Printre ce a fost Tulcea...

La mine la Tulcea e frumos... e cer si sunt stele. Sunt Dani si Osu. Sunt ai mei (tata cu ale lui faze vesnic sursa de amuzament si Laura). E faleza. Sunt amintirile mele la orice pas, pe bancile de pe faleza, in parcul de langa blocul meu, pe scaunele din baruri, in mirosul de apa si Delta, in vantul de pe faleza, pe scari, in dealul de la Monument, pe curbele si dealul de la Bididia, in fumul de tigara din ceea ce a fost candva Carul cu Bere, in berea de pe masa din Istru, pe scarile in spirala de la palatul Copiilor, in peretii ce erau alta data pictati colorat, dupa usa din geam a lu' profu, dupa usa de la eco (cercul condus acum de Oana, a caruit tata ne-a indreptat pasii si ne-a cultivat increderea in noi pe cand eram mici de tot). Tulcea INCA are in ea copilaria si adolescenta mea.
Am plecat sambata de dimineata sa visez sub apa... adica la pas pe faleza. Am vazut 2 fete, cam de 14-15 ani plimbandu-se fara tinta. Cam cum faceam si eu. Fumau. Mai exact, pufaiau, ca nu stiau sa fumeze, dar aveau tigari aprinse. Cred ca la fel de caraghioasa eram si eu cand m-am apucat de fumat. Una din ele avea tricou negru si paruk in vant. Imi venea sa ma duc, sa o iau de guler si sa ii urlu: mi-ai furat adolescenta, viata. Tu esti eu!!! E viata mea, faleza mea, tigara mea, plimbarea mea... N-am facut-o. Si, oricum, era viata ei.
Am mers apoi la Palat. Sa-l vad pe domnul Dobrescu. Profu' sau prof' cum i-am zis mereu. A fost profesorul meu de speologie/astronomie si cel mai bun parinte adoptiv pe care l-as fi putut avea. Si l-am regasit asa cum il stiam. Cu copii in jurul lui, cu bratele deschise si mainile calde.
Mai imbatranit, mai multe fire de par alb. Cu aceeasi vorba calda si domoala. E omul care m-a invatat mereu ca sufletul e mai important decat orice alta valoare materiala. Omul care nu m-a intrebat nici cat castig la Bucuresti, nici care sunt salariile, nici daca vreau sa castig mai mult nici cat platesc chiria sau cum ma descurc. M-a intrebat in schimb de cateva ori (ca sa se asigure) daca sunt bine, daca am oameni care sa ma iubeasca in jurul meu, daca mi-e bine acolo departe si s-a bucurat pentru fiecare raspuns din inima pe care i l-am dat.
In rest... orasul s-a schimbat. Avem Mall, Deep 2 si 3, mai multe baruri/restaurante, mereu pline. Cei cu care imi petreceam eu timpul nu mai sunt in Tulcea, iar care au ramas au vietile lor. Nu mai iese lumea in oras sa bata strazile si sa bea vodka la monument. Acum ies cu masinile in oras si fac ture.
Am vazut si cateva fete cunoscute si dragi. Le-am regasit aproximativ cum mi le aminteam si m-am bucurat sa vad ca macar unele lucruri raman neschimbate. In rest... Osu la fel de pasionat de ale lui... singurul om care a crezut atat de mult in ceea ce face incat nu i-a pasat de nimic altceva.
Luana, copilul scump din perete e mare si frumoasa... mai inalta ca mine, desteapta. Sunt atat de mandra de ce a devenit copilul nascut prematul la un kg si ceva... inca mai sare in bratele mele cat e de lunga si se catara pe mijlocul meu ca intr-un palmier desi are ceva cm in plus fata de mine...
Iar Dani a ramas acelasi punct de sprijin, echilibru si siguranta de acasa. Omul catre care voi alerga de fiecare data, stiu ca mereu o va scoate la capat. Si ca, langa el, totul va fi bine.
Frumos la Tulcea... e inca acasa...