imprastiate

E foarte ciudat cum imi vin toate lucrurile in ultimul timp.
Fac o gramada de lucruri frumoase de unde imi vine acea recunoastere de care am nevoie. Si toata povestea asta cu Sighisoara Film Festival, desi implica multa munca, imi face mult bine. Pe de alta parte, ma descurajez destul de des si incerc sa ma adun, simt ca nu pot duce totul pana la capat, apoi incerc sa ma organizez, apoi iar ma dezorganizez...
Acum, mai mult ca oricand, este o perioada a evolutiei mele ca om in care stiu ca pot si am incredere in fortele mele.
Asta e, sunt omul caruia trebuie sa i se confirme des. Sa mi se spuna poti, sa mi se spuna bravo, sa mi se spuna avem incredere si sa aud des ca oamenii tin la mine, chiar daca mi-o demonstreaza zilnic.
Pot sa ma si minta uneori, nu strica.
Imi da un sentiment de stabilitate care mi-a lipsit mult timp, cand tot simteam ca nu-mi gasesc locul.

La el nu ma prea gandesc. Si atunci cand o fac, o fac cu ura. As vrea sa-i fac ceva rau, sa inteleaga, sa nu mai greseasca. Nu stiu ce inseamna asta. Nu sunt obisnuita sa pot oamenilor pica, in nici un fel. Acum, mai mult decat oricand simt ca as vrea sa ii dau o lectie. OK, stiu, gresesc, si stiu ca nici macar nu ma cedeti. Nici eu nu ma cred mereu, asa ca incerc sa nu ma gandesc deloc, nici la asta. Nu am facut niciodata rau intentionat cuiva, decat la un nivel foarte mic. Inca ma consider un om mic, dar bun.
Uneori, dar mai rar, imi e dor. Din ce in ce mai rar, am si uitat.

Flirtez cu tot felul de idei, sunt alunecoasa, sunt inconstienta uneori, nu ma mai concentrez asupra unui singur lucru, indiferent de natura lui.
Zambesc uneori mai mult decat o faceam demult.
Nu mai rad zgomotos asa cum faceam.
Imi esti dator cu un an de povesti. Acum spui doar "tu stii deja" din obisnuinta, caci eu nu mai stiu de mult totul despre tine. Amintirile comune parca sunt din ce in ce mai putine, m-ai tradat cu ea, te-am tradat cu el. Noi ramanem totusi noi, indiferent de unde suntem sau cu cine suntem, nimeni n-o sa schimbe chimia asta. Niciodata. Nu ma mai intelegi, nu te mai inteleg dar poate ca asa trebuia sa fie.

Privesc cu nepasare spre viitor, ca niciodata. Nu-mi mai fac nici un fel de plan, mi-am legat pana si weekendurile de Bucuresti, eu, cea care plecam la prima ocazie.

Duminica au venit Crispusii mei si mi-au inveselit, inca o data, daca mai era nevoie, viata. Au ei darul asta. Sunt oameni simpli si frumosi, si ce inseamna pentru mine ei mai mult decat orice... sunt oameni care ma iubesc si nu le este teama sa arate asta.