Sorrows keep You Human

Sunt cateva sentimente care ne deosebesc de animale. Care ne fac umani. Si animalele iubesc, si poate o fac mai pur decat noi, si ele comunica, poate mai eficient. Noi avem insa ceva in plus. Avem alegeri care le putem face, avem instincte pe care le putem controla. Ciudat, aveam impresia ca alegerea dupa instinct e deobicei cea mai buna, e cea care ne-o dorim cu adevarat. Si atunci ce facem cu gandirea? Ok... ratiunea complica lucrurile ce pot fi usoare.
Sunt om si nu animal. Gandesc pentru ca pot si vreau sa ma bucur de asta, nu vreau sa-mi complic viata facand lucrurile complicate cu gandirea mea. Vreau sa gandesc simplu si corect. E greu. Dar eu incerc.

mama lui...

Am sters ultimul post, am prmit ajutorul... :P Multumesc anca, mersi livia. Praf il facem pe ala! Mama lui....
Urasc sa ma duc la cumparaturi... dr asta tre sa fac acu asa ca nu ma intind cu vorba

sa ma fac mica...

Vreau sa ma fac mica mica si sa dispar din viata voastra. Vreau sa dispar din viata mea.
Pur si simplu, sa ma desfac in mici particule, sa las cate o bucatica din mine in fiecare loc in care am trait candva ceva frumos. Si care imi aduce aminte din cineva frumos. Si voi poate, trecand o data pe acolo, o sa-mi simtiti prezenta, iar apoi o sa ma uitati.
As lasa o particula mica din mine aici, una la ILI in subsol, pe scaunul din coltul din stanga si una pe cel din dreapta, una pe biroul unde statea Adina, una in bucatarie. O particula mica in Sapte Seri, in sediul din Dacia, la primul meu birou.
As mai lasa o particula la Sulina, una la Dorohoi, una la Valea Blaznei, una la Sangeorz Bai, una la Muncel (de fapt acolo vreo 3-4: cate una in fiecare din cele doua tabere, una la leagane si una obligatoriu la Del Campionul). As lasa o particula din mine in Cercul de Ecologie al Palatului Copiilor Tulcea, acolo, la etajul 4. Una la Speo, langa calculatorul defect a lu profu'. Una in Chei si una La Adam, una la Gelu acasa si una la grota.
As mai lasa o particula sau doua in Sibiu (una obligatoriu la Cisnadioara; si una pe trepte la hostel). Una la Cluj, in Autograf si una in Vama pe plaja. Una poate la Alba Iulia, iar daca o las pe asta, trebuie sa las si una in Sighisoara.
Una in FJSC si una in Jeg, una in Tulcea la monument pe stanci si una la Lemne Arse.
Mi-ar placea sa fie cate o bucatica din mine in fiecare din locurile astea,iar oamenii sa uite de mine. Eu sa nu uit de ei si sa astept cu fiecare particula si cu nerabdare sa apara unul din ei intr-unul din locurile astea, chinuit poate sau fericit in amintiri. Sa il regasesc pentru cateva minute, ei sa simta o senzatie sau prezenta ciudata si sa nu stie de ce.
As vrea sa ma fac mica si sa dispar. Si sa nu ma dezamageasca nici un gest, nici o schimbare, nici o neintelegere.

bucuresti...

Oamenii din Bucuresti sunt atat de pestriti incat nu ma mai mira nimic. Vin din lumi diferite. Ma uitam aseara, la sarbatoarea Bucurestiului. Am fost la Circ si am revazut (pentru a 3-a oara!!!) "Micul Paris". Spectacolul asta nu o sa ma plictiseasca niciodata, e foarte foarte tare. Bineinteles ca se trezea cate un taran sa fluiere ca la stadion cand da Banel un gol.
Prin centru vechi pe la tarafe si fanfare, doza de taranism crestea parca mai mult. Iar in Piata Revolutiei era cu totul si cu totul alta lume. Oamenii stateau sub aranjamente florale, Vienna Music Film Festival, se auzeau viori, oamenii dansau valsuri in strada, toti erau parca din alta lume. Nimic care sa aduca cu fluieraturile sau berea din centrul vechi.
Una peste alta, e frumos ca se intampla totusi asa ceva si in Bucuresti. Calesti, rochii de epoca si bastoane. Iar spectacolul de aseara de foc, apa si lasere a fost ceva intr-adevar altfel, ce merita vazut.

Uneori, mi-e atat de dor de tine, incat ma doare

Cine poate sa opreasca timpul...

Uneori timpul e prea zgarcit cu noi. Stau in statia de autobuz si ma rog sa treaca mai repede timpul pana vine...
Azi am stat 3 ore cu Dan si au trecut ca 30 de minute. Timpul se vrea mult prea pretios. Uneori e bine sa il poti opri in loc. Sau sa regreti momentele in care zici... "sa treaca timpul mai repede". Eu am regretat. E de speriat senzatia aia ca pe care ti-o da faptul ca trece totul prea repede pe langa tine, ai senzatia ca ceasul este stricat.... Pentru asta trebuie sa multumim oamenilor dragi din viata noastra, prieteni vechi...

Cel mai frumos loc din Bucuresti

Stiu ca am scris acum ceva timp ca am descoperit cel mai frumos loc din Bucuresti. Nu v-am zis care din dorinta de a va duce cel putin pe cativa dintre voi acolo. Ca sa vorbim vorbe frumoase, frumoase, frumoase... mai ceva ca Creanga si Eminescu (asa ne zicea mereu ghida din Iasi de la Bojdeuca lui Creanga. Ca cei doi se intalneau sa vorbeasca "vorbe frumoase, frumoase, frumoase" - exista si un ton anume pe care din pacate aici nu-l pot reproduce).
In fine. Am scris aici despre acest loc minunat. N-am exagerat cu nimic, deci vi-l recomand cu inima deschisa.

Dubiosenii

In ultimul timp sunt putin cam dubioasa. Mi se intampla sa ma gandesc la cate o persoana si intr-un timp destul de scurt sa am contact cu respectiva. Nu va ganditi la prostii. De exemplu, sambata, de dimineata, m-am gandit la un amic de care nu mai auzisem nimic de vreo saptamana-doua, desi inainte vorbeam cam in fiecare zi. Poate si pentru ca la munca nu intru pe mess... In fine. Nu l-am sunat ca am zis ca e prea devreme, stiu ca se trezeste tarziu. Apoi pe la 2 am vrut iar sa-l sun, nu ma facut-o nici atunci. M-am mai uitat o data la telefon, aceeasi chestie, apoi pe la 5 m-am hotarat. Am luat telefonul. Tocmai ma sunase el cu vreo 5 minute inainte. Si nu numai. Era in Bucuresti, hai sa iesim la o bere. Misto, nu?
Duminica m-am gandit la Dan de la Cluj (pentru cei ce nu stiu deja el este o persoana foarte draga si un prieten foooarte vechi). M-am gandit la el si din cauza starii de iarna, de fapt am si scris despre asta, nu ma mai repet. Ideea e ca eu cu Dan ne vedem cam o data la doi ani. Anu asta ne-am vazut deja. Iar ieri ma suna. Era in Otopeni. Ne-am vazut. Si ne mai vedem o data si joi. De trei ori intr-un singur an, deja exageram. Unde mai pui ca oricum anu asta trebuie sa mai vina o data cel putin...
In fine, las dubioseniile mele deoparte.

Vivi

Vivi a tinut sa rada de mine cu pasiunea mea pentu iarna si vremea rece. Si si-a prezentat argumentele.
A iesit o povestire draguta despre niste carpe (care eu am citit intai capre), pe care v-o rcomand sa o cititi, e scrisa in stilul ei propriu. Acu ca mai e si corporate... :)). V-am mai zis cat de draga imi e mie fata asta?

stare de iarna

Imi place la nebunie vremea asta. Un coleg la munca zicea ca miroase a toamna. Eh... mie mi-a mirosit a iarna astazi si aseara. Si chestia asta mi-a dat un sentiment de bine foarte misto...
Am iesit azi la magazin imbracata in pantaloni de pijama (asta imi aduce aminte de alt sentiment misto cand ieseam la Billa in pijamale) si cu un hanorac mare si gros si larg pe care abia asteptam sa il port. Dar trebuia sa se faca frig pentru asta. Am zambit incontinuu mirosind iarna, stiu ca mai e pana o sa vina de-adevaratelea, dar imi place tare. Acu pot sa trag patura peste mine sa simt senzatia aia placuta.
Mai astept muntele si zapada ca sa fie totul perfect, dar mai e putin pana acolo.

Stiu ca se va intoarce caldura, din pacate. Vine anotimpul frumos totusi. Incepe scoala. E ciudat, nu mai astept sa-mi revad colegii de facultate, cum era inainte... Recunosc, nu-mi iubesc colegii de master. Astept s-o revad pe Carmen si pe Anne... si atat. Era mai frumos in facultate, abia asteptam prima saptamana la jeg.
Imi revin totusi in minte senzatiile toamnei, a sentimentelor placute si al linistii.
As vrea sa pot impacheta starea asta de bine si sa o pot folosi de fiecare data cand am cate un sentiment neplacut. Sa ma pot uita pe geam la prima ninsoare si sa il ascult pe Alifantis care imi zice: "te uita cum ninge-n decembre..."
Melodia asta imi aduce aminte mereu de Dan, el o asculta des si ma indemna si pe mine sa fac la fel. Si apropo de asta, toamna asta stiu ca-l va aduce si pe Dan in Bucuresti si o intalnire cu Alex, Iela si Monica... un moment care il asteptam cam de 7 ani asa...

Doar daca simt la fel

Nu e nevoie ca u prieten sa-ti zica multumesc ca existi. De fapt prietenii nici macar multumesc nu e necesar sa-ti zica. E suficient sa iti zambeasca intr-un anume fel, sa simti o strangere de mana care se duce direct in suflet ca sa intelegi si sa poti merge mai departe. Pentru momentele astea, merita tot. Pentru sentimentul de a fi apreciat de un suflet pe care tu il apreciezi, nu e nevoie de cuvinte. Cuvintele spuse prea des cred ca darama de fapt asta. Am zis dupa accident ca oamenii ar trebui sa isi spuna mai des cuvinte.
Dar nu poti zice in fiecare zi "te iubesc". Poti insa trimite in fiecare zi un zambet sau un gest catre cei din jur, iar ei vor intelege. Doar daca simt la fel.

imprevizibil s-a-ncheiat povestea...

Aseara, am avut o conversatie cu un prieten drag, Iuli, cu care n-am vb de cateva luni (exista o scuza, el e in Iasi). Conversatia a inceput cam asa:

Iuli: ce faci monica? mie dor de tine.
Monyk:: da? si mie, sa stii. tre sa facem ceva, nu?
Iuli: de fapt, mie foarte dor de tine
Iuli: am avut un accident
Monyk: si tu? ce ai patit?
Iuli: am fost in coma. dar acum sunt bine

Si aici mi s-au taiat picioarele. A urmat continuarea (groznic pleonasm). In care mi-a zis ca plecase cu masina spre Tulcea (i se facuse dor), era pe Transfagarasan, a intrat unu in el si s-a trezit dupa 3 zile.
Si am tot inceput sa ma gandesc ca uitam de oameni dragi din jur. Si intr-o zi o sa aflam ca nu mai sunt, asa pur si simplu. Si o sa incepem sa ne gandim la cat de importanti erau si toate cele. Iuli e un baiat extraordinar si eu am tinut mereu mult la el. Dar in 3 luni de zile de cand n-am mai vorit cu el nu m-am gandit sa dau macar un telefon... tot el mi-a promis ca in octombrie vine in Bucuresti sau mergem pe undeva la munte. Ca sa rezolvam problema cu dorul...

La Sibiu te mariti greu

Dragii mei reporteri de la Jurnalul National. Va multumesc pentru acest minuant articol care mi-a facut ziua nu mai frumoasa, dar mai ilara cu siguranta.
Uite, de asta nu ma mut eu la Sibiu, ca vreau sa ma marit, si cica acolo nu se poate decat cu 4 nopti si zile de veghe la poarta castelului. Sau a listei.
Mai ceva ca in poveste.
http://www.jurnalul.ro/articole/133314/la-sibiu-te-mariti-greu

Acum va rog aplauze si rasete.

Minunatul aeroport Baneasa

Am fost aseara sa astept pe cineva in Aeroportul Baneasa. Ma rog, in fine, sa-l numim aeroport, eu mereu am zis ca arata de parca ar fi autogara Obor. Uneori mai rau.
La ora 20.30, era o aglomeratie ingrozotoare. In interval de 15 minute au aterizat 4 avioane: unu de Torino, altul de Bolognia, Unu de Bali si al 4-lea nici n-am mai auzit de unde venea. O gloata mare de oameni astepta pe cate cineva din aceste avioane. Bine bine. Ce s-au gandit cei de la Baneasa? Sa puna tot la Sosiri si o imbarcare, spre Barcelona. Si s-a mai facut o coada care iesea pana in trecerea de pietoni de afara. Ingramadeala, injuraturi, mirosuri, ingramadeala si afara, si peste strada, si pe gazon... Asta era doar chinul de afara.
Inauntru, va dati seama. Oamenii din 4 avioane inmultit cu cam 150 de oameni in avion. Cam 600 in sala aia care e cat biroul meu de la Sapte Seri care nu este de loc mare. Pe banda de bagaje (foarte mica si cea din baneasa, ca doar o stim), aruncate gentile din toate cele 4 avioane. Ingramadeala. Minim 600 de bagaje apartinand celor 600 de oameni. Si fiecare om trebuia sa-si gaseasca proipriul bagaj. Sa te fereasca sfantu' sa ai mai mult de o geanta...
Ii vedeai pe fiecare cum rezista in functie de cum ieseau. Primii, mai norocosi si mai relaxati. Urmatorii suparati, urmatorii nervosi. Urmatorii injurau. Am stat acolo o ora in plus fata de aterizarea avionului. Am ajuns pana la faza cu oameni care ieseau plangand de nervi si stres, tipand si toate cele. Nu stiu peste inca jumatate de ora cum ar mai fi fost. Am fost totusi norocoasa. Persoana care o asteptam avea un singur bagaj. Si l-a gasit intr-o ora.

...

Decat inconjurat de prosti, mai bine singur. Decat oameni prefacuti mai bine singur. Si tot asa. Pot scoate multe propozitii de acest fel.
Dar... uite asa, din teama de singuratate ajungem sa fim inconjurat de tot felul de oameni, de toate genurile si caracterele. Scriam ieri de oameni pe care i-am dezamagit. Dar cu putin egoism stau si intreb... cei care ma dezamagesc pe mine? Am si eu asteptari... de la oameni care nu merita asta.
Imi pare rau ca am investit... cum altora le pare rau ca au crezut in mine. Iertati-ma...

Asteptari...

Nu-mi place cand oamenii au asteptari de la mine. E foarte urat. Daca au asteptari de la mine, sansa sa ii dezamagesc este multe prea mare. Ceea ce s-a si intamplat.
Imi pare rau. Nu trebuia sa creez asteptari. La fel cum nu trebuia sa dezamagesc.

Eu vreau ca ei

Am niste zile ingrozitoare la munca, si asta pentru ca trebuie sa iau niste decizii destul de importante pentru mine. Iar eu nu sunt in stare sa iau decizii de alea de le numesc unii "fa ce e mai bine pentru tine". Nu frate, eu nu pot. Eu iau usor decizii pe moment, pe mine nu trebuie sa ma lasi sa ma gandesc ca incep sa complic lucrurile. Eu gandesc bine instantaneu, nu deliberat.
Pe de alta parte in seara asta am avut o mare bucurie, doi dragi foarte dragi foarte dragi prieteni mi-au zis ca se casatoresc. Stiam oricum ca asta se va intampla la un moment dat, dar imi venea sa sar in fata tastaturii, mai bine ca mi-au zis pe mess. Daca eram langa ei sa le ved si fetele alea scumpe cand imi ziceau cred ca nu isi mai reparau membrele si coastele rupte pana la nunta. Dar ma duc miercuri sa ii pupacesc pana ii albesc pe amandoi. Deci, de 3 ori ura pentru familia Pompilicescu!!! (stati linistiti, voi ncunoscatori ai acestor minuni ale naturii, nu ii cheama pe nici unu asa).
Deci una peste alta, imi plac tare mult oamenii fericiti mai ales asa cand vine din sentimente de alea pure si frumoase, de parca azi s-ar fi indragostit desi se stiu de ani. Vorbeam azi cu un prieten si imi arata poze cu iubita lui. Imi zicea ca se indragosteste in fiecare zi mai mult de un an si ceva incoace. Da mai, uite asa e!
Daca o sa ma indragostesc vreodata, asa trebuie si eu sa fac. Nu imi plac chestiile alea lucide, cu multe compromisuri si comoditate, cu lasa ca e bine, ne-am obisnuit, etc... Nu! Punct. Eu vreau ca ei.

sambata in Club A

Daca stai in Bucuresti, daca esti student aici sau daor in trecere, oricum, trebuie neaparat sa ajungi un Club A. Nu este o super locatie, dar va fi cu siguranta o super experienta. In Club A gasesti tot felul de oameni, de toate varstele, de toate felurile, de la tocuri la ghete, de la copii la batrani, de la betivani la baieti cu parul aranjat cu muuuuult prea mult gel. De la fete timide pana la parasute la care cand te uiti ai impresia ca iau bataie continuu.
In Club A nu o sa se uite nimeni niciodata la tine cum esti imbracat, poti veni la costum sau in salopeta cu care tocmai ai varuit. In Club A traiesc mereu o experienta inedita prin faptul ca acolo oamenii mereu te privesc in ochi. Fie ca sunt beti, fie ca ajungi sa le pari cunoscut (fiind mereu aceeasi), fie ca le esti cunoscut (evit de obicei locul asta din cauza multimii de tulceni care nu-mi sunt toti dragi), fie ca vor sa te agate. In Club A e imposibil sa nu agati sau sa fii agatat, fie ca ti-ai propus asta sau nu, fie ca esti insotit sau singur. E inevitabil.
E frumos in Club A. Eu am fost in seara asta, am ascultat muzica foarte buna (nu buna, foarte buna) si m-am simtit foarte bine. Am intalnit fete care doream sa le vad si fete care as fi preferat sa nu. Dar asta e tot farmecul acolo. Ai de toate, poti alege...

... si un mail mai vechi

primit prin 2004-2005 cred...

"Totul in viata e ca anotimpurile: ceva e mai rece, ceva e mai cald; ceva e frumos ca intr-o zi cu soare, ceva e mai sumbru ca intr-o zi cand ploua; ceva dispare ca in toamna, iar ceva invie ca primavara ...
Totul in viatae ca anotimpurile, dar fiecare anotimp este frumos in felul sau! ..... si vb bune romanesti stau sa iti aminteasca de ce vb noi acum...
iar...
te pup si ai griji de monica... zile cu soare!"

ce vremuri, ce cuvinte...

am gasit asta. ce scriam eu pe 22 ianuarie, 2007. Nu a trecut asa de mult de atunci, desi mi se par cel putin 5 ani

am luat-o de la capat din nou. M-am mutat, mi-am schimbat jobul. Noi colegi (necunoscuti inca), doar tu ramai la fel. La fel in sufletul meu. Ca nu mai esti nici tu la fel. Mereu in defensiva, faci lucruri dureroase, apoi unele mult prea frumoase si deci din nou dureroase. Te joci cu cuvintele. Ceea ce chiar nu faceai.
Nu poti folosi niste cuvinte asa, doar pentru ca ii fac bine altcuiva sau pentru ca ai un moment de ... nu stiu ce. Nu poti sa-mi zici ca ma iubesti si apoi sa fugi, nu poti sa pretinzi ca tii la mine si sa ma parasesti exact atunci cand am nevoie de tine alaturi. Nu poti face asta, nu ai dreptul. Am inceput sa te privesc ca pe un strain uneori, nici nu stiu ce sa mai cred, nu stiu ce sa-ti zic si ce nu. Ai renuntat la acele lucruri pe care le stiam impreuna.. lucruri care admiram atat de mult ca tu crezi cu adevarat in ele.
Ai renuntat la vis. Ai ceva material in plus. Un om care-l iubesti langa. Dar mi-e teama ca la un moment dat iti va deveni insuficient. Nu stiu ce sa zic si ce sa cred. Si mai ales ce sa-ti zic... pentru ca treci din nou in defensiva. Nu mai ai vlaga, nu mai ai viata in tine cred. Poate gresesc pentru ca m-ai dezlegat, m-ai indepartat.
Cu o mana ma impingi si cu cealalta ma tragi spre tine. Nu te inteleg de ce o faci. Am invatat ceva: pretuieste ce ai langa tine, bucura-te de fiecare maruntis. La un moment dat s-ar putea sa il pierzi si va durea tare. Asta cam sunt eu in viata ta.
Bucura-te de mine. Macar jumatate din cat m-am bucurat eu de tine... incearca sa intelegi macar putin.. si va fi mai usor. Si pt tine sa treci printre oameni, si mie... ca esti tu si nu altcineva

Sunt doar speriata poate

Cand am intrat la facultate nu aveam nici 19 ani impliniti. Am venit in Bucuresti cu un rucsac mare in spate si 100 de dolari in buzunar, cu care trebuia sa imi cumpar un loc intr-un camin. Am stat vreo saptamana la cleo si-mi doream foarte tare un loc al meu, mai ales ca mai erau cam 3 zile pana sa inceapa anul.
Am simtit atunci pentru prima data sentimentul de a fi singur si neajutorat. Imi aduc aminte ca m-am asezat pe o banca in fata la Leu si am inceput sa plang in disperarea mea de a nu-mi gasi unde sa stau. Eram singura, asa cum m-a lasat de fiecare data tatal meu. Cica sa ma descurc.
S-a asezat o fata langa mine, o necunoscuta. Si am inceput sa ii povestesc ei ca nu am unde sa stau, ca nu am bani sa stau cu chirie, ca trebuie sa-mi gasesc un loc in camin, etc etc. Acum realizez cat de patetica si speriata eram. Pentru prima data. Lasasem tot ce iubeam la Tulcea, il lasasem pe el acolo, renuntasem sa mai lupt, imi lasasem prietenii plecati la Constanta si fugisem singura de nebuna in Bucuresti.
In seara asta am plecat de la munca, m-am suit in metrou, am schimbat la Victoriei ca deobicei si-am coborat la Brancoveanu. Doar ca in loc sa merg spre casa m-am dus in parc. Am cautat cea mai retrasa banca, mi-am scos cartea si m-am ascuns. Doar ca nu s-a asezat nimeni pe banca langa mine.
Acum toti veti intreba de ce? Nu stiu. Degeaba, detergent, deget, deplin, dedesupt, deranjat, demisionat, deplin, despartire, depresie...

spot dorna - mccann erickson

imi place mult de tot reclama asta...


Si varianta asta...


si asta...


ce mai, sunt geniali...

E greu sa ai vise. Mai greu e sa ti se indeplineasca

Cat de ciudat este sa iti doresti ceva, sau sa crezi ca iti doresti si apoi sa obtii. De e xemplu... imi tot zic de ceva vreme ca vreau si trebuie sa-mi schimb serviciul. Iar cand apare cate ceva ma entuziasmez. Si cand devine palpabil... ma cam sperii. Nu stiu ce vreau de la mine, nu stiu daca vreau sa plec, daca o sa-mi placa ce o sa fac, daca o sa fiu capabila. Mi-e frica de noi colegi, nou colectiv, ma gandesc la cei dragi de aici.
Cu alte cuvinte, ma las convinsa sa ram desi poate pentru mine cel mai bine ar fi sa plec. Nu, nu vreau sa ies la pensie de la "Sapte Zile si Nopti" cum mi-a zis azi Dini. Dar pe de alta parte nici nu stiu daca vreau sa plec.
Daca ma intrebi, normal, zic da, am si zis-o de multe ori. Dar cand gasesc ceva, cand oamenii ma vor si zic hai si chiar trebuie sa trec la fapte... e mai greu.
Sau. Am spus de multe ori ca vreau pe cineva. Cineva altfel decat complicatiile din trecut. Vreau o relatie simpla, care sa se deruleze intr-un mod normal. Si de fiecare data cand am gasit un om normal cu care as fi putut merge mai departe... m-am razgandit. Am fugit, sau ceva de genu. Am ales chestiile complicate si fara stabilitate.
Cu alte cuvinte, ca sa nu mai dau exemple, e mult mai usor si frumos sa ai un vis. Mai greu e sa faci ceva cu el.

Nepotica mea

Ea este nepotica mea. Si stiti ca eu nu le prea am cu copii, dar ea este f scumpa si o iubesc tare.

Conexiuni

Livia are dreptate. Nu trebuie sa ii condamn pe cei din jur la asteptarile mele, mai ales daca eu nu le spun. Nu trebuie sa-i condamn nici macar pentru ca ei nu vad, nu inteleg. Este problema mea. Vorbesc despre altii ca daca nu striga, nu primesc. Nici eu nu strig, si nici nu am sa o fac de aici inainte.
Ma vrei in viata ta? Fa un efort pentru asta! Sunt lucruri care le tin pentru mine. Va trebui sa ma impac cu ele, sa le rezolv singura, sau sa le ingrop singura. Nu am sa devin miorlaita sa imi planga altii de mila, asta e pentru cei care pot trai cu asta. Eu nu.
Ma gandeam azi la Vivi. Vivi cand e suparata, se ascunde, e doar ea. Iar in rest e vesela. Nu e asa simplu: adica esti suparat, esti pentru tine si vesel pentru altii. Nu. In rest e vesela. Adica mereu pentru altii. Asta inseamna ca in momentele de suparare stie sa se impace cu ea. Sa isi rezolve singura asta. Doamne, cat o admir pentru asta! Cand o sa ma fac eu mare vreau sa fiu Vivi. La revelatia asta am ajuns dupa ce am vazut pozele de la nunta ei. Si in timp ce stateam pe buda. Atunci ne vin ideile bune, nu?
Totu' i drum, numai drum, ce-as putea sa-ti spun acum?

Winner Takes It All

Dap, povestea asta nu prea avea cum sa aiba un final fericit si acum am realizat fara sa simt ceva ca lipseste. Pur si simplu, nu poti sa joci mai multe carti de atat. Eu am folosit cam toti asii, din maneca sau nu, iar daca a ramas ceva nejucat oricum nu conteaza.
As putea sa pun acele multe intrebari, dar am sa mi le pun doar mine. Am sa te intreb daca simti la fel cum simteai atunci cand eu iti zambeam, daca inima iti bate la fel ca atunci cand eu eram langa tine, daca tresari la fel cum tresareai cand iti rosteam eu numele. Nu poate suna la fel, adevarat, eu sunt "rrr- ita". Bine, acum glumesc, tu stii. As fi totusi curioasa ce simti cand e ea si nu eu. Ea a castigat si stiam amandoi din start ca va fi asa. Era normal. Stii, chiar zambesc din tot sufletul cand scriu asta, nu am nici un regret, e pur si simplu o usa inchisa. La fel ca celelalte usi care le-am inchis, tind uneori sa ma uit pe gaura cheii si sa imi mai sara inima din piept. Dar doar pentru putin timp, apoi imi trece.



I don’t wanna talk
About the things we’ve gone through
Though it’s hurting me
Now it’s history
I’ve played all my cards
And that’s what you’ve done too
Nothing more to say
No more ace to play

The winner takes it all
The loser standing small
Beside the victory
That’s her destiny

I was in your arms
Thinking I belonged there
I figured it made sense
Building me a fence
Building me a home
Thinking I’d be strong there
But I was a fool
Playing by the rules

The gods may throw a dice
Their minds as cold as ice
And someone way down here
Loses someone dear
The winner takes it all
The loser has to fall
It’s simple and it’s plain
Why should I complain.

But tell me does she kiss
Like I used to kiss you?
Does it feel the same
When she calls your name?
Somewhere deep inside
You must know I miss you
But what can I say
Rules must be obeyed

The judges will decide
The likes of me abide
Spectators of the show
Always staying low
The game is on again
A lover or a friend
A big thing or a small
The winner takes it all

I don’t wanna talk
If it makes you feel sad
And I understand
You’ve come to shake my hand
I apologize
If it makes you feel bad
Seeing me so tense
No self-confidence
But you see
The winner takes it all
The winner takes it all......

Inapoi

Gata! O luam iar pe contrasens, s-a dus perioada scurta de legalitate. M-am intors adica.
Mai relaxata si mai vesela, culmea, cu chef de munca care cred eu ca o sa-mi treaca repede.
Asa... nu prea am chef sa povestesc ce am facut in concediu pentru ca o sa inceapa sa-mi para rau ca m-am intors la munca. Am sa zic doar ca mi-am asezat din lucruri in capusoru asta a meu, cu toate astea inainte de a pleca de la Dorohoi am inceput sa ma gandesc iar la prostiile mele sau la prostii din capu meu.
Am luat cateva hotarari printre care si cateva care o sa-mi bucure prietenii cu care mi-am zis ca o sa petrec mai mult timp, sper sa incep cu Vivi cu care am zis ca o sa ma vad mai des, cu Iulia mea care nu tre sa o mai neglijez si cu Dani care oricum e cam departe dar pe el l-am cam lasat deoparte fascinata fiind de alte personaje care poate nu-si merita locul castigat.
M-am intors putin mai bolnava de miserupism, ceea ce tind sa cred ca e de bine. Si am sa ma vad mai des cu Sim care de fiecare data ma uimeste si imi zic ca e o minune a naturii. :D.
Cu munca inca nu m-am hotarat ce sa fac, dar daca pentru moment nu apare ceva care sa ma dea pe spate am zis sa incerc sa ma implic mai mult prin Sapte Seri ca sa nu ma apuce nervii de plictiseala sau lehamite.
A... si la Dorohoi a fost liniste si bine... si seara se auzea chiar si cand trecea o masina prin satul vecin. Atat de liniste. Si racoare. Si ma bucur tare ca am crescut acolo, e o lume frumoasa. Inapoiata, dar frumoasa. Iar oamenii sunt simpli si buni.