21 sept. 2013

despre mine, dupa 2 ani

Mi-am propus, dupa o pauza de 2 ani, sa revin cu scrisul pe blog. Mi-a lipsit.

S-au intamplat multe in viata mea. Nu am mai scris, pentru ca nu am mai simtit. Pentru ca a trebuit sa fac curat in capul meu, sa ma despart de amintiri si ganduri in care ma blocasem. Pentru ca a trebuit sa imi recapat emotia pe care mi-o blocasem in experiente nefericite, in uri si iubiri refuzate, in complexe si rateuri, intr-un labirint intunecat de unde nu stiam cum sa ies.

Acum sunt bine. Nici nu stiu despre ce sa vorbesc prima data, pentru a va convinge ca am sa ma tin acum de cuvant si ca am sa fiu aici cu inima deschisa.Sunt multe de spus, si am sa incep prin a mentiona ca m-am reintalnit cu emotia. E melancolic si cumva rascolitor. Dar iubesc din nou oamenii. imi deschid inima in fata lor, imbratisez cu sufletul pe cei ce-i simt aproape de mine emotional si-mi dau seama cat mi-a lipsit asta. Cred ca toti trebuie sa ajungem acolo, in groapa aia adanca si neagra pentru a ne ridica.

Am sa scriu acum, pe scurt, despre emotie.
A lipsit ani de-a randul din viata mea, pentru ca ajunsesem sa nu-mi pese. Luam fiecare lucru care venea ca un bine sau rau necesar pentru un drum spre nicaieri. Acum invat, din nou, sa ma bucur de lucrurile marunte, de drum, de oamenii pe care ii intalnesc pe traseu. Si parca energia asta, care a venit de nicaieri, ma ajuta sa intalnesc oameni frumosi despre care nu-mi mai este frica sa spun cat de mult ii iubesc sau cat de multa lumina aduc ei in viata mea, de fiecare data cand isi fac resimtita prezenta. Pe unii ii sperii cu excesul acesta al meu de emotie, insa am o scuza: mi-a fost dor de sentimentul asta si vreau sa ma bucur cat il am si sa il pastrez. De data asta am mai mult curaj.
Nimeni nu te invata drumul. Nimeni nu te ajuta sa iesi din lumea aia intunecata. Pur si simplu, incet lucrurile se aseaza. Timpul vindeca rani. Devin cicatrici din ce in ce mai putin vizibile. Si intr-o zi vezi ca ele nu mai sunt. Dintr-un exces de masochism, inca le mai cauti, ba chiar le-ai zgandari. Insa tot ce se intampla, ce ti se intampla, face sa te abati de la drum. Sa schimbi directii.
Mi-a fost atat de dor sa simt. Iar anul acesta, pas cu pas, mi-am dat voie sa visez din nou. Viata mea nu s-a schimbat radical. Nici statutul social, material, profesional sau emotional. Insa ma simt mai bine, vad lucrurile mai bine, cred ca lucrurile chiar se pot intampla. De fapt, prin redescoperirea emotiei, am redescoperit ceea ce as numi speranta. Speranta ca, intr-o zi, povestile pe care le-am vazut la altii sau le-am visat sub diverse forme vor deveni realitate pentru mine.

Si o piesa, destul de celebra, pentru noile mele emotii:


Revin. Promit.

2 comentarii:

arakelian spunea...

un om poate descoperi singur cum sa se iubeasca. Nu exista reteta, nu ai de la cine invata.

Anonim spunea...

te iubesc.asa,de dimineata!