imprevizibil s-a-ncheiat povestea...

Aseara, am avut o conversatie cu un prieten drag, Iuli, cu care n-am vb de cateva luni (exista o scuza, el e in Iasi). Conversatia a inceput cam asa:

Iuli: ce faci monica? mie dor de tine.
Monyk:: da? si mie, sa stii. tre sa facem ceva, nu?
Iuli: de fapt, mie foarte dor de tine
Iuli: am avut un accident
Monyk: si tu? ce ai patit?
Iuli: am fost in coma. dar acum sunt bine

Si aici mi s-au taiat picioarele. A urmat continuarea (groznic pleonasm). In care mi-a zis ca plecase cu masina spre Tulcea (i se facuse dor), era pe Transfagarasan, a intrat unu in el si s-a trezit dupa 3 zile.
Si am tot inceput sa ma gandesc ca uitam de oameni dragi din jur. Si intr-o zi o sa aflam ca nu mai sunt, asa pur si simplu. Si o sa incepem sa ne gandim la cat de importanti erau si toate cele. Iuli e un baiat extraordinar si eu am tinut mereu mult la el. Dar in 3 luni de zile de cand n-am mai vorit cu el nu m-am gandit sa dau macar un telefon... tot el mi-a promis ca in octombrie vine in Bucuresti sau mergem pe undeva la munte. Ca sa rezolvam problema cu dorul...