Traiesc

Nu am sa descriu detaliile accidentului. Nici macar senzatiile de dupa, din timpul, etc. Cred ca am povestit prea multor oameni cum a fost ca sa ma apuc si aici sa zic si sa imi amintesc. Da, stiu ca Marian asteapta detalii picante, poze sau mai stiu eu ce :P. Dar a glumit.
In momente de astea nu poti decat sa te bucuri ca toata lumea a scapat cu viata, cu rani ce se pot recupera in timp. Si sa multumesti Lui Dumnezeu ca ne-a salvat pe toti. Mereu am spus ca cineva acolo sus ma iubeste. Poate mai uit asta cate o data, dar asa este.
E incredibil cat de multa forta poti avcea in momentele astea. Si cat de multe ganduri iti pot trece prin minte. In salvare in drum spre spital cred ca mi-au trecut prin minte toti oamenii iubiti din viata mea. Ma gandeam ca sunt oameni care nu o sa stie niciodata cat inseamna, ma gandeam ca vreau sa fumez (ar fi fost tare sa cer voie in salvare sa fumez), imi reveneau mereu in minte momente din timpul rostogolirii, voci, sangele ala de peste si cum imi curgea sange din cap. Dar gata, am zis ca nu-mi mai amintesc.
Oricum te gandesti numai la amanunte prea putin importante (vezi portocala din geanta mea) si la oameni care oricum n-ar putea face nimic. Sunt fericita ca toata lumea a supravietuit, ca ne vom face bine, sper sa trea ca si ceilalti mai repede peste dureri, peste spitale si medici.
Multumesc ion mintea ta si celor de pe motoare care s-au oprit si ne-au ajutat, conteaza foarte mult in momentele astea sa fii om.
O sa trecem si peste partea psihologica, stiu asta iar ce nu te omoara te facew mai puternic. Si niciodata n-am folosit expresia asta atat de la propriu.