secunde... ore... vieti

As da orice pentru o plimbare in parc, acum, printre frunze galbene si maro si verzi si caramizii, alaturi de un om cu care sa vorbesc despre nimic si sa para important.
Mi-e dor de un schimb de idei fara sens, de vise despre nimic si filozofii care sa nu fie duse spre elitism si extreme.

Mi-e dor de o toamna de demult, cand descopeream Bucurestiul pentru a-l descrie in ochii unui drag prieten pe care il initiam in tainele acestui oras. Cand plecam pe ploaie din Drumul Taberei si mergeam pe jos pana la Universitate, ne opream in Cismigiu pentru o bere si niste alei frumoase, luam apoi metroul pana la Aviatorilor si ne plimbam ore intregi prin Herastrau, mergeam sa luam masa in Agronomie si se facea noapte in statia de la Casa Presei, cand asteptam un 41 intarziat.

Mi-e dor de locul unde lucram atunci, cu nopti lungi si de multe ori grele, dar rasarituri frumoase si strazi tacute. E frumos sa lucrezi in Primaverii, in linistea de acolo, cu Herastraul atat de aproape si multe multe frunze. Mi-e dor de colegii mei de atunci, de Simone si Adine, de Marian, Dani si Mihai, Chiar si de Ralu si de Alex, de Alina si discutiile de pe turele de noapte, de rezumate si transcrieri pe care le injuram din tot sufletul, de cornuri aburinde si dimineti cu ochii intredeschisi.

Mi-e dor de prezenta toamnei la facultate, cu primele cursuri din an si colegi si profesori, proiecte si Jeg.
Iubesc toamna mai mult decat orice anotimp, cu armonia atat de frumoasa a culorilor, cu ploaia ei uneori enervanta dar placuta, cu inceputul scolilor si venirea studentilor, cu mereu noi inceputuri. Inceputurile de an in facultate, mutatul, camere noi de camin, colegi noi, inceputul unor nopti lungi si al unor prietenii frumoase.

Mi-e dor de planuri irealizabile si vise frumoase alaturi de oameni frumosi. Am cunoscut in ultimul timp multi oameni frumosi, idealisti, destepti, de succes daca vreti. Dar imi lipseste simplitatea omului frumos si al gandurilor neargumentate si a discutiilor despre nimicuri.
Si-mi mai e dor de o gara si un tren personal defect, plin de studenti cu bagaje, intr-o zi sfanta cu multe peripetii si o dicutie ce a transformat un drum de 4 ore in cateva secunde mai lungi. O descoperire, un zambet, clipe frumoase, urmari extraordinare.