iubirea mea se cere traita pe indelete

Si daca ai privit in ochii mei si n-ai inteles nimic...
Si daca mi-ai mangaiat mana si tamplele si tot n-ai inteles nimic...
Trebuia doar sa-mi asculti respiratia si inima cum bate, sa vezi zambetul din coltul gurii si sclipirea din privire...
Nici macar nu vreau sa folosesc cuvinte frumoase, nu trebuie sa-mi crezi vorbele si nici sa-mi intelegi cuvintele. Stiu ca o am in privire, stiu ca mai stiu uneori sa zambest si stiu ca stiu sa simt.
Iubirea care ti-o propun eu nu are nimic vijelios. Se cere traita clipa cu clipa pana la infinit. E o iubire de care trebuie sa te bucuri, care sa-ti lumineze existenta.
Dar pentru asta trebuie sa intelegi. Ca o strangere de mana inseamna atat de mult si ca atunci cand privesc de multe ori nu te vad pe tine, ci incerc sa vad in tine, sa rascolesc si sa inteleg, sa stiu care e reteta ce-ti va aduce fericirea. Am impresia ca oamenii nu mai acorda valoarea cuvenita strangerii de mana sau privirii directe, sau unei imbratisari...
Suntem atat de diferiti si asta e atat de bine... si-as renunta la o parte din universul meu pentru al tau... dar n-ai sa accepti asta si n-ai renunta la universul tau pentru mine si-mi dau seama ca simt suficient incat sa nu vreau asta.
Apleaca-ti buzele si saruta-mi fruntea. Nu te grabi, e timp suficient. Priveste-ma indelung si nu-mi spune nimica. As vrea sa intelegi si sa simti cum simt si eu.
Iubirea pe care ti-o propun nu e haotica. Nu are un viitor si nici un trecut.
Nu are pretentii si nici fapte. E o iubire ce se traieste incet, fara graba, mereu... si se simte in val de mare si nisip, in creierul muntilor si in miros de brad. Iubirea mea se bucura de toate acele lucruri mici pe care le numim insignifiante. Se bucura de un balon de sapun si de un zmeu colorat, de o soapta trecatoare, de ochii unui copil, de zambetul unei batrane, de mirosul sarat al marii si aerul tare al muntelui, de tipatul pescarusilor si bataia din aripi, de stropii de ploaie, razele de soare ce uneori iti mangaie tampla si de curcubeu...
Si daca n-ar trebui sa simt asa, tot n-am cum sa ma opresc. Si daca nu esti tu, tot n-am cum sa ma opresc.
Stiu cat de fericit ai putea fi... doar daca ai incerca atunci cand privesti in ochii mei sa vezi...
Nu vreau sa te sperii si nu vreau sa pleci. Nu vreau sa mai fii imbufnat sperand ca asa am sa plec. N-am sa o fac. Si daca ai sa ma gonesti, nici n-ai sa-ti dai seama ca am luat ceva din tine. Intr-o zi are sa-ti lipseasca. Doar vei intoarce capul si vei simti ca sunt in jurul tau, desi nu ma vezi. Si acum sunt, trebuie sa simti.
Te imbratisez prin spate, iti mangai mana dreapta si obrazul stang. Simti?

culori

Incerc sa-mi pictez zilele in culori. Si uneori reusesc.
Cerul sa-mi fie clar si senin, apa sa fie transparenta, obrajii si buzele rosii, baloanele verzi si rosii si galbene. Dar nu reusesc intotdeauna.
Nu reusesc sa ma pacalesc ca nu imi pasa, nu pot sa ma pacalesc ca nu sunt eu asta.
Nu-mi place nimic la tine. Insa imi place enorm de mine atunci cand esti in preajma mea. Imi place cum ma simt, stiu ca ti se datoreaza. Imi place cum zambesc, pentru ca iti zambesc tie. Imi place cum gandesc caci stiu ca-mi vei judeca judecata.
Este un gand idiot, este o greseala, totul e gresit, nimic nu e asa cum ar trebui sa fie, dar nu il pot ascunde.
Nu cer nimic, n-am cerut si n-am indraznit, mi-e frica, nu sunt ce par a fi, nu ma cunosti asa cum sunt, nu stii nimic despre mine, nu ai sa ma apreciezi niciodata la adevarata valoare, nu iti dai seama cat ai sa pierzi, n-am cum sa te ajut eu cu asta.
Stiu ca merg pe un drum gresit, incerc sa nu ma gandesc la asta.
Nu stiu care e drumul corect.
Nici nu stiu daca vreau sa il stiu.
Nu vreau sa ma intorc la starea pe care am avut-o lunile trecute.
Nici nu stiu ce vreau. Nu stiu nici pe cine vreau. N-am nici un plan. Cred ca am luat ceva din starea ta... doar ca eu sper sa nu fac rau nimanui. E prea tarziu?
Si uite asa culorile mele prind nuante de gri...

despre suflet...

Mi-e frica sa mai scriu, cum mi-e frica sa caut ce e in mintea si in sufletul meu.
Si pentru ca refuz sa mai scotocesc si sa mai gandesc atat de mult, ma feresc si in a scrie prea mult. Ma uit in urma si vad perioada in care scriam si cate 2-3 posturi pe zi. Aveam inima plina si simteam nevoia de a refula.
Nu ma intrebati care e reteta si cum am reusit sa nu-mi mai fie asa de rau, sa nu mai fiu trista si sa ies din starea care o aveam. Poate ca a fost timpul, poate ca a fost raceala care mi-am impus-o sau pur si simplu trebuia sa treaca perioada critica... habar nu am.
Nu s-au schimbat foarte multe in viata mea, ma simt insa mai usurata.
Unii spun ca sunt mai rece si ca nu mai sunt atat de eu... dar e pur si simplu varianta mai simpla, cred.
Cand am fost la Tulcea am avut parte de o seara minunata cu oameni dragi. Am iesit cu Prof si cu Gelu la bere. Se bucurau ca doi copii, desi au 50, respectiv 40 de ani. Niste oameni extraordinari si foarte importanti in viata mea. Doi oameni care au contribuit enorm la ceea ce este Monica acum. Sau Moni.
Si Gelu se uita in ochii mei si-mi spunea ca ma comport ca o femeie care a pierdut iubirea vietii ei si acum nu mai crede in nimic. I-am zis doar ca imi este greu sa stau langa un om fara sa inceapa sa ma irite dupa 4 zile si ca de asta mi se pare aproape imposibil sa ma vad casatorita curand. Prof imi zicea ca se va intampla asta exact cand nu ma voi astepta ma va lovi (nu dealtceva, dar vrea sa-mi fie nas de prea multi ani :D). Si mi-a mai spus prof ceva: ca nu conteaza nimic din lucrurile dupa care alergam acum. Si ca sufletul e singurul lucrur de cautat langa tine, pentru ca in timp, nimic din ce conteaza acum nu va conta. Nici ochi frumosi, nici barbatii perfecti, nici banii, nici cariera, nici macar cuvintele. Lucrurile se pierd si se transforma in timp, toti ne schimbam, sufletul e singurul lucru care ramane concret.
Iar sufletul meu te cauta si te striga...

dincolo de "Da" sau "Nu"...

Sunt cateva zile in an pe care le astept cu inima tresarind.
Una este ziua mea, cand mi-am facut un obicei de a-mi aduna oamenii dragi. Un alt moment e candva vara, cand sper sa ajung la Sulina. De vreo 2 ani nu mi-a iesit si am un sentiment neplacut cum ca nu-mi va reusi nici vara asta.
Un alt moment e ziua lui Gelu, mai e e sfarsitul lui octombrie si ziua de Florii...
Unul dintre aceste "evenimente" este Folk You pe plaja in Vama Veche. Este destul de greu de inteles ce se intampla acolo pana nu esti prezent, e greu de inteles atmosfera si cuvintele si muzica ce pluteste in aer... Si are loc weekendul acesta si voi fi acolo si voi plange si voi rade, ma voi bucura, voi canta si voi privi... va fi un amestec total de sentimente, reactii, senzatii, ganduri, amintiri, planuri, vise, dezamagiri, bucuri... nici nu mai stiu.
Stiu doar ca vor fi niste zile de neuitat si mai ales niste nopti de suflet.
Si imi tot alung un gand... cum ar fi fost sa fii cu mine acolo. Si doare sa-l alung, ar fi fost niste zile perfecte... oricum vor fi, trebuie. E cantec, e Vama, e Imre, e folk, sunt oameni dragi...
Daca nu ma credeti pe cuvant, cititi si aici ce spun cei cu suflet si condei mai antrenat ca al meu.
Dincolo de orice vama, dincolo de aparente, doar cu suflet, cu marea langa, dormit pe nisip, picioare in apa, firicele de nisip in talpi...

emotii

Maine ma duc la Tulcea si am emotii.
E vara, si faleza va fi plina de intrusi. De copii care traiesc viata mea, care imi fura adolescenta, care bat faleza dintr-un capat in altul, care beau bere pe terasa la Istru si canta la chitara pe banca la "Lemne Arse".
Alti elevi sunt in vacanta, alti baieti cu plete fura inimi si lasa cicatrici, alte fete cu tricouri negre si multi cercei rad mult si zgomotos.
Cred ca inca mai pleaca cu corturile, cred ca inca se mai fac catarari pe stanci in Gura Dobrogei si cred ca inca exista macar un om care sa urce dealul imens si greoi pana la Grota acolo unde Gelu a petrecut un revelion si unde ninge frumos.
Am emotii pentru ca nu mi-am mai vazut de mult orasul si a trecut si mai mult timp de cand nu l-am privit cu ochi melancolici cum stiu ca am sa o fac acum.
Este vacanta si se fac planuri de plecari. Daca as mai fi fost la liceu as fi fost intre doua tabere, sau doua concursuri, sau in asteptare de o deplasare cu cortul, sau o drumetie la pesteri. Vai, cat imi este dor uneori de lucrurile alea!
Credeam in multe lucruri atunci. Credeam in libertate, credeam in liniste, credeam in prietenie fata limite, credeam chiar si in iubire... lucruri mari, oameni speciali, asa cum doar adolescenta iti poate aduce. Niciodata nu m-am gandit la cum o sa arat sau unde am sa fiu peste 5 ani sau peste 10, sau peste... 6.
Nu m-as fi vazut in nici un fel, mi-era bine asa cum ma vedeam atunci. Mi-e destul de bine si acum. Dar nimic nu mai aduce lucrurile acelea inapoi. Ma tot gandesc la o noapte cu stele cazatoare si malul lacului Razelm si Capul Dolosman si cetatea...
Calatorului ii sta bine cu drumul... si as vrea sa fiu numai pe drumuri... cred ca am sa accept invitatia lui Misu. Si am sa plec o saptamana fara tinta si fara planuri prin tara. Fara loc de dormit, fara cort, doar cu acel dor de duca... care il mai am inca in sange.

in lucruri simple...

Si-mi dau seama abia acum cat de simple sunt uneori lucrurile si cum tindem noi sa le complicam cu gandirea. Gandirea este uneori atat de inutila incat imi vine acum sa ma bat cu toti aia care sustin ideile legate de ratiune, de inteligenta si planificare.
Nu, este vorba de instinct. Si daca vreti intelgenta, este vorba de inteligenta emotionala. Cel mai mult te bucuri cand faci ceva negandit si analizat si rupt in patru. Sa faci lucrurile pentru ca ti le doresti, nu pentru ca asa e bine sau pentru ca asa e normal, sau e cel mai simplu, sau te scapa de saracie, sau de singuratate, sau de teama zilei de maine, sau de frica.
Mi-e frica sa MAI fac lucruri negandite, dar imi amintesc acum ca aceste lucruri imi dadeau mie fericirea care imi lipseste acum. Nu vreau sa mai analizez si sa ma gandesc. Nu cand este vorba de sentimente. Analiza si gandirea si ratiunea si despicatul firului in patru este pentru atunci cand ma voi duce la banca sa imi fac un credit. Sau cand imi aleg o casa. Dar nu cand simt.
Joci uneori totul pe o carte si nu te gandesti la cei din jur. Suna crunt si dureros si marsav si parsiv. Suna in toate felurile urate, sa calci pe cadavre, sa intorci spatele, sa fii egoist. Dar daca asta este ceea ce iti dicteaza sufletul si iti lasi ratiunea pe tacute, este adevarul. Esti tu si faci ce vrei. Sunt eu si fac pentru prima data in viata ceva. Si este prima data cand nu voi avea nici un regret si e normal sa fie asa pentru ca pentru prima data fac ceva pentru mine. Nedrept? ti se pare... Sunt doar eu.
Azi ma gandeam in masina, speriata fiind de trafic si accidente cum ar fi pur si simplu sa intram sub camionul din fata. Si primul gand venit in minte mi-a fost: a fost un weekend atat de frumos incat sa-mi doresc sa mai urmeze multe asemenea. Si viata mea a devenit mai frumoasa. dintr-o data.
Mi-esti drag, si ce simt este un amestec de incantare, frica si regret. Ma mai uit peste umar in urma. Mai lacrimez uneori. Daca as avea voie poate chiar as incerca sa zambesc. Dar iubesc oamenii si nu ma puteti acuza niciodata ca iubesc sa traiesc si ca o data in viata indraznesc sa ma gandesc la ce vreau eu.
Nu vreau sa-ti complic viata si e singurul lucru care ma opreste sa nu strig. Nu am sa o fac si nu imi pasa nimic din ce se va intampla. Nici macar nu exista un "in rau sau in bine". De fapt nici nu exista ceva.
Dar eu simt ca traiesc. Si am sa iti multumesc pentru asta si am sa iti zambesc indiferent daca nu imi va veni mereu sa fac asta pentru ca traiesc si pentru ca uneori e liniste. Si sunt tepi de brad si miros de de copaci si iarba.
Si vreau sa am voie sa fiu nebuna si sa nu fiu rationala si sa traiesc, sa iubesc si sa zbor si sa nu imi pese.
Si imi place sa sar si sa tip si sa dansez si sa cant desi poate nu as avea voie sau dreptul sa fac asta.
Dar stit ce? Nu imi pasa!

foarte tare

Tot incerc sa-mi adun gandurile sa scriu ceva.
De mult timp, si uite ca nu reusesc.
Sa o luam pe rand. Saptamana trecuta: putin stresanta, niste emotii, niste ganduri, niste unghii roase si niste interviuri. Una peste alta, n-a fost rau.
Apoi a urmat un weekend foarte frumos, asa cum ar fi trebuit sa fie, cu mici scapari pe ici pe colo.
Multumesc tie caci stiu ca ai sa citesti.
Apoi sambata cu barca pe lac in gradina zoologica, cu fantani arteziene si maimute, cu baloane de sapun si copii multi si frumosi.
O duminica intre prieteni si "o camera micuta, dar de prieteni plina/ Si-aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina"
Si seara cu un spectacol ce mi-a adus acel ceva in suflet... apoi ras cu lacrimi. Apoi lacrimi de tristete.
Mi-e asa de dor de oameni dragi si cuvinte sincere incat si acum imi mai tremura mainile.
Am primit multe complimente frumoase.
Mama si tata spiritual, izvor de veselie si optimism (si cat de norocosi cica ar fi oamenii din jurul meu ca le aduc si lor asta)si muuulte altele... acu simteam nevoia sa ma laud.
Eu totusi un gol acolo, undeva... dar despre asta in alt post.
Intre timp... o sa le zic LOR ca ii iubesc. Foarte tare.