Zambind lor

Asta m-a facut foarte fericita. Da, numai modesta nu pot fi dupa ce cineva poate sa scrie despre mine. Mai ales atat de frumos.
Nik mi-a adus aminte de niste momente foarte amuzante din copilaria mea. De Gasca de la scoala, de primele nopti pierdute, de interminabilele cantari pe strazi, de focul de tabara din curtea scolii de pe iarba, de strigatele in noapte, de magarul adus la discoteca si vopsit in zebra, de serile "speciale" cand ieseam toti in pijamale sau in slapi, de prima iubire, primele emotii, primul tremurat de emotie, primii prieteni, primele lacrimi de drag pentru cineva. Plangeam impreuna, radeam impreuna, invatatsem ce inseamna sa strangi pe cineva in brate si sa simti... De o multime de lucruri marunte ce erau atat de frumoase si care uneori imi lipsesc. Imi lipseste Lumy care e undeva in lumea asta mare acu si a carei mana rece si pistruiata nu o mai pot strange cu drag. Imi lipseste cristina a carei veselie ma remonta mereu, Vio cu al lui "Bah Ioana", Costel cu zambetul ala smecher, Nik a carei sensibilitate si sfaturi erau mereu pentru mine punctul de sprijin. Ciudat e sa fii intr-un grup de prieteni a caror medie de varsta e + 7-8 fata de varsta ta. Si totusi era atat de bine sa fii tratat la fel ca ceilalti, sa nu fii tratat ca ala micu desi ii vezi pe ei ca cei mari.
Imi aduc aminte cu mare drag de oamenii si locurile alea, as da jumatate din ce am (nu tot ca e stupid) sa mai traiesc cateva din momentele alea, sa zambesc acelor chipuri,sa strang acele maini, sa aud acele voci. Acum fiecare e undeva, schimbat, cu familii si copii si responsabilitati.
Eu doar zambesc acelor momente care au fost primul meu pas spre lumea de dincolo de copilarie.