Dor de Sulina

O fi de la soare...
Dar de cateva zile incoace ma tot gandesc la Sulina.
La ciupercuta de pe plaja, acum renovata si vopsita (nici macar nu cred ca mai e galbena, si scarile pana sus nu mai sunt lipsa sau indoite, nu trebuie sa mai fii atent pe unde calci). La cel mai fin nisip si la acele animalute mici care noaptea, cand inoti (sau doar te agiti, ca mine), fac ca apa sa devina fosforescenta in lumina lunii.
La drumul lung pana la plaja si la toti aricii pe care ii intalnesti pana la podul peste canal.
La cimitir si bineinteles la monumentul acela...
Trebuie sa recunosc, m-am gandit si la sticluta ingropata cu mesaje si ganduri frumoase...
La curtea taberei din Sulina, cu iarba verde si foisorul din spate si dusurile cu apa rece... La camerele mari, cu paturi etajate, cu saltele vechi si multa lume. Da, stiu, acum nu mai arata asa, s-au modernizat, au bai proprii, unde nu mai are nici un farmec sa scoti capacele la dus si sa le umpli cu acuarele. Nici cheile nu se mai potrivesc la toate usile... :(
La terasa de La Lanturi cu berea rece si bateria de vin :D Silviu si acum ar trebui sa-si aduca aminte de ea... pardon, de ele.
La Gelu si la palaria aia maro cu suvita Adinei atarnata si blugii vopsiti. La un cort atarnat deasupra taberei si legat de tevi, la un caine ce cobora de la etajul doi agatat intr-o cordelina, la fluierul enervant al profei de eco si la domnul Davideanu imitand-o: "Monicaaaaa!!!"
La figura blanda a domnului Dobrescu, la zambetul complice a lui Vlahos, la toti colegii de la eco si de la speo cu care petreceam zilele si noptile.
Dor de Sulina...