Ganduri, trecuturi

Camera mea arata in sfarsit bine. Adica ma simt bine in ea, imi vine sa vin acasa de la munca si nu sa umblu prin parcuri si pe strazi. Azi mi-a aparut si o perdea portocalie, asortata cu covertura de pe pat. Si una si cealalta, venite de la Cristina mea. E frumoasa perdeaua mea, si vesela. Am un perete cam gol unde s-ar potrivi un mare afis. Am si o idee, am batut si un apropo.
Zambesc intr-un fel, nu zambetul tamp, dar macar zambesc. Am invatat de la ei, cei mai puternici ca mine. Mi-a fost cam frica de mine in ultimele luni, mi se pare ca ma transform intr-o statuie de piatra, care nu stie sa sufere, sa planga atunci cand as vrea sau sa se descarce cumva. Ieri mi-au dat lacrimile pentru prima data de mult timp incoace citind modul in care a putut vivi trece prin unul din cele mai rele lucruri prin care poate trece un om. Va reusi, sunt sigura. Ei chiar sunt puternici. Nu eu si nici altii ce se prefac a fi.
Ciudat e ca m-am uitat aseara prin mailul meu si am vazut ca mai am inca foldere cu mailuri de la el. De la el cel din trecut, foarte indepartat si uitat. Apoi l-am visat. Ciudat, dar mereu apare in mintea mea in momente grele sau in care sunt dezorientata. Nimic nu mai e cum a fost. Si nimic n-o sa mai fie, in nici un fel.
Sunt totusi momente in care imi amintesc si imi sunt dragi momentele alea. Chiar si mailurile nonsens, certurile din nimicuri, ghivecele de flori trimise virtual (in cap sau nu).
Si eu vreau binele celor din jur. Asa ca sper in mai putine evenimente nefericite si multe, multe fericite. Pentru toti. Si apoi si pentru mine.