povesti si oameni

Pe Tibi l-am cunoscut intr-o tabara la Sulina, bineinteles, acolo unde oamenii nu mai au corp ci doar suflet. Acolo unde soarele straluceste cel mai sincer, cum zice Alexutza. Nu i-am acordat prea mult credit pentru ca nu apeciez deobicei baietii frumosi care stiu asta si l-am catalogat drept increzut. L-am reintalnit la sfarsitul aceleiasi veri, in Sangeorz Bai. Si am descoperit ca e un om deosebit. Una din sperantele generatiilor care vin din urma, care nu cred ca muzica folk e cea cantata de Irina Loghin, care apreciaza lucrurile, locurile si oamenii de suflet.
M-a amuzat la un moment dat acum vreo 6 luni cand m-a sunat si cu un ton de ala amarat m-a intrebat in dulcele grai ardelenesc: ”tu moni, noi oare ne mai vedem vre-o data viata asta”? Si da, ne-am revazut astazi, la Cluj unde e acum student el. Si ne mai vedem zilele astea, ca doar sunt aici. Este cam la fel cum mi-l aminteam, poate putin mai matur. Unul din oamenii frumosi pe care sunt mandra ca ii cunosc. Care gandesc la lucruri simple si frumoase, fara a visa la chestiile materiale in capcana carora cadem de multe ori.
Respectele mele pentru tine pentru toate aceste motive! Si sper ca peste o perioada de timp cand ne vom revedea sa te gasesc la fel, poate putin mai fericit!