18 feb. 2009

Lore...

Azi e ziua lu Lore. Si simt ca ar trebui sa scriu doua cuvinte despre ea, fiind unul din oamenii care desi ii vad foarte rar, imi sunt undeva acolo langa suflet.
Pe Lore am cunoscut-o cand lucram la monitorizare, in celebrele deja ture de noapte care mi-au marcat existenta. Si este unul dintre castigurile de acolo, alaturi de Sim, Dani, Simo, Adina, Andreea, Marian si Mihai. Iar daca am uitat pe cineva cu adevarat drag de acolo, imi pare rau.
Lore era prezenta ce-ti aducea aminte mereu ca oamenii conteaza. Blonda, inalta, frumoasa, cu constantele ei: tigarile mentolate, acelasi calculator din dreapta, care, desi incepuse sa mearga prost nu l-ar fi schimbat cu nimic, pantalonii sport si ochii frumosi si uneori tristi.
De Lore imi era uneori frica, era fiinta aceea directa care te speria sa nu te ia la ture cand i se parea sau cand faceai ceva aiurea. Lore citea ziarele mai repede ca oricine si termina rezumatele cu cel putin o ora inaintea tuturor.
Lore e omul care m-a sustinut la sedinta in care am facut scandal pentru tot departamentul. Am strigat in gura mare nemultumirile tuturor, am facut-o pe-a avocatul poporului cand nimeni nu avea curajul sau nu vroia sa zica ce ii doare, iar Lore s-a ridicat si m-a sustinut. Chiar daca a doua zi a fost data afara. Mai bine pentru ea. Fiecare om care a plecat de acolo a facut un lucru mai bun pentru el.
De la Lore am invatat ca trebuie sa zic lucrurilor pe nume. Ca trebuie sa fiu directa. Ca nu trebuie sa fiu prietena cu toata lumea, important e sa fiu eu cum vreau. Imi e dor de Lore.
Maine ma vad cu ea. Cu ea si cu Sim, exact in formula in care am fi pierdut ore intregi in bucatarie, in mirosul de tigari mentolate ale ei si ciocolata calda incalzita la microunde.

1 comentarii:

Eternal Sunshine of the Spotless Mind spunea...

Chiar la Noir Desir m-am gandit;)). Si eu ascultam asiduu melodia in perioada aceea:).