Monica mea

Mi-era dor de Monica mea. Monica e din acea categorie de prieteni care ii numar pe degete, care o sa fie mereu acolo si care o sa-mi lipseasca intotdeauna. Cand eram in liceu ma vedeam de multe ori plecand cu ea la facultate in Constanta sau in Bucuresti, stand impreuna si continuandune stilul de a vedea si de a face lucrurile. Acu stau si ma gandesc ca probabil nici nu ne-am fi inteles asa de bine daca ne vedeam in fiecare zi.
De la Monica am invatat sa fiu sceptica. Cine nu ne cunoaste ar zice despre noi ca suntem rele si inganfate. De fapt daca stau sa ma gandesc s-a tot zis asta de multe ori. Increzute, rele, scorpii si multe altele. Pentru ca pur si simplu ne placea sa facem misto (ne iese destul de bine si acum), prietenii stiu de ce. Oricum, tot ce pot sa zic e ca de Monica nu ma pot plictisi niciodata. Si ca mereu o sa-mi fie dodr de ea. Si cand avem si noi mai mult de 2-3 ore la dispozitie profitam din plin, pentru ca orele vorbite la telefon nu sunt niciodata suficiente.
Cu Monica am povestit in seara asta de cei 16 ani ai nostri, de scrisorile pe care le scriam si le primeam de la aceeasi Dan si Alex, de tampeniile pe care le faceam si de cat ne-am schimbat.
Ce-am mai facut azi amuzant... i-am zis lu Dani ca vreau sa stau intinsa in iarba sub un copac. Ca un prieten bun ce e m-a dus la padure sa fac asta. Am ajuns noi doi sub copacul cu pricina, m-am intins in iarba si... a aparut o turma de vaci. Cu tot cu ciobanul lor. Momentul de relaxare a fost destul de scurt, a trebuit sa ne mutam, mai aproape de sosea, in mai mult zgomot si mai departe de vaci. Dar a fost bine, imi era dor de sunetul naturii, desi as fi evitat macar vacile.
E bine in concediu... si e bine la Tulcea, desi cred ca as mai vrea sa intalnesc fete cunoscute.