Nebunia fructelor

Deci... iar nu am mai scris de mult.
Observ ca perioadele in care ma simt foarte bine sau sunt foarte linistita/fericita/bucuroasa, imi este mai greu sa scriu. Probabil ca este adevarata povestea ca este mult mai greu sa scrii despre lucruri frumoase sau bune decat despre cele mai grele.
Am fost la Sibiu. La ziua Puilor (Anca si Ovidiu adica). Si a fost foarte misto. Ce mai... "nebunia fructelor". Reteta unei petreceri reusite: se iau niste oameni misto, chef de distractie, ceva bautura, un gratar, o cabana in pustietate si de aici incolo... lucrurile vin de la sine! 12 ore de dansat aproape incontinuu, niste betii (pe cuvant de pionier, eu n-am baut decat foarte putin), 3 zile de febra musculara si 2 de somn dupa...
La Sibiu e frumos. Am zis asta de atat de multe ori incat am o strangere de inima cand repet. Sa nu devina ceva banal. Ba, chiar, mi-e frica sa merg foarte des acolo ca sa nu devina ceva obisnuit. Am mai cunoscut inca vreo cativa oameni fata de cei pe care deja ii iubeam si bineinteles ca mi-au placut mult si ei.
Nu stiu cum bucurestenii pot trai intr-un oras in care nu se vad stelele. La Rasinari era un cer minunat. Ovidiu vedea chiar si carul mijlociu, desi nu exista. Poate de la sticla aia draguta i se tragea.
Uof... nici nu stiu ce sa povestesc aici ca sa nu uit nimic si cand voi reciti sa am iar zambetul asta tamp care il am acum pe fata.
M-am intors de la Sibiu mai fericita, mai implinita, mai indragostita, mai linistita, mai buna si mai zambareata, mai dispusa sa socializez cu oameni noi si tot asa. Si cu ideea ca da, exista! Exista oameni misto mai multi de cei pe care ii cunosc deja, ca poti oricum gasi pe cineva, pe altcineva si tot asa.
Multumiri acestor oameni minunati.
Si La multi ani!