Despre zambete

A scris Carmen acum cateva zile un post care mi-a dat mult de gandit.
Si am inceput sa ma intreb ce se ascunde in spatele zambetului meu. Ala de ziceti voi ca e special, al Monicai despre care spuneti ca este mereu vesela si iubitoare.
Eu cred ca zambesc trist, voi ziceti ca nu.
Eu stiu ca in spatele unor muschi faciali incordati sunt nopti intregi de tristete, sunt zile intregi de aparente si fortare. Stiu ca zambesc rar cu adevarat, pe interior si atunci poate nici macar nu vedeti asta pe fata mea, tind ca atunci cand sunt fericita sa par trista.
Ce stupid suna... Mi-e frica sa arat zambetul meu din suflet, de teama sa nu-mi furati din el.
Nimeni nu stie. Nimeni nu stie cate ganduri omorate, cate sperante sugrumate din fasa, cate seri agitate, cati pumni stransi pana simti ca unghiile iti intra in carne.
Nu stiti si habar nu o sa aveti vreodata.
Nu stiti cat e de greu ca sufletul sa-ti fie facut bucatele mici si tu sa zambesti in fata celui care ti l-a adus in starea asta. Nu stiti cum e sa iubesti, el sa o iubeasca pe alta si tu sa zambesti in fata ei si sa incerci sa o indragesti... de dragul lui. Nu stiti cum e sa zambesti cand iti spune cat o iubeste si tu sa ii spui ca te bucuri pentru el ca poate simti asta.
Nu stiti cum e sa dai cu tine pe jos, sa stergi podele si sa zambesti, pentru ca nu trebuie sa stie si cei din jur asta.
Nu stiti cum e sa te simti folosit, cum e sa te simti o roata de rezerva sau un catelus plouat ce scheauna la usi incuiate. Si totusi sa zambesti, caci stii ca zambetul tau ii va alunga lui orice sentiment de vinovatie care ar putea sa ii faca rau, iar tu nu vrei asta.
Sa te prefaci ca nu-ti pasa cand doar tu stii de fapt ca iti pasa. Sa minti si sa nu iti placa asta, dar trebuie sa o faci, stii ca o faci pentru binele celor din jur? Dar asta a fost de mult... acum schimb lucruri, sau imi place sa cred ca o sa fie altfel colorata viata mea.
Dar stiti de ce zambesc? Ca am impresia ca merita. Ca pentru zambetul lor pot sa zambesc si eu.
Si zambesc si pentru mine, dar asta stiu doar eu. Si uneori ii las si pe altii sa stie asta, dar mi-e frica. Iar de frica am mai vorbit.