Iuliei...

Ieri a fost ziua Iuliei si mi-am promis ca am sa scriu ceva pentru si despre ea. Pentru ca ieri a fost o continua agitatie in mintea, timpul si sufletelul meu, nu am reusit. Dar nici n-am uitat.
Iulia este copilul meu. Este singura persoana care cred ca mi le stie pe toate, si rautatile, si defectele, si prefacatoriile si partile bune, si care ma accepta asa cum sunt si s-a obisnuit cu mine. Eu, desi am fost mereu cea mare si cu sfaturi (stati linistiti, sunt doar 2 ani diferenta intre noi) nu am reusit niciodata sa o inteleg in toatalitate. Dar mi-e atat de draga incat si daca ar da in cap oamenilor pe strada tot as iubi-o, desi n-as fi de acord cu asta. Mi-e atat de draga pentru ca are undeva, inauntru ei, un suflet atat de cald si de curat, atat de visator si de pur incat n-am cum sa uit lucrurile astea, oricat de matura si inteleapta vrea ea sa para.
Cand era mai mica si o invatam eu prostii (cum ar fi sa fumeze) ii ziceam mereu copilu. Era copilu meu. Sper ca a invatat si lucruri bune de la mine. Si ca alea rele le-a invatat singura :))
La multi ani Iulia mea, copil mic si scump. Si restul le stii tu. Ce-ti doresc eu si cum vreau eu sa fie viata ta.