culori

Incerc sa-mi pictez zilele in culori. Si uneori reusesc.
Cerul sa-mi fie clar si senin, apa sa fie transparenta, obrajii si buzele rosii, baloanele verzi si rosii si galbene. Dar nu reusesc intotdeauna.
Nu reusesc sa ma pacalesc ca nu imi pasa, nu pot sa ma pacalesc ca nu sunt eu asta.
Nu-mi place nimic la tine. Insa imi place enorm de mine atunci cand esti in preajma mea. Imi place cum ma simt, stiu ca ti se datoreaza. Imi place cum zambesc, pentru ca iti zambesc tie. Imi place cum gandesc caci stiu ca-mi vei judeca judecata.
Este un gand idiot, este o greseala, totul e gresit, nimic nu e asa cum ar trebui sa fie, dar nu il pot ascunde.
Nu cer nimic, n-am cerut si n-am indraznit, mi-e frica, nu sunt ce par a fi, nu ma cunosti asa cum sunt, nu stii nimic despre mine, nu ai sa ma apreciezi niciodata la adevarata valoare, nu iti dai seama cat ai sa pierzi, n-am cum sa te ajut eu cu asta.
Stiu ca merg pe un drum gresit, incerc sa nu ma gandesc la asta.
Nu stiu care e drumul corect.
Nici nu stiu daca vreau sa il stiu.
Nu vreau sa ma intorc la starea pe care am avut-o lunile trecute.
Nici nu stiu ce vreau. Nu stiu nici pe cine vreau. N-am nici un plan. Cred ca am luat ceva din starea ta... doar ca eu sper sa nu fac rau nimanui. E prea tarziu?
Si uite asa culorile mele prind nuante de gri...