20 iun. 2010

Legende urbane - Sighisoara

Am deja 4 zile de cand stau in Sighisoara si e ca acasa. Acasa, la Tulcea ma refer. Pe fata de langa Casa Caseasca nu stiu cum o cheama, dar prietenul ei e Iulian si Iulian lucreaza in constructii. Langa, doamna de la magazinul de antichitati, are o fata la liceu a carui nume nu l-am retinut desi e una din voluntarele noastre.
Pe tobosarul cetatii (cel cu "Am zis!", marca inregistrata la OSIM) il cheama Dorin si e profesor de desen. Este casatorit si are o fetita. El e nascut pe 11 septembrie si-si sarbatoreste ziua o data cu atentatul american. Sotia sa si-o sarbatoreste cand se comemoreaza atentatul de la Madrid, iar fata lui e nascuta in ziua in care a inceput rascoala ungurilor. Nu mai face un alt copil, si-ar mai dori dar nu-si permite. Sta cu chirie, plateste 150 de euro pe luna intr-un apartament cu doua camere si are un vecin nebun care ieri l-a impins pe scari. Dar el trebuie sa zambeasca prin cetate, sa vorbeasca cu turistii, bate toba si face poze.
Fostul director al bibliotecii din Sighisoara a fost dat jos din functie pentru ca e betiv. Omul, artist dealtfel. Cand era mai tanar, facea seri de Tarkovsky cu 3-4 alti sighisoreni, singurii interesati de asta. Se uitau la filme precum Solaris sau Andrey Rublyov, si interpretau simboluri. Acum, bibliotecarul sarbatoreste marii poeti prin seri de poezie, de multe ori la el acasa. Este divortat. Sotia sa a inebunit, au fost plecati din tara, s-a implicat pe acolo in politica si a luat-o razna. El s-a apucat de baut.
Primarul e AP-ist din principiu, s-a mutat la PSD ca de acolo a luat mai multe fonduri, acum ar fi vrut sa s mute la PDL, dar nu a putut ca l-ar fi dat alti PSD-isti jos. Se pare ca are multi dusmani, dar oamenii il iubesc.
Festivalul Medieval de anul acesta pare ca nu se mai tine, nici cel al etniilor. Lipsa de bani, cica au furat unii mult.
Patronul de la Aristocrat, singurul club "de fitze" din Sighisoara (si cinematograf ziua) are un copil de 5 ani. Patronii hotelurilor din oras nu-l prea iubesc, nu inteleg ei cum ii merge afacerea...
Cica daca esti femeie si vrei sa te casatoresti, trebuie sa urci la Sighisoara scarile acoperite. Pe fiecare treapta iubitul trebuie sa te sarute si sa-ti spuna numele. Pe treapta 54 iti va gresi sigur numele (cu siguranta au mai fost si alte femei in viata lui). Daca pana pe treapta 76 te va convinge ca a gresit intentionat sa te vada cum reactionezi, sa-l iei de barbat. Daca nu este suficient de destept sa iti spuna asta, trebuie sa-l lasi.
... si povestea continua

In Sighisoara nu ne-a spus inca nimeni ca nu se poate (inafara de primarie, dar asta e altceva, e de stat). Putem sa lipim la dumneavoastra pe usa un afis? Da! Putem sa mutam o masa? Sigur! putem sa ne rezemam scara de peretele de aici in spatele clientilor? da, cum sa nu?

3 comentarii:

iulia (ID mess : iuliaestefany) spunea...

Doamne cat mi-ar placea sa vb mai multe cu tine..citesc ce scrii si ma regasesc in tot.

Monyk spunea...

pai am putea sa facem asta.
Iti dau add, promit, dar nu zilele astea ca sunt foarte ocupata.

Anonim spunea...

haha..m-am amuzat putin ce-i drept :)
Delia