tradari

Astazi m-am simtit tradata. Incredibil de tradata.
Tradata de mine, de cei dragi, de propriile-mi ganduri, de sentimente, de situatii.

M-am trezit prinsa intr-o situatie din care nu aveam cum sa ies cu capul sus. Si ma doare asta incredibil.
Stiti, eu ma uitam mult la Gilmore Girls, stiu ca nu conteaza asta.
Si e o faza in film, cand Rory se desparte de Dean si se duce sa-i spuna ca l-a iubit si ca ii pare rau si ca acum mama lui si sora lui se vor purta urat cu ea sau se vor purta frumos cu ea si ea se va simti prost ca nu se poarta urat, asa cum ar merita.
Iar el ii spune intr-un fel uracios: ghinion, nu o sa te placa toata lumea, se mai intampla.
Eu nu m-am despartit de nimeni. Si am ajuns intr-o situatie in care cineva trebuie sa nu ma mai placa, nu? Stiti care e surpriza? Ca nu am ales eu sa ajung in situatia asta, si urasc sa aleaga altii pentru mine. Si ca voi ma bagati aici si tot voi, sau macar o parte a baricadei, va trebui sa ma urati in final.

Vreau, macar odata, sa nu va mai ganditi atat de mult la voi si la cat va afecteaza pe voi un gest sau un cuvant, si sa incercati sa patrundeti in mintea si in sufletul meu, sa va ganditi la situatiile in care ma puneti si sa va intrebati daca si cat ma doare.
Va spun eu: ati urla.

Credeti ca eu asta imi doresc cu adevarat? Credeti ca imi place sa fiu la mijloc, intre voi toti? Ca in capul meu sa se sparga totul? Ca nu intelegeti nimic?
Ca nu vreau sa ma urasca?
Ca nu vreau sa fie asa? Ca tot razboiul meu e ca sa ma apar?
Poate ca toate lucrurile care le spun eu nu sunt suficiente, caci nu stiu sa spun cu adevarat ce vreu?

Ma doare, ma doare rau tot ce fac oamenii din jur. Ma doare ca trebuie sa ma prefac, ma doare ca am obosit, ma doare ca nu ma intelegeti si ca eu trebuie sa fac eforturi zilnice sa uit, sa iert, sa inteleg, sa caut scuze.

Nu mi-e bine si n-am ce sa fac. Imi consum resursele pe voi, caci mi-e frica sa ma lovesc de mine. Fug de tot ce simt.

Ma simt tradata. Si nu pot si nu vreau sa caut vinovatii. Vreau doar sa treaca. Si sa nu va mai bateti joc de mintea si de sufletul meu. Si sa-mi cautati scuze, si sa nu-mi mai faceti rau, si sa pierdeti din acel pretios timp al vostru macar putin sa incercati sa ma intelegeti.

Si nu mai e loc de poate

Azi am comis-o. Din nou.
Nu stiu de ce. Si nici de unde. Dar am facut-o din nou, am privit inapoi, am cautat, am trisat, am furat, am trisat, am mintit...
Doar azi.

Parca tot trecutul ala a fost ingropat, incerc sa descopar cine mai este el, care ii mai este viata, ce mai traieste, cu cine mai vorbeste, ce il mai doare, ce-l mai consoleaza...
E sters, e gol, nue nimic acolo, poate are o viata linistita si fara probleme, poate ca traieste un drum drept si fara hopuri, poate ca langa mine ar fi fost mai greu, poate ar fi trebuit sa ocolim, poate ne-ar fi fost frica sau teama.

Si m-am gandit din nou, asa cum ma gandesc adesea, cum ar fi fost daca.
Si ar fi fost totul diferit si poate nu i-ar fi facut bine cum ii e acum, sau poate ca ar fi trait, sau poate ca ar fi fugit, si poate inca fuge.

Dar nu e loc de poate si azi -am chef sa joc rolul femeii puternice care nu regreta nimic.
Vorbeam azi cu un prieten si strigam cat ma tin plamanii, "da, am iubit si eu odata!"

Si toate lururile pe care nu le-am spus... si pe care nu le pot spune aici... eu n-as fi foat asa pentru ca nu pot. Langa mine nu ai fi putut avea o viata lina, sau linistita, sau fara probleme. As fi cerut enorm si poate uneori as fi dat putin, alteori poate as fi dat prea mult si as fi sufocat.

Nu stiu unde ma duc si nici de unde vin. Nu stiu ce mi-am dorit si nu stiu ce-mi doresc. Nu stiu de ce mai fur, nu stiu de ce trisez.

Acum putin timp am intalnit pe cineva. Cineva care ma face sa rad. Si in a carui prezenta zambesc. Dar in a carui absenta nu simt nici o lipsa. Ma bucura cand e, nu-mi pasa cand nu e.
Oricum nu va zic cine e, e doar un semn ca undeva, inauntru, s-a eliberat un loc.
Ca nimeni nu mai e si ca pentru nimeni nu mai.

Ramana el cu farmecul buzelor stranse, cu pleoapele plecate, cu stangaciile dragi si visele frumoase. Am sa mi le amintesc mereu cu drag, poate uneori gresesc si ma uit inapoi, uneori poate mi-e dor. Si nu incerc sa ma mint cand spun ca in mine au murit si ca nu le mai vreau inapoi.
Ma simt goala si seaca, n-as mai sti ce sa fac cu trairile de atunci, n-as mai sti sa glumesc, sa mint, sa ascund si sa construiesc, sa tremur si sa fur.
Adio si pe curand as zice, stiu ca o sa ne mai intalnim in ganduri si clipe, poate uneori mintile ni se intersecteaza, poate uneori trec unele pe langa altele, poate ai si uitat, poate e doar un cosmar, poate nici nu s-a intamplat, poate n-are sens si totusi nu e loc de "poate".

As spune multe daca as sti cum, as face gesturi necugetate daca as avea vreo motivatie acum, as fugi maine de toate, as lua-o de la capat daca as sti de ce...

... despre lipsuri. sau nu

Imi traiesc viata intr-o agitatie continua, fara somn si fara timp de ganduri.
Nu stiu daca este un mod de a fugi de ganduri sau este adrenalina care imi lipsea si care trebuie inlocuita cu ceva.

Alerg fara sens, alerg fara noima si uneori imi aduc aminte de nicaieri de ochii lui.
Apoi il urasc ca nu a putut aduce in viata mea ce imi lipsea, apoi imi inchipui viata alaturi de el si ma gandesc ca oricum n-as fi putut sa fiu ce sunt acum si ca e mai bine asa, apoi ma intreb daca nu cumva ma mint si daca nu cumva banalitatea aceea m-ar fi facut fericita.

Luni am fost la concert la Emeric Imre si pentru prima data nu m-a durut nimic de acolo si nici nu stiu daca asta e bine sau rau. M-am bucurat de cantece si atat si simteam ca-mi lipseste acea stare.
Acum nu sufar, nu mai sufar dupa nimeni si dupa nimic, ca niciodata. Si totusi parca starea asta nu este de bine, ciudat.

Nici pe blog nu mai scriu si-mi aduc aminte de acele luni in care scriam de 2-3 ori pe zi. Acum am abia 3 posturi pe luna.
Nu ma mai gandesc la lucruri mari, nici la lucruri mici. Nu ma mai bucura si nu ma mai intristeaza nimic.

Nu stiu daca sa va zic ca sunt vesela, sau sunt trista. Spun deobicei ca sunt ocupata. Si chiar sunt.
Ma bucur la cate o realizare mica, ma enervez cand lucrurile nu ies asa cum mi-as dori. profesional vorbind. Sau cand ceva nu imi convine. personal vorbind...

Mi-as dori un prieten cu care sa pierd o noapte discutand lucruri frumoase. Imi lipsesc oamenii asa cum ii vedeam sau cum ii determinam candva sa fie.

din cand in gand

Nu ti-am mai scris de mult...
Sambata am vorbit din nou despre tine, asa, ca o poveste minunata, asa cum a si fost, dar o poveste de care m-am detasat.
Am amintit si despre el, dar doar in treacat, sia-cum n-am sa mai explic de ce.

Nu stiu cat imi mai lipsesti, stiu ca mi-e dor si poate as vrea sa te mai intalnesc uneori. Dar nu-mi doresc asta cu disperare si nici nu cred ca viata mea se va sfarsi odata cu plecarea ta definitiva din viata mea, sub orice forma.

Stiu ca mi-e dor de cateva lucruri, dar ca nici macar nu-mi mai doresc sa fie ceva cum a fost, oricum acum ar fi altfel, oricum suntem diferiti, oricum suntem aproape doi straini acum, oricum avem vieti paralele, oricum pentru prima data poate tu n-ai sa mai intelegi de ce fac eu ce fac iar eu n-am sa te mai inteleg pe tine.

Ne-am instrainat atat incat oricat ne-am dori uneori sa ne intoarcem acolo sau sa traim ce am trait candva, nu mai avem cum sa facem asta.
Aseara am fost la AC/DC. Azi ma duc la Emeric Imre. Si stiu ca ti-ar fi placut sau mi-ar fi placut sa traim lucrurile acestea impreuna.
Dar asta a fost demult.

winamp

am 341 de melodii Pink Floyd in playlist (unele probabil se repeta). Si e foarte bine.

Ieri am ascultat toata ziua AC/DC. Ciudat, dar nu m-am gandit sa merg la ei la concert, desi am apetitul deschis. Poate merg totusi...

revenind... a fost liniste si bine weekendul asta. Cel putin azi. O fi de la Pink Floyd. Anamaria ar fi mandra de mine...

M-am gandit la oamenii care i-am pierdut din jurul nostru... suntem inca prea tineri pentru asta si ma intreb cum reusesc batranii sa se uite in jurul lor cum, unul cate unul, oamenii dispar undeva.

Si mi-a mai intrat in cap o idee. Despre relatii de data asta.
Ca de fapt exista una singura, aceea de demult. Si ca in rest nu exista decat o incercare de a repara ceea ce nu a fost bine atunci.

Si m-am mai gandit la cate va lucruri de genul:
- da, ai avut dreptate, cred ca m-am folosit de tine, dar nu sunt pregatita sa recunosc daca intr-adevar a fost asa.
- da, sunt perfida uneori si-mi urmaresc interesele. Toti facem asa, nu?
- sunt mai perversa si mai rea decat credeam. Si ma bucur
- uneori mi-e dor de tine asa defect cum erai
- imi doresc sa ajung sus de tot
- daca zic ca obosesc o fac doar ca sa atrag atentia