celui care...

Tu crezi in pasiune? Eu nu mai cred… cred ca pasiunea e trecatoare. Mai cred ca ea ne face viata tumultoasa, seamana cu aventura si daca nici mie nu-mi mai place aventura, nu stiu cui altcuiva…
E deja un cliseu la mine sa spun ca eu cred in oameni. Cred si in sentimente, imi place sa cred si ca exista iubire. Cred chiar si in compromis.
Sunt doua ipostaze in care mai cred: cea a strangerii de mana, a degetelor tremurande, a stomacului care se strange pana devine dureros, a atingerii usoare, atat de usoare incat ajungi sa te intrebi daca a avut loc sau nu. A sarutului usor.
Si ipostaza doi, cea trecatoare, poate de multe ori mai frumoasa decat prima. Cea a gestului aproape violent, a strangerii in brate pana la durere, cand simti ca buza iti va sangera, cand lucrurile se precipita si totul se grabeste intr-un mod incontrolabil. Hehehe… ce tineri eram odata. Nu ma simt mai batrana, desi deja numar zilele pana la 24 de ani.
Crezi in tine? Nu! Nici eu in mine, stai linistit. Dar e bine sa minti ca e asa. Nesiguranta mascata de o aparenta siguranta. Jocul de cuvinte. Jocul in sine. E frumos.
Scriam acum mai mult timp pe aici de iubirea aia oarba in care nu conteaza altceva decat fericirea celui pe care il iubesti, indiferent de durerea insuportabila pe care ti-o provoaca. Nu mai cred in asta, astea sunt vise de adolescent de 16 ani.
Un necunoscut ma sfatuia ieri sa gasesc adevarata intrebare care ma macina. Nu trebuie sa o gasesc, o stiu. Stiu si ce ma doare, e ce m-a durut dintotdeauna. Am ascuns atunci, ascund si acum si am sa ascund asta toata viata. Pentru ca nu mai e vorba doar de mine. Nu pot si nu am dreptul sa mai fac rau si altuia.
Mai cred si in egoism. Am vrut sa cred si in razbunare. Inca imi mai doresc sa pot. Nu am sa reusesc, o stiu bine.
Uneori te simt mai aproape pe tine, cel fara nume, fara data de nastere, fara personalitate si fara chip. Alteori stiu cat esti de departe. Mi-am imaginat de multe ori clipa intalnirii, sau de ce nu, a reintalnirii. Stiu ca poate n-o sa vina niciodata. Stiu si ca, daca va avea loc, nu va fi cum mi-o imaginez.
Si pana la urma… nici nu imi doresc mult. Si am si dreptul sa visez, am si dreptul sa traiesc. Trebuie sa ma dezleg. Odata pentru totdeauna.