Am aruncat in ultimul timp cu sentimentele in toate partile de parca as fi un invitat bogat la o nunta de manelisti, care da dedicatie dupa dedicatie, fara numar, fara numar.
Mi-am declarat emotiile oamenilor din jur, le-am spus ca ii iubesc celor la care tin (acum ma intreb daca sunt chiar sigura ca ii iubesc pe fiecare in parte). E adevarat ca pe unii ii iubesc mai mult, pe atii mai putin, unii inseamna mai mult in viata mea, altii inseamna intr-un moment anume. Sunt oameni fara de care viata mea nu ar fi acum asa cum e ea acum. Adica plina.
Am rostit atat de des ”Te iubesc”, eu cea caruia i-a fost mereu mai usor sa spune ”Te-am iubit”. Am urlat-o public (bine, pe Facebook, se pune?) pentru ca asa am simtit. Poate unii ati crezut ca fac asta cu prea mare usurinta. Nu poti sa spui atat de usor unor oameni ca ii iubesti, sau nu poti spune atator oameni ca ii iubesti. Si totusi...
Fiecare dintre voi, cei carora le datorez atat de mult din ce sunt azi, aveti un loc in sufletul meu. Nu va pot inlocui, nu va pot schimba.
Si daca nu am spus-o atunci cand a trebuit, nu am facut-o pentru ca nu puteam. Pentru ca da, imi era frica. Acum, cand stiu ca viata e atat de scurta, cand sunt pe cale sa pierd un om care inseamna pentru mine ceea ce sunt acum emotional, si caruia nu i-am spus suficient sau poate niciodata ”Te iubesc”, acum stiu cat de mult inseamna. Da, e egoism. Va spun ca va iubesc pentru ca asa e, dar si pentru mine. O fac din suflet si vreau ca voi sa intelegeti asta.
Si va multumesc pentru ca ma suportati asa cum sunt, uneori depresiva, alteori exuberanta, uneori cicalitaroare, de multe ori incapatanata.
Mi-am declarat emotiile oamenilor din jur, le-am spus ca ii iubesc celor la care tin (acum ma intreb daca sunt chiar sigura ca ii iubesc pe fiecare in parte). E adevarat ca pe unii ii iubesc mai mult, pe atii mai putin, unii inseamna mai mult in viata mea, altii inseamna intr-un moment anume. Sunt oameni fara de care viata mea nu ar fi acum asa cum e ea acum. Adica plina.
Am rostit atat de des ”Te iubesc”, eu cea caruia i-a fost mereu mai usor sa spune ”Te-am iubit”. Am urlat-o public (bine, pe Facebook, se pune?) pentru ca asa am simtit. Poate unii ati crezut ca fac asta cu prea mare usurinta. Nu poti sa spui atat de usor unor oameni ca ii iubesti, sau nu poti spune atator oameni ca ii iubesti. Si totusi...
Fiecare dintre voi, cei carora le datorez atat de mult din ce sunt azi, aveti un loc in sufletul meu. Nu va pot inlocui, nu va pot schimba.
Si daca nu am spus-o atunci cand a trebuit, nu am facut-o pentru ca nu puteam. Pentru ca da, imi era frica. Acum, cand stiu ca viata e atat de scurta, cand sunt pe cale sa pierd un om care inseamna pentru mine ceea ce sunt acum emotional, si caruia nu i-am spus suficient sau poate niciodata ”Te iubesc”, acum stiu cat de mult inseamna. Da, e egoism. Va spun ca va iubesc pentru ca asa e, dar si pentru mine. O fac din suflet si vreau ca voi sa intelegeti asta.
Si va multumesc pentru ca ma suportati asa cum sunt, uneori depresiva, alteori exuberanta, uneori cicalitaroare, de multe ori incapatanata.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu