rucsac si cort si izopren, sac de dormit si bocanci

Azi dimineata, cand am plecat spre munca, m-am intalnit la coltul blocului cu un baiat. Inalt, simpatic, cam de varsta mea.
Nu, nu m-am indragostit la prima vedere, nu cred in asa ceva si oricum daca l-as vedea maine imbracat altfel, nu l-as mai rcunoaste. Ce m-a frapat a fost faptul ca...
avea in spate un rucsac imens, mai inalt cu vreo 10 cm fata de inaltimea lui. Era plin, avea legat de el un izopren. M-am uitat in mod automat la picioare. Bocanci. Evident. Geaca groasa, verde inchis. Si un zambet cat toata fata.
Doamne cat de dor poate sa imi fie de vremurile cand imi aruncam si eu rucsacul in spate, ghetele in picioare si aveam zambetul tamp pe fata, imi venea sa cant pe strada pana in gara, alergam ca nebuna cu 10 kg in spate si nu simteam nimic.
M-am uitat socata dupa baiatul de azi si l-am invidiat din toti porii. Eu ma duceam la munca, aveam castile in urechi si geanta pe umar, gambele ma dor de la statul de ieri pe tocuri. Am alergat, dar dupa autobuz.
Weekendul asta ar fi trebuit si noi sa plecam. Cu rucsac si cort si izopren, sac de dormit si bocanci. Dar... asa cum s-a anuntat, "aparent, toata lumea are altceva de facut. e doar o amanare, o sa mergem candva".
Apoi, im metrou, am ascultat in casti melodia asta. Si pentru un moment am fost acolo. Doar unul, din pacate.