Furie

Am o stare de tensiune foarte mare. Nu stiu de ce, nici nu vreau sa-mi explic, nici nu ma intereseaza poate, sau mi-e frica sa aflu. Pana la urma am ajuns si eu la concluzia ca frica nu e o rusine, ci o realitate. Acum vreo doi ani repetam incontinuu ca mi-e frica, atunci imi era frica de tine, iti aduci aminte? Apoi am ascuns sentimentul asta ca si cum nici n-a existat.
In fine. nu vorbeam acum despre frica, ci despre tensiunea care simt ca explodeaza in mine. Mergeam cu taxiul azi si, desi mi-e frica de mor de masini si viteza, imi doream ca taximetristul ala sa apese mai tare acceleratia aia, si mai tare, si mai tare, sa-l vad poate intrand cu viteza in curu aluia din fata. Am inteles pentru prima data sentimentul ala care il au unele persoane, de a merge cu viteza si fara tinta. Imi venea sa il arunc din masina afara si, desi nu stiu sa conduc, sa apas eu acceleratia.
Nici macar nu stiu daca tensiunea se materializeaza in furie si nici nu stiu cum s-o descarc si nici cum am ajuns aici. E foarte ciudat,dar asta simt. Nu sunt stresata, nici trista, poate obosita.
La mine momentele proaste se transforma in tristete si poate o retragere de aia sub patura unde sa nu ma vada nimeni. Acum nu. Imi vine sa urlu si nu pot, desi as face-o. Sa ma urc intr-o masina care nu stiu sa o conduc, sa merg cu viteza pana in cea mai apropiata padure. Si daca nu intru in nici un stalp pana acolo, sa pun o frana brusca si sa ma opresc, sa urlu cat ma tin plamanii, sa ma urc inapoi in masina, sa imi urle Metallica in boxe ca atunci cand eram in liceu si sa ma intorc la viata mea din fiecare zi.