziceati ca gresesc. Si cat imi lipseste greseala asta...
Si de ce ma mai agit? Chiar ii pasa cuiva?
Ii pasa in masura in care are nevoie de ceva din ce am. Fiecare isi ia si apoi pleaca. Cei cu mustrari de constiinta incearca o falsa recunostinta care ii mai tine dupa atatia ani langa mine. Hm... te recunosti aici? Pacat... mai bine te recunosteai in lista celor ce iau si pleaca. Ei sunt sinceri macar.
O sa am oameni langa mine atata timp cat am sa le ofer, nimeni azi nu mai sta langa tine pe gratis. Costa. Totul. Cand imbatranim si ramanem in urma cu toate, nu mai avem c oferi decat amintiri. Care valoreaza doar pentru noi. De aceea vad pe strada atat de multi batrani singuri si tristi. Nu mai au ce oferi, nu mai au pe nimeni in jur. Decat, cei mai norocosi, cativa prefacuti ce ofera o falsa recunostinta.
Ce vreau eu de la tine e sa nu vrei lucruri care costa. Vreau sa inveti sa primesti si sa oferi gratis. Ma contrazic? Nu... despre asta mai bine in postul urmator.
28 mar. 2009
Despre oameni...
Asa ma enerveaza cand scriu cate un post care imi place sau care inseamna foarte mult pentru mine.
De ce? Destul de simplu! Imi vine greu sa scriu dupa.
Cum e postul anterior.
Si de atunci tot incerc sa scriu ceva si tot nu pot. Desi am multe in minte. Si un amalgam de ganduri si de sentimente si de singuratati si de oameni dragi si de prieteni si iar de sentimente si ganduri.
Dar tot nu pot. Ma uit la gandurile de mai jos, vad scenariul in mintea mea, cunosc prea bine personajele si parca nu mai pot sa zic nimic cand toate au fost zise, cand le desenez intr-un fel.
E un fel de blocaj, desi asa de mult as vrea sa scriu lucruri...
Astazi de exemplu am m-am tot gandit ca as vrea sa scriu despre oameni pe care nu i-am placut la inceput si care acum conteaza atat de mult pentru mine. Am observat ca multi din cei dragi mi-au fost nesuferiti in primele clipe. Exemplul cel mai bun e cu siguranta Monica mea.
Si apoi despre oameni care i-am indragit si apoi s-au dovedit a nu fi ce am crezut. Spre norocul meu, foarte putini in aceasta a doua categorie, imi place sa cred ca nu ma insel. Dar aici, la categoria asta am un exemplu in minte care ma apasa rau.
Si vreau sa cred ca gresesc acum si n-am gresit la inceput. Si imi tot induc asta in minte. Nu, un om nu poate fi frumos ca apoi sa se transforme in altcineva.
Am vazut eu gresit poate si am vrut sa vad frumos acolo unde era poate doar uscaciune. Am crezut intr-un om doar pentru ca am vrut sa vad frumosul din el? E xista un singur lucru in fata caruia nu pot rezista niciodata: un om care sufera. Capitulez in fata asta.
Cel mai urat om de pe pamant, care a facut crime si razboaie, daca eu il vad suferind si-si deschide inima in fata mea, eu il voi iubi. De neinteles, dar e cel mai mare defect al meu in ceea ce priveste un om. Defect care nu ma afecteaza decat pe mine. Si la care nu pot si nu vreau sa renunt.
Incerc sa nu gresesc si de asta incerc sa aleg oamenii care ii ascult. Si tot nu vreau sa cred ca gresesc. Vreau sa cred ca cel de acum e o masca. Si ca cel in care am crezut e adevaratul om.
De ce? Destul de simplu! Imi vine greu sa scriu dupa.
Cum e postul anterior.
Si de atunci tot incerc sa scriu ceva si tot nu pot. Desi am multe in minte. Si un amalgam de ganduri si de sentimente si de singuratati si de oameni dragi si de prieteni si iar de sentimente si ganduri.
Dar tot nu pot. Ma uit la gandurile de mai jos, vad scenariul in mintea mea, cunosc prea bine personajele si parca nu mai pot sa zic nimic cand toate au fost zise, cand le desenez intr-un fel.
E un fel de blocaj, desi asa de mult as vrea sa scriu lucruri...
Astazi de exemplu am m-am tot gandit ca as vrea sa scriu despre oameni pe care nu i-am placut la inceput si care acum conteaza atat de mult pentru mine. Am observat ca multi din cei dragi mi-au fost nesuferiti in primele clipe. Exemplul cel mai bun e cu siguranta Monica mea.
Si apoi despre oameni care i-am indragit si apoi s-au dovedit a nu fi ce am crezut. Spre norocul meu, foarte putini in aceasta a doua categorie, imi place sa cred ca nu ma insel. Dar aici, la categoria asta am un exemplu in minte care ma apasa rau.
Si vreau sa cred ca gresesc acum si n-am gresit la inceput. Si imi tot induc asta in minte. Nu, un om nu poate fi frumos ca apoi sa se transforme in altcineva.
Am vazut eu gresit poate si am vrut sa vad frumos acolo unde era poate doar uscaciune. Am crezut intr-un om doar pentru ca am vrut sa vad frumosul din el? E xista un singur lucru in fata caruia nu pot rezista niciodata: un om care sufera. Capitulez in fata asta.
Cel mai urat om de pe pamant, care a facut crime si razboaie, daca eu il vad suferind si-si deschide inima in fata mea, eu il voi iubi. De neinteles, dar e cel mai mare defect al meu in ceea ce priveste un om. Defect care nu ma afecteaza decat pe mine. Si la care nu pot si nu vreau sa renunt.
Incerc sa nu gresesc si de asta incerc sa aleg oamenii care ii ascult. Si tot nu vreau sa cred ca gresesc. Vreau sa cred ca cel de acum e o masca. Si ca cel in care am crezut e adevaratul om.
25 mar. 2009
Delir
Gonesti cu viteza desi nu ne grabim nicaieri. Parchezi masina ceva mai departe si opresti motorul.
Te uiti la mine, dar privirea mea e absenta, intr-un punct fix, afara, prin geam. Stiu ca ma privesti si astepti sa zic "hai" dar parca nu imi vine sa-ti spun nimic.
Deschid buzele si ca prin vis iti zic in soapta:
"ciudat, drumul asta il faceam mereu pe jos. In maxim 40 de minute eram aici. Hai o ora, daca eram lenesi."
"acum am castigat 40 de minute. Sau o ora, daca eram lenesi..."
"da... sau am pierdut."
Coboram in acelasi timp de parca ne-am fi vorbit, nu astept sa vii sa-mi deschizi portiera. Mergem pe marginea soselei. Nu ne tinem de mana, nici de brat. Nu ne vorbim, nici macar nu ne privim. Ma uit la varfurile ghetelor tale si incerc sa tin pasul, mereu ai mers mai repede ca mine. Nu stiu ce sa fac cu mainile. Daca le pun in buzunare as simti ca fug de tine, daca le las atarnand pe langa corp simt ca imi sunt moarte pe langa un corp viu, se clatina in deriva. Incerc sa le controlez, sa le asez intr-o ordine a lor, sa para naturale dar nu vor sa ma asculte.
Daca m-ai tine de mana ar fi mai simplu.
La poarta ne privim parca nu am fi siguri ca aici e desi si unul si altul nu am avea cum sa gresim vreodata.
"Urcam?"
"Urcam. O mai fi cineva in curte?"
"Nu, e inca frig. Nici macar nu a inceput sezonul".
Urcam in liniste, stim amandoi unde mergem si totusi studiem pas cu pas ce e in jur. Zambim complice desi nu ne privim. Tu ai gandurile tale, eu pe ale mele. Zambesc pentru ca stiu ca sunt diferite. Imi vine sa te intreb ca in copilarie: "1 leu pentru un gand?"
Cand ajungem la intrarea in padure ne oprim pe banca de langa teren. Iti aprinzi o tigara si o plimbi intre buze. Zambesc primului gand: "a ramas la fel. Aceleasi obiceiuri pe care le credeam strategii. E la fel de frumos."
Termini tigara si ne ridicam. Te introci pentru prima data spre mine ca si cum abia acum descoperi ca sunt langa tine.
"mai stii de aici drumul?"
"cred ca da. Inainte pe carare pana la gard. Apoi pe poteca, pe drumul celor 3 buturugi, nu? Iesim din padure si nu mai e mult. Dar e abrupt pana sus sus."
Razi "cele 3 buturugi! Noi le stim, intr-o zi o sa le uitam. Dar fundu lui Radu niciodata."
"Stii ca nu imi amintesc sigur daca era Adi?"
Razi iar.
Sunt incoerenta, dar nu gresim drumul. E soare si e cald. Dar sus e umbra.
Ne intindem pe iarba. Unu langa altul, dar fara sa ne atingem. Imi deschid doar putin ochii si te privesc printre gene. Acelasi chip, aceleasi trasaturi. Nu le-am uitat. Ai ochii inchisi. Asa cum te-am privit atunci, ultima oara, cand mi-am luat cu adevarat adio de la tine. Nu ai stiut, eu am inteles.
Te ridici brusc. Iti aprinzi o tigara si imi intinzi pachetul:
"Vrei?"
"Nu, m-am lasat."
"A... uitasem."
Se lasa din nou linistea, inchid ochii si parca dureaza o vesnicie pana sa deschizi din nou gura
"Nici atunci nu fumai, mai stii?"
"Da, stiu. M-am reapucat tarziu... in facultate."
"Si acum ai renuntat iar."
"Da, dar acum nu mai e atunci."
"Ce replica stupida!"
"Stiu, mi-a fost teama ca n-ai sa intelegi altfel"
"Inca mai inteleg."
"Asta ma bucura."
Din nou tacere.
Te uiti la mine, dar privirea mea e absenta, intr-un punct fix, afara, prin geam. Stiu ca ma privesti si astepti sa zic "hai" dar parca nu imi vine sa-ti spun nimic.
Deschid buzele si ca prin vis iti zic in soapta:
"ciudat, drumul asta il faceam mereu pe jos. In maxim 40 de minute eram aici. Hai o ora, daca eram lenesi."
"acum am castigat 40 de minute. Sau o ora, daca eram lenesi..."
"da... sau am pierdut."
Coboram in acelasi timp de parca ne-am fi vorbit, nu astept sa vii sa-mi deschizi portiera. Mergem pe marginea soselei. Nu ne tinem de mana, nici de brat. Nu ne vorbim, nici macar nu ne privim. Ma uit la varfurile ghetelor tale si incerc sa tin pasul, mereu ai mers mai repede ca mine. Nu stiu ce sa fac cu mainile. Daca le pun in buzunare as simti ca fug de tine, daca le las atarnand pe langa corp simt ca imi sunt moarte pe langa un corp viu, se clatina in deriva. Incerc sa le controlez, sa le asez intr-o ordine a lor, sa para naturale dar nu vor sa ma asculte.
Daca m-ai tine de mana ar fi mai simplu.
La poarta ne privim parca nu am fi siguri ca aici e desi si unul si altul nu am avea cum sa gresim vreodata.
"Urcam?"
"Urcam. O mai fi cineva in curte?"
"Nu, e inca frig. Nici macar nu a inceput sezonul".
Urcam in liniste, stim amandoi unde mergem si totusi studiem pas cu pas ce e in jur. Zambim complice desi nu ne privim. Tu ai gandurile tale, eu pe ale mele. Zambesc pentru ca stiu ca sunt diferite. Imi vine sa te intreb ca in copilarie: "1 leu pentru un gand?"
Cand ajungem la intrarea in padure ne oprim pe banca de langa teren. Iti aprinzi o tigara si o plimbi intre buze. Zambesc primului gand: "a ramas la fel. Aceleasi obiceiuri pe care le credeam strategii. E la fel de frumos."
Termini tigara si ne ridicam. Te introci pentru prima data spre mine ca si cum abia acum descoperi ca sunt langa tine.
"mai stii de aici drumul?"
"cred ca da. Inainte pe carare pana la gard. Apoi pe poteca, pe drumul celor 3 buturugi, nu? Iesim din padure si nu mai e mult. Dar e abrupt pana sus sus."
Razi "cele 3 buturugi! Noi le stim, intr-o zi o sa le uitam. Dar fundu lui Radu niciodata."
"Stii ca nu imi amintesc sigur daca era Adi?"
Razi iar.
Sunt incoerenta, dar nu gresim drumul. E soare si e cald. Dar sus e umbra.
Ne intindem pe iarba. Unu langa altul, dar fara sa ne atingem. Imi deschid doar putin ochii si te privesc printre gene. Acelasi chip, aceleasi trasaturi. Nu le-am uitat. Ai ochii inchisi. Asa cum te-am privit atunci, ultima oara, cand mi-am luat cu adevarat adio de la tine. Nu ai stiut, eu am inteles.
Te ridici brusc. Iti aprinzi o tigara si imi intinzi pachetul:
"Vrei?"
"Nu, m-am lasat."
"A... uitasem."
Se lasa din nou linistea, inchid ochii si parca dureaza o vesnicie pana sa deschizi din nou gura
"Nici atunci nu fumai, mai stii?"
"Da, stiu. M-am reapucat tarziu... in facultate."
"Si acum ai renuntat iar."
"Da, dar acum nu mai e atunci."
"Ce replica stupida!"
"Stiu, mi-a fost teama ca n-ai sa intelegi altfel"
"Inca mai inteleg."
"Asta ma bucura."
Din nou tacere.
un suflet avem...
de fapt tind sa cred ca avem doua suflete. Doar ca celalalt se afla in jumatatea mai buna... unii o intalnim, altii nu.
Dar si cautarea are farmecul ei...
Raspunde-mi cine's mai frumosi? oamenii? ploaia?
Dar si cautarea are farmecul ei...
Raspunde-mi cine's mai frumosi? oamenii? ploaia?
24 mar. 2009
When the night...
When the night is at the darkest, then the light shines at the brightest... nu?
Cu cat dau de mai multi prosti pe lumea asta, cu atat ma bucur mai mult de mine si de oamenii care ii iubesc. Pe unii prostia ii da pe afara si oricat de mult as vrea sa cred in partea buna si frumoasa a fiecarui om din viata mea, pur si simplu nu reusesc!
De idioti e plina lumea, nu mai avem nevoie.
Eu cred in oameni. Frumosi. Buni. Dragi.
Nu cred in oameni egoisti. Nu cred in superficialitate. Nu cred in aparente.
Eu nu sunt rea din principiu, pentru ca nu imi doresc asta. Uneori iese asta din mine mai mult sau mai putin controlat si daca nu ma cunosti... iarta-ma Cristi, stiu ca ti-am futut nervii ieri si imi pare rau ca te-am facut sa plangi. Chiar nu mi-a fost asta intentia, vroiam doar sa intelegi unde ai gresit si sa indrepti asta.
Nu e asta un blog despre frustati si deobicei ignor prostia desi ma intalnesc zilnic cu ea. Din acest motiv nu prea am scris despre asta aici. Dar uneori imi ajunge cutitul la os.
Asta e un blog despre lucruri si oameni frumosi, sau asa sper. Asa ca tie om frumos iti multumesc ca existi.
Sunt un simplu om. Obisnuit. Si uite ca apreciez mai mult binele in comparatie cu raul.
Ceva de invatat. Dupa ce o sa te lovesti si tu de cele rele, de femei prefacute si egoism ai sa intelegi de ce eu sunt eu.
Cu cat dau de mai multi prosti pe lumea asta, cu atat ma bucur mai mult de mine si de oamenii care ii iubesc. Pe unii prostia ii da pe afara si oricat de mult as vrea sa cred in partea buna si frumoasa a fiecarui om din viata mea, pur si simplu nu reusesc!
De idioti e plina lumea, nu mai avem nevoie.
Eu cred in oameni. Frumosi. Buni. Dragi.
Nu cred in oameni egoisti. Nu cred in superficialitate. Nu cred in aparente.
Eu nu sunt rea din principiu, pentru ca nu imi doresc asta. Uneori iese asta din mine mai mult sau mai putin controlat si daca nu ma cunosti... iarta-ma Cristi, stiu ca ti-am futut nervii ieri si imi pare rau ca te-am facut sa plangi. Chiar nu mi-a fost asta intentia, vroiam doar sa intelegi unde ai gresit si sa indrepti asta.
Nu e asta un blog despre frustati si deobicei ignor prostia desi ma intalnesc zilnic cu ea. Din acest motiv nu prea am scris despre asta aici. Dar uneori imi ajunge cutitul la os.
Asta e un blog despre lucruri si oameni frumosi, sau asa sper. Asa ca tie om frumos iti multumesc ca existi.
Sunt un simplu om. Obisnuit. Si uite ca apreciez mai mult binele in comparatie cu raul.
Ceva de invatat. Dupa ce o sa te lovesti si tu de cele rele, de femei prefacute si egoism ai sa intelegi de ce eu sunt eu.
Leapsa are ceva cu mine, clar!
Leapsa culeasa de la Ioana.
1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca şi răspuns la întrebare chiar dacă nu are sens. Nu trişa!
1. How are you feeling today?
Fly Project - Kattrina :)) asta e o melodie vesela, de ce n-oi fi ascultat-o pana acum si de unde oi avea-o?
2. Will you get far in life?
The Pretenders - I'll Stand By You
3. How do your friends see you?
Nicu Alifantis - Luna in camp
4. Will you get married?
Iris - Baby
5. What’s your best friend’s theme?
D-12 - Shit on You nuuuuuuuuuu
6. What is the story of your life?
KrafTu - Puzzle
7. What was high school like?
Kamelot - Forever
8. How can you get ahead in life?
Luna Amara - Luni de fiere
9. What is the best thing about your friends?
Ice Cube - We be clubbing
10. What is in store for this weekend?
Emeric Imre - Juramant
11. What song describes you?
I Wayne - Can't satisfy her :))
12. What song would describe your grandparents?
Parazitii - Caz penal =)) hai ca asta e deja culmea
13. How is your life going?
Mihaela Popesc - Zurgalaul
14. What song will they play at your funeral?
Placebo - Peeping Tom
15. How does the world see you?
The Last Shadow Puppets - My Mistakes Were Made For You
16. Will you have a happy life?
Puff Daddy - Come with me
17. How can I make myself happy?
Vasile Seicaru - Mireasa Mea :)) clar, leapsa asta are ceva cu mine
18. What should you do with your life?
Howard Shore - The Sire
Dupa aceasta leapsa am aflat ca playerul meu sigur are ceva de mine. Ca un copil constiintcios, sa nu trisez, mi-am pus toata muzica din calculator si am mai aflat ca am o gramada de muzica de care nu stiu si n-am auzit niciodata.
De exemplu.. cine sunt Zale?
Zicea candva dale ca la mine lepsele astea la nimereala mereu sunt amuzante. Adevarul ca asa e.
Cu riscul de a ma injura, o sa ii dau leapsa asta tot lui Sim, astea cu muzicile sigur is pe placul ei.
1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca şi răspuns la întrebare chiar dacă nu are sens. Nu trişa!
1. How are you feeling today?
Fly Project - Kattrina :)) asta e o melodie vesela, de ce n-oi fi ascultat-o pana acum si de unde oi avea-o?
2. Will you get far in life?
The Pretenders - I'll Stand By You
3. How do your friends see you?
Nicu Alifantis - Luna in camp
4. Will you get married?
Iris - Baby
5. What’s your best friend’s theme?
D-12 - Shit on You nuuuuuuuuuu
6. What is the story of your life?
KrafTu - Puzzle
7. What was high school like?
Kamelot - Forever
8. How can you get ahead in life?
Luna Amara - Luni de fiere
9. What is the best thing about your friends?
Ice Cube - We be clubbing
10. What is in store for this weekend?
Emeric Imre - Juramant
11. What song describes you?
I Wayne - Can't satisfy her :))
12. What song would describe your grandparents?
Parazitii - Caz penal =)) hai ca asta e deja culmea
13. How is your life going?
Mihaela Popesc - Zurgalaul
14. What song will they play at your funeral?
Placebo - Peeping Tom
15. How does the world see you?
The Last Shadow Puppets - My Mistakes Were Made For You
16. Will you have a happy life?
Puff Daddy - Come with me
17. How can I make myself happy?
Vasile Seicaru - Mireasa Mea :)) clar, leapsa asta are ceva cu mine
18. What should you do with your life?
Howard Shore - The Sire
Dupa aceasta leapsa am aflat ca playerul meu sigur are ceva de mine. Ca un copil constiintcios, sa nu trisez, mi-am pus toata muzica din calculator si am mai aflat ca am o gramada de muzica de care nu stiu si n-am auzit niciodata.
De exemplu.. cine sunt Zale?
Zicea candva dale ca la mine lepsele astea la nimereala mereu sunt amuzante. Adevarul ca asa e.
Cu riscul de a ma injura, o sa ii dau leapsa asta tot lui Sim, astea cu muzicile sigur is pe placul ei.
22 mar. 2009
Inainte sa mor
Primit leapsa de la Adina.
Ce as vrea sa fac inainte sa mor.
Pfoaii... pai in primu rand stati linistit, nu ma grabesc inca, desi daca s-ar intampla mi-ar parea rau doar de cei care ar suferi ca nu mai sunt in viata lor. Si orgoliul meu ma face sa sper ca ar fi o lista lunga. Uite de asta nu ma grabesc.
Inainte de a muri...
1. as scrie cele doua carti: cea despre care am vorbit si care am promis ca o sa o scriu cu Cristi. El cu ideile, eu cu scriitura. Cartea aia ar trebui sa schimbe lumea in mai bine daca as reusi sa redau macar jumatate din ce am inteles eu.
A doua carte ar fi cu ideile mele si dedicata unor 5 oameni din viata mea. Dar inca nu s-au adunat cei 5 oameni, decat 3, poate 4. Asa ca ar trebui sa-i si cunosc.
2. as sari cu parasuta
3. Bunji Jumping (cam ca el)
4. as scrie cate o luunga scrisoare fiecarui om din viata mea care are nevoie de ceva din ceea ce eu deja am aflat in cautarile mele.
5. as aduna toti oamenii pe care ii iubesc si as trage o betie crunta cu ei. cel putin 2-3 zile sa-si aduca aminte de mine. nu mi-ar pasa daca se cunosc sau nu, daca se inteleg sau nu. eu oricum ii iubesc, chiar daca sunt diferiti.
Hm.. cred ca mai sunt multe lucruri de facut. de asta nu ma grabesc sa mor... nu dealtceva... dar imi ia o gramada de timp si sa ma gandesc la ele.
Si cum ar zice unii mai destepti ca mine... in ziua de azi nimeni nu mai ia sinuciderea in serios.
A... dau mai departe. Sim, Carmen... si cine o mai vrea ca n-am inspiratie acum.
Ce as vrea sa fac inainte sa mor.
Pfoaii... pai in primu rand stati linistit, nu ma grabesc inca, desi daca s-ar intampla mi-ar parea rau doar de cei care ar suferi ca nu mai sunt in viata lor. Si orgoliul meu ma face sa sper ca ar fi o lista lunga. Uite de asta nu ma grabesc.
Inainte de a muri...
1. as scrie cele doua carti: cea despre care am vorbit si care am promis ca o sa o scriu cu Cristi. El cu ideile, eu cu scriitura. Cartea aia ar trebui sa schimbe lumea in mai bine daca as reusi sa redau macar jumatate din ce am inteles eu.
A doua carte ar fi cu ideile mele si dedicata unor 5 oameni din viata mea. Dar inca nu s-au adunat cei 5 oameni, decat 3, poate 4. Asa ca ar trebui sa-i si cunosc.
2. as sari cu parasuta
3. Bunji Jumping (cam ca el)
4. as scrie cate o luunga scrisoare fiecarui om din viata mea care are nevoie de ceva din ceea ce eu deja am aflat in cautarile mele.
5. as aduna toti oamenii pe care ii iubesc si as trage o betie crunta cu ei. cel putin 2-3 zile sa-si aduca aminte de mine. nu mi-ar pasa daca se cunosc sau nu, daca se inteleg sau nu. eu oricum ii iubesc, chiar daca sunt diferiti.
Hm.. cred ca mai sunt multe lucruri de facut. de asta nu ma grabesc sa mor... nu dealtceva... dar imi ia o gramada de timp si sa ma gandesc la ele.
Si cum ar zice unii mai destepti ca mine... in ziua de azi nimeni nu mai ia sinuciderea in serios.
A... dau mai departe. Sim, Carmen... si cine o mai vrea ca n-am inspiratie acum.
Sulina noastra draga...
zilele astea am facut cateva incursiuni in adolescenta mea.
Am vorbit cu vechi cunostinte si am realizat cum a trecut timpul. Pe langa noi uneori, prin noi de cele mai multe ori.
Ieri mi-a trimis Cristi o poza. A gasit-o pe panoul de informare al sediului ARBDD din Sulina.
Am ras si am plans uitandu-ma la o poza neclara si veche despre care nici macar nu stiam ca exista, desi cand ma uit la ea parca imi aduc aminte cand s-a facut. Imi dau seama ca mai mult imi imaginez care ar fi fost circumstantele decat sa imi aduc aminte, dar prefer sa cred ca nu am uitat.
Si nu, chiar nu am uitat. Imi aduc aminte multe amanunte ale taberelor de la Sulina.
Imi aduc aminte de exemplu ca in anul cand e facuta poza care mi-a trimis-o CRS (hehe... de cand nu i-am mai zis asa!) noi, fetele de la eco eram cazate in prima camera pe stanga de la etajul 1. Era o camera mare cu paturi etajate de fier. Patul meu era primul pe stanga, jos. Vizavi de mine cumva pe diagonala statea Monica. Patul de sus. Eram cazati cu vreo 2-3 fete de la Dorosencu pe care nu le suportam. Si cu Mada de la Babadag. Era anul cand Mada se tunsese scurt scurt... periuta. Si cand a realizat Gelu ca a crescut Madalina si e adolescenta.
Imi aduc aminte ca baietii de la speo erau cazati pe acelasi etaj, ultima camera pe dreapta.
Imi aduc aminte ca am pus pariu cu Silviu si apoi cu Marica. A fost anul cu alcoolul. Cand am baut la lanturi si am castigat ambele pariuri. Cand mi s-a facut apoi rau in camera si n-am mai putut ajunge la cimitir in ultima noapte de tabara.
Erau abia primii ani de Sulina, nu cred ca aveam mai mult de 15 ani. Erau anii in care in Sulina nici macar masini nu erau, cand tabara nu avea o baie functionala si trebuia sa iesim afara. Cand ne pierdeam zilele la plaja si activitati (tinute pe iarba din curtea din spate, cu fundul pe buturugi, copiind unii de la altii sau pe plaja cu ochii spre mare), serile la lanturi pe faleza, noptile in mare, sus in umbreluta sau ciuperca si la cimitir langa cei doi copii si diminetile pe plaja, la rasarit, inveliti pana la ochi in paturi si haine ca sa nu ne manance tantarii. Nu imi aduc aminte cand dormeam, stiu doar ca mereu erau dimineti luminoase. Era soare si zi cand ajungeam in camere, si totusi nu pierdeam micul dejun sarac cu acelasi gem tare si margarina si ceai.
Incerc sa-mi mai aduc aminte de anul acela, anul in care s-a facut poza, dar mi-e oarecum teama sa nu incurc anii si taberele, pentru ca din fiecare an am pastrat amintiri frumoase pe care nu am sa le uit niciodata.
Am imbatranit poate. Acum fac planuri de plecat la vara la Sulina cu niste oameni care nu au fost niciodata in taberele eco-speo-astro (cum le numeam) si care nu au sa inteleaga niciodata de ce vreau eu la 2 noaptea sa bat 2 km pana la plaja sa fac baie, la 3-4 sa ma intorc, sa ma opresc cel putin 20 de minute in cimitir, sa ma asez cu fundul pe nisip si sa stau sa ma uit la o statuie fara sa zic nimic. Apoi, dupa nici o ora, de ce vreau sa bat din nou cei 2 km pana pe plaja sa astept sa rasara soarele, ca apoi sa ma intorc. Care nu au sa inteleaga de ce ingrop o sticluta goala de rom cu o foaie in ea si un mesaj in nisip, lanaga mormantul capitanului de vas...
Ii iubesc pe oamenii noi din viata mea. Dar niciodata nu ii vor inlocui pe cei alaturi de care am trait poate cele mai frumoase momente din viata mea. Mi-e teama, ei cei de acum nu au cum sa inteleaga. Si eu nu am cum sa le explic de ce vreau sa fac ceva de Florii. Ceva afara, in natura. Ceva fara masina. Fara boxe sau muzica. Ceva cu iarba si frig si haine groase. Si mers pe jos, si urcat pe dealuri. Fara telefon mobil, fara calculator, fara servetele umede (desi recunosc ca aparitia servetelelor umede a fost cea mai mare descoperire :D).
Nu stiu sa le raspund la intrebari. Clar, oamenii evolueaza, la fel si lucrurile din jur. Ce mai radeam de cei care de 1 mai veneau cu masinile in chei, ascultau muzica la casetofonu auto, faceau gratar si plecau... oare nu am ajuns ca si ei?
Acum am crescut. Nu mergem cu trenul, mergem cu masina. Iar cand plec cu trenul la Sibiu... nu mai merg cu personalul ca pe vremuri. Nici cu nasu, acum imi iau bilet.
Nu au trecut atat de multi ani de cand plecam pana la Alba Iulia cu personalul. Sau ne intorceam. Sau inghetam de frig noaptea in cetate la Sighisoara ascultandu-l pe Marni vorbind despre tuica fiarta, placinte la cuptor si soba lu bunicasa.
Radea un baiat de mine ca nu stiu sa calc camasi. Prietenii mei purtau tricouri negre cu Metallica, nu camasi. In rucsac le aruncam oricum, nu le asezam frumos in valiza sa nu le sifonez.
oare daca as fi stiut atunci ca de acele momente imi voi aminti mereu cu drag, le-as fi trait altfel? Atunci mergeau de la sine, n-am simtit niciodata ca fac ceva special. Desi... noi am fost altfel de tineri. Am trait si am facut ceva special. Ar trebui sa mai incercam. Tineretea nu e o suma de ani, e o stare... Daca nu ma credeti, uitati-va la Gelu.
18 mar. 2009
Diana, Monica, Sibiul, fericirea si maneaua
Monyk: hm... domnisoara, ati fost la Sibiu, nu? recunosc peisaju
Dienutza: am fost; demult din pacate, si mi-am adus aminte
Monyk: pfoaaa... as recunoaste o poza din sibiu si daca as vedea doar un cos de gunoi
Dienutza: stiu, stiu, ca te citesc
Monyk: e cel mai frumos oras din lume
Monyk: bine, exagerez; dar din Romania tot e
Dienutza: dap. bine, si cluju imi place mie
Dienutza: nu stiu inca timisoara, iar pt bv am o afinitate ca il stiu fff bine
Monyk: si eu am o afinitate ... cu sibiul mai multe afinitati, vreo 20 asa. Cate una pentru fiecare om
Dienutza: :))
Dienutza: ai un suflet tare frumos, sa nu uiti asta cand te intristezi
Dienutza: stiu ca suna lame venind din partea mea
Monyk: da. atat de frumos incat oamenii au inceput sa fuga de mine ca sa nu ma raneasca. Asta cum e? nu suna lame
Monyk: e frumos
Dienutza: am fost acolo si eu si stiu ce zici
Monyk: din pacate
Dienutza: si au vrut sa ma bage si pe mine intr-un glob de sticla
Dienutza: dar am iesit si am zis ca imi bag picioarele
Dienutza: si traiesc bucatele de fericire, cat or fi ele, dar la intensitate maxima
Monyk: mi-a zis Luana ca exista o manea cu fetele rele are tot ce vrea
Monyk: asa ca tre sa invat de astea
Dienutza: e maneeea?
Dienutza: d-aia au fete de la mine din lista
Monyk: eeeee
Monyk: vezi?
Dienutza: fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor?
Monyk: mah.. nu stiu exact cum e
Monyk: dar banuiesc ca o fi
Monyk: asa mi-a zis si mie asta mica
Dienutza: aflam noi si mergem in regie dk mai exista manele
Monyk: tre sa mai existe. Ce naiba, vrei sa moara puradeii de foame?
Dienutza: stiu ca mai sunt, dar nu mai sunt hituri ca in liceu
Monyk: pai cred ca pentru astia care sunt acu la liceu mai sunt hituri
Dienutza: se poate, mergem noi unde nu trebe
Monyk: clar!
Dienutza: am fost; demult din pacate, si mi-am adus aminte
Monyk: pfoaaa... as recunoaste o poza din sibiu si daca as vedea doar un cos de gunoi
Dienutza: stiu, stiu, ca te citesc
Monyk: e cel mai frumos oras din lume
Monyk: bine, exagerez; dar din Romania tot e
Dienutza: dap. bine, si cluju imi place mie
Dienutza: nu stiu inca timisoara, iar pt bv am o afinitate ca il stiu fff bine
Monyk: si eu am o afinitate ... cu sibiul mai multe afinitati, vreo 20 asa. Cate una pentru fiecare om
Dienutza: :))
Dienutza: ai un suflet tare frumos, sa nu uiti asta cand te intristezi
Dienutza: stiu ca suna lame venind din partea mea
Monyk: da. atat de frumos incat oamenii au inceput sa fuga de mine ca sa nu ma raneasca. Asta cum e? nu suna lame
Monyk: e frumos
Dienutza: am fost acolo si eu si stiu ce zici
Monyk: din pacate
Dienutza: si au vrut sa ma bage si pe mine intr-un glob de sticla
Dienutza: dar am iesit si am zis ca imi bag picioarele
Dienutza: si traiesc bucatele de fericire, cat or fi ele, dar la intensitate maxima
Monyk: mi-a zis Luana ca exista o manea cu fetele rele are tot ce vrea
Monyk: asa ca tre sa invat de astea
Dienutza: e maneeea?
Dienutza: d-aia au fete de la mine din lista
Monyk: eeeee
Monyk: vezi?
Dienutza: fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor?
Monyk: mah.. nu stiu exact cum e
Monyk: dar banuiesc ca o fi
Monyk: asa mi-a zis si mie asta mica
Dienutza: aflam noi si mergem in regie dk mai exista manele
Monyk: tre sa mai existe. Ce naiba, vrei sa moara puradeii de foame?
Dienutza: stiu ca mai sunt, dar nu mai sunt hituri ca in liceu
Monyk: pai cred ca pentru astia care sunt acu la liceu mai sunt hituri
Dienutza: se poate, mergem noi unde nu trebe
Monyk: clar!
18 martie ... si cat te-am iubit
later edit:
Au aparut narcisele albe. Le-am vazut ieri pe primele.
Si mi-am adus aminte de melodia asta.
Daca nu as fi trista azi, m-as duce pana la piata si mi-as cumpara narcise. A aparut si soarele.
Mi-e dor de tine si acesta este singurul gand care mi-l alunga pe celalalt.
PS: as vrea sa-mi alung visele care vin de cateva ori in an peste mine si imi tulbura toate lucrurile in care credeam.
Au aparut narcisele albe. Le-am vazut ieri pe primele.
Si mi-am adus aminte de melodia asta.
Daca nu as fi trista azi, m-as duce pana la piata si mi-as cumpara narcise. A aparut si soarele.
Mi-e dor de tine si acesta este singurul gand care mi-l alunga pe celalalt.
PS: as vrea sa-mi alung visele care vin de cateva ori in an peste mine si imi tulbura toate lucrurile in care credeam.
doar 18 martie (sau "iar eu ma simt a nimanui")
E trist cum noi, oamenii, intelegem rolul cuiva in viata noastra abia atunci cand nu mai face parte din ea. Cand ne lipseste, cand ne intrebam cum ar fi fost viata noastra daca persoana in cauza ar fi fost langa noi si acum.
E trist ca tindem sa iubim mai mult ceva de care ne este dor decat persoana de langa noi.
Nu te-am iubit suficient atunci cand ai fost langa mine si nici macar nu mi-am pus problema asta vreodata. Eram prea mica, asta ar fi scuza mea. Penibila, de altfel.
Nu am inteles niciodata si nu m-am gandit niciodata cum ar fi viata mea fara tine. O vad acum, dupa atatia ani, in care nu mi-am facut inca curaj sa vorbesc despre asta. Nu am nici acum, chiar daca scriu randurile astea. E usor sa te ascunzi in spatele cuvintelor daca reusesti sa jonglezi cu ele si mie imi iese uneori.
Nu imi fac procese de constiinta, nici nu ma simt vinovata ca nu te-am iubit suficient pentru ca atunci chiar nu stiam sa fac asta. Incerc sa dau vina pe cineva sau pe ceva, dar nu am sa inteleg niciodata de ce a fost sa fie asa. As vrea sa ma pot razbuna pe cineva, sa tip la cineva, sa am pe cine sa intreb de ce mi te-a luat, de ce nu mi te-a mai lasat macar inca putin? Inca putin, atat cat sa inteleg si sa iti arat cat te iubesc, cat te iubeam.... nici macar nu stiu cum sa vorbesc despre asta.
In acesti multi ani au fost prea multe clipe in care mi-as fi dorit sa fii langa mine, fie pentru a ma ajuta sau a ma tine in brate, fie pentru a te vedea ca te bucuri ca am rezlizat ceva din ce ne-am dorit amandoua, ceva din ce ti-ai dorit pentru mine. Stiai ca am sa reusesc, imi amintesc cum te mandreai cu fiecare lucru bun facut de mine. Nu stiu cum as fi putut da ochii cu tine atunci cand am picat la liceu, nu as fi avut nici o explicatie, sau daca ai fi fost langa mine poate as fi intrat din prima unde vroiam... Mi-as fi dorit din tot sufletul sa ma uit in ochii tai cand am intrat la facultate, sa te vad cum ai fi plans de fericire. Stiu ca ai fi plans de fericire asa cum a facut mama lui Ionut pe holul facultatii cand am iesit de la proba orala. Pe mine, in schimb, nu m-a asteptat nimeni. E greu, e prea greu ca oamenii sa se astepte mereu de la tine sa reusesti singur, sa te descurci singur, sa poti de unul singur.
As fi vrut sa fii mandra de mine cand am plecat in Olanda la doar 15 ani sa reprezint Romania, sa te bucuri cand am adunat acele multe premii la ecologie, - toate diplomele alea erau pentru tine, nu pentru mine, mie nu mi-a pasat niciodata de ele. As fi vrut sa fii mandra de mine cand am plecat la facultate, cand am reusit, cand mi-a aparut primul articol in ziar. Imi imaginez cum te-ai fi dus de dimineata sa il cumperi, cum l-ai fi decupat si l-ai fi aratat colegelor la servici. Ca atunci cand vorbeai cu tanti Stela si ea il lauda pe Dragos ca este bun la fotbal, iar tu vorbeai despre concursurile de ecologie si rezultatele mele la scoala, care nu erau nici pe departe grozave.
Da, stiu, imi zic si eu ca oricum esti de acolo de undeva. Si probabil ca asa si e.
As fi vrut sa am macar mai multe amintiri.
Nu ma mai intrebati voi toti de ce tind sa ma agat de oameni din viata mea. De asta, nu vreau sa imi fie apoi dor de ei. Si nu, nu pot singura, asa cum ma obisnuisem cu gandul ca trebuie sa pot singura. Si din pacate tu mi-ai daramat mitul singuratatii si tot tu ma pui sa il las sa ma chinuie.
Zic ca nu am amintiri si totusi sunt sigura de amintirea strangerii in brate, cand ma ghemuiam acolo si era cald si bine si sigur. Nimeni si nimic nu mi-a mai adus acea caldura apoi. Azi nu am nevoie de cuvinte, nici sa imi ziceti ceva.
Azi am nevoie doar sa ma strangi in brate.
Pentru ca mi-e atat de dor si de greu si nu pot sa exprim nici macar jumatate din ce as vrea.
Desi uite, Sim, ai fi mandra de mine. Dupa mult timp azi am plans. Putin, mai mult am inghitit. Dar am plans. Cat am scris postul asta.
Nu ma intrebati nimic. Ma intreb eu prea multe. Si nu, nu am sa inteleg niciodata de ce si cine e de vina. Pur si simplu nu e drept. Vreau sa ma revolt, dar n-am cui.
E trist ca tindem sa iubim mai mult ceva de care ne este dor decat persoana de langa noi.
Nu te-am iubit suficient atunci cand ai fost langa mine si nici macar nu mi-am pus problema asta vreodata. Eram prea mica, asta ar fi scuza mea. Penibila, de altfel.
Nu am inteles niciodata si nu m-am gandit niciodata cum ar fi viata mea fara tine. O vad acum, dupa atatia ani, in care nu mi-am facut inca curaj sa vorbesc despre asta. Nu am nici acum, chiar daca scriu randurile astea. E usor sa te ascunzi in spatele cuvintelor daca reusesti sa jonglezi cu ele si mie imi iese uneori.
Nu imi fac procese de constiinta, nici nu ma simt vinovata ca nu te-am iubit suficient pentru ca atunci chiar nu stiam sa fac asta. Incerc sa dau vina pe cineva sau pe ceva, dar nu am sa inteleg niciodata de ce a fost sa fie asa. As vrea sa ma pot razbuna pe cineva, sa tip la cineva, sa am pe cine sa intreb de ce mi te-a luat, de ce nu mi te-a mai lasat macar inca putin? Inca putin, atat cat sa inteleg si sa iti arat cat te iubesc, cat te iubeam.... nici macar nu stiu cum sa vorbesc despre asta.
In acesti multi ani au fost prea multe clipe in care mi-as fi dorit sa fii langa mine, fie pentru a ma ajuta sau a ma tine in brate, fie pentru a te vedea ca te bucuri ca am rezlizat ceva din ce ne-am dorit amandoua, ceva din ce ti-ai dorit pentru mine. Stiai ca am sa reusesc, imi amintesc cum te mandreai cu fiecare lucru bun facut de mine. Nu stiu cum as fi putut da ochii cu tine atunci cand am picat la liceu, nu as fi avut nici o explicatie, sau daca ai fi fost langa mine poate as fi intrat din prima unde vroiam... Mi-as fi dorit din tot sufletul sa ma uit in ochii tai cand am intrat la facultate, sa te vad cum ai fi plans de fericire. Stiu ca ai fi plans de fericire asa cum a facut mama lui Ionut pe holul facultatii cand am iesit de la proba orala. Pe mine, in schimb, nu m-a asteptat nimeni. E greu, e prea greu ca oamenii sa se astepte mereu de la tine sa reusesti singur, sa te descurci singur, sa poti de unul singur.
As fi vrut sa fii mandra de mine cand am plecat in Olanda la doar 15 ani sa reprezint Romania, sa te bucuri cand am adunat acele multe premii la ecologie, - toate diplomele alea erau pentru tine, nu pentru mine, mie nu mi-a pasat niciodata de ele. As fi vrut sa fii mandra de mine cand am plecat la facultate, cand am reusit, cand mi-a aparut primul articol in ziar. Imi imaginez cum te-ai fi dus de dimineata sa il cumperi, cum l-ai fi decupat si l-ai fi aratat colegelor la servici. Ca atunci cand vorbeai cu tanti Stela si ea il lauda pe Dragos ca este bun la fotbal, iar tu vorbeai despre concursurile de ecologie si rezultatele mele la scoala, care nu erau nici pe departe grozave.
Da, stiu, imi zic si eu ca oricum esti de acolo de undeva. Si probabil ca asa si e.
As fi vrut sa am macar mai multe amintiri.
Nu ma mai intrebati voi toti de ce tind sa ma agat de oameni din viata mea. De asta, nu vreau sa imi fie apoi dor de ei. Si nu, nu pot singura, asa cum ma obisnuisem cu gandul ca trebuie sa pot singura. Si din pacate tu mi-ai daramat mitul singuratatii si tot tu ma pui sa il las sa ma chinuie.
Zic ca nu am amintiri si totusi sunt sigura de amintirea strangerii in brate, cand ma ghemuiam acolo si era cald si bine si sigur. Nimeni si nimic nu mi-a mai adus acea caldura apoi. Azi nu am nevoie de cuvinte, nici sa imi ziceti ceva.
Azi am nevoie doar sa ma strangi in brate.
Pentru ca mi-e atat de dor si de greu si nu pot sa exprim nici macar jumatate din ce as vrea.
Desi uite, Sim, ai fi mandra de mine. Dupa mult timp azi am plans. Putin, mai mult am inghitit. Dar am plans. Cat am scris postul asta.
Nu ma intrebati nimic. Ma intreb eu prea multe. Si nu, nu am sa inteleg niciodata de ce si cine e de vina. Pur si simplu nu e drept. Vreau sa ma revolt, dar n-am cui.
16 mar. 2009
I saved the world today
Daca as fi barbat stiu exact ce fel ar fi femeia pe care as iubi-o. Stiu si cum as face asta, ce pasiune nebanuita de nimeni as avea pentru ea, cu ce sensibilitate ascunsa as percepe-o. Cred ca am si intalnit o fata care, daca as fi fost barbat, ar fi putut fi obiectul pasiunilor mele.
Dar asa, femeie fiind, e foarte greu. Nici macar tendinte homosexuale nu am, asa ca sa nu va sperie gandurile din prima fraza.
Femeie fiind nu-mi ramane decat sa invat sa ma iubesc pe mine. Ceea ce nu corespunde deloc standardelor mele de eventual barbat. Deci, daca as fi mascul, nu as putea sa ma iubesc, desi sunt asa cum as vrea sa fiu. Gata, m-am incurcat. Am zis ca nu mai stiu sa ma exprim in ultimul timp.
Am inceput din nou sa citesc ceva mai mult, asta ma va ajuta.
Mi-e dor de cartile mele, de razele de soare care imi patrund prin draperia portocalie, de orele cu pagini date una dupa alta, de mirosul de ceai si betisoare parfumate, de durerea de cap data de somnul insuficient, de starea de angoasa si de filmele de dragoste.
Si mi-e mai dor ca oricand de tine.
Ieri am inceput, din nou, sa ma uit la Lord of the Rings. Nu am putut sa vad prea mult... e ciudat sa te uiti singur la Lord of the Rings. Mi-am adus aminte de zilele in care stateam la Anamaria in dormitorul cu multe postere si ne uitam, injurand blondele (si Ana mea era blonda :D) si balind la Aragon.
Camera Anei avea un miros aparte. E trist sa te uiti singur la Lord of the Rings. M-am surprins de cateva ori cautandu-ti mana. Simteam mai mult ca oricand nevoia unei maini in apropiere, sau un brat care sa se rezeme de umarul meu, sau care sa ma traga mai aproape cand in fata noastra se derula imaginea unui peisaj idilic la care visam si dadeam des din gene.
Daca as fi fost barbat stiu cum as fi iubit. Stiu ce fel de maini as fi idolatrizat, in ce mod as fi privit, ce as fi asteptat in loc (si ar fi fost atat de putin...), cum as fi privit si cui as fi zambit.
Dar nu sunt barbat. Si nu as fi corespuns, nu m-as fi iubit pe mine. Si atunci cum pot sa-ti cer tie asta?
E nedrept. Si nici macar nu am gasit, in atatia ani, o modalitate.
Mi-e dor.
Mi-e foarte dor de tine.
Ma doare des ca mi-e dor.
Nu as putea sa iubesc pe cineva ca mine.
Noi doi semanam, stii?
Ar fi bine sa nu semanam. Ar trebui sa caut pe cineva care nu-mi seamana.
Sunt femei si nu stiu.
Nu stiu nici cum ar trebui sa vorbesti, nici cum ar trebui sa-ti fie mainile, nici cat de moale iti este parul.
Cred ca ti-am uitat vocea. Daca te-as auzi, nu te-as mai recunoaste.
Mi-e dor.
As vrea sa pot sa ma uit la Lord of the Rings.
Dar nu mai pot singura. Din cand in cand ar trebui sa ma tina cineva de mana.
Ma simt singura, de asta mi-e dor de tine.
Dar asa, femeie fiind, e foarte greu. Nici macar tendinte homosexuale nu am, asa ca sa nu va sperie gandurile din prima fraza.
Femeie fiind nu-mi ramane decat sa invat sa ma iubesc pe mine. Ceea ce nu corespunde deloc standardelor mele de eventual barbat. Deci, daca as fi mascul, nu as putea sa ma iubesc, desi sunt asa cum as vrea sa fiu. Gata, m-am incurcat. Am zis ca nu mai stiu sa ma exprim in ultimul timp.
Am inceput din nou sa citesc ceva mai mult, asta ma va ajuta.
Mi-e dor de cartile mele, de razele de soare care imi patrund prin draperia portocalie, de orele cu pagini date una dupa alta, de mirosul de ceai si betisoare parfumate, de durerea de cap data de somnul insuficient, de starea de angoasa si de filmele de dragoste.
Si mi-e mai dor ca oricand de tine.
Ieri am inceput, din nou, sa ma uit la Lord of the Rings. Nu am putut sa vad prea mult... e ciudat sa te uiti singur la Lord of the Rings. Mi-am adus aminte de zilele in care stateam la Anamaria in dormitorul cu multe postere si ne uitam, injurand blondele (si Ana mea era blonda :D) si balind la Aragon.
Camera Anei avea un miros aparte. E trist sa te uiti singur la Lord of the Rings. M-am surprins de cateva ori cautandu-ti mana. Simteam mai mult ca oricand nevoia unei maini in apropiere, sau un brat care sa se rezeme de umarul meu, sau care sa ma traga mai aproape cand in fata noastra se derula imaginea unui peisaj idilic la care visam si dadeam des din gene.
Daca as fi fost barbat stiu cum as fi iubit. Stiu ce fel de maini as fi idolatrizat, in ce mod as fi privit, ce as fi asteptat in loc (si ar fi fost atat de putin...), cum as fi privit si cui as fi zambit.
Dar nu sunt barbat. Si nu as fi corespuns, nu m-as fi iubit pe mine. Si atunci cum pot sa-ti cer tie asta?
E nedrept. Si nici macar nu am gasit, in atatia ani, o modalitate.
Mi-e dor.
Mi-e foarte dor de tine.
Ma doare des ca mi-e dor.
Nu as putea sa iubesc pe cineva ca mine.
Noi doi semanam, stii?
Ar fi bine sa nu semanam. Ar trebui sa caut pe cineva care nu-mi seamana.
Sunt femei si nu stiu.
Nu stiu nici cum ar trebui sa vorbesti, nici cum ar trebui sa-ti fie mainile, nici cat de moale iti este parul.
Cred ca ti-am uitat vocea. Daca te-as auzi, nu te-as mai recunoaste.
Mi-e dor.
As vrea sa pot sa ma uit la Lord of the Rings.
Dar nu mai pot singura. Din cand in cand ar trebui sa ma tina cineva de mana.
Ma simt singura, de asta mi-e dor de tine.
13 mar. 2009
De ce nu scrii?
- De ce nu scrii?
- Mi-e bine, si cand mi-e bine nu pot sa scriu. Iar daca as scrie, as recunoaste ca nu mi-e bine.
- Pai.. si pana la urma... ti-e bine?
- Daca nu scriu...
- Ei na...
- Nu, nu cred ca mi-e bine. Stiu ca imi e MAI bine. Si stiu ca nu ma gandesc ca nu mi-ar fi bine, sa nu cad in extreme
- Deci fugi?
- Nu, nu fug. Dar ma bucur de starea de liniste din mine. SI de micile bucurii, bucatelele alea de care zicea Simona. Chiar daca eu nu vreau doar bucati. Pana una alta...
- Nu te mai inteleg
- Am observat si eu ca in ultimul timp ma fac cam greu inteleasa, nu stiu de ce
- Pentru ca nu mai scrii
- E.. nu mai scriu. Scriu. Doar ca nu o fac tocmai sincer.
- De ce?
- Pai e greu. Ma simt incoltita. Urmarita. N-am putut sa scriu. Vineri m-am bucurat tare. M-am emotionat. Aproape ca mi-au dat lacrimile de bucurie. Dar n-am scris. Nu puteam.
- Vineri?
- Da. Vineri. Am asteptat mult timp un semn.
- Si acum?
- Si acum ma bucur, doar ca am alt motiv. Nici despre asta nu ma simt in stare sa scriu. Cred ca totusi sunt bine. Sunt vesela. Si imi place mult vremea de afara.
- Iar te minti.
- Nu, e verde. Si au inmugurit copacii. Si maine vin copiii. Si mi-e tare dor de ei.
- Mi-e bine, si cand mi-e bine nu pot sa scriu. Iar daca as scrie, as recunoaste ca nu mi-e bine.
- Pai.. si pana la urma... ti-e bine?
- Daca nu scriu...
- Ei na...
- Nu, nu cred ca mi-e bine. Stiu ca imi e MAI bine. Si stiu ca nu ma gandesc ca nu mi-ar fi bine, sa nu cad in extreme
- Deci fugi?
- Nu, nu fug. Dar ma bucur de starea de liniste din mine. SI de micile bucurii, bucatelele alea de care zicea Simona. Chiar daca eu nu vreau doar bucati. Pana una alta...
- Nu te mai inteleg
- Am observat si eu ca in ultimul timp ma fac cam greu inteleasa, nu stiu de ce
- Pentru ca nu mai scrii
- E.. nu mai scriu. Scriu. Doar ca nu o fac tocmai sincer.
- De ce?
- Pai e greu. Ma simt incoltita. Urmarita. N-am putut sa scriu. Vineri m-am bucurat tare. M-am emotionat. Aproape ca mi-au dat lacrimile de bucurie. Dar n-am scris. Nu puteam.
- Vineri?
- Da. Vineri. Am asteptat mult timp un semn.
- Si acum?
- Si acum ma bucur, doar ca am alt motiv. Nici despre asta nu ma simt in stare sa scriu. Cred ca totusi sunt bine. Sunt vesela. Si imi place mult vremea de afara.
- Iar te minti.
- Nu, e verde. Si au inmugurit copacii. Si maine vin copiii. Si mi-e tare dor de ei.
10 mar. 2009
Azi inseamna ca sunt
I: Ce inseamna pentru tine azi?
R: Azi inseamna ce-mi voi aminti maine. Inseamna ca sunt. Inseamna ca trebuie sa nu treaca.
I: Ce inseamna pentru tine frica?
R: Frica inseamna ca imi vine sa ma ascund in camera mea, sa trag o patura groasa sau o plapuma grea peste mine, sa ma incolacesc si sa imi simt genunchii sub barbie.
I: Ce inseamna pentru tine sa ai curaj?
R: Curaj inseamna sa te privesc in ochi si sa nu imi pese ce ai sa crezi despre mine daca iti zic in fata ca...
I: Ce inseamna pentru tine dragostea?
R: Dragostea inseamna curaj, fluturi in stomac, sa fiu nebuna si sa nu ma gandesc decat la prezent. Inseamna sa zambesc mult si aiurea. Dragostea inseamna ceva ce imi amintesc vag.
I: Ce inseamna pentru tine suflet?
R: Suflet e sa te uiti in ochii unui om si sa ii vezi inima. Suflet e sa zambesti sincer si sa strangi des in brate. Suflet e sa iti tremure degetele. Suflet e sa te luminezi la fata cand ma vezi.
I: Ce inseamna pentru tine mintea?
R: Mintea inseamna sa ma fascineze un om urat si dizgratios. Care sa imi vorbeasca si sa amutesc si sa devina cel mai frumos om de pe pamant. Mintea inseamna ca atunci cand bat campii sa vina si sa simt cum imi iau o palma.
R: Azi inseamna ce-mi voi aminti maine. Inseamna ca sunt. Inseamna ca trebuie sa nu treaca.
I: Ce inseamna pentru tine frica?
R: Frica inseamna ca imi vine sa ma ascund in camera mea, sa trag o patura groasa sau o plapuma grea peste mine, sa ma incolacesc si sa imi simt genunchii sub barbie.
I: Ce inseamna pentru tine sa ai curaj?
R: Curaj inseamna sa te privesc in ochi si sa nu imi pese ce ai sa crezi despre mine daca iti zic in fata ca...
I: Ce inseamna pentru tine dragostea?
R: Dragostea inseamna curaj, fluturi in stomac, sa fiu nebuna si sa nu ma gandesc decat la prezent. Inseamna sa zambesc mult si aiurea. Dragostea inseamna ceva ce imi amintesc vag.
I: Ce inseamna pentru tine suflet?
R: Suflet e sa te uiti in ochii unui om si sa ii vezi inima. Suflet e sa zambesti sincer si sa strangi des in brate. Suflet e sa iti tremure degetele. Suflet e sa te luminezi la fata cand ma vezi.
I: Ce inseamna pentru tine mintea?
R: Mintea inseamna sa ma fascineze un om urat si dizgratios. Care sa imi vorbeasca si sa amutesc si sa devina cel mai frumos om de pe pamant. Mintea inseamna ca atunci cand bat campii sa vina si sa simt cum imi iau o palma.
9 mar. 2009
Ce legatura are coada vacii cu stampila primariei?
Astazi sunt frustrata profesional.
Serios.
Pana mea.
4 ani de facultate. Jurnalism cica.
Nu am excelat , cum n-am excelat niciodata in nimic si nu imi pare rau, mi-a placut sa ma pierd in anonimat. Cand mi-a zis Coman ca jurnalistii sunt anonimi nu m-am suparat ca 80% din colegii mei, ci m-am bucurat.
Dar da-o in pana mea....
4 ani de jurnalisti sa scriu stiri despre una care prezinta meteo la Acasa Tv si care a castigat o masina la o tombola BCR?
Si dupa un an juma de master de marketing am ajuns sa fac un concurs in care sa dau premiu 10 CD uri cu Akcent? Care se mai si numeste "Fara Lacrimi"?
Deci... clar am nevoie de alt job. Si repede!
Mama ei de criza!
Sau taicasu!
Sau Akcentul ei de criza!
Serios.
Pana mea.
4 ani de facultate. Jurnalism cica.
Nu am excelat , cum n-am excelat niciodata in nimic si nu imi pare rau, mi-a placut sa ma pierd in anonimat. Cand mi-a zis Coman ca jurnalistii sunt anonimi nu m-am suparat ca 80% din colegii mei, ci m-am bucurat.
Dar da-o in pana mea....
4 ani de jurnalisti sa scriu stiri despre una care prezinta meteo la Acasa Tv si care a castigat o masina la o tombola BCR?
Si dupa un an juma de master de marketing am ajuns sa fac un concurs in care sa dau premiu 10 CD uri cu Akcent? Care se mai si numeste "Fara Lacrimi"?
Deci... clar am nevoie de alt job. Si repede!
Mama ei de criza!
Sau taicasu!
Sau Akcentul ei de criza!
Pentru Cristina
Vad ca nu ma fac inteleasa si am sa fac precum Sim care s-a saturat sa urle la mine si mi-a scris un post poate poate ma luminez si eu la cap. Nu stiu daca datorita postului sau nu, dar sunt mult mai bine. Cel putin nu mai pocnesc pe nimeni (iarta-ma Sim, iarta-ma Dani, stiu ca voi ma iubiti), nu mai fac crize de isterie prin parc si nu mai tip la nimeni fara folos... sper asta.
Asa ca... Draga mea Cristina,
N-am sa-ti zic nici Cris, nici Mitz, ca m-ai suparat si acu te cert.
M-am suparat ca ai renuntat atat de usor. Ca in loc sa scormonesti si sa vezi ce nu e in regula si ce iti doresti cu adevarat, ai preferat sa te ascunzi in coltul tau si ia ghici... this is so not you!
Da, stiu, uneori e prea greu sa fii tu cea puternica pentru toti cei din jur. Si mai stiu ca in ultima perioada viata nu a fost foarte darnica cu tine. Gandeste-te ca ai avut totusi momente cand ai avut tot ce iti doreai: un servici care iti placea la nebunie, un prieten pe care il iubeai, niste prieteni cu care te distrai. Ii ai si acum. Si daca nu mai ai celelalte lucruri nu inseamna ca ai pierdut ceva. Inseamna ca platesti pentru ele si pentru cele bune ce vor veni. Sunt unii oameni care nu au trait niciodata ce ai trait tu, asa ca in loc sa iti para rau ca s-a terminat, mai bine te bucuri ca s-a intamplat. Da, stiu, asta suna a status de ala tampit de cocalara.
Nu poti sa pici de pe acum, stii ca te asteapta o perioada mult mai grea in care trebuie sa intri cu moralul ridicat. Iti aduci aminte cum aveai moralul ridicat atunci in salvare? Cu atitudinea aia ai intrat in spital, asa trebuie sa o faci si acum. Mai ales ca acum va fi mai usor, nu ai de ce sa te sperii asa.
Gandeste bine tot ce iti doresti ca sa gasim modalitatea de a obtine toate lucrurile astea. Daca nu gasim problema, nu gasim nici rezolvarea. Te simti singura? Sunt prin zona, dar nu am sa pot fi la infinit daca tu nu vrei sa intelegi, nu vrei sa incerci. Pentru ca nici eu nu sunt bine, si stii asta. Si fac eforturi, asa ca te rog sa ma ajuti si sa faci si tu eforturi.
Hai sa regasim lucrurile care iti placeau! E primavara afara si e frumos. Sunt ghiocei. Sunt culori. Uita-te in oglinda si zambeste, ai un zambet frumos de care s-au indragostit multi oameni. Adu-ti aminte ca iti place verdele, lasa haina gri pentru cea verde. Gandeste in culori, because colors are pretty.
Adu-ti aminte ca iti place sa porti cercei ciudati, ca iti poti face unghiile in culori diferite si vesele (de cand nu ti-ai mai facut unghiile?), adu-ti aminte de mirosul de iarba tunsa, de vopsele si de clovni. De nas rosu si de peruca. Stii ca si clovnii sunt tristi uneori? Dar noi ii vedem zambind. Si tot zambind ajung sa zambeasca si pe interior.
Suntem ceea ce vrem sa fim.
Si vezi partea plina a paharului: o sa ti se aduca muuuuulte capsuni. Macar te operezi in perioada anului in care apar capsunile, nu tre sa mai dai tu bani pe ele.
Te iubesc. Si nu doar eu. Cu mine nu trebuie sa fii clovn, stim asta. Poti sa si plangi noaptea in perna, nu e nici o problema. Dar trebuie sa iti impui a fi bine. Sa iti doresti sa fii bine. Sa fii vesela. Sa te bucuri de lucrurile mici in asteptarea celor mari. Lucrurile bune nu vin daca le astepti pe cele rele.
Si intotdeauna am fost muuuult mai eficienta cand e vorba de ceilalti. Dar o sa invat de la tine.
Asa ca... Draga mea Cristina,
N-am sa-ti zic nici Cris, nici Mitz, ca m-ai suparat si acu te cert.
M-am suparat ca ai renuntat atat de usor. Ca in loc sa scormonesti si sa vezi ce nu e in regula si ce iti doresti cu adevarat, ai preferat sa te ascunzi in coltul tau si ia ghici... this is so not you!
Da, stiu, uneori e prea greu sa fii tu cea puternica pentru toti cei din jur. Si mai stiu ca in ultima perioada viata nu a fost foarte darnica cu tine. Gandeste-te ca ai avut totusi momente cand ai avut tot ce iti doreai: un servici care iti placea la nebunie, un prieten pe care il iubeai, niste prieteni cu care te distrai. Ii ai si acum. Si daca nu mai ai celelalte lucruri nu inseamna ca ai pierdut ceva. Inseamna ca platesti pentru ele si pentru cele bune ce vor veni. Sunt unii oameni care nu au trait niciodata ce ai trait tu, asa ca in loc sa iti para rau ca s-a terminat, mai bine te bucuri ca s-a intamplat. Da, stiu, asta suna a status de ala tampit de cocalara.
Nu poti sa pici de pe acum, stii ca te asteapta o perioada mult mai grea in care trebuie sa intri cu moralul ridicat. Iti aduci aminte cum aveai moralul ridicat atunci in salvare? Cu atitudinea aia ai intrat in spital, asa trebuie sa o faci si acum. Mai ales ca acum va fi mai usor, nu ai de ce sa te sperii asa.
Gandeste bine tot ce iti doresti ca sa gasim modalitatea de a obtine toate lucrurile astea. Daca nu gasim problema, nu gasim nici rezolvarea. Te simti singura? Sunt prin zona, dar nu am sa pot fi la infinit daca tu nu vrei sa intelegi, nu vrei sa incerci. Pentru ca nici eu nu sunt bine, si stii asta. Si fac eforturi, asa ca te rog sa ma ajuti si sa faci si tu eforturi.
Hai sa regasim lucrurile care iti placeau! E primavara afara si e frumos. Sunt ghiocei. Sunt culori. Uita-te in oglinda si zambeste, ai un zambet frumos de care s-au indragostit multi oameni. Adu-ti aminte ca iti place verdele, lasa haina gri pentru cea verde. Gandeste in culori, because colors are pretty.
Adu-ti aminte ca iti place sa porti cercei ciudati, ca iti poti face unghiile in culori diferite si vesele (de cand nu ti-ai mai facut unghiile?), adu-ti aminte de mirosul de iarba tunsa, de vopsele si de clovni. De nas rosu si de peruca. Stii ca si clovnii sunt tristi uneori? Dar noi ii vedem zambind. Si tot zambind ajung sa zambeasca si pe interior.
Suntem ceea ce vrem sa fim.
Si vezi partea plina a paharului: o sa ti se aduca muuuuulte capsuni. Macar te operezi in perioada anului in care apar capsunile, nu tre sa mai dai tu bani pe ele.
Te iubesc. Si nu doar eu. Cu mine nu trebuie sa fii clovn, stim asta. Poti sa si plangi noaptea in perna, nu e nici o problema. Dar trebuie sa iti impui a fi bine. Sa iti doresti sa fii bine. Sa fii vesela. Sa te bucuri de lucrurile mici in asteptarea celor mari. Lucrurile bune nu vin daca le astepti pe cele rele.
Si intotdeauna am fost muuuult mai eficienta cand e vorba de ceilalti. Dar o sa invat de la tine.
7 mar. 2009
KuKu
Nimeni nu mi-a compus niciodata o poezie... pana astazi :D
Sa nu laşi zilele cu nori
Să îţi ascundă
Nici măcar
O fărâmă
Din zâmbet
Să nu laşi timpul
Să te păcălească
Şi să îţi fure
din tine
să nu laşi chipul altora
să îţi îngroape
visele
Să nu mă uiţi când plec
Nici măcar
Pentru o secundă.
Să nu uiţi
Că tu eşti
Monica
Multumiri, KuKu!
Sa nu laşi zilele cu nori
Să îţi ascundă
Nici măcar
O fărâmă
Din zâmbet
Să nu laşi timpul
Să te păcălească
Şi să îţi fure
din tine
să nu laşi chipul altora
să îţi îngroape
visele
Să nu mă uiţi când plec
Nici măcar
Pentru o secundă.
Să nu uiţi
Că tu eşti
Monica
Multumiri, KuKu!
6 mar. 2009
Hehe...Crispus rules
Da, trebuia sa pun filmuletul asta aici, nu?
Plecaciuni in fatza lui Sim a mea (care, app, si-a scris ultimul post referitor la mine) pentru montaj, iar de voi... ce sa mai zic?
Sunteti minunati si nu doar cu focu. Va iubesc tare mult.
Cateodata visez / uneori aberez
Cateodata visez,
Uneori aberez.
Nu-mi vine sa cred ca au trecut atatia ani. Atata timp pe care mi-e frica sa-l numar, sa-l calculez, sa-l inmultesc si sa-l adun.
In tot acest timp nu stiu daca a trecut o zi din viata mea fara sa ma gandesc la tine. Da, stiu, nu ar trebui sa-ti zic asta. Si da, stiu ca uneori mai intri aici si te intrebi daca ceva din ce scriu se refera la tine sau nu.
Mi-am imaginat in o mie de feluri o eventuala reintalnire, in care tu sa imi vorbesti, sa nu imi mai ocolesti privirea si prezenta. Daca ma ocolesti asta nu inseamna ca eu nu exist. Stiu, acum ma urasti. Poate ai dreptate, dar nu iti voi explica niciodata de ce.
Nu inteleg de ce in atata timp si atatea iubiri ce au alergat prin viata mea (mai mult sau mai putin intense) nu am reusit sa te scot pe tine din minte. Sunt atat de multe lucruri care imi aduc aminte de tine, de la o melodie la un loc la un gest sau cuvant. Poate pentru ca am impartit prea multe, cine stie?
Rascolind in ce am trait si ce am simtit pentru oamenii care au trecut prin viata mea si pe care i-am iubit sau pe care ii iubesc, sau in care cred... tu esti singurul la care ma gandesc macar cateva secunde in fiecare zi. Alung repede gandul, stiu ca nu isi are locul si ca nu trebuie sa fac asta. Dar el se intoarce mereu.
Pot sa iti descriu fiecare trasatura a fetei desi nu ti-am studiat chipul de ani... Stiu culoarea ochilor, privirea suparata, cea vesela si cea jucausa, cea rea si cea cu subinteles. Stiu curbura nasului, forma sprancenelor, latimea fruntii, forma buzelor si incordarea muschilor fetei. Daca as fi avut talent la desen asa cum mi-am dorit sunt absolut sigura ca as fi putut sa-ti fac un portret perfect doar din memorie.
Cine a zis ca timpul rezolva totul? Si ca o data cu timpul uiti?
Iti stiu mainile, cu degetele lungi si osoase. Stiu cu cat e mai mare palma ta decat a mea, cat de lungi iti sunt degetele pe langa ale mele, cum le incordezi in stransoare.
Stiu toate aceste lucruri si nu imi vine sa cred ca nu le-am uitat si nici macar nu am constientizat pana abia zilele trecute ca mai stiu toate aceste lucruri.
Mi-e frica sa adun sutele (sau am trecut de mie?) de zile de cand nu mai esti in viata mea, sa le impart la doi sa vad ce mi-a ramas mie. Apoi sa le inmultesc cu clipele cand am avut nevoie de tine, sa le impart la momentele in care te-am urat, sa scad zilele in care am crezut in altcineva si din nou sa le inmultesc cu orele in care mi-a fost dor de tine.
Uneori aberez.
Nu-mi vine sa cred ca au trecut atatia ani. Atata timp pe care mi-e frica sa-l numar, sa-l calculez, sa-l inmultesc si sa-l adun.
In tot acest timp nu stiu daca a trecut o zi din viata mea fara sa ma gandesc la tine. Da, stiu, nu ar trebui sa-ti zic asta. Si da, stiu ca uneori mai intri aici si te intrebi daca ceva din ce scriu se refera la tine sau nu.
Mi-am imaginat in o mie de feluri o eventuala reintalnire, in care tu sa imi vorbesti, sa nu imi mai ocolesti privirea si prezenta. Daca ma ocolesti asta nu inseamna ca eu nu exist. Stiu, acum ma urasti. Poate ai dreptate, dar nu iti voi explica niciodata de ce.
Nu inteleg de ce in atata timp si atatea iubiri ce au alergat prin viata mea (mai mult sau mai putin intense) nu am reusit sa te scot pe tine din minte. Sunt atat de multe lucruri care imi aduc aminte de tine, de la o melodie la un loc la un gest sau cuvant. Poate pentru ca am impartit prea multe, cine stie?
Rascolind in ce am trait si ce am simtit pentru oamenii care au trecut prin viata mea si pe care i-am iubit sau pe care ii iubesc, sau in care cred... tu esti singurul la care ma gandesc macar cateva secunde in fiecare zi. Alung repede gandul, stiu ca nu isi are locul si ca nu trebuie sa fac asta. Dar el se intoarce mereu.
Pot sa iti descriu fiecare trasatura a fetei desi nu ti-am studiat chipul de ani... Stiu culoarea ochilor, privirea suparata, cea vesela si cea jucausa, cea rea si cea cu subinteles. Stiu curbura nasului, forma sprancenelor, latimea fruntii, forma buzelor si incordarea muschilor fetei. Daca as fi avut talent la desen asa cum mi-am dorit sunt absolut sigura ca as fi putut sa-ti fac un portret perfect doar din memorie.
Cine a zis ca timpul rezolva totul? Si ca o data cu timpul uiti?
Iti stiu mainile, cu degetele lungi si osoase. Stiu cu cat e mai mare palma ta decat a mea, cat de lungi iti sunt degetele pe langa ale mele, cum le incordezi in stransoare.
Stiu toate aceste lucruri si nu imi vine sa cred ca nu le-am uitat si nici macar nu am constientizat pana abia zilele trecute ca mai stiu toate aceste lucruri.
Mi-e frica sa adun sutele (sau am trecut de mie?) de zile de cand nu mai esti in viata mea, sa le impart la doi sa vad ce mi-a ramas mie. Apoi sa le inmultesc cu clipele cand am avut nevoie de tine, sa le impart la momentele in care te-am urat, sa scad zilele in care am crezut in altcineva si din nou sa le inmultesc cu orele in care mi-a fost dor de tine.
5 mar. 2009
Intr-o zi de joi, vom uita de toate si vom vorbi numai de noi
Am ajuns la birou cu un zambet pe buze. Am clipit vanzatorului dragut de la fructe si m-am uitat urat la o baba care s-a bagat in fata mea fara sa zica nimic. Daca ma ruga, o lasam. Azi sunt optimista si buna.
Mi-am facut ceaiul de fructe cu gust dulce acrisor si am zambit narciselor de pe desktop.
De cand nu mai fumez incerc sa imi creez alte ritualuri pentru venitul la birou.
Mai simt? Da!
Mai zambesc? Cum sa nu, in fiecare zi, indiferent de cat de greu sau nu imi este.
Ma uit pe blogul meu si mi se pare foarte impersonal in ultimul timp. Am cam fugit de mine. Dar ma intorc.
Esti aici? Da sunt, trebuie doar sa rascolesti putin.
Mai crezi in oameni? Acu vreo doua zile ziceam ca nu, dar pe cine mint?
Am primit mail de la superiorul erarhic :)). Se intituleaza joi, stie ca imi place ziua de joi. Am inceput sa rad si m-am inveselit si mai rau.
Imi canta in minte: "Intr-o zi de joi, vom uita de toate si vom vorbi numai de noi". Am cautat pe google lyrics in speranta sa gasesc melodia, dar n-am gasit. Cred ca e Gheorghe Gheorghiu totusi.
Am vorbit cu Puiu si i-am zis miss u, love u, si de astea. Exact asa, si de astea. Am ras iar.
In ultimul timp trec foarte repede dintr-o stare in alta. Acu sunt trista, acum imi vine sa plang, acum dansez prin casa, rad ca nebuna, acum devin isterica, acum zambesc vesel si imbratisez oameni.
Momentan sunt in starea vesela si ma gandesc la o poza cu fluturi. Sa o caut pe google, desi stiu ca nu am sa o gasec prea repede.
Oh, my good! Am devenit google addicted. E... se mai intampla, prea multe ore in fata calculatorului.
Incep sa gasesc chestii amuzante in tot ce se intampla in jurul meu. Rad de Mihai la birou si de socializarea lui la 9 dimineata cu clientii, de fatza lui Baloo de pe birou, de mingea colorata de la Dini care s-a cam descusut si pe care o scap mereu pe jos ca prea sta langa tastaura...
Ce mai faci? Mersi, bine. Cred ca mi-a fost dor de tine.
Ce tare! Acu l-am vazut pe Vasilica. Locuieste la mine pe birou in continuare. A stat tacut mititelu, n-a zis nimic desi a fost mult timp in centrul atentiei. Si subiectul multor ganduri. Tot vesel e.
Seamana cu mine azi Vasilica. Nu stiti cine e Vasilica,nu? E un calut de mare. V-as da un link dar n-am voie. Dar am gasit si va dau un citat: "e un calut de mare care rade tot timpul si da din maini ca bezmeticul. Toata lumea il place pe Vasile, dar asta nu-l apara din a fi abandonat cand nici nu se asteapta."
Astazi sunt Vasile. De fapt... sunt de ceva timp Vasile. dar eu am zis ca mereu se va gasi cineva sa il adopte si nu numai. Tre sa mai cred in asta, nu?
Sunt haotica. ma opresc aici.
Later edit: mai imi canta in minte acum: "si imi bagi sub piele fluturi, si in somn te tin alaturi..."
Mi-am facut ceaiul de fructe cu gust dulce acrisor si am zambit narciselor de pe desktop.
De cand nu mai fumez incerc sa imi creez alte ritualuri pentru venitul la birou.
Mai simt? Da!
Mai zambesc? Cum sa nu, in fiecare zi, indiferent de cat de greu sau nu imi este.
Ma uit pe blogul meu si mi se pare foarte impersonal in ultimul timp. Am cam fugit de mine. Dar ma intorc.
Esti aici? Da sunt, trebuie doar sa rascolesti putin.
Mai crezi in oameni? Acu vreo doua zile ziceam ca nu, dar pe cine mint?
Am primit mail de la superiorul erarhic :)). Se intituleaza joi, stie ca imi place ziua de joi. Am inceput sa rad si m-am inveselit si mai rau.
Imi canta in minte: "Intr-o zi de joi, vom uita de toate si vom vorbi numai de noi". Am cautat pe google lyrics in speranta sa gasesc melodia, dar n-am gasit. Cred ca e Gheorghe Gheorghiu totusi.
Am vorbit cu Puiu si i-am zis miss u, love u, si de astea. Exact asa, si de astea. Am ras iar.
In ultimul timp trec foarte repede dintr-o stare in alta. Acu sunt trista, acum imi vine sa plang, acum dansez prin casa, rad ca nebuna, acum devin isterica, acum zambesc vesel si imbratisez oameni.
Momentan sunt in starea vesela si ma gandesc la o poza cu fluturi. Sa o caut pe google, desi stiu ca nu am sa o gasec prea repede.
Oh, my good! Am devenit google addicted. E... se mai intampla, prea multe ore in fata calculatorului.
Incep sa gasesc chestii amuzante in tot ce se intampla in jurul meu. Rad de Mihai la birou si de socializarea lui la 9 dimineata cu clientii, de fatza lui Baloo de pe birou, de mingea colorata de la Dini care s-a cam descusut si pe care o scap mereu pe jos ca prea sta langa tastaura...
Ce mai faci? Mersi, bine. Cred ca mi-a fost dor de tine.
Ce tare! Acu l-am vazut pe Vasilica. Locuieste la mine pe birou in continuare. A stat tacut mititelu, n-a zis nimic desi a fost mult timp in centrul atentiei. Si subiectul multor ganduri. Tot vesel e.
Seamana cu mine azi Vasilica. Nu stiti cine e Vasilica,nu? E un calut de mare. V-as da un link dar n-am voie. Dar am gasit si va dau un citat: "e un calut de mare care rade tot timpul si da din maini ca bezmeticul. Toata lumea il place pe Vasile, dar asta nu-l apara din a fi abandonat cand nici nu se asteapta."
Astazi sunt Vasile. De fapt... sunt de ceva timp Vasile. dar eu am zis ca mereu se va gasi cineva sa il adopte si nu numai. Tre sa mai cred in asta, nu?
Sunt haotica. ma opresc aici.
Later edit: mai imi canta in minte acum: "si imi bagi sub piele fluturi, si in somn te tin alaturi..."
4 mar. 2009
I'm something yo'll regret losing
All that's best in you
You said you couldn's stand to see my heart broken...
So when you broke it, did you close your eyes?
it's sad when people u know become people u knew
When u can walk right past someone like they were never a big part of your life
How you used to be able to talk for hours and now you can barely even look at them.
Its sad that some times
Moving on with the rest of your life
Starts with "Goodbye"
She finally got tired of being second best
You were a sacrifice i didn't want to have to make,
but you gave me no other choice but to!
the girl who seemed - Broke
the girl who seemed so strong - Crambled
the girl who always laughed off - Cried
the girl who never stop trying - Finally gave up
The only people you need in your life
are the ones that need you in theirs
you're sad because you can't have her
but you don't realize
that there is SOMEBODY else who hides much deeper pain
for not having you...
you told me you would never leave,
i guess you lied and now i'm hurt.
i think the worst part was that i knew this would happen...
My plan is to forgive and forget,
forgive myself for being stupid,
and forget you ever existed.
I wish I was strong like I use to be
Before hurt and pain...
You know who you are and what I mean
You know that you are... a part of my dream.
Never allow someone to be your priority
While allowing yourself to be their option.
I'm something yo'll regret losing.
you're sad because you can't have her
but you don't realize
that there is SOMEBODY else who hides much deeper pain
for not having you...
You can only push a girl away for so long
Until she walks out of your life on her own
So be careful and make sure this is what you want
Because once she turns around
She isn't coming back.
walk right past me, i'm used to it
i'm that kind of girl you can hear from miles away
the kind that if you're sad it's her job to make you happy
the kind of girl who keeps messing up and saying "ups, sorry"
i get so mad at the simplest things,
but i'm also the girl who holds everything.
you ask me what's rong, i'll just lie and smile saying "oh, nothing"
the girl who's afraid to love, because she already lost so much.
when you start to miis me,
remember you let me go!
You said you couldn's stand to see my heart broken...
So when you broke it, did you close your eyes?
it's sad when people u know become people u knew
When u can walk right past someone like they were never a big part of your life
How you used to be able to talk for hours and now you can barely even look at them.Its sad that some times
Moving on with the rest of your life
Starts with "Goodbye"
She finally got tired of being second best
You were a sacrifice i didn't want to have to make,
but you gave me no other choice but to!
the girl who seemed - Broke
the girl who seemed so strong - Crambled
the girl who always laughed off - Cried
the girl who never stop trying - Finally gave up
The only people you need in your life
are the ones that need you in theirs
you're sad because you can't have her
but you don't realize
that there is SOMEBODY else who hides much deeper pain
for not having you...
you told me you would never leave,
i guess you lied and now i'm hurt.
i think the worst part was that i knew this would happen...
My plan is to forgive and forget,
forgive myself for being stupid,
and forget you ever existed.
I wish I was strong like I use to be
Before hurt and pain...
You know who you are and what I mean
You know that you are... a part of my dream.
Never allow someone to be your priority
While allowing yourself to be their option.
I'm something yo'll regret losing.
you're sad because you can't have her
but you don't realize
that there is SOMEBODY else who hides much deeper pain
for not having you...
You can only push a girl away for so long
Until she walks out of your life on her own
So be careful and make sure this is what you want
Because once she turns around
She isn't coming back.
walk right past me, i'm used to it
i'm that kind of girl you can hear from miles away
the kind that if you're sad it's her job to make you happy
the kind of girl who keeps messing up and saying "ups, sorry"
i get so mad at the simplest things,
but i'm also the girl who holds everything.
you ask me what's rong, i'll just lie and smile saying "oh, nothing"
the girl who's afraid to love, because she already lost so much.
when you start to miis me,
remember you let me go!
1 mar. 2009
e primavara, iarasi primavara...
E primavara, iarasi primavara...
Si e frumos, e soare si sunt flori. Nu sunt inca narcise, se lasa asteptate. Dar pe sistemul sa ma astepti cu flori in gara (hehe, si nici macar nu am cerut eu)... am primit in seara asta un buchet foarte frumos... care sa imi aduca aminte ca e primavara si am in mine acel ceva ce merita.
Ma bucur tare de ata de martisor. Si ma mai bucur ca vor inflori copacii, si va fi totul iar verde, si vor canta pasarile.
Cand am plecat am simtit cum o parte din mine ramane acolo. Si poate n-am sa ma intorc atat de curand sa o regasesc. De mult n-am mai simtit durerea asta atat de accentuata. O semidepresie, tristete... dar a trecut. Multumesc Carmencita, mi-ai transformat o seara trista intr-una nemaipomenit de frumoasa.
Stiu ce vreau si stiu in ce ordine. Acum trebuie sa gasesc si caile de rezolvare cat mai rapida a problemelor.
E o perioada grea, dar macar incep sa cred in existenta unei lumini la capatul tunelului.
E doar vina primaverii... sau datorita ei. Si a florilor frumoase de pe noptiera mea. Ce se compara cu mirsoul de frezii?
Clar, cel de narcise... :)) Astept...
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
