jocuri si reguli

Avem noi femeile un stil foarte prost.
Cand vedem vre-un barbat mai nenorocit ne inchipuim ca el, in adancul sufletului sau, este de fapt un om trist cu probleme care are nevoie de ajutor.
Si pac, ne gasim noi salvatoarele.
Cu cat e el mai rau ca om si cu noi se poarta frumos (desi frumosul ala are anumite conotatii), cu atat ni-l dorim mai mult. Ne spunem: "da mai, e un nenorocit, dar de fapt el e un om bun si uite cum pot eu sa scot tot ce e mai bun dintr-un om".

Prostii. Oamenii sunt asa cum sunt.
Nu cum vrem noi sa credem ca ar putea fi. Daca stai langa un om asteptand sa-l schimbi, iti pierzi timpul.

Cred ca cea mai buna idee e sa iei oamenii asa cum sunt. Fara nici un fel de inchipuire.
Noi, femeile, avem chestia asta defecta. Bineinteles ca nu ne rasplateste nimeni in final. Si bineinteles ca daca barbatul e un idot, o sa fie pana la capat asa.
Iar la final ne simtim ofensate si disperate ca nu mi-am inchipuit niciodata ca poate fi asa un nenorocit si ca, si ca...
Ei nu ti-ai inchipuit... pai asa e el, era normal sa fie pana la capat. Te credeai tu mai speciala si asteptai de fapt pe altcineva...
Serios, eu nu cred ca sunt barbatii de vina. Cred ca suntem noi prea obsedate de un spirit de asta matern sau cum s-o chema.

Daca iti asumi un rol, pai du-l pana la capat, nu schimba regulile jocului pe parcurs, fara sa anunti si pe altii!