15 oct. 2008

O clipa de nebunie

Sunt la faza in care pun lucruri in balanta. Tot sper sa ma detasez de tot ce inseamna trecut si sa traiesc de-adevaratelea in prezent si pentru viitor. Sa iau decizii bune, reale, de viitor. Sa nu ma mai gandesc la ce a fost. Uneori pare imposibil, alteori pare foarte usor. Caut exemple pozitive si motive negative in jur. Asa da, asa nu. Si caut propria mea cale.
Am nevoie uneori de cineva care sa ma sustina, de un umar pe care sa plang sau de un zambet, sau o palma sa imi revin. De cineva care sa ma traga de maneca cand gresesc, sa ma impinga de la spate cand sunt pe drumul cel bun.
De asta nu ma pot desprinde de unii oameni de care uneori parca mi-as dori sa ii scot din viata mea. Nu prentru ca m-ar face rau, doar ca nu mai sunt oamenii pe care candva ii iubeam.
Suna ciudat, nu? Vreau sa le dau drumul, dar, intr-un mod cumva egoist, ii tin aproape. M-am invatat sa iau din fiecare om din jurul meu cate ceva. Calmul de la unii, puterea de la altii, afectiunea de la altii, etc. Fiecare om care strig eu ca il iubesc de fapt e un motiv de egoism. de fapt fur de la el. Uneori ma simt un hot in propria mea viata.
ma fur de multe ori pe mine, ma mint si zambedsc cu zambet fals. As vrea sa le zic tuturor ceea ce gandesc despre ei exact, in fata, fara sa-mi fie frica de nimic, fara sa-mi pese. Mi-ar placea sa ii zic unuia cat de prost poate fi si cat de mult ma folosesc de el si nici nu vede asta, altuia ca de fapt mereu l-am iubit si toate gesturile au fost facute din teama, altuia ca mereu l-am urat si de fapt m-am folosit de el ca aveam nevoie de ceva si tot asa.
oare cum as aparea daca as incepe de maine sa zic asta? Sa ma trezesc dimineata si in loc sa zic buna dimineata colegelor de apartament sa incep sa urlu ca m-am saturat sa ma trezeasca cu zgomotul lor in fiecare zi, sa ma urc in autobuz si sa urlu ca n-am abonament, niciodata n-am avut, sa vin la munca, sa-mi injur seful, sa ii zic ca urasc ungurii, sa urlu la colegii de birou, sa le zic ca toti se prefac ca muncesc, chiar si eu.
Sa nu mai raspund la telefon ca n-am chef, sa nu mai zambesc fals nimanui.
As parea nebuna, nu?
Da, poate chiar as fi nebuna.
Dar mi-ar placea asta foarte tare.

2 comentarii:

Simona Ionescu spunea...

Exercitiu de sicneritate: Ia incearca sa faci asta cate o ora pe zi? Sa vezi care sunt urmarile... Anunta lumea ca este pe cale de a participa la un exercitiu de sinceritate si vezi ce iese: cine te iubeste oricum o sa treaca peste urlete si toate cele..cine nu.. naa-sool... nu mai lua si tu cate ceva de la fiecare.. fii mai selectiva.. ia doar ce-ti trebuie..sunt sigura ca nu-ti trebuie chiar tot! Poti incepe cu mine exercitiul de sinceritate daca vrei... I'm all ears!

monica spunea...

si daca se intampla sa mai fie cineva prin preajma ta in miljocul unui exercitiu de sinceritate al sau si nu ar mai tine cont de urmari...? pe mine taie-ma de pe lista, eu nu vreau sa stiu adevarul "tau":)