Tulcea mea

Am regasit Tulcea asa cum mi-o aminteam, cu fete relaxate si vant pe faleza, cu persoane cunoscute la tot pasul. Asta cred ca imi place cel mai mult acasa, desi cand locuiam aici uram. Ca totul e familiar, totul e cunoscut. Fetele de pe strada, cladirile si terasele, aceeasi oameni in aceleasi locuri. N-am stat nici o ora aseara pe o terasa. Dar numai in drumul pana acolo am intalnit vreo 6-7 persoane cunoscute. Prieteni din copilarie, oameni mari ce mi-au dirijat cumva personalitatea.
Nu mai e totusi ca atunci cand stateam aici, cand stiam chiar pe toata lumea, le stiam povestile si probabil si ei pe ale mele. La lemne sunt altii care stau, am vazut ca nu se mai bea vodka ci bere, nu mai aveau chitara... pe terasa la Istru nu am vazut nici o fata care sa ma faca sa tresar desi acolo a ramas unul din singurele locuri unde cei ca mine, sau cei care au fost o data ca noi, ne mai adunam.
La monument am inteles ca se inchid noaptea portile, carul cu bere s-a transformat in cafenea. Pana si Dani in loc sa fie in Istru era in E3 la baut cu baietii. Nimic nu mai e cum era. Dar totusi aerul e acelasi. Tulcea imi da putina forta. Departe de agitatia capitalei, aproape de ce eram candva.
Cel mai usor e sa iti amintesti si sa tragi concluzii despre trecut. Si cel mai frumos. Un pic mai greu este sa vorbesti despre prezent. Si cel mai greu e sa te gandesti realist la viitor.