celui care...

Tu crezi in pasiune? Eu nu mai cred… cred ca pasiunea e trecatoare. Mai cred ca ea ne face viata tumultoasa, seamana cu aventura si daca nici mie nu-mi mai place aventura, nu stiu cui altcuiva…
E deja un cliseu la mine sa spun ca eu cred in oameni. Cred si in sentimente, imi place sa cred si ca exista iubire. Cred chiar si in compromis.
Sunt doua ipostaze in care mai cred: cea a strangerii de mana, a degetelor tremurande, a stomacului care se strange pana devine dureros, a atingerii usoare, atat de usoare incat ajungi sa te intrebi daca a avut loc sau nu. A sarutului usor.
Si ipostaza doi, cea trecatoare, poate de multe ori mai frumoasa decat prima. Cea a gestului aproape violent, a strangerii in brate pana la durere, cand simti ca buza iti va sangera, cand lucrurile se precipita si totul se grabeste intr-un mod incontrolabil. Hehehe… ce tineri eram odata. Nu ma simt mai batrana, desi deja numar zilele pana la 24 de ani.
Crezi in tine? Nu! Nici eu in mine, stai linistit. Dar e bine sa minti ca e asa. Nesiguranta mascata de o aparenta siguranta. Jocul de cuvinte. Jocul in sine. E frumos.
Scriam acum mai mult timp pe aici de iubirea aia oarba in care nu conteaza altceva decat fericirea celui pe care il iubesti, indiferent de durerea insuportabila pe care ti-o provoaca. Nu mai cred in asta, astea sunt vise de adolescent de 16 ani.
Un necunoscut ma sfatuia ieri sa gasesc adevarata intrebare care ma macina. Nu trebuie sa o gasesc, o stiu. Stiu si ce ma doare, e ce m-a durut dintotdeauna. Am ascuns atunci, ascund si acum si am sa ascund asta toata viata. Pentru ca nu mai e vorba doar de mine. Nu pot si nu am dreptul sa mai fac rau si altuia.
Mai cred si in egoism. Am vrut sa cred si in razbunare. Inca imi mai doresc sa pot. Nu am sa reusesc, o stiu bine.
Uneori te simt mai aproape pe tine, cel fara nume, fara data de nastere, fara personalitate si fara chip. Alteori stiu cat esti de departe. Mi-am imaginat de multe ori clipa intalnirii, sau de ce nu, a reintalnirii. Stiu ca poate n-o sa vina niciodata. Stiu si ca, daca va avea loc, nu va fi cum mi-o imaginez.
Si pana la urma… nici nu imi doresc mult. Si am si dreptul sa visez, am si dreptul sa traiesc. Trebuie sa ma dezleg. Odata pentru totdeauna.

and at christmas you tell the truth

A nins in sfarsit azi. Adevarul e ca asa trebuia sa fie. Sa fie Monica mea langa mine cand ninge, sa bea Osu cu Iuli doua sticle de vin si eu cu Dani sa fim singurii lucizi.
Ma gandeam in seara asta. Ca uneori sunt foarte fraiera.
Ca sunt in jurul meu cativa oameni care ma iubesc foarte mult. Si pe care ii iubesc. Poate nu la fel de mult, poate mai mult, depinde. Si cu toate astea, eu alerg dupa cai morti. Cu toate astea investesc mereu in alti oameni care nu merita. Care stiu si eu si stiu si ei ca nu merita. Si totusi, la ei visez. Si totusi imi doresc ca si ei sa simta la fel, sau macar pe aproape, sa respecte ce simt eu.
Sunt oameni care ma iubesc mult. In ultimii ani am invatat sa-mi arat si eu afectiunea. Am invatat sa spun te iubesc, am invatat sa tin oamenii de mana, sa imbratisez des, sa sarut din inima. Asta ma face putin poate prea sensibila.
Imi place sa traiesc si aventura, recunosc. Sa ma joc cu clipa, sa traiesc momentul fara implicatii. Ma joc cu mine uneori, recunosc.
Imi pare rau ca nu am invatat mai de mica sa spun te iubesc. A fost o vreme in care simteam asta mai mult decat simt acum. Si totusi n-am avut niciodata curajul sa spun tare: Te iubesc. Nici macar ca raspuns. Daca regret ceva cu adevarat din tot, e ca nu am spus-o. Da, iubeam... Doar ca eu n-am avut niciodata curaj.
Nu am nici acum. Nici macar sa-mi zic nu-mi pasa.
Iar pentru acel imi pare rau care astazi am curaj sa-l zic... imaginile de mai jos!

Si tot mai des incepe sa mi se spuna Moni... oare daca invatam sa spun mai de mult te iubesc mi se zicea de mai mult timp? Moni ma face mai vulnerabila...

Home

Si sa accentuez ceea ce deja am scris...

The same...

So good to be home.
Pentru ca aici, in ciuda schimbarilor care au loc in oraselul meu mic si frumos de pe malul Dunarii, nimic nu ma poate lua prin surprindere.E totul previzibil si totusi frumos. Stiam dinainte ca voi veni, ca pe drumul spre Tulcea voi primi un telefon de la Dani.
Ca voi ajunge, imi voi lasa bagajul si Dani va parca masina in fata blocului, ma va suna si voi iesi cu o mica intarziere, cat sa isi aprinda o tigara si sa n-aiba timp sa o fumeze pana ma urc eu in partea dreapta. Sa ma intrebe unde vreau sa merg, eu sa o fac pe-a mironosita, sa zic ca e gazda si trebuie sa aleaga el. Sa facem o tura prin oras sa vad eu ce s-a mai schimbat de la ultima vizita, si apoi sa ne oprim in unul din cele doua baruri in care oricum stim ca o sa mergem pana la urma.
Stiam ca azi, adica a doua zi dupa sosire, am sa plec cu soramea pana la piata. Ca o sa intram in acelasi magazin de unde nu plecam niciodata cu mana goala.
Ca azi, pe seara, Dani o sa sune sa iesim iar, de data asta o sa intarzie el, de obicei din cauza lu Osu (aici am gresit, Osu nu iese azi).
Stiu ca voi merge sa-mi vad finii si voi avea o conversatie cu Iulica despre Scooby Doo, ca il voi bate la cap pe Alex cu facultatea, ca o sa o chinui pe Luana, ca o sa fac o plimbare pe faleza si o sa ma napadeasca tot felul de amintiri.
O sa vina Iulia la mine cand o sa ajunga si ea acasa, dar o sa fie mereu pe fuga. O sa dam intr-o noapte o fuga la Gelu la Babadag si o sa il strang tare in brate. Sau intr-o seara la Carmen la Isaccea, sa mancam cozonac bun.
Mama lui Dani o sa faca probabil cozonac si Dani o sa-mi aduca si mie o bucata, de casa.
O sa vina Moni acasa. Si o sa ne vedem in fiedcare seara aproape, si o sa vorbim toate tampeniile alea de fete de o sa se cruceasca astia de la masa si o sa repete incontinuu... "fetele astea". O sa ne vedem si cu Lusu care o sa faca cateva glume, o sa ne amintim de cand eram noi mici si furam jucarii din bazar.
O sa vad figuri cunoscute prin oras, o sa inclin des capul in semn de salut, o sa ma prefac bucuroasa sau suparata, o sa evit sa ma uit intr-o directie, o sa evit unele intalniri si o sa provoc altele. O sa ma fac ca nu mai cunosc unele figuri desi imi doresc poate undeva, sa nu fie asa.
Pana atunci, e abia a doua zi. Astept sa soseasca Iuli in Tulcea (cica mai are o ora) si sa apara Dani la mine. Sa il asteptam si sa fugim in oras. In unul din cele doua baruri. Sau poate in altul, asa sa inteleg ca mereu e loc de nou si de mai bine.

vaca bou

O vaca a iubit un bou
Vaca bou, vaca bou
Frumosul bou de bibelou
Vaca bou, vaca bou
Dar bou-i bou si ce sa-i faci
Vaca bou, vaca bou
El mai iubea si alte vaci
Vaca bou, vaca bou...

Incearca-incearca-incearcana, ochii ei... ma incearcana

E o prostie sa crezi ca ai sa uiti. Ca nu o sa-ti mai pese de loc intr-o zi.
E o prostie sa te minti ca ai trecut peste. Niciodata n-am sa trec cu adevarat. Intotdeauna va mai exista ceva acolo si intotdeauna, cand am sa ma astept mai putin, va aparea. Ca o fantoma, ca o prezenta.
I still hold your hand, sometimes... feel it?



Barbatii sunt niste fiinte mai simple ca noi. Macar ei au curaj sa recunoasca ca nu pot trai singuri. Noi o facem pe-a cele puternice. Ne prefacem ca nu ne pasa. Uneori chiar nu ne pasa. Suntem mai rele. Nu am sa zic ca ei sunt buni. Sunt niste copii, marea lor majoritate. Dar poate ca e mai bine sa fii copil.
Noi, cand suferim ca nu ne iubeste, sau ca ne-a parasit, o pastram pentru noi. Cel mult si una, doua persoane apropiate. Lor nu le e frica sa ascunda asta.
Am zis eu ca vreau sa fiu barbat!

Cu taxiul prin Bucuresti

M-am gandit de multe ori ca as putea scrie o carte de glume legata numai de "aventurile" mele cu taximetristii. Serios, sunt o adevarata poveste oamenii astia si de fiecare data mi se intampla lucruri dubioase, desi unele le-am uitat deja.
Nevoita de orele tarzii la care raman la munca, merg destul de des cu taxiul in Bucuresti. Si am diferite conversatii, desi, de cele mai multe ori, as prefera sa nu-mi zica nimic, eu sa nu raspund nimic.

De exemplu, n-am sa uit niciodata taximetristul care timp de 20 de minute (de pe Bulevardul Dacia pana pe Brancoveanu, la ora 1.00 noaptea) mi-a povestit cum, de cand s-a lasat el de fumat, este mai potent. Ca cei care fumeaza ca el, de la 17 ani, nu au cum sa-si dea seama de diferenta pana cand nu renunta la fumat. Ca el este mult mai capabil de cand s-a lasat, desi s-a chinuit mult, cum prietena lui este mai fericita si el incearca sa o convinga si pe ea sa renunte la fumat.

Taximetristul de azi mi s-a plans ca "gagicile din bucuresti" nu se lasa agatate. "Incerci si tu o vrajeala, o intrebi ce faci puiule sau cum ii spui tu, dar ele se intorc cu spatele. Alea de la tara sunt mai miso, cu alea poti sa stai la o vrajeala, ceva". Cred si eu ca nu-i merge. Pana la Iancului a scos de doua ori capul pe geam sa le intrebe pe cate una: hei frumoaso, ce asculti acolo? Apoi mi-a zis ca el e urat (adevarul e ca avea 3 dinti in gura si aia negri si era si nebarbierit de vreo saptamana probabil) dar cand vede cate una mai urata ca el, se bucura. Da are bani! Face si el un profit de un milion jumate pe zi, la 3 zile isi permite sa agate una in mall sa ii cumpere o bluza. E... acuma puteam sa-l contrazic pe om?

Am mai mers o data cu unu de la Cristina din Balta Alba. M-a dus cu o viteza de 120 la ora pe varianta pe strazi dubioase. Si am ascultat pana acasa 3 melodii, toate manele (una de doua ori). Si avea o Dacie. Tunata, pardon! Mi-a zis sa nu ma sperii ca o ia pe acolo, ca el a mai dus o data o fata asa frumoasa si tanara ca mine pe acolo, si aia s-a speriat, a zis ca i-a pus gand rau.

Mai e taximetristul nebun cu care am fost cu Laura la Baneasa. Care mergea numai pe contrasens cu o viteza uimitoare. Si daca il clacsona cineva injura de toti sfintii, mortii si organele (nu cele de politie). De vreo cateva ori a tinut sa ne demonstreze cat e el de barbat si a scos si capul pe geam sa mai dea cate o flegma cuiva din trafic care il incurca (adica mergea regulamentar pe sensul lui si nu vroia sa ne faca noua loc).

Unu, o data, a zis ca el ar vrea sa ma ia de nevasta. Ca nu-i vine a crede ca s-a urcat in taxi cu el o femeie care nu se baga in seama, care nu vorbeste mult si prost. Si ca daca ar fi toate femeile ca mine...

Taximetristul amuzant care m-a dus saptamana trecuta la cinemateca... Mai e si taximetristul din Sibiu care mi-a zis sa ma tin bine la curbe, ca el a mai dat clientii cu capul de geam...

Si cred ca mai sunt , dar astia imi vin acum in minte.

Once upon a December

oameni din alt film

Oamenii sunt cel mai bun lucru creat de Univers. Sau de Dumnezeu, sau cine i-a creat. Fiecare cu opinia lui, nu dezbat asta aici.
O sa imi insirati acum carcateristicile taranului idiot si o sa vreti sa imi demonstrati ca gresesc si ca eu cred prea usor in oameni. O sa imi reprosati, asa cum multi dintre voi ati facut-o de multe ori ca am asteptari prea mari din partea oamenilor.
Ca ma atasez prea repede de unii din ei si ca de asta sunt atat de usor de ranit. Dragii mei, va anunt ca nu va contrazic. Si ca sufar des din cauza oamenilor. Si ca ma atasez, poate, prea repede de unii dintre ei. Si ca uneori confund sentimentele din prea mult entuziasm (care, la fel, poate e prea rapid la mine).
Dar cred cu maximum de resurse ca oamenii sunt cel mai frumos lucru. Ca e minunat sa cunosti caldura sufleteasca ce porneste din oameni diferiti. Ca e extraordinar sa te vezi in ochii celorlalti.
Ca fiecare om care-ti intra in suflet poate vei intra si tu vreodata in sufletul lui si o vei simti inzecit.
E atat de bine sa fii inconjurat de oameni care te fac sa te simti mai bine. Oameni care te fac sa te simti ca esti cineva. Ca esti iubit. Ca exista cineva caruia ii pasa de tine.
Genul de oameni care iti aduc aminte de ce merita sa treci peste toate kkturile, de ce trebuie sa le traiesti. Genul de oameni alaturi de care te simti un om mai frumos decat poate esti. Care te fac sa te simti mai destept decat esti. Mai bun. Mai iubit,mai optimist. Langa care stii ca totul va fi bine, ca merita, ca, ca, ca.
E atat de frumos sa-ti zica cineva din 5 in 5 minute ca te iubeste (ati observat ca oamenii au uitat sa-si zica mai des te iubesc? sau ca n-au stiut niciodata sa o spuna?), chiar daca stii ca o face pentru ca si el trece printr-o perioada grea.
E frumos sa fie altcineva care sa stie cand sa vina si sa te stranga de mana cu un zambet incurajator pe figura ca sa stii ca exista cineva caruia ii pasa.
Ca altcineva te imbratiseaza gratis oricum, oricand.
Ca altcineva te suna la 1 noaptea sa vorbeasca in paralel cu tine la telefon si cu cineva pe net si sa iti citeasca de pe mail chestii dubioase trimise tot de tine (vreo jumatate de ora asa).
Ca cineva iti aduce bomboane care le poti imparti cu restul.
Ca cineva iti aduce vin fiert pe masa fara sa ceri.
Ca ai cu cine fugi sa bei un ceai faorte bun cu gust de mere.
Ca ai cu cine vorbi ore intregi despre cercei.
Ca exista cineva care te ia usor de dupa umeri, iti mangaie fata si incearca sa te convinga sa stingi tigara... pentru ca faci rau.
Ca exista cineva care iti zice... lasa, Moni, ca le stim noi.
Ca altcineva iti aduce mereu pe masa Cappy Junior. Ca ai de la cine sa inveti sa bati la table.

Ca exista Puuuuuuiiiiiiuuuuuu care le stie pe toate si zambeste strengareste.
Ca cineva striga in gura mare ca el are nevoie sa fie iubit (alcoolul asta ce scoate din oameni), ca cineva are grija sa ajungi cu bine acasa, sa te sune dimineata altcineva sa te intrebe daca ai dormit bine, altcineva sa te duca la Bucuresti pana la bloc ca te-a "luat pe semnatura" si pentru ca ploua, ca cineva iti infasoara fularul de dupa gat, ca te suna cel putin 2-3 persoane sa vada daca ai ajuns bine, ca vezi figuri triste la gandul ca pleci (si nu e doar figura ta), ca auzi numai ganduri de incurajare reciproca de genul "hai ca nu mai e mult, ne revedem noi".
Si ca exista acea strangere in brate. care o ofera fiecare. Si tu stii ce inseamna asta. Si nu mai ai nevoie de altceva.
Ca sa nu mai o lungesc ca ar fi multe alte lucruri. Acesti oameni sunt extraordinari. Si stiu ca e atat de bine ca exista. Fiecare in parte si fiecare separat.
Sunt multe de zis dar ma gandesc sa inchei postul asta pentru ca o sa va plictisiti si n-o sa-l mai cititi pana la final. Si pentru ca e ora 1 jumatate noaptea si imi e greu sa scriu si sa vorbesc in acelasi timp la telefon (de vreo ora si ceva incontinuu cu unu din acesti oameni). (hai possa, mai stai mult la buda?)

Mircea Baniciu - Cu tine in gand

Conexiuni-Mai ramai putin

Am reascultat melodia asta dua vreo 6 ani... si mi-am adus aminte de anii de liceu. Care, asa cum povesteam mai de mult, i-am petrcut inafara liceului. Vai ce adolescenta frumoasa am mai avut. Nu-mi place sa recunosc ca trebuie sa-i multumesc cel mai tare unui om... unul anume.

de ce-uri

Sunt o gramada de lucruri mai mult sau mai putin cretine care ma preocupa:
De exemplu, de ce femeile urate (nu ma refer acum la fizic, ci la caracter) au mai usor relatii stabile decat cele frumoase.
De ce barbatii chei sunt mai doriti decat cei cu parul frumos (nu e o presupunere, e dovedit).
De ce majoritatea oamenilor destepti sunt saraci.
De ce negam lucruri care stim ca ar fi mai bine sa le recunoastem (bine, aici vorbesc despre mine).
de ce pierd mereu metroul la Victoriei dimineata (bine, nici asta nu va intereseaza)
De ce nu ne ajunge niciodata timpul.
Si in final, ca aici cred ca vroiam sa ajung... de ce nu eu? de ce nici acum?

Sunt... monica

Imi zice Monica mea sambata: auzi, acu daca nu mai esti euforica/fericita, inseamna ca o sa scrii mai des pe blog?
Da, am zis ca nu pot scrie cand mi-e prea bine si acu ar trebui sa pot. Totusi, de sambata stau cu blogspotul deschis si incerc sa scriu ceva. am inceput vreo 3 posturi, n-am reusit sa scriu nici unul.
Ce simt? Cum imi e? Nu stiu! Am avut stare de depresie cu mancat multe dulciuri, tampenii, mult alcool sambata (dans, tipetele lui alex in urechea mea, oameni frumosi, deci misto pana la urma), mult Greys Anatomy (ooo, Mc Dreamy...).
Acum? Acu incerc sa-mi revin la viata normala. Sa invat sa ma trezesc din nou la 8 si maxim la 10 sa plec de acasa. Azi nu mi-a reusit, dar sper ca pana la sfarsitul saptamanii voi putea face asta. Sa ajung cu toate la zi (aseara am incropit un proiect si niste articole, deci e un inceput). Sa ma vad mai des cu prietenii. Mi-e dor de Carmenutza. Si de Paula. Mooama ce nesimtita sunt. N-am mai vizitat-o sau vazut-o p Paula de vreo 5 luni.
Cum ma simt cu adevarat? Ma simt in alt corp. Ma simt in hainele altcuiva. E cam greu de explicat. As vrea sa evadez din mine, sa ma duc in altcineva. Sa nu ma stie nimeni. Eu nu prea stiu sa tin secrete sau sa ascund lucruri. Si totusi nimeni, dar nimeni nu stie cu adevarat niciodata ce e cu mine. Pentru ca nici eu nu stiu.
Vorbesc serios. O sa imi iau alte haine, o sa imi fac suvite blonde (oricum imi doream asta, chiar daca Iulia mi-a zis ca n-o sa mai vorbeasca cu mine), o sa ascult alta muzica si clar tre sa imi schimb serialul :D. Asta daca termin mai repede Greys anatomy si daca Mc Dreamy nu mai zambeste asa de frumos.
Da, urasc sarbatorile astea "de familie" desi abia astept sa vina Craciunul. Urasc ca n-am fost acasa de Sf Nicolae desi zic mereu ca nu-mi place cand se aduna oameni multi in casa, cand tre sa gatesc pentru musafiri si se aduna multe vase de spalat. Si eu vreau sa ma duc mai repede in oras sa ma intalnesc cu Dani si cu Osu. Vai, cat de dor imi e si de Dani!
Astept Craciunul pentru ca mi-a promis Iuli ca vine la Tulcea. Si ca sper sa il vad pe Gelu. Nici pe el nu l-am vazut de un an. Si sa ciocnesc o sarma cu Bibi, doar am promis.
In rest... nu prea am chef de socializat. Si nici sa ma intrebe lumea daca imi e bine. Nu, nu imi e. Dar, asa cum zicea Laura. O sa trec repede peste asta. Sunt... monica.

La multi ani Laurici!

Am o sora. Pentru cei ce nu stiau deja asta. Si chiar daca noi am fost mereu mai reci una cu alta, eu o iubesc mult. Cred ca i-am zis asta o data intr-un sms. Chiar daca eram cam ametita de alcool. Cred ca si acum suntputin. Un concert Karma si 3 Cuba Libre. Si un shot care nu stiu exact ce continea.
Sora mea este un om bun si ambitios. Stiu ca nu m-a inteles intotdeauna si nu a inteles alegerile mele. Sincer, de multe ori, nici eu pe ale ei. Dar asta nu inseamna ca nu o iubesc. Astra nu inseamna ca nu e singura persoana pe care o numesc familie din tot sufletul. E singurul punct de sprijin, singurul lucru care stiu ca e acolo.
Deci... la multi ani Laurici, imi doresc mult sa fii fericita candva din toate puctele de vedere. Sa ai tot ce iti doresti. Sa poti striga cand vrei ceva, sa poti spune in gura mare ce iubesti.
La multi ani si sper ca intr-o zi sa-mi ierti toate cuvintele spuse la nervi. Stiu ca si tu ma iubesti mult, poate intr-o zi nu ne vom mai ascunde dupa degete si vom putea recunoaste asta. Ne avem una pe alta si atat. E cel mai important.