Ghemuita, in coltul patului, isi strangea genunchii sub barbie. Ar fi vrut sa se faca atat de mica incat sa dispara, macar pentru o clipa. Nu avea nici un motiv adevarat pentru care sa fie nefericita, si totusi simtea cum tristetea o cuprinde din toate partile, o strange ca o menghina pe care cineva apasa in nestire. S-a simtit, pentru o clipa, personajul unei picturi celebre, al carui autor nu si-l amintea si a carui nume nu l-a stiut niciodata.
Stia ca va veni, o va strange in brate si menghina nu va mai apasa atat de tare. Se simtea chiar vinovata, ca o manipulatoare care, inconstient, cersea atentia pe care o credea cuvenita. Facuse din el un salvator, fara sa-i ceara voie si fara sa intrebe daca isi dorea asta. Se intreba adesea daca nu cumva avea nevoie de un erou si daca il iubea cu adevarat pe barbatul acela din viata ei, care nu intelegea niciodata pe deplin tristetile ei, venite de nicaieri.Se intreba daca il pastreaza in viata ei pentru caldura aceea fara de care nu putea sa mearga mai departe sau era doar un surogat, pentru altceva. Traia intr-o nesiguranta venita de undeva, iar el era punctul de sprijin, mereu acolo, cavalerul in armura.
O urasc pe femeia de mai sus, si totusi am fost ca ea de atat de multe ori. Nu stiu daca este vorba de teama sau de o obsesiva nevoie de atentie, o sufocanta relatie bolnavicioasa care adesea se aseaza intre oameni si nu-i mai lasa sa respire, ca mai apoi sa aduca rusinea si vinovatia, urmata de ura si sete de razbunare.
Nu stiu nici daca este vorba despre o modalitate a fi sigura ca la final vine esecul, de a ma sabota pentru ca mi-e frica de firesc.Sau nestiinta de a ma bucura de lucrurile marunte. Dar invat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu