cruzimi

Mi-am consumat timpul si energia incercand sa cunosc totul la el. Gesturi, reactii.
Am vazut ceea ce ceilalti din jur nu au vrut sa creada, am crezut in tot si n-am sa regret niciodata nimic. Regretele sunt pentru cei fara minte.
Un singur lucru l-am omis. N-am acordat atentie cruzimii lui, nu m-am pus niciodata in situatia de acum, nu am vrut sa prevad nimic desi am stiut ca intr-o zi va fi asa.
Am incercat sa inteleg nebunia lui, defectele si calitatile, m-am pus in situatii diferite, am gasit explicatii acolo unde nu existau, am cautat scuze acolo unde nimeni n-a vrut sa le vada.
Si inca o data, nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu regret o clipa nimic din toate astea.
Imi pare rau ca nu m-am pregatit pentru asta. Stiam cat poate fi de crud si cat imi va fi de greu. Ma mint de saptamani si luni ca trece. M-am vindecat de el. Si asa este, chiar m-am vindecat de el. Nu m-am vindecat de mine. N-am stiut niciodata ca e greu sa participi la propria exorcizare.
Spectacolul devine tot mai greu de inteles si finalul se tot lasa asteptat. Nu mai astept nimic si din speranta inceputului nu mai e nimic. Nimic sa imi doresc, nimic la care sa visez.
Cruzimea absentei e uneori prea apasatoare si as vrea sa pot spune ca sunt bine. Sunt mai bine, caci nu-mi mai chinui mintile in fiecare zi. Si totusi imi lipseste din adrenalina aceea, a nefericirilor si a micilor bucurii.
Simteam ca traiesc. Acum simt ca astept sa se sfarseasca

O lacrima calda iti sapa, o umbra-n obraz obosit...
Cand stii ca nimic nu te-asteapta. Si dragostea mea, intre timp, a murit...
Si cat te-am iubit...