Sunt o persoana complexata

Trebuie sa marturisesc ceva:
Sunt o persoana complexata. Nu complexe in modul ala la care te-ai gandi la prima vedere. Complexata in sensul ca sunt nesigura. Am nevoia sa mi se zica bravo la fiecare lucru bun care il fac. Am nevoia sa fiu corectata, sa mi se zica unde si de ce gresesc. Nu sunt in nici un caz din categoria celor care sa se supere cand le atragi atentia, desi asa par de multe ori.
Faptul ca tu, prietene, ma tragi de maneca atunci cand gresesc, pentru mine inseamna mai mult decat orice felicitare.
Sunt nesigura pentru ca mereu interpretez prea mult atitudini. Iar daca sunt oameni care ma critica prea des, am mereu impresia ca gresesc fata de om, nu fata de ceea ce fac. Apoi ma supar. Ma supar pentru fiecare atitudine care mi se pare nelalocul ei, cu sau fara intentie (de cele mai multe ori varianta a doua).
Desi pare cel mai comod, nu-mi place sa mi se dea dreptate. Am un fel de dorinta sado-maso daca vreti de a ma contrazice si ii iubesc pe oamenii care imi pot inchide gura sau carora pur si simplu nu le pasa ca eu ma agit ca un pepsi cola. Care ma lasa in nebunia mea si apoi imi zambesc ca pana atunci, aducandu-si aminte de ce ma iubesc totusi.
De ce zic complexata si nu nesigura: Nu sunt si nici nu voi fi niciodata suficienta. Suficient de desteapta, suficient de frumoasa, nu sunt nici pe departe un om suficient de bun, frumos si linistit. Serios. Par din nou nebuna, nu? Nu sunt, serios. Ar fi simplu sa fiu.