Tulcea

M-am intors in Bucuresti, fericita ca ii vad pe astia dragi, trista putin pentru ceio lasati acasa. Cand am ajuns in Tulcea vineri seara si am intrat in apartament m-a izbit miroul de acasa. Mirosul acela de curat, de un nloc drag si primitor. Nu cred ca mi s-a mai intamplat asta de cand eram mica si-mi petreceam vacantele de vara la bunici, la Dorohoi. Mi-a placut asta, m-am simtit acasa. Ca tot am eu obsesia aia conform careia nu mai stiu care e acasa.
Ce a fost minunat?
E ca am petrecut timp cu Monica mea (am calculat noi si ne-am dat seama ca a trecut un an de cand nu ne-am vazut fetele desi vorbim ore intregi la telefon), cu soramea, cu Iulia, cu Dani, cu Osu, cu Andreea, Flo si toti oamenii dragi de acasa, cei care stiu ca ma asteapta mereu acolo. Mi-a lipsit Anamaria mea... dar cum spuneam, unii sunt in alte colturi ale lumii. Am fost chiar si la Cataloi. In amintirea tineretii :)). Ciudat cum se schimba lucrurile. Cum fostii prieteni din grup sunt casatoriti (intre ei chiar), au copii si o viata asemenatoare cu cea care o aveam si eu candva, dar care mi se pare acum atat de departe.
Si pentru ca Tulcea ma iubeste si eu si mai mult, aseara a fost un concert pe faleza, cu Ovidiu Lipan tandarica si Fanfara celor 10 prajini, Stelu Enache si Mircea Vintila. Mi-am relaxat creierii si nu mi-a venit sa cred ca ei vor canta in Tulcea si ca eu sunt acasa cand se intampla asta. 10 puncte pentru asta tulcenilor!
Iar orasul... e cel mai frumos din lume! faleza, Dunarea, atmosfera si aerul acela, vantul care bate asa cum stie el, apusul pe Dunare (care se vede extraordinar de pe insula, la Tudor Vladimirescu). Carul cu Bere s-a schimbat, acum este o cafenea cu canapele si pereti verzi si mi se pare foarte ciudat. Oamenii au ramas cam la fel, doar ca recunosc tot mai putine figuri pe strada. Cei mici sunt acum mari, Andrei e student (credeam ca o sa ramana mereu clasa a IX-a), cei mari nu mai sunt in Tulcea sau au alte ocupatii. Lusu se insoara si va trebui sa merg la nunta, Dan se insoara in aceeasi zi... Parca mai ieri beeam toti dintr-o sticla de 2 litri de vodka in jurul unui foc...
Da, n-as mai putea sa ma intorc acolo sa locuiesc. Pentru ca nu mai simt ca locul meu este in orasul drag. Dar pot spune ca de fiecare data cand ma voi reintoarce chiar si pentru cateva ore, am sa simt pentru el acel sentiment al adolescentei mele. Al nebuniilor, al falezei, al ecologiei si palatului Copiilor, al scolilor prin care am trecut, profesorilor, familiei mai ales si sa nu uitam de cei mai importanti prietenilor. E orasul primelor sentimente frumoase, al greselilor, al sentimentelor, al tampeniilor. Al meu adica. Pentru ca DA, clar, acolo e acasa! E adolescenta mea, precum Dorohoi este copilaria mea, este locul celor mai pure visuri si intamplari. Dar asta e alta poveste...

sarbatori

Ce-mi place la sarbatori este ca poti fi alaturi de cei dragi. Ai sau nu, iti faci timp. Asa ca tot ce este important este ca pot fi alaturi de sora mea, ca petrec timp cu Dani, ca i-am vazut pe Osu si pe Flo'cu sapca (si avea sapca!!!). Ca mi-a fost dor de Tulcea pe care am regasit-o la fel de linistita si frumoasa precum mi-o aminteam (poate mai aglomerata). Am multe de spus, dar este Pastele si nu-mi voi petrce timpul in fata calculatorului, ci alaturi de cei dragi mie. Si pentru ca nu pot fi toti aici sunt cu sufletul si alaturi de alti oameni dragi care sunt in alte colturi ale tarii sau lumii.

Iuliei...

Ieri a fost ziua Iuliei si mi-am promis ca am sa scriu ceva pentru si despre ea. Pentru ca ieri a fost o continua agitatie in mintea, timpul si sufletelul meu, nu am reusit. Dar nici n-am uitat.
Iulia este copilul meu. Este singura persoana care cred ca mi le stie pe toate, si rautatile, si defectele, si prefacatoriile si partile bune, si care ma accepta asa cum sunt si s-a obisnuit cu mine. Eu, desi am fost mereu cea mare si cu sfaturi (stati linistiti, sunt doar 2 ani diferenta intre noi) nu am reusit niciodata sa o inteleg in toatalitate. Dar mi-e atat de draga incat si daca ar da in cap oamenilor pe strada tot as iubi-o, desi n-as fi de acord cu asta. Mi-e atat de draga pentru ca are undeva, inauntru ei, un suflet atat de cald si de curat, atat de visator si de pur incat n-am cum sa uit lucrurile astea, oricat de matura si inteleapta vrea ea sa para.
Cand era mai mica si o invatam eu prostii (cum ar fi sa fumeze) ii ziceam mereu copilu. Era copilu meu. Sper ca a invatat si lucruri bune de la mine. Si ca alea rele le-a invatat singura :))
La multi ani Iulia mea, copil mic si scump. Si restul le stii tu. Ce-ti doresc eu si cum vreau eu sa fie viata ta.

cu drag, din drag, celor dragi

Nici nu stiu de unde sa incep si unde sa termin...
M-am simtit atat de bine cu oamenii astia incat acu ca am ajuns acasa mi-am dat seama ca am uitat sa bag stirile pe site :)). Ma va omora maine seful de la Mfun, dar asta e. Pur si simplu am uitat de ele. Si nici nu m-am gandit ca vom intarzia atat.
Deci... Au venit cei de la Crispus. Au avut spectacol la Bragadiru , spectacol f misto, public de kkt. fitze. Apoi, fuga spre studio la Antena 1, intrat in direct la Euforia. Ras in spatele scenei. Apoi bere.
Asta a fost rezumatul. Despre ei... oo... as putea sa zic multe. Cand am ajuns acasa, primit mesaj: "Sunt geniali. Absolut toti. Somn. Pupici." Raspunsul meu: "Eu ii iubesc. ii iau acasa". Am primit un zambet raspuns. Nici nu stiu cu cine sa incep si cu cine sa termin. Intr-adevar aparentele inseala. Si imi pare rau pentru primele impresii. Imi pare rau pentru ca am pierdut ceva timp, adica puteam sa-i cunoastem de mai mult timp. Sunt oameni cu sufletul deschis, amuzanti, care stiu ce vor si ce pot, modesti pentru ca stiu ca oricum prin ce fac obtin totul. Poti glumi, poti vorbi lucruri serioase, poti face misto si le vezi sufletul in priviri. Un lucru care l-am vazut la Lore, atunci cand am vazut-o prima prima data jucandu-se cu focul. Si acum ca am zis deja de Lore, imi vine sa-i iau pe toti la rand sa zic de ce imi place fiecare sau ce imi place la fiecare. Pe Iulia acum am cunoscut-o mai bine, chiar isi face cercei din boabe de cafea si este f draguta. Pe Florin l-am iubit noi asa de cand l-am vazut dansand in Backstage, Marcel e f energic, lipicios si sincer in gesturi (vezi sariturile de balerina pe la Palatul Bragadiru =)). Possa e funny, si asa cum i sa si zis, ca un ursulet care iti vine sa il smotocesti, Tiganu e foarte tare, ba nu foarte foarte tare si nu zic asta ca sa ma pun bine cu el sa ma ierte (prietenii stiu de ce). Iar Rares... deja nu stiu ce sa mai zic ca am tot zis lucruri frumoase. El simte, nu trebuie sa le zic pe toate. A lipsit Dini, dar am sa zic si de el cat e de misto, sa nu se supere. Si daca il mai tachinez eu e pentru ca ma amuza f tare.
Mi-a plcut un lucru spus in seara asta de ei, si anume ca familia Crispus se mareste si ca ne-au primit in ea. A insemnat mult asta.
Cum am mai zis, o sa ma fac eu mare si bogata, am sa am o casa mare in Sibiu si o sa ii iau pe toti acasa. Ca unor copii care vrei sa le dai tot. Il inteleg pe rares.
Cel mai urat moment cand vin astia e acela ca trebuie sa plece. Si in seara asta la fel. Ma enerveaza gandul ca ii asteapta o masina, un tren sau un avion si ca vine momentul in care... bai... papa, ne mai vedem, hai sa ne pupam, drum bun, etc, etc.
Pana una alta, multumesc voua pentru cum sunteti si sper sa mai fie in lumea asta mare oameni ca voi. Si chiar daca n-ar fi, voi ne sunteti suficienti. Am vorbit acum si in numele cristinicai, cristinei si a lui mircea. Si sunt sigura ca in numele multor oameni care au mai avut norocul sa va cunoasca asa cum va stim noi.

You'll Always Have My Love Seeing You Through

Ascultam astazi radio cu gandurile mele, nervii si crizele total neadecvate (gandesc intr-adevar prea mult, asa cum mi s-a zis de mult si am ras pe tema asta). Cand... ea! Melodia! No Mercy- When I Die. Nu e o melodie grozava, nici macar in top 10 cele mai bune melodii pentru mine. Mie imi da o stare. Depinde de incarcatura emotionala de la momentul respectiv. Uneori zambesc. Alteori ma bufneste plansul instantaneu. Am cel putin 3 momente si 3 perioade diferite din viata mea care ma leaga de melodia aceasta. Ultima data cand imi aduc aminte de ea, cum a venit si m-a lovit, eram pe terasa in Cismigiu cu Cristi si Adriana. Poate nu ma bufnea plansul instantaneu daca nu vedea cristi ca m-am schimbat la fata si ma intreba in continuu ce am, despre ce e vorba, etc. Nici macar nu cred ca este vorba de ceva anume. Este un cumul de dorinte si frica, de sentiment si dezamagire. Patetic, nu? Si totusi...

When I Die I Keep On Living For You
You Give Me Strength When I Start To Worry
You Lift Me Up When I'm Feeling Sorry
You're Building Me Up With Love & Affection
When I'm In Danger You're My Protection
And I'm The One You Can Depend Upon
I'll Always Treat You Right, Never Do You Wrong
Just Feel The Love Burning Inside Of Me
It's Gonna Last For Eternity
For Eternity

Cause Baby I Love You
Baby I Need You
Yes, I Do

And When I Die I Keep On Living
You'll Always Have My Love Seeing You Through
'll Be Your Angel Up In Heaven
Forever All My Love Will Shine On You

Cause Baby I Love You
Baby I Need You
Yes, I Do

Hey
Are You That Someone You Can Believe In?
No One Can Take Away What We're Feeling
Our Love Is Strong, It Goes On Forever
No One Will Ever Love You Better
And When They Moan I'll Still Be True To You
The Seed Of Love Lives Inside Of You

I'll Be Your Angel Up In Heaven
And All My Love Will Shine Down On You
For Eternity

And When I Die I Keep On Living
You'll Always Have My Love Seeing You Through - Seeing You Through
I'll Be Your Angel Up In Heaven - Up In Heaven
Forever All My Love Will Shine On You

Baby I Love You
Baby I Need You
Yes, I Do

ca o floricica

Deci... weekendul floriilor :)
Inainte, cand eram mai mica, nu am stiut ca poate fi ziua mea de florii. Nu asociasem numele de Violeta cu floriile, pentru ca nimeni nu-mi zicea Violeta (sau imi mai zicea profa de franceza, dar nu ma interesa prea tare). Si chiar daca era ziua mea, nu am simtit-o niciodata chair asa.
Floriile inseamna ziua lui Flo'cu sapca. Prietenii stiu de ce. Floriile insemnau Babadag, Gelu si Grota. Floriile insemnau dormit la cort desi uneori era foarte frig (si-mi aduc aminte de aventura de prin anul 2 parca cand m-am decis eu cu Gelu sa dormim la grota langa foc inveliti doar cu o patura si ne-am trezit congelati de nu stiam ce e cu noi.)
Floriile inseamna o sticla de tarie pentru incalzit, inseamna cioco-cioco (nu mi-a placut asta pentru ciocolata, dar acum mi-e foarte draga denumirea), inseamna cort si foc de tabara.
Acum, in prezent, floriile inseamna ziua cand sunt foarte vesela, fericita, ma suna oamenii si imi arata ca tin la mine iar mie mi se umfla inima de mandrie. Hihihi. Mai inseamna iarba verde (asta am facut-o deja ieri), inseamna prieteni dragi, inseamna jocuri amuzante, inseamna flori, soare, mult soare.
Singura, ea, luna plina face legatura intre floriile din trecut si cele de acum. Are aerul acela de melancolie si de poveste la chitara, langa foc si cort. Imi aduc aminte prin anul 1 cand n-am reusit sa merg la grota la Babadag de florii. Cat am mai plans ca proasta in camin...
Dar acum sunt vesela, ca o floricica, sau cum ar spune Iulia, "ca fluturasii fetelor", poate imi fac si codite si gata. Termin de scris ca doar e ziua mea. Si ca trebuie sa-l sun pe Flo'cu sapca!

februarie 2007

Am gasit o insemnare veche de-a mea, de pe 1 februarie, 2007... cand abia ma angajasem la sapte seri, locuiam cu flo si misu si scapasem in mare parte de fantomele trecutului (sau ma mai urmareau inca, dar fugeam de ele )...
Puterea de a merge mai departe
Ne bucuram cand schimbam in mai bine in viata noastra cate ceva: locul de munca, prietenul, iubitul, casa, locatia, etc. Dar cat este de greu de a te rupe de lucrurile care te legau? Cat e de greu sa lasi oamenii langa care ti-ai trait mare parte din viata ta? Cat de greu e sa nu vrei sa-l mai vezi pe cel pe care pana acum nu puteai sa traiesti fara a-l vedea? Cat de greu e sa te obisnuiesti cu mai bine de atat? Eu despre mine... am un loc de munca mai bun, poate niste colegi mai destepti, sau mai evoluati, sau de la care pur si simplu am mai multe de invatat. Locuiesc cu alti oameni, care, clar inseamna mult mai mult pentru mine. Am noi prieteni, poate mai ca mine sau mai buni, sau pur si simplu care se potriveasc mai mult cu ce simt eu sau la ce aspir eu. Dar e foarte greu sa te rupi de raul de inainte. De nopti pierdute, de oameni minunati care m-au legat atat de mult de fostul job, de vechi prieteni pentru care as da si acum orice. De un vechi sentiment, poate de iubire adevarata, poate singurul sentiment adevarat si cu siguranta singurul negandit, pur sentiment, fara a fi gandit prea mult. E greu cu greul, dar mult mai greu fara el. Cine ar fi crezut acum cativa ani ca viata mea va arata asa? Ca m-am facut de piatra in viziunea unora.. ca nu mai simt atat sau ca am invatat sa imi tin sentimentele pentru mine? ca fug de ceea ce iubeam atat... ca vreau sa fiu libera si sa fiu dezlegata de oameni pe care ii doream atat de mult langa mine... E greu, foarte greu. Nu e doar obisnuinta. E sentimentul. E regretul. E acel ceva sau cineva pe care nu-l voi mai avea niciodata. E lipsa a ceva si nevoie de altceva. Trebuie sa fii puternic sa o iei de la capat. Dar eu o voi reusi. Am reusit-o deja, in parte... Doar portita aia spre trecuta am lasat-o crapata si n-am sa indraznesc niciodata sa o inchei cu o cheie pe care s-o arunc.

e mai usor sa judeci decat sa intelegi

Sunt oameni si oameni. Azi mi-am mai invatat o lectie, care in teorie o cam stiam dinainte. Fiecare om, indiferent cat de prost, nesuferit sau altfel decat tine este, are ceva frumos in el. Are acolo ceva care face din el om. Daca eu nu ajung sa descopar aceasta parte, e vina mea, sau pur si simplu sunt undele diferite, sau chimia sau ce mama naibii o mai fi.
Zic ca nu trebuie sa judeci oamenii, dar o fac destul de des. E usor de pus etichete, la fel cum e mult mai usor sa judeci un om decat sa-l intelegi (asta am auzit-o intr-un film). Deci nu prea conteaza cum te imbraci, ce masina conduci sau nu, ce muzica asculti sau nu, cata carte ai sau cata buna crestere chiar - daca exista in tine acel ceva. Normal, acest ceva este diferit de la om la om, si de aceea nici eu nu reactionez pozitiv la toti oamenii care ii intalnesc. Dar poti avea surpriza, asa cum am avut eu, sa vezi ca un om caruia nu i-ai oferit credit prea mult are totusi ceva.
Eu nu sunt perfecta si nici macar genul de persoana cu care eu m-as imprieteni. Suna ciudat nu? Nu e. Daca as fi exact genul de persoana care imi doresc sau care o caut in alti oameni, nu m-as imprieteni cu mine. M-as intelege, e adevarat, dar daca as ajunge sa ma cunosc foarte bine, nu m-as imprieteni. N-as avea suficienta incredere.

Invarte bah de volan ca de aia e rotund!

1 ora prin centru cautand un loc de parcare. O alta ora prin trafic pana la munca. Trezit dimineata cu o ora intarziere, intarziat cu o ora la medic. Totul este decalat astazi cu... o ora. Iar daca toate aceste ore se aduna... nu mai fac calculul.
In orice caz, Bucurestiul este un haos. Se circula care cum apuca, politistii in intersectii sunt dezastru, locuri de parcare ... lipsa! Ma bucur ca n-am masina, desi de multe ori am nevoie de una sau este cineva destul de saritor incat sa ma ajute cu una. Imi place sa fiu in dreapta si imi place sa merg cu Cristinica, macar ma distrez, mai ales cand ne luam micul dejun in trafic si ne clacsoneaza astia din spate ca uitam sa inaintam la verdele de la semafor. Unde mai pui ca mancarea poti sa ti-o cumperi in timp ce Cristinica este... tot in trafic!
In orice caz... urasc zilele de miercuri ca imi este somn dupa martea pierduta in redactie, urasc zilele de joi ca sunt atat de grele asteptand vinerea si vinerea o urasc ca nu trece repede. Iar voi ati zice ca urasc zilele de marti. Nu urasc in schimb serile de marti, oricat ati zice ca ma contrazic. Seara de marti e frumoasa, chiar daca plina de stres, nervi si rautati. Dar mi-a intrat in sange.

Multe zambete

Sunt f f fericita. Am fost la evenimentul despre care v-am vb, din Club A. A fost minunat, extraordinar. In timp ce ma uitam la filmarile vechi (anii '60) ii ziceam Liviei: "Nu-mi vine sa cred ca omul acesta nu mai este". Iar ea, scumpa cum este, imi spune: "Ba mai este..." Si asa e. Spunea Pittis in unul din interviuri ca el nu vrea sa-si terimne viata cu "." ci doar cu "..."
Asa e!
Florian Pittis este exemplul tineretii mele. Este un exemplu in viata mea, chiar daca nu mai este aici. Este omul care a trait mereu clipa. Si dupa cum am mai zis si in alte circumstante, trebuia sa ma nasc mult mai devreme. Sa traiesc in generatia lor, sa pot merge la concertele de pe stadioane. Si trebuia sa ma nasc in Ardeal.
Am zambit incontinuu, nu m-a enervat nimic, am uitat si de vise si de tot. Pentru ca nu conteaza cat de lung ai parul, important e cat si cum gandesti!

What are u doing in my dreams? go away!!!

Azi am avut statusul "Sunt o idioata". Nu pentru ca as avea o parere proasta despre mine. Nu, nu... ma iubesc destul de mult.
Doar ca ma enerveaza ca nu stiu ce vreau si nu ma cunosc suficient. Totul a inceput de la un vis si de la faptul ca stiu despre vise ca sunt o oglindire a subconstientului. Si asta inseamna dupa logica mea ca de fapt ceea ce s-a intamplat in vis e ceva ce imi doresc sau de care ma tem. cacat!
Nu pot sa descriu si visul din cauza personajelor ce faceau obiectul visului.
Oricum, sunt o idioata! Nu stiu ce vreau si ma astept de la altii sa faca lucruri sau gesturi. Pai cum pana mea sa faca? Daca eu sunt o nehotarata, daca mintea mea umbla unde nu trebuie si daca nu pot sa ma conduc dupa ratiune, ci, ca un animal, dupa instincte? Adevarat, toti suntem animale. Dar... avem gandire frate! De ce nu o si folosim? Am 1000 de draci pe mine. Cred ca mi s-a mai intamplat asta. Gandesc cu picioarele. Barbatii macar gandesc cu ce au intre picioare si e mai amuzant asa ca maca au o explicatie.

cantec despre sine insusi

Am zis ca n-o sa fac prea multa reclama la Club A ca is cu dusmanii (desi imi place acolo). Dar ce sa fac daca au evenimente misto? Nu ma pot abtine.

Deci... maine, in club A, ora 16.00 - Portret FLORIAN PITTIS - cantec despre sine insusi. Documente video, foto, amintiri. Discutii cu muzicieni, teleasti, radiofonisti, oameni care l-au cunoscut si l-au iubit. Intrare libera.
Eu am sa ma duc in amintirea celui ce a fost exemplul adolescentei mele. Si despre care nu stiu atat de multe pe cat ar trebui, acum daca stau sa ma gandesc mai bine. Imi aduc aminte perfect si acum de momentul in care am aflat ca a murit Pittis. Eram in delta, la o pensiune, dupa doua zile de piscina si pescuit. A fost foarte trist, nu mai povestesc cum am inceput sa plang de fata cu o gramada de necunoscuti care nu intelegeau ce are nebuna aia de boceste ca proasta in fata televizorului. Eh... Pittis si a lui generatie in blugi!

Livia ma bate la cap sa va mai zic de un eveniment, asa ca miercuri, ora 18.00, tot in Club A, Electric Guitar Show. Componenta: Cezar Popescu, Dan Ionescu, Cosmin Lupu, Claudiu Ursache si Octavian Boureanu. Daca Livia il recomanda, tin sa cred ca va fi un eveniment misto.

Revin cu povesti dupa evenimentul de maine.

Respect lor, celor liberi!

Fiecare cu pasiunile lui. Unora le place sa se arunce cu parasuta, altora sa se joace cu sabiile sau cu focul, iar altora pur si simplu… le place sa stea atarnati in coarda. Suna ciudat, dar toti acesti oameni care ii vedem prin oras pe cladiri sau panouri publicitare, asigurati doar de un ham si o coarda, fac ceea ce fac din pasiune.

Alpinismul utilitar este necesar si cel putin in Bucuresti, o meserie destul de cunoscuta. Alpinismul utilitar este unul din putinele sporturi care se pot dezvolta in mediul urban si care are un aspect comercial. Esti pasionat, vrei adrenalina si poti face si bani din asta. Placut nu poate fi totusi daca o faci doar comercial. Inchipuiti-va de exemplu vara, la 40 de grade sa stai catarat pe o cladire a carei betoane ard si miros a asfalt incins. Inauntru, pe geamuri vezi angajatii care stau la “adapostul” aparatelor de aer conditionat si a dozatoarelor de apa rece. Sau inchipuiti-va cum e sa speli geamurile unei cladiri de birouri iarna la -10 grade.

Datorita specificului lucrului in coarda, serviciile unui alpinist utilitar poate fi accesibil indiferent de inaltime. De aici si adrenalina. Cu cat este mai inalt spatiul de catarare, pentru ei, alpinistii utilitari, este mai pasionant.

Cum sunt acesti oameni in timpul liber? La fel! Abia asteapta sa mearga undeva cu prietenii, sa-si ia echipamentele si sa se agate… tot in coarda! Prefera totusi o stanca si o gura de aer curat in locul betoanelor, al claxoanelor, prafului sau in locul masinilor.

Mania acestui sport/afacere este pornita de la o pasiune. Pentru ca nici un pret nu va echivala cu senzatia escaladarii, senzatia libertatii pe care ti-o da hamul si franghia. Viata e in mana celui care face asigurarea, iar adrenalina in cel care se catara. Bineinteles ca este mult mai placut sa agati un pilon intr-o stanca decat sa agati un panou publicitar, dar pasiunea poate face si bani. Iar in mediul urmban e cam greu de gasit o stanca.

De ce nu suport eu banii si fitele

Aseara, datorita unor circumstante am ajuns intr-un cerc de oameni cu bani si multe multe fitze. Ca si context, a venit prietena mea A. de la Constanta la mine. In Bucuresti a venit si prietenul ei, M., care a facut aici facultatea si care vroia sa se intalneasca cu fostii lui colegi si prieteni.
Si uite asa am plecat pe la 1 noaptea de la mine cu M. cu masina sa ne intalnim cu restu'. Inca vreo 3 masini, pline de oameni cu care nu ai ce sa discuti, figuri cunoscute o parte (Tulcea e totusi un oras mic iar ei de acolo sunt), fetite imbracate bine si cu nasu pe sus. Prima incercare pentru nervii mei: haideti sa gasim un loc! Prima oprire, un club foarte fitzos pe undeva pe aproape de Victoriei. Deja mi se urcasera nervii la cap numai cand l-am vazut pe afara si am auzit niste bubuituri care cica ar fi fost muzica. Norocul meu ca nu erau mese libere. Dupa cateva discutii in jurul masinilor, ca de... se stabileste sa mergem in Herastrau sa cautam ceva, in zona Soseau Nordului ("mamaia bucurestiului" cica). La Tratoria se inchidea. Ghinion si inca o usurare pentru mine. A urmat "La fitze". Si acolo se pregateau sa inchida. Mi-am zis ca norocul tine cu mine de data asta, am scapat. Am mai batut bucurestiul cu masinile cu intreceri la semafor si alte lucruri de astea. Nimic liber pe gustul lor (ca de'...). Intr-un final unii nemultumiti au plecat acasa si am ramas 5 persoane (adica noi 3 inca un tip si o tipa) care ne-am oprit la o cafenea pe Decebal. Draguta, de altfel, si una din putinele deschise la ora 2-3 cat se facuse ceasul de cand ne tot plimbam cu masina prin Bucuresti. Dar abia aici a inceput distractia...
Fata... de o inteligenta sclipitoare. Imi venea sa imi smulg parul din cap fir cu fir. Singurele ei ocupatii in viata ei sunt iesirile "la cafea cu fetele" - foarte distractiv! se pare ca poti sa iesi si de 6 ori pe zi. Mai povestea despre prietenul ei la care a ramas blocata in casa ca nu putea iesi fiind imbracata de club si nu stia adresa sa-si cheme un taxi (incredibil, dar adevarat!), despre mersul la sala si la solar, despre cum se distreaza ea si alte cacaturi. Nu mai puteam. Nici macar sa rad de ea, cum facea A. nu mai puteam. Nervii mei se intinsesera spre extreme. Baietii vorbeau de-ale lor, erau ok. Insa noi... o doamne! Cred ca totul a culminat cand a inceput ea sa ne povesteasca ca ar cam vrea sa se angajeze ca se plictiseste, si a vorbit cu o tipa de la o firma de recrutare care i-a zis ca cel mai bine e intr-o multinationala, si ca acolo o sa castige 1000 de euro si de astea... De parca umbla cainii cu covrigi in coada sa o caute pe ea. Post de bautor de cafele nu stiu daca au aia. A. o chinuia cu intrebari legate de experienta si o cam inchidea de fiecare data, dar ea se simtea superb.
Cel mai fericit moment a fost cel in care am plecat acasa. Si mi-am adus aminte de ce nu-mi plac oamenii cu bani, cu fitze, cu masini ultimul strigat si haine de firma cat mai multe si mai scumpe. Si de ce ma feresc sa-mi fac prieteni din aceasta categorie.

Articol

Da, stiu, articolul de mai jos e lung. Nu m-am indurat sa tai din el ca sa fie mai lizibil.

Crispus - jocul cu focul transformat in arta (am pus intr-un final si articolul)

Sunt din Sibiu, sunt tineri, frumosi, entuziasti si fac ceva mai putin obisnuit: se joaca cu focul! Nu o joaca obisnuita, e adevarat. Jongleaza cu focul si scuipa flacari. Sau, mai oficial spus, spectacole de acrobatie cu efecte pirotehnice. O pasiune din care se face bani. Istoricul trupeiTotul a inceput in vara anului 2003, cand la Sibiu s-a organizat un festival medieval international de animatie, jonglerii si teatru si unde Rares (actualul impresar al trupei) alaturi de sora lui, Loredana, s-au gandit sa pregateasca ceva mai special: jonglerii cu focul. De jucat, se jucau de ceva timp cu focul si nu le-a fost foarte greu. S-au antrenat, s-au perfectionat si au invatat foarte multe. “Atunci am perfectionat notiunile de baza pe care le aveam inainte. Am muncit mult, am invatat multe, dar trebuia sa ne evidentiem prin ceva fata de cei 60 de invitati”, povesteste Rares. “Mi-a placut tare mult si am vrut sa invat. Asta se intampla undeva in 2003, iar incet incet s-a format trupa CRISPUS. Ne intalneam destul de des si exersam, incercam sa invatam miscari noi”, isi aduce aminte si Loredana. Au avut succes si nu s-au oprit aici.

Au urmat petreceri private, aniversari, unde cei doi faceau un spectacol foarte apreciat, asa ca s-au extins: “Prietenii nostri erau incantati de ce faceam, le-a placut si i-am invatat si pe ei.” Si asa un grup de prieteni si-au facut o afacere dintr-o pasiune, se distreaza si fac ceva deosebit. “Am participat cred la 80% din festivalurile medievale din tara, la petrecerei private, nunti, lansari, festivitati si tot felul de evenimente festive. Am iesit cu trupa si afara, in Belgia, Franta, Germania, Italia… unde am fost primiti foarte bine de fiecare data”.
“Inca din prima clipa in care au inceput proiectul acesta - de a avea o trupa de animatie cu foc - fiecare dintre ei s-a dedicat pentru a forma trupa, a se perfectiona in aceasta arta si pentru a-i incanta pe altii cu ceea ce fac. In plus fata de asta sunt oameni care se distreaza facand ceea ce fac, nu o percep ca un job sau o obligatie de a performa, ci fiecare show e luat exact asa cum este: o pasiune de care se bucura toata lumea, de la performeri la spectatori”, povesteste Adi, fotograful, consilierul si unul dintre principalii sustinatori ai trupei.
Cand am fost la primul lor spectacol nu am zis decat “Uau!”, apoi am inceput sa apreciez fiecare moment, fiecare acrobatie, fiecare flacara si fiecare scanteie. Poate cuvintele nu descriu suficient de bine ce fac cei de la Crispus, dar imaginile spun mult mai mult. Pe 23 aprilie vor fi in Bucuresti la Palatul Bragadiru la evenimentul ”Trusted Brand”, realizat din punctual de vedere al conceptului si reprezentatiei artistice tot de catre ei.
Daca te joci cu focul s-ar putea sa te arzi!
Va intrebati probabil daca este periculos! Pentru ei este, pentru public nu. Dar ce au ei in plus fata de alte trupe de gen este prietenia. Se cunosc foarte bine, se inteleg si in spectacole doar din priviri, isi anticipeaza miscarile iar risucrile se micsoreaza. Asta nu inseamna ca nu au semne “de buna purtare”. Focul, prietenul lor cel mai bun, le-a lasat de-a lungul timpului arsuri mai mult sau mai putin vizibile. Dar pasiunea este mai mare decat orice.
I-am intrebat de ce au ales tocmai focul. Raspunsul lor a fost pe cat de sincer pe atat de adevarat: “Altii sar cu parasuta, noi ne jucam cu focul.” Cauta satisfactia, adrenalina, si le place sa aiba “sufletul cald” 24 de ore din 24. De fapt despre asta este vorba la ei: despre suflet. O fac din suflet, se distreaza si se simt bine facand asta, si ceea ce este cel mai important: acest lucru se vede! Se vede pe chipurile lor in spectacole, se transmite usor publicului, este o stare care urca repede de la scena la public.
Crispusii (sau membrii trupei)
Cand i-am cunoscut erau sase in trupa si 3 oameni in spatele trupei. Acum sunt 7. Iar Loredana nu mai este singura fata. Iulia se antreneaza de ceva timp cu ei, iar in februarie a avut primul ei spectacol. Au ajuns la formula ce o considera perfecta si la cifra magica 7.
Sunt prietenosi, amuzanti si mai fac o multime de alte lucruri pe langa pasiunea comuna.

Alex Dini face o supa foarte buna, spune despre el ca este narcisist, ii place sa calatoreasca, este perfectionist, “mai prost decat desteptii si mai realist decat laudarosii”. Marcel si Florin sunt “juniorii”, cei mai mici din trupa, dar afli acest lucru abia cand spun ce varsta au, in nici un caz cand ii vezi pe scena. Marcel a facut sport de performanta (6 ani de volei), este vorbaret si deschis la glume. Lui Florin ii plac sporturile extreme si muzica hip-hop. Iulia este clasa a XII-a si este cea mai noua membra a trupei. Se pregateste pentru admiterea la Facultatea de Arte si Design din Cluj, are o mare pasiune pentru cercei, o colectie destul de impresionanta si ii confectioneaza singura din matreiale destul de ciudate cum ar fi scortisoara sau boabele de cafea. Ovidiu este “Dragonul” principal al trupei si, in aceasta perioada se antreneaza pentru a intra in Cartea Recordurilor. Asta pentru ca flacara pe care el o scuipa este mai mare de 5,40 metri, recordul mondial actual. Alex Possa este IT-ist si profesor. Desi este o persoana foarte ocupata, isi face mereu timp si pentru Crispus, chiar daca uneori chiar el se intreaba cum reuseste. Prietena si familia rad mereu de el ca ar trebui sa-si angajeze o secretara pentru a isi face timp si pentru ei. Loredana a fost pana de curand singura fata din trupa si unul din fondatori. A terminat Relatii Internationale si Istorie. A practicat tenis, inot si karate (8 ani). A studiat desenul si designul vestimentar. De obicei, cand apare in spectacole Loredana, publicul este socat si incantat de prezenta unei fete ce are astfel de pasiuni, mai ales ca Loredana este foarte expresiva, exprimand o mare fericire pe chip cand “se joaca cu focul”. “O fata iese in evidenta in spectacol, prin simplul fapt ca este fata si ca se <>. Fetele, in general, sunt protejate de baieti si totodata sunt scoase in evidenta. Oricum in ciuda acestui fapt <> noastra este egala. Fiecare este important in trupa in felul sau.”, spune Loredana.

Am vorbit cu membrii trupei si am incercat sa le aflam “secretele” pentru a afla cum cineva dintre noi ar putea sa ajunga sa aiba succesul lor pornind de la o pasiune.

Alex Dini:
Cum ti-ai descoperit aceasta pasiune mai putin obisnuita?
Eu mi-am dat seama ca ma intereseaza in momentul in care am vazut cum arata o pereche de franghii in flacari…
Ce calitati trebuie sa ai pentru o astfel de pasiune?
Trebuie sa ai in primul rand dexteritate si mobilitate… in al doilea rand trebuie sa ai imaginatie, pentru a duce un spectacol la bun sfarsit… si nu in ultimul rand trebuie sa renunti la frica sau la reticenta… in momentul in care apare cea mai mica indoiala in mintea ta, cu siguranta in acelasi moment va aparea si prima greseala si implicit riscul…
Nu iti este frica de riscurile din timpul unui spectacol?
Oricat de atenti am fi, cand te joci cu focul trebuie sa te gandesti ca oricat de mult ai crede ca tu il controlezi, mai degraba esti controlat…. Un risc cat de mic e constant, dar precautiile sunt pe masura… in ceea ce priveste publicul, acesta nu risca nimic in momentul in care asista la un spectacol…

Florin:
Cum poate un tanar sa inceapa aceasta activitate?
In primul rand trebuie sa fie pasionat de foc si sa aiba multa rabdare, trebuie sa fie foarte indemanatic si foarte rapid. Sa incepi o asemenea activitate este foarte riscant si in acelasi timp si foarte distractiv.
Cum ai ajuns sa faci parte din trupa?
Fac parte din aceasta trupa de doi ani jumate. A fost o intamplare. Intr-o zi ma plimbam prin parc si i-am vazut pe actualii mei colegi ca se jucau cu diferite chestii, pe care nu le intelegeam atunci. M-am oprit sa vad ce fac pentru ca mi s-a parut interesant. Ei au vazut ca ma uitam la ei si m-au chemat sa ma joc si eu cu ei. Am invatat foarte repede sa ma joc cu focul. A doua zi m-am intalnit din nou cu ei in parc si am facut lucruri mai complicate. Atunci am vazut ca sunt niste oameni misto si de atunci am ramas prieteni si incet incet am facut parte din trupa.
Cat de mult timp ocupa Crispus in viata voastra?
Antrenamentele sunt foarte dese. Pentru noi si cand iesim la o bere este tot un antrenament penrtu ca in acest timp vorbim ce putem face la urmatorul spectacol sau ce am gresit la un spectacol anterior.

Loredana:
Care sunt riscurile unei astfel de spectacol?
Este suficienta o clipa de neatentie sau o miscare gresita pentru a avea o arsura, ceea ce nu este tocmai un lucru placut. Pana acum la repetitii si antrenamente sau in timpul spectacolului, arsurile pe care le-am avut eu, au fost mult prea mici incat sunt nesemnificative. Sper sa ramana asa! La repetitiile ultimului spectacol (ce a fost la patinoar) m-am accidentat si am avut la mana o fractura. Pentru baieti insa, care sufla flacari, este si mai periculos, din cauza lichidului folosit si care este toxic; ca sa nu mai vorbim de spectacolele ce se desfasoara in aer liber, unde o simpla schimbare a bataii vantului si putina neatentie sau spirit de reactie se poate lasa cu arsuri.
Este periculos pentru public?
Riscurile acestor spectacole sunt mai mult ale noastre si nu ale spectatorilor. Tot timpul luam masuri de precautie pentru a evita orice fel de incidente. In ceea ce priveste riscul, noi ni-l asumam!

Marcel:
A fost greu sa inveti ceea ce faci acum?
Pentru mine nu a fost foarte greu sa invat ceea ce stiu dar au fost si complicatii de-a lungul anilor. Dar prin vointa si placerea de a invata, nu mi-a fost greu.
Te antrenezi mult?
Sunt necesare execitii zilnice, antrenamente aproape tot timpul. Conditia fizica nu este neaparat necesara, dar iti trebuie ceva mobilitate. Aceste lucruri se si invata. Trebuie sa acorzi multa atentie, sa ai vointa si sa iti placa ceea ce faci.

Iulia:
Ti-a fost greu la inceput, mai ales ca ei aveau o experienta in spate?
Nu mi-a fost foarte greu sa invat miscarile elementare. Eu am facut parte anterior dintr-o trupa de balet contemporan, unde erau incluse si efecte pirotehnice in spectacole. Ceea ce mi-a fost mai greu, a fost sa repet miscarile cu ei de fata. Ma rusinam destul de repede daca ma incurcam, stiind ca ei sunt foare buni.
Sunt mai mari asteptarile de la tine fiind a doua fata si mai noua?
Sunt sigura ca sunt asteptari mari. Nici nu ma astept la mai putin. Toata lumea trebuie sa munceasca si nu cred ca are vreo relevanta ca sunt fata. Sunt multe lucruri pe care le am de invatat si exersez cand am timp. Exista saptamani cand repet in fiecare zi, dar se intampla si sa nu exersez zile intregi.
Cum poate un tanar sa inceapa aceasta activitate?
Parerea mea este ca trebuie sa cunosti pe cineva in acest domeniu. Este destul de greu pentru tineri sa inceapa o astfel de activitate, daca nu sunt sustinuti. Intampina constant refuzul autoritatiilor cand au nevoie de o aprobare (pentru sustinerea unui spectacol in locuri publice). Conditia fizica se dobandeste in timp, iar miscarile si combinatiile, o data invatate nu se uita.

Alex Possa:
Cat de importanta este colaborarea cu cei din trupa?
Este foarte important. Practicand aceasta activitate risti in orice moment. Lipsa de atentie distributiva poate duce la lezarea integritatii corporale a practicantului cat si a celor din jur, fie ei spectatori sau colegi. De aceea noi ne intelegem foarte bine si ne coordonam.
Cat de mult te antrenezi?
In fiecare zi. Fara conditie fizica nu se poate, asa ca in fiecare zi trebuie sa gasim macar 20-30 de minute pentru antrenamente.

Ovidiu:
Ai emotii pentru la vara? Cat de mult te antrenezi pentru doborarea recordului?
Nu, nu am emotii pentru ca stiu ca si eu si colegii mei suntem in stare sa doboram recordul. Consider fiecare spectacol ca fiind un antrenament.
Sunt necesare exercitiile zilnice, antrenamentele, conditie fizica sau sport?
Da, in astfel de spectacole sunt necesare antrenamentele, mai ales ca fiecare din noi vrea sa-si perfectioneze miscarile imbunatatind astfel spectacolul. O conditie fizica buna este de asemenea necesara.

Cei sapte nu sunt singurii membri ai echipei, desi ei sunt cei care apar pe scena. In spatele lor mai sunt trei oameni fara de care Crispus nu ar fi poate ceea ce sunt acum.
Alex Moga se ocupa de identitatea vizuala a trupei si, asa cum spune el, face parte din “aceea categorie fericita de oameni care au reusit de-a lungul timpului sa isi transforme pasiunile in meserie”. Pe langa gestionarea identitatii vizuale a Crispus, este designer pentru diferite case de discuri si trupe atat din tara cat si din strainatate din zona muzici pagan black metal, pentru acestia creeand logouri ,artwork design, dar si produse promotionale, vestimentare. (www.kogaion-art.com). Pe cei de la Crispus ii cunoaste de multi ani (pe unii dintre ei de 18 ani). “Cand mi s-a propus sa ma ocup de identitatea vizuala a trupei, am fost foarte incantat, pentru ca aveam posibilitatea sa ma joc si eu cu focul, dar virtual. Ceea ce ma impresioneaza la ei cel mai mult, in plan personal, este stransa legatura care s-a format intre membrii trupei- suntem ca o mare familie. In plan profesional ma atrag diferitele puneri in scena pentru fiecare spectacol in parte care aduc in fata publicului reprezentatii care amintesc de originile spectacolului cu foc: povesti cu druizi, vrajitori si ajung in fantezile postmoderne/apocaliptice”, povesteste Alex.
Adi este fotograful trupei (www.adiophoto.com), un om foarte talentat care a gasit in spectacolele cu focul un subiect pentru pasiunea sa pentru arta fotografica. “Pe buna dreptate pot spune ca cu cei din trupa CRISPUS lucrez inca de la inceput, de-a lungul crearii proprii lor trupe si acum in prezent ca si fotograf si din cand in cand consilier de imagine... Am ajuns sa ii cunoasc pe fiecare in parte, sa le cunosc punctele tari si pe cele slabe. In scurt timp am devenit o familie si ca decan de varsta pot spune ca de multe ori actionez ca si liant intre ei. Ii sustin pentru ca, impreuna cu toti ceilalti care formeaza “crew-ul” CRISPUS - cred in ei, in ceea ce fac. Si imi si place la nebunie”. Adi are un centru de creatie foto si pregateste o mega-expozitie Crispus “asa cum nimeni nu i-a mai vazut pana acum, in care incerc sa descriu traseul transformarii lor de la cotidian la adevarati imblazitori de flacari.” Unul dintre cele mai mari castiguri in plan profesional ca si fotograf al trupei “este colaborarea pe care am inceput-o cu Alex Moga, care prelucreaza fiecare imagine pana ajunge un adevarat manifest.

Nu fara intentie l-am lasat ultimul pe Rares. Rares Helici, impresarul trupei si prietenul lor, este cel care ii consiliaza, ii trage de urechi cand este cazul si ii lauda intotdeauna. Cand vorbeste despre Crispus se vede entuziasmul pe chipul sau si asta pentru ca el crede foarte mult in ceea ce pot face “baietii lui”. L-am intrebat pe Rares ce inseamna Crispus pentru el: ”Totul. Ca un copil care a crescut si acum a ajuns la scoala si vrea tot mai multe. Iar eu incerc sa ii satisfac toate poftele, sa il ajut sa creasca si sa se dezvolte. As putea spune ca e practica mea din facultate (am terminat management) - doream sa fac ceva prin care lumea sa ne stie, iar cand ne vad sa aiba zambetul pe fata si curiozitatea de a vedea ceva cu adevarat deosebit”. Au inceput cu mici spectacole, iar succesul lor a crescut: “Imi aduc aminte de primele spectacole mai mari care le-am avut... erau foarte stresante pentru ca nu stiam daca ne vom descurca (pe vremea aceea faceam si eu acrobatii cu foc). Am ramas surprins sa vad ca cei din Crispus, colegii mei, sunt foarte entuziasmati de ceea ce fac si de rezultatele pe care le au. Banii au inceput sa vina, spectacolele mergeau, toata lumea era fericita. In momentul de fata suntem un grup foarte unit - asta poate si ca suntem prieteni buni, ne vedem aproape zilnic, si asa am imbinat utilul cu placutul; se pare ca munca in echipa a dat rezultate foarte mari pentru noi”.

Crispus e probabil genul de trupa la care viseaza multi tineri sau multe persoane care ii stiu. Pentru a ajunge insa la performantele lor, e nevoie de timp, de antrenamente, de multa multa pasiune si curaj, dar rezultatele sunt pe masura. O pasiune nascuta din prietenie si sentimente frumoase, care se poate transforma intr-o ocupatie cu multe beneficii.

www.crispus-art.com

Ora pamantului

Promisesem in descrierea blogului meu ca mediul va avea un locusor printre spusele mele. De ce am evitat sa o fac? Ca in ultimul timp toata povestea cu protectia mediului mi se pare mai mult un trend. Toata lumea spune ca este eco, dar nimeni nu stie ce e ala un cos de gunoi sau o colectare selectiva. Cand eram in generala si in liceu, adica cand eram la Eco (asta a insemnat viata mea in generala si liceu) si bateam Delta Dunarii cu actiuni de igienizare era mult mai frumos, nu asteptam aplauze prelungite nici presa pe langa noi. O faceam pentru ca asa era bine si abia asteptam urmatoarea iesire. Imi aduc aminte perfect cand am fost la Mila 23 parca si am strans sute de saci. Si erau toti delfinii aceia morti pe care i-am ingropat. A fost unul din cele mai triste momente traite in Delta. Si totusi... cati dintre noi am constientizat? Nici macar eu, care ma dau mare ecologista sau pronatura. Nici macar gunoaiele nu le mai colectez separat desi sunt containere aproape de blocul meu. Iar hartia de acasa nu am mai dus-o de mult la reciclat... Noroc ca la birou adunam pentru Copacul de Hartie...
Daca m-ar auzi domna profesoara ca am devenit atat de lenesa i-ar fi rusine cu mine, dupa ce s-a mandrit atatia ani... Ciudat. In 2000 cand incercam sa facem educatie in ceea ce privesc schimbarile climatice, nimeni nu ne baga in seama. Acum este la moda sa vorbesti despre asta. Dar cati dintre noi au becuri ecologice acasa? Sau in cate camine de studenti mai sunt inca frigidere cu freon? Am avut chiar si eu unul prin anul 2. Trebuia sa-l scutur din cand in cand ca sa inghete.
Nu fac morala nimanui (poate doar mie) dar oare care e calea prin care putem trece de la vorbe goale la fapte? Si nu pentru ca presa sa vina si sa stie lumea cat de ecologisti suntem noi, ci doar pentru ca vrem asta.

Dor de duca...

Printre poze, zambete, amintiri si plimbari. Azi a iesit Unu&Unu si articolul mult asteptat. O sa il pun si pe blog. A iesit frumos, sunt destul de multumita. Atat cat poate fi multumit un perfectionist. :P
Urmeaza un alt weekend, iesiri din nou in oras (am cam inceput sa ma invat cu pierdutul noptilor si dansatul). Apoi deplasare la Scornicesti :)). Tare, nu?
Am primit azi si o invitatie putin ciudata, dar care, culmea m-a bucurat. Apuseni, vara, speologie, In amintirea vremurilor trecute. Interesanta provocare. Am acceptat-o desi va fi greu. Mi-e tare dor de profu, de intunericul pesterii, de umezeala din galerii, de salopeta si casca care nici macar nu mai stiu unde sunt. Ghetele le stiu totusi, sunt mereu pregatite. Mi-e dor de focul de tabara, de cantecul din suflet, de porumbul furat si facut la foc, de cort si sacul de dormit care nu l-am folosit de mult timp.

"Dragi prieteni si colegi, am hotarat de dragul vremurilor trecute sa organizez o tabara a spoelogilor tulceni, speologi ce am fost si sumtem. De aceea va trimit acest mesaj in speranta ca voi trezi in fiecare din voi acel spirit liber, acea iubire de natura si interesul care v-au facut sa veniti la speo acum cu "ceva timp in urma". Incerc momentan sa vb cu cei de care pot da si cu care as merge oricand bucuros in aceasta deplasare. Ma gandeam la sfarsitul luni iulie inceputul luni august ca perioada de referinta pentru desfasurare si ca loc Muntii Apuseni. Nu am vorbit cu profu' momentan si as vrea sa vorbesc cu el numai dupa ce primesc o confirmare de la voi. Detalile nu sunt stabilete insa pentru cei care vor dori sa se angajeze intr-un asemenea eveniment astept sa ma contacteze pentru detalii superioare.Si pentru confirmarea prezentei.Data este usor flexibila!
Sa raspundem prezent la
aceasta provocare! Sa aratam ca inca mai avem un cuvant de spun in ceea ce inseamna speologia.
Razvan Baluta"

Cum poti refuza asa ceva? Si mai ales pe Razu' :) care e la fel de scump cu mi-l amintesc. Imi zicea azi Dif pe mess ca vremurile alea au apus, ca nu mai avem timp de chestii de astea. Dar eu o sa-mi fac! Pentru ca timpul nu exista, ti-l faci! nu exista nu am timp, ci doar dorinta de a-ti face.

Si tot Razu a pus un status care nu stiu daca e cu sau fara referire la o eventuala incercare de a aduce vremuri apuse, dar e frumos: "Plangi degeaba dupa ziua de ieri si dupa ce a fost candva mai bine fa ceva in amintirea a ceea ce ai pierdut candva"

Iar salopeta, cortul, casca, lanterna si sacul de dormit plang dupa vremuri apuse. O sa le ascult.

primita pe mail

Pentru adultii contemporani, pseudo - intelecto - neuro - ipohondri.... adica noi...
Se spune ca zilnic trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu
De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul
In fiecare zi trebuie sa bei doi litri de apa si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe care ti l-a luat ca sa le bei
Zilnic trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea 'L.Cassei Defensis', care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure
In fiecare zi o aspirina, pentru a preveni infarctul, si un pahar de vin rosu, pentru acelas lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era
Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza
In fiecare zi trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre Trebuie sa mananci intre 4-6 feluri zilnic, usoare, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura
Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore
Ah, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre, dintii, dupa banana, dintii, dupa mar, dintii...si asa, daca ai dinti, fara sa uiti sa folosesti firul entar, masajul gingiilor, o sorbitura de Plax.
Mai bine umple cada si pune muzica, pentruca intre apa, fibra si dinti, iti vei petrece cateva ore aici, inauntru
Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21
Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil. Dupa statistici, vedem 3 ore zilnic televizor
Ei bine, deja nu se poate, pentruca in fiecare zi trebuie sa mergi cel putin o jumatate de ora adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers
Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentruca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic.
Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia
Ah!, trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia
De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe, vase, si nu mai zic daca ai caine, sau alt animal... copiii. In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic.
Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa
In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor (tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera? Cheama-ti prietenii si parintii !!!
Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie)
Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine schimbati. Cel putin ca deja am crescut, nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calcio in fiecare zi
Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea, primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent. Ah, o sa profit si imi voi lua periuta de dinti...

Doar inchide ochii...

Zoia Alecu rules! Ascultam astazi, ca deobicei, Radio 3net. Si a inceput sa cante fata asta, cu acea voce extraordinara! "Doar inchide ochii... si lasa-te pe umarul meu, Inchide ochii si lasa mie tot ce e greu. Prietene...". E pur si simplu geniala, mi-a inseninat ziua. Iti da acea stare de bine si de iti vine sa alergi pe campuri cantand. Pentru cine nu stie melodia... o inregistrare.

punct de vedere

Adevarul, asa cum apare el altora. Fiecare spune povestea in mod doferit, dar adevarat. Asadar sa nu cercetam adevarul, ci realitatea. Putem intoarce obiectul pe o parte si alta, il putem privi din unghiuri diferite si el va semana cu o multime de lucruri, dar el este un singur lucru: obiectul in sine. Mai precis, vorbesc despre ce cred oamenii ca este realitatea. Daca cinci oameni ar interpreta o actiune si fiecare interpretare e diferita, este pentru ca in timp ce este povestita si repovestita, acestia nu descopera actiunea, ci se descopera pe ei insisi.

Sibiu

Toata lumea care ma cunoste cat de cat stie ce inseamna pentru mine Sulina. In ultimul timp incepe Sibiul sa castige din ce in ce mai mult loc in inima mea. Pentru ca acolo e altfel. Pentru ca merg pe strazi simtindu-ma mai fericita ca oricand pentru ca respir acel aer, pentru ca privesc in jur si ma simt privita de sute de ochi de pe cladiri, pentru ca arhitectura te face sa te simti ca acasa, pentru ca simt cultura si lucrurile frumoase mult mai apreciate decat in restul tarii si pentru ca oamenii sunt minunati. Pentru ca au suflet, pentru ca stiu sa traiasca momentele frumoase si lucrurile marunte ale vietii si pentru ca intri repede in jocul lor si devii la fel acolo.
Imi place in muzeul satului de acolo pentru ca e atat de liniste si pace incat ma simt ca in copilarie. Se aud pasarile si linistea. Am avut chiar un soc cand m-am oprit si mi-am dat seama ca se aude apa curgand (si e un rau foarte mic).
Am fost si la Cisnadioara... in amintirea primei intalniri cu Sibiu si cu lumea Ardealului.
Iar sambata noaptea, pe la 1, eu si carmen bateam ingustele strazi ale capitalei europene. N-o sa ma intreb niciodata de ce a fost facuta aceasta alegere pentru ca e evident.
A fost o noapte superba, desi era cam frig. Am intrat pe stradute inguste si frumoase, printre ziduri cu istorie. Ne-am oprit pe o banca langa o casa si am ascultat live '74-'75...
Acum de oameni. Nu as putea niciodata sa multumesc suficient ca am ajuns sa ii cunosc. Adi este special si stiam asta de mult. Rares... pentru el nici nu am cuvinte sau multumiri ca ar fi prea multe. Un om frumos din toate punctele de vedere. Doar pentru mama lui si fasolea cu ciolan. :D
Sapte Seri a adus multe lucruri bune in viata mea. Acestea sunt din cele mai bune.
Duminica dimineata, cand a trebuit sa plecam, mi-au dat lacrimile. Bine ca nu ne-a condus nimeni si ca era gol hostelul ca m-ar fi bufnit si plansul. Ceva din mine a ramas acolo. Ma voi intoarce sa regasesc.

nopti...

Ziua e usor sa fii curajos. Ziua e usor sa zici ca nu-ti pasa si ca lucrurile pot trece peste tine. Dar noaptea... e deja altceva. Pentru ca noaptea, oricat ai fugi de tine, la un colt, exact atunci cand nu te astepti, te intalnesti tot cu tine. "Umblu bezmetic prin colturile singuratatii in cautarea sufletului meu". Eh... al meu nu vreau sa-l intalnesc. Pentru ca acolo, inauntru, se afla ceva ce e prea greu pentru mine. Iar pasiunile si sentimentele sunt cele mai greu de recunoscut. Iar privirea oamenilor poate fi inselatoare. Te uiti in ochii unui om dar de fapt te vezi tot pe tine. Iar daca tu crezi ca vezi altceva, ca vezi ceva pentru tine, de fapt esti tot tu. Pentru ca doar tu... Nu stiu unde se termina sentimentul de a-ti fi drag si incepe celalalt care nu vreau sa-l recunosc. Nu stiu, si recunosc. E usor sa zici mi-e drag... greu e sa vezi daca iti este sau nu mai mult decat drag. Am multe sentimente frumoase acum in mine. Dar asta voi povesti cand voi povesti weekendul meu la Sibiu. Frumos oras, frumosi oameni.

Plimbari

Imi place sa ma plimb. Mereu mi-a placut. Oriunde, cu orice. Asa ca azi toata ziua am avut un zambet de la o ureche la alta pe toata fata. Pur si simplu nu mi-l puteam dezlipi. Ma uitam in oglinda si ma bufnea mai rau rasul cand ma vedeam cum aratam.
Eram asa... sclipitoare, zambeam incontinuu, ma bufnea rasul de una singura, m-am uitat la Friends si radeam prin casa... Si asta pentru ca maine plec. Si nu oriunde, ci la Sibiu. Si nu oricum, ci cu Cristinica cu masina, cu Adina, Cris si Karmencita copilu' problema. Imi plac mult nebuniile astea si abia astept sa revad Sibiul. Niciodata nu cred ca as putea sa ma satur de acest oras. Este pur si simplu... Minunat!
Deja imi fac 1000 de planuri cu unde sa le duc pe fete, ce sa vizitam, cum o sa mergem in muzeul satului, urcatul in turn, etc etc.
Nici macar nu stiu daca o sa reusesc sa dorm de nerabdare. Sibiu..... here i come!!!!!!!!

1 aprilie

A fost unul din cele mai reusite 1 aprilie traite de mine pana acum. Nu prea ma pricep sa pacalesc oamenii, nici nu sunt foarte usor pacalita (mi-am luat-o azi doar de la laura si vali) dar ma amuza glumele bune. Si acu... incerc sa fac un top al lucrurilor care m-au amuzat. Deci...
1. Stickerul de pe masina lui Liviu cu Gay&Proud - foarte tare, mai ales ca el nu intelegea de ce toata lumea il felicita pentru decizia de a face in sfarsit public
2. Poezia de pe tricoul lui Buca dedicata de ziua lui: "Ma nascui in Rosiori/Ca o Buca printre flori/ Si venii la BUCArest/ Bucile sa le-ntregesc." si cu "Bucifer" scris pe spate
3. Semnul Anti-NATO de pe masina lui Adi Popa care cred ca nu l-a descoperit nici acum. In loc de sigla Fiat, are un semn de interzis cu NATO. Sper totusi ca nu l-a oprit politia prin oras
4. Paharele de plastic legate de toba masinii lui Vali tip "Just maried" - s-a prins din pacate, dar ideea a fost buna
5. Anuntul cu "Usa blocata. Va rugam folositi intrarea laterala". Aici m-am bucurat ca si-a luat-o pana si seful. Si jumatate de firma
6. Masina lui Liviu plina de posteturi galbene si roz. S-a cam suparat, dar arata ca un pom de craciun foarte dragut

Mai sunt cateva precum ciocolata cu sare, calculatorul fara mouse si tastaura, varicela lui Vali si concedierea lui Bibi, dar astea nu mai stiu in ce ordine sa le pun in top.
So... hapyy 1 aprilie day!