Adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, este ca am stiut din primul moment. Am stiut inca de atunci, din gara de unde plecau doar 2 trenuri, ca viata mea nu va mai fi la fel.
Te vedeam adesea pe strada, stiam cum te numesti, ce muzica asculti, in ce baruri iesi, catre ce te indrepti, care-ti sunt prietenii.
Cand te priveam de la geamul compartimentului cum adunai in jurul tau, ca un magnet, toti oamenii de pe peron, am stiut. De asta te-am si respins din primul moment in care m-ai privit cu caldura si ai stiut si tu ca vom exista unul in viata celuilalt. Am reufzat sa recunosc ca viata mea, asa cum o stiam pana atunci, nu va mai fi la fel.
Adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, este ca te-am iubit. Nu stiu din ce moment, nu stiu pana in ce moment. Adevarul e ca am inteles gresit ce inseamna dragostea atunci, am tinut cu disperare de clipa, am trait fiecare moment ca si cum a fost ultimul. Acum nici nu stiu cum sa vorbesc despre atunci, pentru ca acum am doar o amintire vaga a ceea ce traiam, ce cunosteam sau iubeam. Acum pot sa zic la fel de bine ca nu imi pasa, desi stiu ca mint, insa nu te mai iubesc, nu-mi mai e dor de tine, nu-mi mai lipsesti.
Dar adevarul e ca atunci te iubeam. Intr-o naivitate pe care doar adolescentii o mai au, eram pregatita sa dau totul pentru tine. Nu mi-a pasat un moment ca iubirea ta e diferita si adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, e ca am iubit egoist, fara sa ma gandesc sau sa incerc sa inteleg ce simti tu.
Cred ca ne-am iubit diferit, in momente diferite, in moduri diferite. Adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, este ca te-ai iubit intr-o poveste doar a mea. O poveste ce devenise ideala, si care nu mai putea sa accepte realitatea.
La fel ca gara din care plecau doar doua trenuri. Trenul nostru plecase, pana ne-am gandit sa ne urcam in el. Am incercat cu diperare sa-l prindem din urma, am urcat si am coboorat de atat de multe ori, uneori impreuna, alte ori separat, privind cu disperare cum se indeparteaza de cel ramas pe peron. Am ales trenuri diferite si ne-am intors mereu pe acelasi peron ca mai apoi sa incercam, din nou, sa revenim la dimineata aceea din gara cu doua trenuri.
Acum, cand ratacim in gari diferite si urcam in alte trenuri, adevarul e ca uneori sper sa ma intorc in aceeasi gara, sa privesc pe acelasi peron cum aduni oamenii in jurul tau, ca un magnet. Doar pentru o clipa, ca sa pot zambi orasului cu o gara din care pleaca doar doua trenuri.
Numai bine!
Te vedeam adesea pe strada, stiam cum te numesti, ce muzica asculti, in ce baruri iesi, catre ce te indrepti, care-ti sunt prietenii.
Cand te priveam de la geamul compartimentului cum adunai in jurul tau, ca un magnet, toti oamenii de pe peron, am stiut. De asta te-am si respins din primul moment in care m-ai privit cu caldura si ai stiut si tu ca vom exista unul in viata celuilalt. Am reufzat sa recunosc ca viata mea, asa cum o stiam pana atunci, nu va mai fi la fel.
Adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, este ca te-am iubit. Nu stiu din ce moment, nu stiu pana in ce moment. Adevarul e ca am inteles gresit ce inseamna dragostea atunci, am tinut cu disperare de clipa, am trait fiecare moment ca si cum a fost ultimul. Acum nici nu stiu cum sa vorbesc despre atunci, pentru ca acum am doar o amintire vaga a ceea ce traiam, ce cunosteam sau iubeam. Acum pot sa zic la fel de bine ca nu imi pasa, desi stiu ca mint, insa nu te mai iubesc, nu-mi mai e dor de tine, nu-mi mai lipsesti.
Dar adevarul e ca atunci te iubeam. Intr-o naivitate pe care doar adolescentii o mai au, eram pregatita sa dau totul pentru tine. Nu mi-a pasat un moment ca iubirea ta e diferita si adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, e ca am iubit egoist, fara sa ma gandesc sau sa incerc sa inteleg ce simti tu.
Cred ca ne-am iubit diferit, in momente diferite, in moduri diferite. Adevarul, asa cum mi l-ai cerut intotdeauna si pe care am refuzat sa-l rostesc, este ca te-ai iubit intr-o poveste doar a mea. O poveste ce devenise ideala, si care nu mai putea sa accepte realitatea.
La fel ca gara din care plecau doar doua trenuri. Trenul nostru plecase, pana ne-am gandit sa ne urcam in el. Am incercat cu diperare sa-l prindem din urma, am urcat si am coboorat de atat de multe ori, uneori impreuna, alte ori separat, privind cu disperare cum se indeparteaza de cel ramas pe peron. Am ales trenuri diferite si ne-am intors mereu pe acelasi peron ca mai apoi sa incercam, din nou, sa revenim la dimineata aceea din gara cu doua trenuri.
Acum, cand ratacim in gari diferite si urcam in alte trenuri, adevarul e ca uneori sper sa ma intorc in aceeasi gara, sa privesc pe acelasi peron cum aduni oamenii in jurul tau, ca un magnet. Doar pentru o clipa, ca sa pot zambi orasului cu o gara din care pleaca doar doua trenuri.
Numai bine!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu