povestea mea, povestea ta... povestea lor

De mult nu m-a mai emotionat un om atat de mult. Sau o poveste mai exact.
O poveste ghicita, citita pe sarite, in locuri pe care incet incet le-am cunoscut si mi-am dorit sa patrund in universul cuiva.
Nu cred ca e un secret pe nicaieri.
Mi se pare trist ca e asa, recunosc. Dar mi se pare o ca e o tristete din aceea frumoasa, dusa spre laturile melancoliei.
Nu e treaba mea si recunosc ca zilele acestea sunt mai sensibila.
Am si eu povestea mea acolo in trecut, cu lacrimi, regrete si locuri dragi. In care s-au intamplat lucruri. Unde mi-am lasat o parte din suflet pe care nu l-as cere niciodata inapoi.
Am sa ma intorc curand acolo si recunosc ca am mii de emotii.
Si-mi face bine sa stiu ca in alte locuri, alte povesti au avut cursul lor.
As vrea totusi sa nu fie asa. As vrea sa fie altfel.
Si nu inteleg si nu vreau amanunte de ce oamenii nu lupta mai mult cu fricile.