5 sept. 2008

am gasit asta. ce scriam eu pe 22 ianuarie, 2007. Nu a trecut asa de mult de atunci, desi mi se par cel putin 5 ani

am luat-o de la capat din nou. M-am mutat, mi-am schimbat jobul. Noi colegi (necunoscuti inca), doar tu ramai la fel. La fel in sufletul meu. Ca nu mai esti nici tu la fel. Mereu in defensiva, faci lucruri dureroase, apoi unele mult prea frumoase si deci din nou dureroase. Te joci cu cuvintele. Ceea ce chiar nu faceai.
Nu poti folosi niste cuvinte asa, doar pentru ca ii fac bine altcuiva sau pentru ca ai un moment de ... nu stiu ce. Nu poti sa-mi zici ca ma iubesti si apoi sa fugi, nu poti sa pretinzi ca tii la mine si sa ma parasesti exact atunci cand am nevoie de tine alaturi. Nu poti face asta, nu ai dreptul. Am inceput sa te privesc ca pe un strain uneori, nici nu stiu ce sa mai cred, nu stiu ce sa-ti zic si ce nu. Ai renuntat la acele lucruri pe care le stiam impreuna.. lucruri care admiram atat de mult ca tu crezi cu adevarat in ele.
Ai renuntat la vis. Ai ceva material in plus. Un om care-l iubesti langa. Dar mi-e teama ca la un moment dat iti va deveni insuficient. Nu stiu ce sa zic si ce sa cred. Si mai ales ce sa-ti zic... pentru ca treci din nou in defensiva. Nu mai ai vlaga, nu mai ai viata in tine cred. Poate gresesc pentru ca m-ai dezlegat, m-ai indepartat.
Cu o mana ma impingi si cu cealalta ma tragi spre tine. Nu te inteleg de ce o faci. Am invatat ceva: pretuieste ce ai langa tine, bucura-te de fiecare maruntis. La un moment dat s-ar putea sa il pierzi si va durea tare. Asta cam sunt eu in viata ta.
Bucura-te de mine. Macar jumatate din cat m-am bucurat eu de tine... incearca sa intelegi macar putin.. si va fi mai usor. Si pt tine sa treci printre oameni, si mie... ca esti tu si nu altcineva

0 comentarii: