nesigurante

Au trecut deja cateva ore de cand ratacesc pe strazi, cu castile in urechi si cu ochii privind spre nimic. Nu stiu unde sunt, spre ce ma indrept, desi totul imi pare familiar. Cladirile, oamenii, gandurile.
Am mai fost aici, in locul acesta, in puctul acesta, simtind diferit si poate mai mult sau mai putin intens, ascultand alta muzica din alte casti. Nu-mi mai aduc aminte si nu stiu incotro sa o iau, ce sa fac cu toate aceste ganduri, spre ce sa privesc, unde sa ma ascund. Pasesc fara tinta, alerg printre emotii, ma ascund dupa vorbe. Tac. E mai usor.
Simt cum oamenii imi zambesc cu subinteles, ei stiu mai mult decat stiu eu sau tu sau ceilalti. As vrea sa-l opresc pe unul dintre ei, sa il privesc in ochi si sa-i cer raspunsul la toate aceste intrebari pe care le inchid in sertare colorate in nuante de gri. Nu am curaj, nu mi-ar placea ce-mi spune si, in plus, cine e el sa-mi raspunda?

Il caut printre oameni.