Ma intrebi daca mi-e bine.
Surad usor, din coltul gurii si te mint ca da. Ce-as putea altceva sa zic? Sa-ti spun ca nu? Ca mi-e inca dor de tine? Ca ma gandesc ore in sir, sperand ca, printr-o minune, gandurile mele sa ajunga pana la tine iar tu sa simti tot ce vreau eu sa spun cu adevarat?
Ca sunt zile in care nu fac altceva decat sa stau si sa privesc spre telefon asteptand sa sune si la capatul celalalt sa aud vocea ta?
Ma intrebi ce-am mai facut.
Incep sa adun cuvinte dupa cuvinte, sa te conving ca nu te-am mintit prima data, atunci cand ti-am spus ca mi-e bine. Evit cuvinte precum dor, drag, frica sau emotii. Insir banalitati si-ti ascund cat mi-ai lipsit. A trecut prea mult timp. Putea trece si o singura zi, la fel de mult ar fi fost pentru mine.
Nu ma crezi cand iti spun ca nu e nimeni in viata mea, pentru ca ma vezi si stii cum sunt eu cand simt, Continui sa te mint, nu pot sa-ti zic ca inca esti in viata mea, desi stim amandoi ca n-are nici o logica.
Ma intrebi daca ma mai gandesc la el.
Iti zic ca da, caci nu te pot minti mereu. Nu stii insa ca el nu mai e de mult acelasi, ca poate n-a fost niciodata. Ma mint, te mint, stim amandoi ca e mai bine asa.
Te intreb daca esti fericit.
Nu ai nici un motiv pentru care sa nu fii. Si totusi stim amandoi ca nu e asa.
As vrea sa te intreb daca te mai gandesti, macar uneori, la mine. Nu ar fi corect. Si ce mi-ai putea raspunde? Ai putea sa ma minti si sa imi spui ca nu. Stim amandoi ca nu e asa. Si la ce ar folosi sa-mi spui ca da?
Fugim amandoi de ce-am putea spune. Acum cuvintele ne sunt interpretate, nu ne mai putem juca cu ele.
A trecut prea mult timp. Stim amandoi ca suntem in trenuri diferite si ca ne mai intersectam prin statii, incercand sa ne amintim cum era.
Am uitat sa mai simtim altfel. Am uitat sa ne mai bucuram de ce simtitm. Ne facem griji unul pentru altul. E important sa-i fie celuilalt bine. De asta punem intrebari fara sens, de asta asteptam raspunsuri despre care banuim ca sunt doar minciuni. Nu stim niciodata cu adevarat despre ce visam, despre cine vorbim. Si ne mintim ca e mai bine asa.
Ne e frica de ce am putea zice cu adevarat si ne ferim privirile. Acolo sunt niste raspunsuri cu care n-am sti ce sa facem. Nu ne mai atingem. Daca o facem, din greseala, ne cerem scuze, N-am vrut. Ba da, am vrut, dar e mai usor sa mintim.
La naiba! Nici unul dintre noi n-ar vrea acum sa o ia de la capat. Am cheltuit timp, energie si prea multe sentimente. Le-am irosit pe traseu, le-am aruncat si apoi am adunat ramasitele. E inutil sa incercam sa compunem acum ceva ce am distrus cu buna stiinta.
Surad usor, din coltul gurii si te mint ca da. Ce-as putea altceva sa zic? Sa-ti spun ca nu? Ca mi-e inca dor de tine? Ca ma gandesc ore in sir, sperand ca, printr-o minune, gandurile mele sa ajunga pana la tine iar tu sa simti tot ce vreau eu sa spun cu adevarat?
Ca sunt zile in care nu fac altceva decat sa stau si sa privesc spre telefon asteptand sa sune si la capatul celalalt sa aud vocea ta?
Ma intrebi ce-am mai facut.
Incep sa adun cuvinte dupa cuvinte, sa te conving ca nu te-am mintit prima data, atunci cand ti-am spus ca mi-e bine. Evit cuvinte precum dor, drag, frica sau emotii. Insir banalitati si-ti ascund cat mi-ai lipsit. A trecut prea mult timp. Putea trece si o singura zi, la fel de mult ar fi fost pentru mine.
Nu ma crezi cand iti spun ca nu e nimeni in viata mea, pentru ca ma vezi si stii cum sunt eu cand simt, Continui sa te mint, nu pot sa-ti zic ca inca esti in viata mea, desi stim amandoi ca n-are nici o logica.
Ma intrebi daca ma mai gandesc la el.
Iti zic ca da, caci nu te pot minti mereu. Nu stii insa ca el nu mai e de mult acelasi, ca poate n-a fost niciodata. Ma mint, te mint, stim amandoi ca e mai bine asa.
Te intreb daca esti fericit.
Nu ai nici un motiv pentru care sa nu fii. Si totusi stim amandoi ca nu e asa.
As vrea sa te intreb daca te mai gandesti, macar uneori, la mine. Nu ar fi corect. Si ce mi-ai putea raspunde? Ai putea sa ma minti si sa imi spui ca nu. Stim amandoi ca nu e asa. Si la ce ar folosi sa-mi spui ca da?
Fugim amandoi de ce-am putea spune. Acum cuvintele ne sunt interpretate, nu ne mai putem juca cu ele.
A trecut prea mult timp. Stim amandoi ca suntem in trenuri diferite si ca ne mai intersectam prin statii, incercand sa ne amintim cum era.
Am uitat sa mai simtim altfel. Am uitat sa ne mai bucuram de ce simtitm. Ne facem griji unul pentru altul. E important sa-i fie celuilalt bine. De asta punem intrebari fara sens, de asta asteptam raspunsuri despre care banuim ca sunt doar minciuni. Nu stim niciodata cu adevarat despre ce visam, despre cine vorbim. Si ne mintim ca e mai bine asa.
Ne e frica de ce am putea zice cu adevarat si ne ferim privirile. Acolo sunt niste raspunsuri cu care n-am sti ce sa facem. Nu ne mai atingem. Daca o facem, din greseala, ne cerem scuze, N-am vrut. Ba da, am vrut, dar e mai usor sa mintim.
La naiba! Nici unul dintre noi n-ar vrea acum sa o ia de la capat. Am cheltuit timp, energie si prea multe sentimente. Le-am irosit pe traseu, le-am aruncat si apoi am adunat ramasitele. E inutil sa incercam sa compunem acum ceva ce am distrus cu buna stiinta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu