Tulcea

M-am intors in Bucuresti, fericita ca ii vad pe astia dragi, trista putin pentru ceio lasati acasa. Cand am ajuns in Tulcea vineri seara si am intrat in apartament m-a izbit miroul de acasa. Mirosul acela de curat, de un nloc drag si primitor. Nu cred ca mi s-a mai intamplat asta de cand eram mica si-mi petreceam vacantele de vara la bunici, la Dorohoi. Mi-a placut asta, m-am simtit acasa. Ca tot am eu obsesia aia conform careia nu mai stiu care e acasa.
Ce a fost minunat?
E ca am petrecut timp cu Monica mea (am calculat noi si ne-am dat seama ca a trecut un an de cand nu ne-am vazut fetele desi vorbim ore intregi la telefon), cu soramea, cu Iulia, cu Dani, cu Osu, cu Andreea, Flo si toti oamenii dragi de acasa, cei care stiu ca ma asteapta mereu acolo. Mi-a lipsit Anamaria mea... dar cum spuneam, unii sunt in alte colturi ale lumii. Am fost chiar si la Cataloi. In amintirea tineretii :)). Ciudat cum se schimba lucrurile. Cum fostii prieteni din grup sunt casatoriti (intre ei chiar), au copii si o viata asemenatoare cu cea care o aveam si eu candva, dar care mi se pare acum atat de departe.
Si pentru ca Tulcea ma iubeste si eu si mai mult, aseara a fost un concert pe faleza, cu Ovidiu Lipan tandarica si Fanfara celor 10 prajini, Stelu Enache si Mircea Vintila. Mi-am relaxat creierii si nu mi-a venit sa cred ca ei vor canta in Tulcea si ca eu sunt acasa cand se intampla asta. 10 puncte pentru asta tulcenilor!
Iar orasul... e cel mai frumos din lume! faleza, Dunarea, atmosfera si aerul acela, vantul care bate asa cum stie el, apusul pe Dunare (care se vede extraordinar de pe insula, la Tudor Vladimirescu). Carul cu Bere s-a schimbat, acum este o cafenea cu canapele si pereti verzi si mi se pare foarte ciudat. Oamenii au ramas cam la fel, doar ca recunosc tot mai putine figuri pe strada. Cei mici sunt acum mari, Andrei e student (credeam ca o sa ramana mereu clasa a IX-a), cei mari nu mai sunt in Tulcea sau au alte ocupatii. Lusu se insoara si va trebui sa merg la nunta, Dan se insoara in aceeasi zi... Parca mai ieri beeam toti dintr-o sticla de 2 litri de vodka in jurul unui foc...
Da, n-as mai putea sa ma intorc acolo sa locuiesc. Pentru ca nu mai simt ca locul meu este in orasul drag. Dar pot spune ca de fiecare data cand ma voi reintoarce chiar si pentru cateva ore, am sa simt pentru el acel sentiment al adolescentei mele. Al nebuniilor, al falezei, al ecologiei si palatului Copiilor, al scolilor prin care am trecut, profesorilor, familiei mai ales si sa nu uitam de cei mai importanti prietenilor. E orasul primelor sentimente frumoase, al greselilor, al sentimentelor, al tampeniilor. Al meu adica. Pentru ca DA, clar, acolo e acasa! E adolescenta mea, precum Dorohoi este copilaria mea, este locul celor mai pure visuri si intamplari. Dar asta e alta poveste...