Incerc sa-mi fac un portret obiectiv si sa-mi dau seama care sunt de fapt acele lucruri care ma definesc? Poate nu reale, dar ma intreb cum se vede din exterior.
Eu cred despre mine ca sunt un om bun. Asa imi place mie sa cred, asa am crezut mereu. Unii ma pot contrazice. Ba, din contra, am aflat cum ca eram foarte rea in adolescenta si inspiram frica. Si acum se pare ca sunt rea si dominatoare cu unii oameni. Cred ca sunt cu mai multi, insa nu toti au curajul sa-mi zica asta. Deci nu sunt un om bun.
Unii spun despre mine ca sunt obsedata de munca si perfectionista. Gresit! Daca ati sti cum am busit, din nesiguranta si prea mult haos, cateva proiecte din ultima perioada, nu ati mai avea cum sa spuneti asta despre mine. Ma deprima groaznic asta si incerc sa ma adun. Imi place munca mea si stiu ca ma defineste, cumva. Insa nu-mi place definitia asta. Nu acum, nu asa.
Am multi prieteni. Si totusi, de ce zilele trecute, cand am simtit pentru un moment ca tot universul meu se naruie, nu am sunat pe nimeni? M-am ghemuit intr-un colt de canapea, am tremurat din tot corpul, mi-am simtit pulsul pana in varful picioarelor si am vrut sa dau un telefon. Aveam nevoie de cineva care sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca totul va fi bine. Nu am sunat pe nimeni. La cateva ore dupa, casa mea era plina de oameni fara ca nimeni sa stie nimic de ce se intampla cu mine, de fapt. Nu le-am spus.
Sunt o persoana ambitioasa. Aparent da. Dar nu imi duc ambitiile pana la capat, ma deprim, am frici, nu am curajul de duce pana la capat o poveste, imi schimb traseul, ma dezorientez, ma ascund de mine si de altii.
Sunt emotionala si sentimentala. Ei, asta sunt in scris. Si undeva in sufletul meu, putini vad asta pentru ca sunt prea putini cei pe care ii las. Pentru ca oamenii se sperie. Se poarta diferit. Ce e atat de rau sa iti deschizi sufletul in fata cuiva? Aparent, nimic. Insa daca in sufletul tau sunt atatea temeri, oamenii incep sa te priveasca diferit. Sa se fereasca de tine sau sa te protejeze. Sa ia decizii in numele tau pentru ca, nu-i asa?, nu vor sa te raneasca. Si atunci alegi sa nu mai dai cartile pe fata, pentru ca tu iti doresti ca oamenii sa fie cu tine asa cum sunt ei.
5 mituri demitizate. Sau... ma rog.
Mi-e frica sa scriu despre ce simt de fapt acum si scriu despre alte lucruri pentru ca mintea mea sa nu o ia razna
Eu cred despre mine ca sunt un om bun. Asa imi place mie sa cred, asa am crezut mereu. Unii ma pot contrazice. Ba, din contra, am aflat cum ca eram foarte rea in adolescenta si inspiram frica. Si acum se pare ca sunt rea si dominatoare cu unii oameni. Cred ca sunt cu mai multi, insa nu toti au curajul sa-mi zica asta. Deci nu sunt un om bun.
Unii spun despre mine ca sunt obsedata de munca si perfectionista. Gresit! Daca ati sti cum am busit, din nesiguranta si prea mult haos, cateva proiecte din ultima perioada, nu ati mai avea cum sa spuneti asta despre mine. Ma deprima groaznic asta si incerc sa ma adun. Imi place munca mea si stiu ca ma defineste, cumva. Insa nu-mi place definitia asta. Nu acum, nu asa.
Am multi prieteni. Si totusi, de ce zilele trecute, cand am simtit pentru un moment ca tot universul meu se naruie, nu am sunat pe nimeni? M-am ghemuit intr-un colt de canapea, am tremurat din tot corpul, mi-am simtit pulsul pana in varful picioarelor si am vrut sa dau un telefon. Aveam nevoie de cineva care sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca totul va fi bine. Nu am sunat pe nimeni. La cateva ore dupa, casa mea era plina de oameni fara ca nimeni sa stie nimic de ce se intampla cu mine, de fapt. Nu le-am spus.
Sunt o persoana ambitioasa. Aparent da. Dar nu imi duc ambitiile pana la capat, ma deprim, am frici, nu am curajul de duce pana la capat o poveste, imi schimb traseul, ma dezorientez, ma ascund de mine si de altii.
Sunt emotionala si sentimentala. Ei, asta sunt in scris. Si undeva in sufletul meu, putini vad asta pentru ca sunt prea putini cei pe care ii las. Pentru ca oamenii se sperie. Se poarta diferit. Ce e atat de rau sa iti deschizi sufletul in fata cuiva? Aparent, nimic. Insa daca in sufletul tau sunt atatea temeri, oamenii incep sa te priveasca diferit. Sa se fereasca de tine sau sa te protejeze. Sa ia decizii in numele tau pentru ca, nu-i asa?, nu vor sa te raneasca. Si atunci alegi sa nu mai dai cartile pe fata, pentru ca tu iti doresti ca oamenii sa fie cu tine asa cum sunt ei.
5 mituri demitizate. Sau... ma rog.
Mi-e frica sa scriu despre ce simt de fapt acum si scriu despre alte lucruri pentru ca mintea mea sa nu o ia razna
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu