Si tot mai des gandul meu pleaca departe... mult prea departe pentru a mai gasi un drum de intoarcere.
Si tot mai des intreb daca este acolo, daca exista si daca drumurile se vor intersecta.
Stupida fraza aia cu "Drumurile noastre se vor intersecta odata". Asta inseamna un drum cu ocolisuri, nu? Un fel de labirint...
Cu pasi micuti m-am indreptat din nou spre tine, cu priviri si mai mici indraznesti sa privesti spre mine. E prea tarziu.
E prea tarziu pentru pareri de rau, pentru dorinte si implorari. Nu iti spun sa ma ierti, nu imi cere sa te iert.
Cursul vietii mele e o enigma. Nu stiu ce vreau si nici ce-mi rezerva ziua de maine.
Nu stiu nici macar ce fac peste o ora, nu am un plan, nu mai hotarasc nimic. Gresit, stiu, ar fi trebuit sa am o directie.
Nu mai am planuri, nu mai am idoli. Nu ma mai leaga nimic important de nimeni. Sunt legata sufleteste de niste oameni, dar asta nu inseamna ca nu-mi pot urma cararea. Trebuie intai sa o gasesc.
Trecem prin viata, ne intalnim, ne iubim si ne urmam fiecare cararea.
Trecem prin viata ca niste umbre, dar lasam urme.
29 mai 2009
28 mai 2009
Vreau
Vreau...
- sa pot rade din toata inima fara sa imi pese de nimic
- sa am siguranta ca maine va fi mai bine
- sa am din nou o motivatie pentru care sa stiu ca merita
- sa stiu ca acolo, mereu, cuiva ii va pasa de mine
- sa am timp pentru mine: sa dorm, sa desenez, sa alerg, sa stau intinsa in iarba
- sa simt frumusetea din jur si sa nu le mai vad pe cele urate
- sa zambesc atunci cand imi este dor si nu sa ma intristez
- sa respir aer curat si sa mangai animale
- cand obosesc sa nu simt asta in minte, ci in trup
- sa ma doara talpile si nu creierii
- sa-mi zica mai des oamenii bravo si mai putin de ce?
- sa nu imi mai pun atat de multe intrebari la care sa nu am raspuns
- sa ii fac pe cei din jur sa fie mandri de mine, nu dezamagiti
- sa rad la soare, nu sa ma incruntez
- sa ma plimb prin ploaie fara sa ma grabesc
- sa gasesc solutii, nu mai multe probleme
Da, din pacate ai avut dreptate cand mi-ai spus ca "ne mintim singuri cand spunem ca va fi bine"...
- sa pot rade din toata inima fara sa imi pese de nimic
- sa am siguranta ca maine va fi mai bine
- sa am din nou o motivatie pentru care sa stiu ca merita
- sa stiu ca acolo, mereu, cuiva ii va pasa de mine
- sa am timp pentru mine: sa dorm, sa desenez, sa alerg, sa stau intinsa in iarba
- sa simt frumusetea din jur si sa nu le mai vad pe cele urate
- sa zambesc atunci cand imi este dor si nu sa ma intristez
- sa respir aer curat si sa mangai animale
- cand obosesc sa nu simt asta in minte, ci in trup
- sa ma doara talpile si nu creierii
- sa-mi zica mai des oamenii bravo si mai putin de ce?
- sa nu imi mai pun atat de multe intrebari la care sa nu am raspuns
- sa ii fac pe cei din jur sa fie mandri de mine, nu dezamagiti
- sa rad la soare, nu sa ma incruntez
- sa ma plimb prin ploaie fara sa ma grabesc
- sa gasesc solutii, nu mai multe probleme
Da, din pacate ai avut dreptate cand mi-ai spus ca "ne mintim singuri cand spunem ca va fi bine"...
27 mai 2009
believe that dreams come true every day. Because they do.
One Tree Hill... Final season 6
... Take a look at yourself in a mirror who do you see looking back?
Haley: Is it the person you want to be?
Dan: Or is there someone else you were meant to be the person you were meant to be but fell short of?
Mia: Is someone telling you you can’t or won’t? Because you can.
Chase: Believe that love is out there.
Nathan: Believe that dreams come true every day. Because they do.
Peyton: Sometimes happiness doesn’t come from money or fame or power. Sometimes happiness comes from good friends and family and the quiet nobility of leading a good life.
Julian: Believe that dreams come true every day. Because they do.
Brooke: Believe that dreams come true every day. Because they do.
Peyton: So take a look in that mirror and remind yourself to be happy because you deserve to be. Believe that.
Lucas: And believe that dreams come true every day. Because they do.
Remember me as a time of a day
... Take a look at yourself in a mirror who do you see looking back?
Haley: Is it the person you want to be?
Dan: Or is there someone else you were meant to be the person you were meant to be but fell short of?
Mia: Is someone telling you you can’t or won’t? Because you can.
Chase: Believe that love is out there.
Nathan: Believe that dreams come true every day. Because they do.
Peyton: Sometimes happiness doesn’t come from money or fame or power. Sometimes happiness comes from good friends and family and the quiet nobility of leading a good life.
Julian: Believe that dreams come true every day. Because they do.
Brooke: Believe that dreams come true every day. Because they do.
Peyton: So take a look in that mirror and remind yourself to be happy because you deserve to be. Believe that.
Lucas: And believe that dreams come true every day. Because they do.
Remember me as a time of a day
nu vreau sa fiu eu
Imi dau seama acum, dupa ce am citit un post pe un alt blog ca intotdeauna am avut un exemplu de urmat. O persoana la care ma gandeam si cu care voiam sa ma aseman. Ca sa fac cea mai urata cacofonie posibila, persoana ca care voiam sa fiu.
Cand aveam 7 ani voiam sa fiu ca Georgia, colega mea de clasa pe care toti o considerau foarte draguta si care invata foarte bine. Si pentru ca doream sa fiu ca ea, am devenit prietene. O studiam si o imitam fara sa las sa se vada asta.
In liceu il admiram pe Mihai. Era liber si independet si toata lumea il placea. Imi doream sa fiu ca el, asa ca ne-am apropiat si am invatat tot ce am crezut eu ca imi e util sa fiu ca el. Am inceput sa am si eu multi prieteni la fel ca el, ba am inceput sa avem aceeasi prieteni si imi doream mereu sa ma placa si sa ma iubeasca. Ceea ce s-a si intamplat.
Undeva mai pe finalul vietii mele in Tulcea mai era si Monica. Ea a ramas si acum. Era puternica, avea curaj sa spuna tuturor lucrurilor pe nume si obtinea tot ce isi dorea. O admir si acum pentru toate astea si inca cateva in plus.
In facultate am admirat pe rand cativa colegi (pe cei doi Ionut: unul pentru cunostinte, altul pentru talent, pe Sanziana pe care toti o urau ca era inganfata - eu o admiram pentru curaj, incredere in ea si accentul superb pe dcare il avea cand vorbea engleza), cativa profesori (profu de drept, profu de filosofie... care nu mai stiu exact ce materie preda, dar era prof la filozofie si de la el am invatat ce inseamna un om frumos... Petcu intr-o oarecare masura...)
O data cu facultatea am pierdut si exemplele, nu-mi mai doream sa fiu ca nimeni, nu a trebuit sa ma imprietenesc cu nimeni sa invat de la el.
La fostul job nu am idolatrizat pe nimeni, iar la actualul imi dau seama ca exista o singura persoana pe care o admir atat de tare, dar nu-mi mai doresc sa fiu ca ea sau ca el... asa cum imi doream pe vremuri.
Nu mai am exemple, nu-mi mai doresc ceva din ce n-am.
Nu-mi mai gasesc un echilibru, nu mai am o dorinta.
Cand ma fac mare nu mai vreau sa fiu nici Georgia, nici Mihai, nici Monica (ba ea poate, putin), nici Ionut...
Si ce e mai grav... nu vreau sa fiu nici eu.
Cand aveam 7 ani voiam sa fiu ca Georgia, colega mea de clasa pe care toti o considerau foarte draguta si care invata foarte bine. Si pentru ca doream sa fiu ca ea, am devenit prietene. O studiam si o imitam fara sa las sa se vada asta.
In liceu il admiram pe Mihai. Era liber si independet si toata lumea il placea. Imi doream sa fiu ca el, asa ca ne-am apropiat si am invatat tot ce am crezut eu ca imi e util sa fiu ca el. Am inceput sa am si eu multi prieteni la fel ca el, ba am inceput sa avem aceeasi prieteni si imi doream mereu sa ma placa si sa ma iubeasca. Ceea ce s-a si intamplat.
Undeva mai pe finalul vietii mele in Tulcea mai era si Monica. Ea a ramas si acum. Era puternica, avea curaj sa spuna tuturor lucrurilor pe nume si obtinea tot ce isi dorea. O admir si acum pentru toate astea si inca cateva in plus.
In facultate am admirat pe rand cativa colegi (pe cei doi Ionut: unul pentru cunostinte, altul pentru talent, pe Sanziana pe care toti o urau ca era inganfata - eu o admiram pentru curaj, incredere in ea si accentul superb pe dcare il avea cand vorbea engleza), cativa profesori (profu de drept, profu de filosofie... care nu mai stiu exact ce materie preda, dar era prof la filozofie si de la el am invatat ce inseamna un om frumos... Petcu intr-o oarecare masura...)
O data cu facultatea am pierdut si exemplele, nu-mi mai doream sa fiu ca nimeni, nu a trebuit sa ma imprietenesc cu nimeni sa invat de la el.
La fostul job nu am idolatrizat pe nimeni, iar la actualul imi dau seama ca exista o singura persoana pe care o admir atat de tare, dar nu-mi mai doresc sa fiu ca ea sau ca el... asa cum imi doream pe vremuri.
Nu mai am exemple, nu-mi mai doresc ceva din ce n-am.
Nu-mi mai gasesc un echilibru, nu mai am o dorinta.
Cand ma fac mare nu mai vreau sa fiu nici Georgia, nici Mihai, nici Monica (ba ea poate, putin), nici Ionut...
Si ce e mai grav... nu vreau sa fiu nici eu.
25 mai 2009
Dor de Sulina
O fi de la soare...
Dar de cateva zile incoace ma tot gandesc la Sulina.
La ciupercuta de pe plaja, acum renovata si vopsita (nici macar nu cred ca mai e galbena, si scarile pana sus nu mai sunt lipsa sau indoite, nu trebuie sa mai fii atent pe unde calci). La cel mai fin nisip si la acele animalute mici care noaptea, cand inoti (sau doar te agiti, ca mine), fac ca apa sa devina fosforescenta in lumina lunii.
La drumul lung pana la plaja si la toti aricii pe care ii intalnesti pana la podul peste canal.
La cimitir si bineinteles la monumentul acela...
Trebuie sa recunosc, m-am gandit si la sticluta ingropata cu mesaje si ganduri frumoase...
La curtea taberei din Sulina, cu iarba verde si foisorul din spate si dusurile cu apa rece... La camerele mari, cu paturi etajate, cu saltele vechi si multa lume. Da, stiu, acum nu mai arata asa, s-au modernizat, au bai proprii, unde nu mai are nici un farmec sa scoti capacele la dus si sa le umpli cu acuarele. Nici cheile nu se mai potrivesc la toate usile... :(
La terasa de La Lanturi cu berea rece si bateria de vin :D Silviu si acum ar trebui sa-si aduca aminte de ea... pardon, de ele.
La Gelu si la palaria aia maro cu suvita Adinei atarnata si blugii vopsiti. La un cort atarnat deasupra taberei si legat de tevi, la un caine ce cobora de la etajul doi agatat intr-o cordelina, la fluierul enervant al profei de eco si la domnul Davideanu imitand-o: "Monicaaaaa!!!"
La figura blanda a domnului Dobrescu, la zambetul complice a lui Vlahos, la toti colegii de la eco si de la speo cu care petreceam zilele si noptile.
Dor de Sulina...
Dar de cateva zile incoace ma tot gandesc la Sulina.
La ciupercuta de pe plaja, acum renovata si vopsita (nici macar nu cred ca mai e galbena, si scarile pana sus nu mai sunt lipsa sau indoite, nu trebuie sa mai fii atent pe unde calci). La cel mai fin nisip si la acele animalute mici care noaptea, cand inoti (sau doar te agiti, ca mine), fac ca apa sa devina fosforescenta in lumina lunii.
La drumul lung pana la plaja si la toti aricii pe care ii intalnesti pana la podul peste canal.
La cimitir si bineinteles la monumentul acela...
Trebuie sa recunosc, m-am gandit si la sticluta ingropata cu mesaje si ganduri frumoase...
La curtea taberei din Sulina, cu iarba verde si foisorul din spate si dusurile cu apa rece... La camerele mari, cu paturi etajate, cu saltele vechi si multa lume. Da, stiu, acum nu mai arata asa, s-au modernizat, au bai proprii, unde nu mai are nici un farmec sa scoti capacele la dus si sa le umpli cu acuarele. Nici cheile nu se mai potrivesc la toate usile... :(
La terasa de La Lanturi cu berea rece si bateria de vin :D Silviu si acum ar trebui sa-si aduca aminte de ea... pardon, de ele.
La Gelu si la palaria aia maro cu suvita Adinei atarnata si blugii vopsiti. La un cort atarnat deasupra taberei si legat de tevi, la un caine ce cobora de la etajul doi agatat intr-o cordelina, la fluierul enervant al profei de eco si la domnul Davideanu imitand-o: "Monicaaaaa!!!"
La figura blanda a domnului Dobrescu, la zambetul complice a lui Vlahos, la toti colegii de la eco si de la speo cu care petreceam zilele si noptile.
Dor de Sulina...
24 mai 2009
Alina Manole
... a cantat si ea aseara la deschiderea Bordello's, dupa adorabilul Imre.
Inchdete-n casa
Si ia-ti si-o nevasta
Amanta o sa-ti fiu, daca poti.
Dar ia-i colivie,
De mine sa nu stie
Si fa-i si-o gramada de plozi.
Inchdete-n casa
Si ia-ti si-o nevasta
Amanta o sa-ti fiu, daca poti.
Dar ia-i colivie,
De mine sa nu stie
Si fa-i si-o gramada de plozi.
23 mai 2009
Surprize, surprize...
Am terminat serialul. M-am despartit pentru a doua oara de ale mele Gilmore Girls.
O sa radeti, sau o sa faceti misto. Suna amuzant, dar pentru mine chiar e o ruptura. Desi l-am mai vazut o data cap-coada, serialul asta chiar imi face bine. Azi m-am despartit de ele, l-am vazut pana la capat, am plans la ultimul episod... v-am zis ca pe motive serioase nu plang niciodata, dar la prostii is prima! Daca m-as fi uitat, as fi plans si la "Surprize, surprize".
Ce e mai greu e ca am 3 zile la dispozitie sa ma obisnuiesc cu ideea ca un prieten drag pleaca din tara. Nu pentru foarte mult timp, dar ideea ca ne vom vedea abia peste 4 luni ma sperie cumplit. E un om de care m-am apropiat foarte mult in ultimul timp, desi ne stim doar de vre-un an si ceva.
Si mi-e ciuda ca nici macar nu l-am lasat sa stie cat de important e el in existenta mea. Cu sprijinul si increderea care mi-o arata mereu. Ciudat... ma sperie rau gandul ca pleaca.
Inca nu-mi imaginez cum am sa ma duc eu la Sibiu si Dini nu o sa fie acolo, cine o sa mai faca supa de pui?
Cu cine ma mai duc la cumparaturi in magazin? Cine mai face papara de dimineata (cu cartofi)? Pe cine am sa fac nesuferit incontinuu?
Cine o sa mai faca mereu misto, de cine am sa rad, cine o sa ma enerveze cu tachinari la care nu vrea sa renunte?
Cine ma mai asteapta cu afise la gara pe care sa scrie "Bine ai venit, pleca-u-ai!"?
Cine mai face cocktail scarbos cand o sa beau prea mult, chipurile sa imi revin?
Cu cine mai stau eu la povesti pana se face lumina afara?
Cine ma mai suna la 3 dimineata sa-mi zica hai la mare? Cu cine ma mai cert eu la betie? de fapt... cu cine ma cert eu mai mereu?
De la cine mai iau haine in care sa dorm, haine cu care sa ma schimb si esarfe care TREBUIE sa le dau inapoi? la cine mai dorm eu intr-o camera friguroasa cu lenjerie albastra si tablouri frumoase si esarfe agatate aiurea?
Si mai ales... cine ma mai ia pe mine in brate sa-mi zica: "A venit copilu acasa?"
O sa imi fie tare dor de Dini, si chiar daca zice el ca 4 luni trec repede, tot nu ma ajuta asta cu nimic. Tot o sa imi fie dor, tot o sa-mi lipseasca, tot o sa fie un loc gol la masa indiferent de cata lume e acolo. Na!
Gata, am promis ca n-o sa fiu patetica si nici n-o sa plang la aeroport. Lasa ca platesti tu, drace, pentru absenta asta de 4 luni!
Poate te pune drecu sa-ti gasesti altii mai buni ca noi (de parca ar exista) pe acolo si nu mai vrei sa te intorci ca vin dupa tine cu Interpolul!
O sa radeti, sau o sa faceti misto. Suna amuzant, dar pentru mine chiar e o ruptura. Desi l-am mai vazut o data cap-coada, serialul asta chiar imi face bine. Azi m-am despartit de ele, l-am vazut pana la capat, am plans la ultimul episod... v-am zis ca pe motive serioase nu plang niciodata, dar la prostii is prima! Daca m-as fi uitat, as fi plans si la "Surprize, surprize".
Ce e mai greu e ca am 3 zile la dispozitie sa ma obisnuiesc cu ideea ca un prieten drag pleaca din tara. Nu pentru foarte mult timp, dar ideea ca ne vom vedea abia peste 4 luni ma sperie cumplit. E un om de care m-am apropiat foarte mult in ultimul timp, desi ne stim doar de vre-un an si ceva.
Si mi-e ciuda ca nici macar nu l-am lasat sa stie cat de important e el in existenta mea. Cu sprijinul si increderea care mi-o arata mereu. Ciudat... ma sperie rau gandul ca pleaca.
Inca nu-mi imaginez cum am sa ma duc eu la Sibiu si Dini nu o sa fie acolo, cine o sa mai faca supa de pui?
Cu cine ma mai duc la cumparaturi in magazin? Cine mai face papara de dimineata (cu cartofi)? Pe cine am sa fac nesuferit incontinuu?
Cine o sa mai faca mereu misto, de cine am sa rad, cine o sa ma enerveze cu tachinari la care nu vrea sa renunte?
Cine ma mai asteapta cu afise la gara pe care sa scrie "Bine ai venit, pleca-u-ai!"?
Cine mai face cocktail scarbos cand o sa beau prea mult, chipurile sa imi revin?
Cu cine mai stau eu la povesti pana se face lumina afara?
Cine ma mai suna la 3 dimineata sa-mi zica hai la mare? Cu cine ma mai cert eu la betie? de fapt... cu cine ma cert eu mai mereu?
De la cine mai iau haine in care sa dorm, haine cu care sa ma schimb si esarfe care TREBUIE sa le dau inapoi? la cine mai dorm eu intr-o camera friguroasa cu lenjerie albastra si tablouri frumoase si esarfe agatate aiurea?
Si mai ales... cine ma mai ia pe mine in brate sa-mi zica: "A venit copilu acasa?"
O sa imi fie tare dor de Dini, si chiar daca zice el ca 4 luni trec repede, tot nu ma ajuta asta cu nimic. Tot o sa imi fie dor, tot o sa-mi lipseasca, tot o sa fie un loc gol la masa indiferent de cata lume e acolo. Na!
Gata, am promis ca n-o sa fiu patetica si nici n-o sa plang la aeroport. Lasa ca platesti tu, drace, pentru absenta asta de 4 luni!
Poate te pune drecu sa-ti gasesti altii mai buni ca noi (de parca ar exista) pe acolo si nu mai vrei sa te intorci ca vin dupa tine cu Interpolul!
22 mai 2009
Aseara
Am scris aici cum a fost ieri la concert.
Ce n-am putut scrie... e ca m-a emotionat foarte tare omul asta, ca mi-au dat lacrimile la Buna varianta rea si bineinteles... Nebun de alb.
Ca un copil de 5 ani a venit la mine si m-a intrebat direct, fara nici un fel de introducere: "Tu faci copii"? Am ras si apoi i-am zis "Nu acum".
Aseara...
In rest... versurile pe care le canta Emeric Imre sunt de o prea mare incarcatura emotionala ca sa mai vin si eu pe langa sa filozofez... n-are sens. Il las pe el, o face prea bine...
tu - am impresia ca nu observi... cu ce iubire te pastrez in mine / in inima te duc, te port pe nervi. m-ai prefacut in cioburi si ruine....
Ce n-am putut scrie... e ca m-a emotionat foarte tare omul asta, ca mi-au dat lacrimile la Buna varianta rea si bineinteles... Nebun de alb.
Ca un copil de 5 ani a venit la mine si m-a intrebat direct, fara nici un fel de introducere: "Tu faci copii"? Am ras si apoi i-am zis "Nu acum".
Aseara...
In rest... versurile pe care le canta Emeric Imre sunt de o prea mare incarcatura emotionala ca sa mai vin si eu pe langa sa filozofez... n-are sens. Il las pe el, o face prea bine...
tu - am impresia ca nu observi... cu ce iubire te pastrez in mine / in inima te duc, te port pe nervi. m-ai prefacut in cioburi si ruine....
21 mai 2009
Hehehe
Vrei sa stii unde ma gasesti?
Si pentru ce ma bucur eu zilele astea?
In seara asta, in 100 Crossroads, Emeric Imre! La 20.30!
Vai ce dor imi era.
Si maine... maine... In Hala, Cargo!
Si uite asa am facut si reclama la Sapte Seri!
Si stiti si de unde sa ma luati in serile astea. Si de ce o sa zambesc straniu!
Si pentru ce ma bucur eu zilele astea?
In seara asta, in 100 Crossroads, Emeric Imre! La 20.30!
Vai ce dor imi era.
Si maine... maine... In Hala, Cargo!
Si uite asa am facut si reclama la Sapte Seri!
Si stiti si de unde sa ma luati in serile astea. Si de ce o sa zambesc straniu!
20 mai 2009
Ce mai faci prietene?
Ce mai faci prietene?
Sau... mai degraba... iti mai amintesti de mine?
Cauti semne de la mine in ultimele zile, cand mai simplu ar fi sa ma intrebi direct ce mai fac. Poti sa imi dai un telefon (nu e nevoie de o ocazie ca sa faci asta) sau sa imi faci o vizita. Si asa ai ramas dator cu berea aia...
Dar daca e mai bine asa, pe tacute, am sa-ti zic ca fac destul de bine. Am avut o perioada proasta, dar acum deja incep sa vad altfel lucrurile.
De cand facem parte din lumi diferite nu m-am schimbat prea mult, poate doar m-am mai maturizat si m-am facut putin mai puternica. Nu mai cad din nimicuri asa cum m-ai cunoscut doar tu, nu mai sufar atat de mult pentru altii asa cum ai vazut doar tu.
Ciudat... stii... esti singurul care a vazut atat de mult in mine. Fiind poate singurul om pe care l-am intalnit si care stie sa asculte mai mult decat o faceam eu. Am luat putin din tine. Sper sa fi lasat si eu ceva din mine.
Ma gandesc des la tine, mi-e doar de zilele alea cu plimbari interminabile si discutii despre... nici noi nu cred ca stim ce. Mi-e dor de gustul de bere baut alaturi de tine... parca totul era un ritual si cand ieseam cu tine la o bere planeta se invartea mai incet. O faceam noi sa stea pe loc si sa se odihneasca.
Mi-e dor de discutiile alea interminabile si de strangerea in brate de la final, unde stiam ca intr-o zi vom reusi, speram ca tu sa reusesti primul.
De fiecare data mi-era frica de faptul ca va fi ultima si vei disparea din viata mea. Incet incet incepusem sa diminuez frica si nici nu mai stiu cand a fost ultima data cand planeta s-a oprit in loc.
Cred ca in acea noapte... de care si acum mi-e frica sa-mi amintesc.
Ultima data cand am vorbit pareai bine si neschimbat. Desi pare ciudat sa nu te fi schimbat deloc in tot acest timp.
Nici nu stiu ce imi lipseste din tine, desi am avut momente in care m-am abtinut cu greu sa nu vin sa-ti bat la usa plangand. Doar tu puteai asculta, intelege si da un raspuns intrebarilor mele.
Dar poate ca sensul trebuia sa-l gasesc singura. M-as fi putut atasa prea tare de tine... si nu e bine sa depinzi doar de un singur om, nu ziceai tu asta?
Mi-e dor de tine si nu stiu de ce am lasat timpul intre noi si de ce lasam orgoliile si nimicurile sa ne tina deprte. Dar probabil stii tu mai bine... mereu ai fost cel intelept.
Sau... mai degraba... iti mai amintesti de mine?
Cauti semne de la mine in ultimele zile, cand mai simplu ar fi sa ma intrebi direct ce mai fac. Poti sa imi dai un telefon (nu e nevoie de o ocazie ca sa faci asta) sau sa imi faci o vizita. Si asa ai ramas dator cu berea aia...
Dar daca e mai bine asa, pe tacute, am sa-ti zic ca fac destul de bine. Am avut o perioada proasta, dar acum deja incep sa vad altfel lucrurile.
De cand facem parte din lumi diferite nu m-am schimbat prea mult, poate doar m-am mai maturizat si m-am facut putin mai puternica. Nu mai cad din nimicuri asa cum m-ai cunoscut doar tu, nu mai sufar atat de mult pentru altii asa cum ai vazut doar tu.
Ciudat... stii... esti singurul care a vazut atat de mult in mine. Fiind poate singurul om pe care l-am intalnit si care stie sa asculte mai mult decat o faceam eu. Am luat putin din tine. Sper sa fi lasat si eu ceva din mine.
Ma gandesc des la tine, mi-e doar de zilele alea cu plimbari interminabile si discutii despre... nici noi nu cred ca stim ce. Mi-e dor de gustul de bere baut alaturi de tine... parca totul era un ritual si cand ieseam cu tine la o bere planeta se invartea mai incet. O faceam noi sa stea pe loc si sa se odihneasca.
Mi-e dor de discutiile alea interminabile si de strangerea in brate de la final, unde stiam ca intr-o zi vom reusi, speram ca tu sa reusesti primul.
De fiecare data mi-era frica de faptul ca va fi ultima si vei disparea din viata mea. Incet incet incepusem sa diminuez frica si nici nu mai stiu cand a fost ultima data cand planeta s-a oprit in loc.
Cred ca in acea noapte... de care si acum mi-e frica sa-mi amintesc.
Ultima data cand am vorbit pareai bine si neschimbat. Desi pare ciudat sa nu te fi schimbat deloc in tot acest timp.
Nici nu stiu ce imi lipseste din tine, desi am avut momente in care m-am abtinut cu greu sa nu vin sa-ti bat la usa plangand. Doar tu puteai asculta, intelege si da un raspuns intrebarilor mele.
Dar poate ca sensul trebuia sa-l gasesc singura. M-as fi putut atasa prea tare de tine... si nu e bine sa depinzi doar de un singur om, nu ziceai tu asta?
Mi-e dor de tine si nu stiu de ce am lasat timpul intre noi si de ce lasam orgoliile si nimicurile sa ne tina deprte. Dar probabil stii tu mai bine... mereu ai fost cel intelept.
17 mai 2009
iar scriu Iubire? Iarta... citeste... Disperare!
"Am scris iubire? Iarta… citeste: adorare…
Sus pan' la tine, unde ravneste al meu dor,
Cuvantul e omida cand eu il vreau condor,
Sa spintec vremi, spatii cu geniul in gheare…
Sta necurmat in poarta-ti, cu ochiul la ospete,
Si-ti cere mila Timpul, hainul cersetor;
In scarnava lui mana, tot mai nepasator
Tu zilnic zvarli farame din marea-ti frumusete…
Nu-s rege, nu am aur sa-mprastii, nici onoruri;
Atat: eternitatea mi-e singura unealta
Sa nemuresc in spirit icoana ta inalta,
Sub ea sa-nghete vecii cu cardul lor de zboruri,
Sa-nmarmureasca lumea de o iubire, care…
… Iar scriu iubire! Iarta… citeste: disperare!”
Vasile Voiculescu – Sonetul CCXX ("Ultimele sonetele inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara")
Sus pan' la tine, unde ravneste al meu dor,
Cuvantul e omida cand eu il vreau condor,
Sa spintec vremi, spatii cu geniul in gheare…
Sta necurmat in poarta-ti, cu ochiul la ospete,
Si-ti cere mila Timpul, hainul cersetor;
In scarnava lui mana, tot mai nepasator
Tu zilnic zvarli farame din marea-ti frumusete…
Nu-s rege, nu am aur sa-mprastii, nici onoruri;
Atat: eternitatea mi-e singura unealta
Sa nemuresc in spirit icoana ta inalta,
Sub ea sa-nghete vecii cu cardul lor de zboruri,
Sa-nmarmureasca lumea de o iubire, care…
… Iar scriu iubire! Iarta… citeste: disperare!”
Vasile Voiculescu – Sonetul CCXX ("Ultimele sonetele inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara")
16 mai 2009
cum era sa ajung eu la stirile de la ora 5
Pe principiul "la omu' sarac nici boii nu trag", ma pun eu azi sa mananc. Cum oferta nu era prea variata in frigider (de, criza...) ma pun sa-mi fac cartofi. Ii curat si ii pun la prajit. Ma uit ca n-am paine si cobor pana la magazin sa iau o paine.
Las tigaia pe foc. Sa ne intelegem. Cobor din scara, ocolesc blocul, iau painea, ma intorc.
Cand ma intorc.. toata casa numai fum. Intru in bucatarie, tigaia ardea cu tot cu cartofi. Ma panichez, ma gandesc un moment, inchid aragazu... acu cum sting. Dau drumu la apa, umplu un castron cu apa si il arunc peste.
Flacara se ridica pana in tavan, ia foc perdeaua si se face dita'mai focu, iau foc jaluzelele.
Incep sa tip, o trezesc pe Stef urland sa dea telefon la pompieri si incercam sa-mi aduc aminte 112. Iese si Alina din camera intra in bucatarie, focu se mai potolise... mai varsa niste apa si se stinge de tot.
Am facut o criza de panica... am inceput sa tremur, si sa plang. Tot Alina a fost eroina mea ca m-a luat in brate si mi-am dat seama ce se intampla de fapt. M-am dus in camera, am bocit o tura si m-am intors sa vad pagubele. Ciudat... m-am rasturnat de doua ori cu masina si nu m-am panicat o clipa si n-am dat o lacrima. Acu ce era sa fac? sa dau foc la tot blocu? Ajungeam si noi la stiri...
pagube... perdea, jaluzea, tigaie... pereti.
Am sters dulapuri si argaz, frigider... acu tre sa ma apuc de varuit saptamana viitoare.
Am sa mai fac o incercare cu cartofii aia totusi ca nu mi-a trecut foamea.
Las tigaia pe foc. Sa ne intelegem. Cobor din scara, ocolesc blocul, iau painea, ma intorc.
Cand ma intorc.. toata casa numai fum. Intru in bucatarie, tigaia ardea cu tot cu cartofi. Ma panichez, ma gandesc un moment, inchid aragazu... acu cum sting. Dau drumu la apa, umplu un castron cu apa si il arunc peste.
Flacara se ridica pana in tavan, ia foc perdeaua si se face dita'mai focu, iau foc jaluzelele.
Incep sa tip, o trezesc pe Stef urland sa dea telefon la pompieri si incercam sa-mi aduc aminte 112. Iese si Alina din camera intra in bucatarie, focu se mai potolise... mai varsa niste apa si se stinge de tot.
Am facut o criza de panica... am inceput sa tremur, si sa plang. Tot Alina a fost eroina mea ca m-a luat in brate si mi-am dat seama ce se intampla de fapt. M-am dus in camera, am bocit o tura si m-am intors sa vad pagubele. Ciudat... m-am rasturnat de doua ori cu masina si nu m-am panicat o clipa si n-am dat o lacrima. Acu ce era sa fac? sa dau foc la tot blocu? Ajungeam si noi la stiri...
pagube... perdea, jaluzea, tigaie... pereti.
Am sters dulapuri si argaz, frigider... acu tre sa ma apuc de varuit saptamana viitoare.
Am sa mai fac o incercare cu cartofii aia totusi ca nu mi-a trecut foamea.
daca eu renunt, tu sa nu gresesti
... ce departe esti, si cat imi lipsesti
Intr-o noapte te-am luat deoparte si ti-am zis sa lupti tu pentru noi de aici incolo, ca eu nu mai am forta.
Mi-ai zis ca te simti ca si cum te-as parasi.
Unele lucruri nu se uita niciodata, unii oameni nu pot fi inlocuiti niciodata.
... eu sa te urasc, tu sa ma detesti/ Ce departe esti si cat imi lipsesti
Intr-o noapte te-am luat deoparte si ti-am zis sa lupti tu pentru noi de aici incolo, ca eu nu mai am forta.
Mi-ai zis ca te simti ca si cum te-as parasi.
Unele lucruri nu se uita niciodata, unii oameni nu pot fi inlocuiti niciodata.
... eu sa te urasc, tu sa ma detesti/ Ce departe esti si cat imi lipsesti
15 mai 2009
sunt doar un copil...
ce vreti de la mine?
Nu fac totul bine!
... era un cantecel in copilarie.
Iar eu sunt doar un copil, nu-mi puteti cere sa le fac pe toate cum trebuie. Ultimele luni au fost grele pentru mine si nu am stiut (nu ca acum am aflat) cum sa ies din noroiul in care m-am tot ingropat.
Am coborat incet incet fara sa constientizez. Am adunat frustrari si le-am aruncat celor din jur fara sa imi pese. Am devenit o persoana greu de inteles, greu de suportat (colegii de birou cred ca stiu cel mai bine, nu mai zic de colegele de apartament).
M-am inchis in mine, m-am inchis in spatele usii negre din camera mea, cu laptopul in brate si multe episoade din multe seriale. Nu mi-a pasat de ce se intampla cu mine, n-am vrut sa vad ca ma duc in jos, ca alunec pe o panta si ca prapastia are un fund.
Singurele mele scapari erau plecarile la Sibiu, unde imi adunam toate fortele sa ma bucur si cand nu puteam, sa joc un rol. Ma simteam bine intre oameni care ma iubesc si nu-mi mai pasa de haul de acasa.
La munca nu am mai dat randament de cateva luni. Am lucrat dezorganizat si lasand de azi pe maine. Azi, cand m-am pus sa imi asez lucrurile in ordine, m-a luat durerea de cap. Astept sa fiu data afara, probabil. Pana atunci am sa imi revin totusi.
Am nevoie de schimbari si sunt destul de hotarata sa le fac. Am sa imi caut energia.
Ieri m-a intrebat cineva: "Cum se poate ca tu, care faceai atat de multe chestii misto, sa ajungi aici? Sa nu iti mai placa nimic, sa nu mai fii multumita de nimic?"
Chiar, cum?
Am inceput sa beau alcool exagerat de mult (acu nu va inchipuiti ca m-am facut alcoolica, dar mai mult de cat eram eu obisnuita sa beau), sa fumez mai mult decat trebuie, sa pierd nopti si sa injur des. Iar eu am fost mereu genul ala cuminte si in banca lui, care se distra cu limite si pastrand niste distante.
N-am mai baut vodka din clasa a XI-a, acum am inceput sa fac asta din nou.
Nu pot sa le fac pe toate bine, de data asta n-am facut nimic.
Poate e o explicatie proasta, dar cred ca ma indragostisem. N-am stiut cum sa manageriez povestea fara final fericit. Nu am stiut de unde sa le iau si unde sa le pun. M-a durut, ma mai doare inca.
Va trebui sa o iau de la capat, am mai facut-o. De fiecare data cand am facut asta am facut-o simplu, fara lacrimi. Nu inteleg de ce acum ar fi mai greu.
Am trait totusi viata asta o singura iubire. Si nu e asta.
Si da, te iubesc, te-am iubit si probabil te voi iubi intotdeauna. Dar asta nu schimba cu nimic situatia. Asta nu-mi creeaza nici o asteptare, nu trebuie sa-ti creeze nici tie nici un fel de panica. Intr-o zi ne vom reintalni si vom rade de asta. Eu pot sa o fac si acum. M-am simtit in siguranta la umbra unei alte povesti.
Nu fac totul bine!
... era un cantecel in copilarie.
Iar eu sunt doar un copil, nu-mi puteti cere sa le fac pe toate cum trebuie. Ultimele luni au fost grele pentru mine si nu am stiut (nu ca acum am aflat) cum sa ies din noroiul in care m-am tot ingropat.
Am coborat incet incet fara sa constientizez. Am adunat frustrari si le-am aruncat celor din jur fara sa imi pese. Am devenit o persoana greu de inteles, greu de suportat (colegii de birou cred ca stiu cel mai bine, nu mai zic de colegele de apartament).
M-am inchis in mine, m-am inchis in spatele usii negre din camera mea, cu laptopul in brate si multe episoade din multe seriale. Nu mi-a pasat de ce se intampla cu mine, n-am vrut sa vad ca ma duc in jos, ca alunec pe o panta si ca prapastia are un fund.
Singurele mele scapari erau plecarile la Sibiu, unde imi adunam toate fortele sa ma bucur si cand nu puteam, sa joc un rol. Ma simteam bine intre oameni care ma iubesc si nu-mi mai pasa de haul de acasa.
La munca nu am mai dat randament de cateva luni. Am lucrat dezorganizat si lasand de azi pe maine. Azi, cand m-am pus sa imi asez lucrurile in ordine, m-a luat durerea de cap. Astept sa fiu data afara, probabil. Pana atunci am sa imi revin totusi.
Am nevoie de schimbari si sunt destul de hotarata sa le fac. Am sa imi caut energia.
Ieri m-a intrebat cineva: "Cum se poate ca tu, care faceai atat de multe chestii misto, sa ajungi aici? Sa nu iti mai placa nimic, sa nu mai fii multumita de nimic?"
Chiar, cum?
Am inceput sa beau alcool exagerat de mult (acu nu va inchipuiti ca m-am facut alcoolica, dar mai mult de cat eram eu obisnuita sa beau), sa fumez mai mult decat trebuie, sa pierd nopti si sa injur des. Iar eu am fost mereu genul ala cuminte si in banca lui, care se distra cu limite si pastrand niste distante.
N-am mai baut vodka din clasa a XI-a, acum am inceput sa fac asta din nou.
Nu pot sa le fac pe toate bine, de data asta n-am facut nimic.
Poate e o explicatie proasta, dar cred ca ma indragostisem. N-am stiut cum sa manageriez povestea fara final fericit. Nu am stiut de unde sa le iau si unde sa le pun. M-a durut, ma mai doare inca.
Va trebui sa o iau de la capat, am mai facut-o. De fiecare data cand am facut asta am facut-o simplu, fara lacrimi. Nu inteleg de ce acum ar fi mai greu.
Am trait totusi viata asta o singura iubire. Si nu e asta.
Si da, te iubesc, te-am iubit si probabil te voi iubi intotdeauna. Dar asta nu schimba cu nimic situatia. Asta nu-mi creeaza nici o asteptare, nu trebuie sa-ti creeze nici tie nici un fel de panica. Intr-o zi ne vom reintalni si vom rade de asta. Eu pot sa o fac si acum. M-am simtit in siguranta la umbra unei alte povesti.
14 mai 2009
... si Barcelona in cuvinte
Am ajuns in Barcelona dupa miezul noptii. Am luat un taxi si am privit pe geam palmierii si vegetatia specifica... Civilizatie, strazi libere, un taximetrist care nu ne-a pacalit.
In Barcelona miroase frumos. E un oras mare, mai mare decat Bucurestiul. Fara trafic ca la noi, unde miroase frumos, unde se vede marea si muntele. Un port cu iahturi, multi turisti, multe flori si oameni care zambesc.
Oamenii in Barcelona nu sunt tristi, asa cum sunt in Bucuresti. Nici macar la metrou. Oamenii nu par ingandurati si plini de griji. Femeile sunt imbracate frumos, barbatii sunt lejeri... Am vazut muuulte femei frumoase!
Gaudi e peste tot, iar Barcelona nu a facut decat sa imi sporeasca fascinatia pentru omul asta. N-am sa inteleg niciodata de unde a avut atata imaginatie si originalitate.
Am fost pe Rambla, am fost pe maulul marii (si cat de curata era!!!), am vizitat Sagrada Familia (unde va trebui sa mai ajung macar o data in viata asta, cand va fi gata!), case ale lui Gaudi, muzeul de ceara, Parcul Guel (my favorite), spitalul...
e un oras ce trebuie vazut, clar.
Apogeul excursiei a fost clar seara de duminica, cand am furat un colt de fericire. Am revazut-o dupa cativa ani pe Lumy a mea si m-am bucurat din tot sufletul meu ala mic si amarat cand am vazut ca ii e bine, chiar daca ii e greu departe de casa. Cand am vazut-o zambind, am regasit-o asa cum o stiam eu, cu mainile reci si bratele primitoare, cu zambet sincer si sufletel curat. M-am bucurat ca nu s-a schimbat si ca uite, am ajuns sa ne revedem si sa fie intr-un moment frumos. De mult n-am mai fost atat de fericita pentru un lucru marunt si scurt.
Barcelona a avut si momentele ei grele, cu strangeri de inima si lacrimi ascunse, cu cate un pumnal infipt adanc in suflet, mici regrete si De ce-uri, strans tinute si ascunse in suflet ca intr-un cos de gunoi unde arunci tot ce nu-ti mai e folositor. E greu si inca nu am trecut peste multe lucruri din viata mea.
Am trait la Barcelona un lucru minunat. M-am aflat noaptea, la 2-3 deasupra norilor, am lasat lumea si ceata la picioare. Unul dintre cele mai frumoase lucruri vazute vreodata, pentru care ii multumesc tot lui Lumy a mea, bucatica mea de fericire acolo.
Am vazut cel mai frumos copil (poza e mai jos), care mi-a zis azi livia ca seamana cu mine. A fost un compliment foarte frumos.
Am zambit si am plans, am fost fericita si am suferit. Cate putin din toate. A ramas un regret, trebuia sa fie altfel atunci cand am planuit Barcelona. Dar a ramas si o speranta. Intr-o zi va trebui sa ma intorc.
In Barcelona miroase frumos. E un oras mare, mai mare decat Bucurestiul. Fara trafic ca la noi, unde miroase frumos, unde se vede marea si muntele. Un port cu iahturi, multi turisti, multe flori si oameni care zambesc.
Oamenii in Barcelona nu sunt tristi, asa cum sunt in Bucuresti. Nici macar la metrou. Oamenii nu par ingandurati si plini de griji. Femeile sunt imbracate frumos, barbatii sunt lejeri... Am vazut muuulte femei frumoase!
Gaudi e peste tot, iar Barcelona nu a facut decat sa imi sporeasca fascinatia pentru omul asta. N-am sa inteleg niciodata de unde a avut atata imaginatie si originalitate.
Am fost pe Rambla, am fost pe maulul marii (si cat de curata era!!!), am vizitat Sagrada Familia (unde va trebui sa mai ajung macar o data in viata asta, cand va fi gata!), case ale lui Gaudi, muzeul de ceara, Parcul Guel (my favorite), spitalul...
e un oras ce trebuie vazut, clar.
Apogeul excursiei a fost clar seara de duminica, cand am furat un colt de fericire. Am revazut-o dupa cativa ani pe Lumy a mea si m-am bucurat din tot sufletul meu ala mic si amarat cand am vazut ca ii e bine, chiar daca ii e greu departe de casa. Cand am vazut-o zambind, am regasit-o asa cum o stiam eu, cu mainile reci si bratele primitoare, cu zambet sincer si sufletel curat. M-am bucurat ca nu s-a schimbat si ca uite, am ajuns sa ne revedem si sa fie intr-un moment frumos. De mult n-am mai fost atat de fericita pentru un lucru marunt si scurt.
Barcelona a avut si momentele ei grele, cu strangeri de inima si lacrimi ascunse, cu cate un pumnal infipt adanc in suflet, mici regrete si De ce-uri, strans tinute si ascunse in suflet ca intr-un cos de gunoi unde arunci tot ce nu-ti mai e folositor. E greu si inca nu am trecut peste multe lucruri din viata mea.
Am trait la Barcelona un lucru minunat. M-am aflat noaptea, la 2-3 deasupra norilor, am lasat lumea si ceata la picioare. Unul dintre cele mai frumoase lucruri vazute vreodata, pentru care ii multumesc tot lui Lumy a mea, bucatica mea de fericire acolo.
Am vazut cel mai frumos copil (poza e mai jos), care mi-a zis azi livia ca seamana cu mine. A fost un compliment foarte frumos.
Am zambit si am plans, am fost fericita si am suferit. Cate putin din toate. A ramas un regret, trebuia sa fie altfel atunci cand am planuit Barcelona. Dar a ramas si o speranta. Intr-o zi va trebui sa ma intorc.
13 mai 2009
12 mai 2009
Exorcizare
E obositor sa iti controlezi gesturi si reactii, sa iti pui intrebari si sa te feresti sa faci ceea ce de fapt ti-ai dori. Sa iti controlezi instinctele pentru ca ratiunea sa aiba de castigat.
M-am saturat sa fac lucruri pentru ca asa e bine.
Nu va place de Monica aia rea, mie a inceput sa-mi placa.
Toata viata am jucat un rol si cine a trecut dincolo de cortina a zambit. Va dau afara, in public, si daca o vreti pe Ea, cea buna si draguta si amabila, stati in public. Aplaudati la sfarsit, aruncati cu flori, radeti si plangeti cu mine cea de pe scena.
Nu mai e loc in spatele ei, e aglomerat. Acolo e fara masti si roluri repetate. Acolo sunt doar eu, si daca vreti sa ma acceptati asa, am sa va iubesc pana la sfarsit. Daca nu, e destul de mult loc in public. Biletul e mai scump, satisfactia mai mare probabil.
Din public iei ce iti doresti, in spate, fara masti, iei ce ti se da.
In public inchizi ochii si nu vezi cand ma ghemuiesc pe scena. Cand ma sperii si fac grimase urate. Te intorci la cel din dreapta ta si uiti ca sunt pe scena. Cand auzi oamenii ca rad iti dai seama ca am intrat in rolul care iti place, te uiti din nou si bati din palme.
In spatele cortinei lucrurile nu mai sunt asa. Nici clovnii nu sunt mereu veseli, unii mai plang.
Nici balerinele nu mai sunt atat de frumoase fara stratul de machiaj si rujul care le face buzele din vinete vii.
Imi pare rau. N-am sa pot fi niciodata ceea ce v-am dat impresia ca sunt. Mi-am dorit, dar asta ma face nefericita.
Am ales un rol pentru a nu va pierde din viata mea, dintr-un egoism cumplit. Nu mai pot sa il joc, nu am sa pot nici fara voi. Nu mai e alegerea mea, e doar a voastra. Sala e goala, alegeti-va locurile!
Nu sunt decat o actrita trista pe o scena goala. Am fi putut fi colegi, am fi putut sa jucam aceeasi piesa. Mai bine ia-ti un bilet mai in spate, in ultimul rand, in coltul din dreapta.
Am sa stau in stanga, nu vreau sa ma vezi cand plang.
PS: Si, ca deobicei, n-ai inteles nimic. As vrea o sala goala. Nu am nevoie de oameni in fata carora sa joc un rol. As vrea ca dupa cortina si in spatele scenei sa fie ei. Si as vrea sa nu fiu singura pe scena.
M-am saturat sa fac lucruri pentru ca asa e bine.
Nu va place de Monica aia rea, mie a inceput sa-mi placa.
Toata viata am jucat un rol si cine a trecut dincolo de cortina a zambit. Va dau afara, in public, si daca o vreti pe Ea, cea buna si draguta si amabila, stati in public. Aplaudati la sfarsit, aruncati cu flori, radeti si plangeti cu mine cea de pe scena.
Nu mai e loc in spatele ei, e aglomerat. Acolo e fara masti si roluri repetate. Acolo sunt doar eu, si daca vreti sa ma acceptati asa, am sa va iubesc pana la sfarsit. Daca nu, e destul de mult loc in public. Biletul e mai scump, satisfactia mai mare probabil.
Din public iei ce iti doresti, in spate, fara masti, iei ce ti se da.
In public inchizi ochii si nu vezi cand ma ghemuiesc pe scena. Cand ma sperii si fac grimase urate. Te intorci la cel din dreapta ta si uiti ca sunt pe scena. Cand auzi oamenii ca rad iti dai seama ca am intrat in rolul care iti place, te uiti din nou si bati din palme.
In spatele cortinei lucrurile nu mai sunt asa. Nici clovnii nu sunt mereu veseli, unii mai plang.
Nici balerinele nu mai sunt atat de frumoase fara stratul de machiaj si rujul care le face buzele din vinete vii.
Imi pare rau. N-am sa pot fi niciodata ceea ce v-am dat impresia ca sunt. Mi-am dorit, dar asta ma face nefericita.
Am ales un rol pentru a nu va pierde din viata mea, dintr-un egoism cumplit. Nu mai pot sa il joc, nu am sa pot nici fara voi. Nu mai e alegerea mea, e doar a voastra. Sala e goala, alegeti-va locurile!
Nu sunt decat o actrita trista pe o scena goala. Am fi putut fi colegi, am fi putut sa jucam aceeasi piesa. Mai bine ia-ti un bilet mai in spate, in ultimul rand, in coltul din dreapta.
Am sa stau in stanga, nu vreau sa ma vezi cand plang.
PS: Si, ca deobicei, n-ai inteles nimic. As vrea o sala goala. Nu am nevoie de oameni in fata carora sa joc un rol. As vrea ca dupa cortina si in spatele scenei sa fie ei. Si as vrea sa nu fiu singura pe scena.
8 mai 2009
AMR...
Uneori ma intreb de unde am puterea asta de a cadea si a ma ridica cu zambetul pe buze.
Ati dat in mine din toate partile. Ma intreb mereu daca se mai poate si se mai poate... de fiecare data...
In ultimul timp m-am tot dus in jos. Singura mea bucurie care ma tine mereu sunt prietenii. Oamenii minunati pe care viata mi i-a scos in fata. Din pacate pe ei ii alung si pe ei ma razbun de fiecare data, nu stiu de ce.
Ma iertati, va iubesc, voi stiti asta.
Va alung si va trimit in neant, de multe ori nu vreau sa va mai vad, nu vreau sa mai ascult, nu vreau sa mai stiu. Si totusi nu stiu ce m-as face fara voi.
Intr-o zi stiu ca viata mea va lua alta intorsatura. Ca lucrurile vor urca din nou. Tot caut o modalitate sa aduc momentul ala mai aproape.
Maine plec la Barcelona... si nu imi pot stapani zambetul. Asa ca daca vreti sa dati in mine... azi e momentul! Nu va bag in seama! Puteti zice ce vreti, sa faceti ce va taie capul!
Eu plec maine la Barcelona si am sa vad un oras superb!
Ati dat in mine din toate partile. Ma intreb mereu daca se mai poate si se mai poate... de fiecare data...
In ultimul timp m-am tot dus in jos. Singura mea bucurie care ma tine mereu sunt prietenii. Oamenii minunati pe care viata mi i-a scos in fata. Din pacate pe ei ii alung si pe ei ma razbun de fiecare data, nu stiu de ce.
Ma iertati, va iubesc, voi stiti asta.
Va alung si va trimit in neant, de multe ori nu vreau sa va mai vad, nu vreau sa mai ascult, nu vreau sa mai stiu. Si totusi nu stiu ce m-as face fara voi.
Intr-o zi stiu ca viata mea va lua alta intorsatura. Ca lucrurile vor urca din nou. Tot caut o modalitate sa aduc momentul ala mai aproape.
Maine plec la Barcelona... si nu imi pot stapani zambetul. Asa ca daca vreti sa dati in mine... azi e momentul! Nu va bag in seama! Puteti zice ce vreti, sa faceti ce va taie capul!
Eu plec maine la Barcelona si am sa vad un oras superb!
6 mai 2009
e vremea schimbarilor
Imi miroase a vara. Asta inseamna caldura mare in Bucuresti, asfalt incalzit si cautat motive de plecat cat mai des.
E timpul schimbarilor. Proprietara ne-a intrebat daca avem de gand sa ne mutam din iulie, cand Stefi pleaca si se marita.
Eu speram ca pana atunci sa nu mai stau in Bucuresti.
Am simtit un miros ciudat. Ca atunci cand stateam in Pantelimon si coboram la chiosc.
Simt nevoia sa fac rau cuiva. Dar rau de tot. Sa fac o rautate de aia mare si sa stau si sa privesc. Sa vad omu ala ca sufera si nu intelege si nu se asteapta la mine sa fiu atat de rea.
Iar eu sa ma uit direct in ochii lui si sa ii zic ca nu imi pasa.
Azi am vazut un curcubeu frumos.
Si tot imi doresc sa fac rau cuiva.
Imi zicea azi cineva ca am nevoie de schimbari in viata mea acum. E chiar atat de evident?
E timpul schimbarilor. Proprietara ne-a intrebat daca avem de gand sa ne mutam din iulie, cand Stefi pleaca si se marita.
Eu speram ca pana atunci sa nu mai stau in Bucuresti.
Am simtit un miros ciudat. Ca atunci cand stateam in Pantelimon si coboram la chiosc.
Simt nevoia sa fac rau cuiva. Dar rau de tot. Sa fac o rautate de aia mare si sa stau si sa privesc. Sa vad omu ala ca sufera si nu intelege si nu se asteapta la mine sa fiu atat de rea.
Iar eu sa ma uit direct in ochii lui si sa ii zic ca nu imi pasa.
Azi am vazut un curcubeu frumos.
Si tot imi doresc sa fac rau cuiva.
Imi zicea azi cineva ca am nevoie de schimbari in viata mea acum. E chiar atat de evident?
2 zile pana in Barcelona...
Au trecut usor usor zilele pana la Barcelona... Acu nu mai numar saptamanile sau zilele, ci orele. Mai exact vreo 58 pana la decolare...
De vreo doua luni aproape zic: "Sa treaca si Barcelona si apoi viata o sa se vada altfel".
Am putine emotii ca de fiecare data cand ma duc sa vad o lume noua. Nu ca m-as fi plimbat eu prea mult prin lume.
Cand am plecat prima data, la 16 ani, de una singura in Olanda, era asa de nepasatoare incat acu imi dau seama ca de fapt nu intelegeam ce se intampla exact. Nu mi-a fost frica de avion, nu m-am ratacit in imensul Amsterdam, m-am indragostit de Haga atat cat am putut sa o vad si am cunoscut o gramada de oameni din toate colturile lumii. Aia da experienta! Eram poate prea copila sa o inteleg.
La Roma a fost alta poveste, m-am simtit turist din crestet pana in varful degetelor, alergand pe strazi incontinuu si incercand sa vad cat mai mult in cele 4 zile de stat acolo. Si am vazut o gramada de lucruri si m-am intors cu multe amintiri.
Londra a fost scurta, dar atat cat sa imi dea din atmosfera londoneza si sa imi doresc sa stau acolo mai multe zile. Doar asa cred ca poti intelege orasul si oamenii aia.
Nu m-am intors niciodata acasa cu un gust amar, cum zic toti ca Romania e urata. Eu sunt putin nebuna si imi iubesc tara foarte tare, imi plac muntii si Delta ei, imi plac pesterile si cascadele, stancile si zapada. In Olanda nu au munti... stiu ca le-am aratat niste ghiduri turistice cu Romania si se mirau cum avem noi si apa si munte si mare... Eu sunt nascuta pe malul Dunarii. Mi-am petrecut adolescenta pe faleza... vad altfel lucrurile astea...
Abia astept Barcelona cu fantoma lui Gaudi in ea. Acum un an cand umblam cu Cristina prin Sibiu la Targul de Carte si ne cumparam albume cu Gaudi nici nu visam sa vad lucrurile astea asa de repede live.
Am visat sa plec la Praga si am hotarat sa plecam la Barcelona. Dar va veni si Praga.
Pana atunci, trebuie sa-mi las demonii acasa. Si sa ma bucur de oras.
Pentru ca orele se scurg... :D
De vreo doua luni aproape zic: "Sa treaca si Barcelona si apoi viata o sa se vada altfel".
Am putine emotii ca de fiecare data cand ma duc sa vad o lume noua. Nu ca m-as fi plimbat eu prea mult prin lume.
Cand am plecat prima data, la 16 ani, de una singura in Olanda, era asa de nepasatoare incat acu imi dau seama ca de fapt nu intelegeam ce se intampla exact. Nu mi-a fost frica de avion, nu m-am ratacit in imensul Amsterdam, m-am indragostit de Haga atat cat am putut sa o vad si am cunoscut o gramada de oameni din toate colturile lumii. Aia da experienta! Eram poate prea copila sa o inteleg.
La Roma a fost alta poveste, m-am simtit turist din crestet pana in varful degetelor, alergand pe strazi incontinuu si incercand sa vad cat mai mult in cele 4 zile de stat acolo. Si am vazut o gramada de lucruri si m-am intors cu multe amintiri.
Londra a fost scurta, dar atat cat sa imi dea din atmosfera londoneza si sa imi doresc sa stau acolo mai multe zile. Doar asa cred ca poti intelege orasul si oamenii aia.
Nu m-am intors niciodata acasa cu un gust amar, cum zic toti ca Romania e urata. Eu sunt putin nebuna si imi iubesc tara foarte tare, imi plac muntii si Delta ei, imi plac pesterile si cascadele, stancile si zapada. In Olanda nu au munti... stiu ca le-am aratat niste ghiduri turistice cu Romania si se mirau cum avem noi si apa si munte si mare... Eu sunt nascuta pe malul Dunarii. Mi-am petrecut adolescenta pe faleza... vad altfel lucrurile astea...
Abia astept Barcelona cu fantoma lui Gaudi in ea. Acum un an cand umblam cu Cristina prin Sibiu la Targul de Carte si ne cumparam albume cu Gaudi nici nu visam sa vad lucrurile astea asa de repede live.
Am visat sa plec la Praga si am hotarat sa plecam la Barcelona. Dar va veni si Praga.
Pana atunci, trebuie sa-mi las demonii acasa. Si sa ma bucur de oras.
Pentru ca orele se scurg... :D
5 mai 2009
pe mine, mie, reda-ma
Imi adun cu greu cuvintele si sentimentele negate si aruncate prin sertare. De asta probabil nu prea mai scriu.
Poate se numeste faza de negare sau se numeste cicatrizare. Nici nu stiu cum sa ii zic. Ma simt uneori goala pe interior.
Nu mai am nici un sentiment, nici o tresarire, nu vreau sa ma mai doara si nu, n-am sa mai plang. Plang foarte rar si mi s-a parut de-a dreptul jenant sa plang exact acum. Cand a trebuit sa o fac si am avut motive mai bune, nu am facut-o.
Nu e nici o rusine in a suferi si nu m-am chinuit sa imi ascund durerea atunci cand m-a chinuit. E o prostie sa pui poate totul pe tava intr-um blog.
Dar nu mi-a pasat. Nu am nimic de ascuns si n-am sa joc un rol. Sa zicem ca am ascuns prea multe atunci cand nu trebuia sa o fac.
Uneori ma caut si ma vreau inapoi asa mica si naiva, cu sperante si vise. Alteori imi zic ca e bine ca m-am maturizat si acum am o lume reala. O lume in care pot pasi mai in siguranta.
Pe mine, mie, reda-ma, cum ar zie Eminescu (unul dintre poetii romani care nu i-am inghitit neam!)
Am sa urlu asa cum am mai urlat: Nu vreau intr-un bol de sticla!
Nu vreau sa mai aud povestile cu cat de minunata sunt eu si speciala si nu vreau sa mai sperii pe nimeni si sa coplesesc cu lucruri de care ar trebui sa se bucure, nu sa fuga cei din jur.
Nu vreau sa fiu bibeloul de portelan al nimanui, in fond bibelourile sunt urate!
Nu vreau sa aud cat sunt de speciala! Daca credeti in asta, incercati sa ma pastrati langa voi. Si incercati ca macar o data lucrurile sa fie cum vreau eu, nu cum vreti voi! Fuck u! I have enought friends! Serios! Viata mea e plina de oameni care merita. Am ales asta.
Dar acest lucru nu da nici un drept nimanui sa aleaga sa faca parte din mine fara sa ma intrebe pe mine ce vreau. Vrei sa faci parte din viata mea? Foarte bine! Fa lucruri pentru mine, nu pentru tine.
Nu imi luati tot ce mai am in mine, nu imi futeti creierii, nu imi luati tot suflul si toata vlaga, pentru ca toate astea imi mai trebuiesc.
- tu ai devenit ceva mult mai mult; nu mai exista indoiala, you're special
- vezi? daca esti bun.. e naspa. te baga oamenii intr-un bol de sticla si te tin acolo
- bibelou de portelan
- nu vreau sa devin iar monica aia speciala, merit si eu bucuriile alea marunte care le au restu
- iar te-am suparat
- asa se intampla mereu si e o chestie de care pur si simplu nu reusesc sa scap. eu n-am nevoie de boluri de sticla si nici sa fiu pe post de bibelou in viata nimanui. dar intr-o zi am sa zic stop daca nu am sa mai pot si am sa aleg cealalta varianta. pentru ca eu nu-mi permit sa mai pierd multe din mine, le-am pierdut deja acum mult timp. nu vreau sa fiu ceea ce sunt, e mai bine sa fii un om simplu, egoist si pt tine
- orice as incerca sa spun sa-ti mai linistesc sufletul o sa o dau in bara. pt ca eu inca nu te cunosc atat de mult, pt ca inca nu am patruns in mintea ta
- cred ca pe undeva am nevoie si eu de ajutor. si nu-mi dau seama unde
- si eu te pot ajuta?
- habar nu am. probabil ca tot eu tre sa fac asta. dar nu mai am forta
Poate se numeste faza de negare sau se numeste cicatrizare. Nici nu stiu cum sa ii zic. Ma simt uneori goala pe interior.
Nu mai am nici un sentiment, nici o tresarire, nu vreau sa ma mai doara si nu, n-am sa mai plang. Plang foarte rar si mi s-a parut de-a dreptul jenant sa plang exact acum. Cand a trebuit sa o fac si am avut motive mai bune, nu am facut-o.
Nu e nici o rusine in a suferi si nu m-am chinuit sa imi ascund durerea atunci cand m-a chinuit. E o prostie sa pui poate totul pe tava intr-um blog.
Dar nu mi-a pasat. Nu am nimic de ascuns si n-am sa joc un rol. Sa zicem ca am ascuns prea multe atunci cand nu trebuia sa o fac.
Uneori ma caut si ma vreau inapoi asa mica si naiva, cu sperante si vise. Alteori imi zic ca e bine ca m-am maturizat si acum am o lume reala. O lume in care pot pasi mai in siguranta.
Pe mine, mie, reda-ma, cum ar zie Eminescu (unul dintre poetii romani care nu i-am inghitit neam!)
Am sa urlu asa cum am mai urlat: Nu vreau intr-un bol de sticla!
Nu vreau sa mai aud povestile cu cat de minunata sunt eu si speciala si nu vreau sa mai sperii pe nimeni si sa coplesesc cu lucruri de care ar trebui sa se bucure, nu sa fuga cei din jur.
Nu vreau sa fiu bibeloul de portelan al nimanui, in fond bibelourile sunt urate!
Nu vreau sa aud cat sunt de speciala! Daca credeti in asta, incercati sa ma pastrati langa voi. Si incercati ca macar o data lucrurile sa fie cum vreau eu, nu cum vreti voi! Fuck u! I have enought friends! Serios! Viata mea e plina de oameni care merita. Am ales asta.
Dar acest lucru nu da nici un drept nimanui sa aleaga sa faca parte din mine fara sa ma intrebe pe mine ce vreau. Vrei sa faci parte din viata mea? Foarte bine! Fa lucruri pentru mine, nu pentru tine.
Nu imi luati tot ce mai am in mine, nu imi futeti creierii, nu imi luati tot suflul si toata vlaga, pentru ca toate astea imi mai trebuiesc.
- tu ai devenit ceva mult mai mult; nu mai exista indoiala, you're special
- vezi? daca esti bun.. e naspa. te baga oamenii intr-un bol de sticla si te tin acolo
- bibelou de portelan
- nu vreau sa devin iar monica aia speciala, merit si eu bucuriile alea marunte care le au restu
- iar te-am suparat
- asa se intampla mereu si e o chestie de care pur si simplu nu reusesc sa scap. eu n-am nevoie de boluri de sticla si nici sa fiu pe post de bibelou in viata nimanui. dar intr-o zi am sa zic stop daca nu am sa mai pot si am sa aleg cealalta varianta. pentru ca eu nu-mi permit sa mai pierd multe din mine, le-am pierdut deja acum mult timp. nu vreau sa fiu ceea ce sunt, e mai bine sa fii un om simplu, egoist si pt tine
- orice as incerca sa spun sa-ti mai linistesc sufletul o sa o dau in bara. pt ca eu inca nu te cunosc atat de mult, pt ca inca nu am patruns in mintea ta
- cred ca pe undeva am nevoie si eu de ajutor. si nu-mi dau seama unde
- si eu te pot ajuta?
- habar nu am. probabil ca tot eu tre sa fac asta. dar nu mai am forta
Facebook Page
Ce citesc, ce indragesc
