Uneori mi-as dori atat de mult sa am un talent: sa cant, sa pictez, sa desenez, sa filmez, să joc, sa ma joc. Sa surprind.
Cuvintele sunt atat de grele, atat de dificil de folosit, de pus in contexte si propozitii. Spun mereu lucruri care s-au mai spus, mereu altfel, mereu la fel. In esenta, lucrurile nu se schimba niciodata. Noi ne schimbam. Purtam alte haine, ascultam alta muzica, ne uitam la alte filme, iesim in alte locuri, cunoastem noi oameni care ne schimba si pe care ii schimbam. Influente. Cele despre care vorbeai acum mult prea mult timp.
Dar ramanem la fel.
Simt la fel ca atunci, zambesc la fel, te privesc cu aceeasi ochi. In spatele lor sunt tot eu, imi doresc aceleasi lucruri simple, iubesc aceleasi rasarituri, mi-e dor de aceleasi apusuri. Poate acum m-ai iubi mai mult, poate acum nu te-as mai iubi deloc. Nu avem cum sa aflam asta, si e bine ca e asa. Ce-am face cu acest curaj pe care l-am dobandit in acesti ani? Eu, nimic. Mi-e frica la fel de mult.
Ti-am spus, sunt la fel. Aceleasi frici de mine, aceeasi panica care ma cuprinde de fiecare data cand simt mai mult, aceleasi insomnii, aceleasi ganduri pe care vreau sa le exprim in cuvinte, dar cuvintele nu sunt niciodata suficiente. Aceeasi neputinta, acelasi gol in stomac.
Imi revine obsesiv in minte noaptea aceea cu multe stele, pe un deal de langa Babadag. Si muzica lui Ada Milea, repetata obsesiv pe aceeasi caseta pe care o uram. Si baticul cu steagul Americii. N-as putea sa iti explic de ce. As vrea doar sa stiu ca si tu ti-o amintesti. La fel, diferit.
Mainile imi sunt mereu reci, cearcanele mi s-au adancit. Am emotii puternice pe care le ascund cu cuvinte goale. Daca as rosti tot ce simt acum, as transforma lumea intr-o tristete. Oamenii nu s-ar mai bucura de nici unul dintre acele lucruri care ne bucurau atat de mult.
Si ca sa nu gresesc, iti spun doar ca as vrea sa pictez. O noapte cu stele, dintr-un trecut indepartat, cu muzici de chitare și focuri mocnind. O noapte de toamna, desigur, cu frunze colorate in mii de nuante, cu oameni care zambesc sincer si cu brate care te strang mai tare si mai tare. O noapte cu ochi incercanati, cu vant rece si roua spre dimineata. O dimineata care abia se naste, cu ochi grei si fara cuvinte.
Cuvintele sunt atat de grele, atat de dificil de folosit, de pus in contexte si propozitii. Spun mereu lucruri care s-au mai spus, mereu altfel, mereu la fel. In esenta, lucrurile nu se schimba niciodata. Noi ne schimbam. Purtam alte haine, ascultam alta muzica, ne uitam la alte filme, iesim in alte locuri, cunoastem noi oameni care ne schimba si pe care ii schimbam. Influente. Cele despre care vorbeai acum mult prea mult timp.
Dar ramanem la fel.
Simt la fel ca atunci, zambesc la fel, te privesc cu aceeasi ochi. In spatele lor sunt tot eu, imi doresc aceleasi lucruri simple, iubesc aceleasi rasarituri, mi-e dor de aceleasi apusuri. Poate acum m-ai iubi mai mult, poate acum nu te-as mai iubi deloc. Nu avem cum sa aflam asta, si e bine ca e asa. Ce-am face cu acest curaj pe care l-am dobandit in acesti ani? Eu, nimic. Mi-e frica la fel de mult.
Ti-am spus, sunt la fel. Aceleasi frici de mine, aceeasi panica care ma cuprinde de fiecare data cand simt mai mult, aceleasi insomnii, aceleasi ganduri pe care vreau sa le exprim in cuvinte, dar cuvintele nu sunt niciodata suficiente. Aceeasi neputinta, acelasi gol in stomac.
Imi revine obsesiv in minte noaptea aceea cu multe stele, pe un deal de langa Babadag. Si muzica lui Ada Milea, repetata obsesiv pe aceeasi caseta pe care o uram. Si baticul cu steagul Americii. N-as putea sa iti explic de ce. As vrea doar sa stiu ca si tu ti-o amintesti. La fel, diferit.
Mainile imi sunt mereu reci, cearcanele mi s-au adancit. Am emotii puternice pe care le ascund cu cuvinte goale. Daca as rosti tot ce simt acum, as transforma lumea intr-o tristete. Oamenii nu s-ar mai bucura de nici unul dintre acele lucruri care ne bucurau atat de mult.
Si ca sa nu gresesc, iti spun doar ca as vrea sa pictez. O noapte cu stele, dintr-un trecut indepartat, cu muzici de chitare și focuri mocnind. O noapte de toamna, desigur, cu frunze colorate in mii de nuante, cu oameni care zambesc sincer si cu brate care te strang mai tare si mai tare. O noapte cu ochi incercanati, cu vant rece si roua spre dimineata. O dimineata care abia se naste, cu ochi grei si fara cuvinte.
2 comentarii:
...m-am cufundat in randurile postate de tine si recunosc ca am auzit focul mocnind si sunetele chitarilor.
Faptu reusesti sa-ti deschizi sufletul atat de frumos, prin tot ceea ce scrii aici, nu se numeste talent?
Trimiteți un comentariu