La multi ani, contrasens!

Ma tot gandesc de cateva zile la postul acesta. Pentru ca e postul cu numarul 100 din blogul meu, deci la multi ani! Si pentru ca, uitandu-ma in urma, am vazut ca postul cu numarul 50 este articolul despre Crispus.
Eu zilele acestea ma simt exact ca in clipul de mai jos, care este de altfel din unul din filmele mele preferate, Before Sunrise.

.

Ce pot sa zic despre melodia asta si despre imagini este ca "mai bine sa-ti para rau de ceva ce ai facut decat de ceva ce nu ai facut si sa te intrebi apoi cum ar fi fost daca..."

Continui cu un articol pe care l-am scris saptamana aceasta pentru Sapte Seri Sibiu (ca sa egalez cumva postul cu numarul 50). Chiar daca este mai formal, ca pentru revista, exprima putin din sentimentele pentru acel oras si pentru acei oameni.

Au trecut zilele TIFF-ului la Sibiu... Am avut parte de cele mai bune filme din competitie, am avut parte de publicul sibian iubitor de cinematograf de calitate asa cum ni-l reaminteam...
Am venit de la Cluj pentru a vedea atmosfera de aici. De ce este Sibiul capitala culturala a Ardealului si nu Clujul? Pentru ca, indiferent de anvergura evenimentului, la Sibiu exista o atmosfera. Pentru ca, indiferent de cate masini de fite cu TIFF inscriptionate au fost acolo, la Sibiu am fost noi, oamenii. Deja vorbesc de parca as fi parte a acestui oras. Tocmai pentru ca este vorba de Sibiu.
Adevarat, TIFF-ul nu a avut parte in Sibiu de promovarea de la Cluj, nici de un numar mare de locatii, nici un numar remarcabil de sali de cinema. Dar la Sibiu am vazut pentru prima data oameni care, chiar daca ploua in Piata Mica, ei isi deschideau umbrelele pentru a urmari in continuare povestea lui Ian Curtis, enigmaticul solist al trupei Joy Division, care s-a sinucis la 23 de ani. Pentru ca nici vremea rea, nici scaunele ude nu ii oprea pe iubitorii de film sa stea acolo. Nici macar meciul de fotbal in care Romania remiza cu Italia. Nefericita situatie pentru filmul lui Andrzej Wajda (genial, dealtfel) de a fi programat in aceeasi seara cu meciul.
Mi-a placut TIFF-ul la Sibiu. Pentru ca imi place orice eveniment cultural in Sibiu, unde publicul stie mai mult ca oriunde sa aprecieze.
M-au impresionat sibienii (daca mai era cazul). Si faptul ca in Romania exista un oras in care se poate face cultura si unde acest lucru este apreciat de locuitori. Asa ca haideti sa fim mandri! Voi ca sunteti sibieni, eu ca am avut ocazia sa va cunosc si sa va indragesc!

pareri, opinii, fragmente

Postul asta l-am scris ieri dimineata, in Sibiu. Nu am avut cum sa-l pun pana acum. Am de scris si de azi incolo, dar... nu e momentul. Prea multa furtuna!

Si daca vine primavara... atata iarna e in noi, ca martie se poate duce, cu toti cocorii inapoi. Imi canta asta in minte de cateva zile. Si tot de cateva zile am o stare intre tristete si bucurie. Frumoasa, de altfel. O sa imi fie dor de Sibiu. E liniste. Liniste pe strada, liniste in mine, zambet pe fata, flori de dor la geamul meu, tot ce e urat e simplu si de zambit, tot ce e frumos e tot de zambit. Sa pictezi un colt de cer.
Tot ce imi doresc e sa stau intinsa in iarba, sa simt mirosul de fan cosit si sa ma gadile firele inalte. Asa, ca in muzeul satului. Te intreb pe tine soare, ma vezi tu pe mine oare???
Am mereu un sentiment foarte ciudat cand trebuie sa plec dintr-un loc unde ma simt bine si unde las in urma niste oameni frumosi. E ceva intre tristete si fericire, intre melancolie si regret. Mereu ma gandesc ca as fi putut face mai mult sau mai multe. Si acum simt la fel, poate ultima parte e mai accentuata ca deobicei.
Ma enerveaza ca mi-a atras atentia Smotocel ca cel mai folosit cuvant in blogul meu este „drag” si acum imi tot vine sa zic despre asta, dar incerc sa-l evit. Sunt praf! Daca nu exista un sinonim pentru acest sentiment desi este singurul despre care simt nevoia sa scriu...
Nu vreau sa plec. Nu vreau sa las nimic aici. Nu vreau sa pierd sentimentul de liniste. Nu vreau sa pierd nici un zambet al meu sau al altora. Nu vreau sa las aici nici o privire sincera, nici o mana pierduta, nici un gest. Asa! Nu vreau! Nu e drept! Unde am sa regasesc eu asta acolo? Am eu forta de a ma trezi si de a intra in cotidianul de acolo? Am, da, stiu raspunsul. Dar nu il vreau! De ce?
Intre noi noroi, si nici pic de vesti. Ce departe esti, si cat imi lipsesti. Nu te mai intreb, nu mai vreau raspunsuri. Toate cate-au fost, azi raman povesti.
Mai stii cand ziceam: daca eu renunt, tu sa nu gresesti? Tare, nu?
Explicatie: unele versuri ce se doresc a fi profunde sau poetice sunt din melodii ce-mi canta acum in minte. Si cu toate-acestea am sa-ti port, o frumoasa aducere aminte, peste zeci si sute de cuvinte.

Sibiu

Toata lumea care ma cunoste cat de cat stie ce inseamna pentru mine Sulina. In ultimul timp incepe Sibiul sa castige din ce in ce mai mult loc in inima mea. Pentru ca acolo e altfel. Pentru ca merg pe strazi simtindu-ma mai fericita ca oricand pentru ca respir acel aer, pentru ca privesc in jur si ma simt privita de sute de ochi de pe cladiri, pentru ca arhitectura te face sa te simti ca acasa, pentru ca simt cultura si lucrurile frumoase mult mai apreciate decat in restul tarii si pentru ca oamenii sunt minunati. Pentru ca au suflet, pentru ca stiu sa traiasca momentele frumoase si lucrurile marunte ale vietii si pentru ca intri repede in jocul lor si devii la fel acolo.
Imi place in muzeul satului de acolo pentru ca e atat de liniste si pace incat ma simt ca in copilarie. Se aud pasarile si linistea. Am avut chiar un soc cand m-am oprit si mi-am dat seama ca se aude apa curgand (si e un rau foarte mic).
Am fost si la Cisnadioara... in amintirea primei intalniri cu Sibiu si cu lumea Ardealului.
Iar sambata noaptea, pe la 1, eu si carmen bateam ingustele strazi ale capitalei europene. N-o sa ma intreb niciodata de ce a fost facuta aceasta alegere pentru ca e evident.
A fost o noapte superba, desi era cam frig. Am intrat pe stradute inguste si frumoase, printre ziduri cu istorie. Ne-am oprit pe o banca langa o casa si am ascultat live '74-'75...
Acum de oameni. Nu as putea niciodata sa multumesc suficient ca am ajuns sa ii cunosc. Adi este special si stiam asta de mult. Rares... pentru el nici nu am cuvinte sau multumiri ca ar fi prea multe. Un om frumos din toate punctele de vedere. Doar pentru mama lui si fasolea cu ciolan. :D
Sapte Seri a adus multe lucruri bune in viata mea. Acestea sunt din cele mai bune.
Duminica dimineata, cand a trebuit sa plecam, mi-au dat lacrimile. Bine ca nu ne-a condus nimeni si ca era gol hostelul ca m-ar fi bufnit si plansul. Ceva din mine a ramas acolo. Ma voi intoarce sa regasesc.