and at christmas you tell the truth

A nins in sfarsit azi. Adevarul e ca asa trebuia sa fie. Sa fie Monica mea langa mine cand ninge, sa bea Osu cu Iuli doua sticle de vin si eu cu Dani sa fim singurii lucizi.
Ma gandeam in seara asta. Ca uneori sunt foarte fraiera.
Ca sunt in jurul meu cativa oameni care ma iubesc foarte mult. Si pe care ii iubesc. Poate nu la fel de mult, poate mai mult, depinde. Si cu toate astea, eu alerg dupa cai morti. Cu toate astea investesc mereu in alti oameni care nu merita. Care stiu si eu si stiu si ei ca nu merita. Si totusi, la ei visez. Si totusi imi doresc ca si ei sa simta la fel, sau macar pe aproape, sa respecte ce simt eu.
Sunt oameni care ma iubesc mult. In ultimii ani am invatat sa-mi arat si eu afectiunea. Am invatat sa spun te iubesc, am invatat sa tin oamenii de mana, sa imbratisez des, sa sarut din inima. Asta ma face putin poate prea sensibila.
Imi place sa traiesc si aventura, recunosc. Sa ma joc cu clipa, sa traiesc momentul fara implicatii. Ma joc cu mine uneori, recunosc.
Imi pare rau ca nu am invatat mai de mica sa spun te iubesc. A fost o vreme in care simteam asta mai mult decat simt acum. Si totusi n-am avut niciodata curajul sa spun tare: Te iubesc. Nici macar ca raspuns. Daca regret ceva cu adevarat din tot, e ca nu am spus-o. Da, iubeam... Doar ca eu n-am avut niciodata curaj.
Nu am nici acum. Nici macar sa-mi zic nu-mi pasa.
Iar pentru acel imi pare rau care astazi am curaj sa-l zic... imaginile de mai jos!

Si tot mai des incepe sa mi se spuna Moni... oare daca invatam sa spun mai de mult te iubesc mi se zicea de mai mult timp? Moni ma face mai vulnerabila...