la ce am muncit ultimele luni din viata mea...

(a se privi de jos in sus! Multumim, Mihai!!!!)

doar daca

mi-ar placea sa existi asa cum mi te-am imaginat eu.
Sa iti spun ca imi pare rau, ca te-am iubit, ca mi-e dor, ca vreau sa fii langa mine, ca nu pot fara tine, ca as vrea sa fiu cu tine, sa uit totul si sa nu conteze altceva.

Mi-ar placea sa-mi aduc aminte parfumul tau, vocea ta, mi-ar placea sa ne certam si sa ne impacam, sa imi bata inima mai tare doar la gandul ca existi, sa fiu geloasa, sa urlu, sa tip, sa te lovesc, sa te sarut apoi, sa te mangai cand dormi si tu sa te prefaci ca nu ma simti.

Daca ai fi existat asa cum mi te-am imaginat, acum m-ar fi durut si-as fi stiut ca nimeni nu te-ar egala si ca nimic nu va mai fi asa cunm a fost.
Daca m-ai fi iubit asa cum am crezut, daca tot ce-am simtit candva pentru tine ar fi fost atat de mult precum mi-am dorit, acum nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
Nu stiu cum as mai fi invatat sa zambesc, cum as fi putut privi oamenii in ochi, cum as fi dormit noptile si cum as fi pasit prin iarba.

Mi-e rusine uneori ca nu te-am iubit atat cat am pretins. Poate ca asa si trebuia, poate ca totusi te-am iubit dar mi-am refuzat asta prea mult, poate ca m-am mintit, poate ca te-am mintit, ce mai conteaza?

Conteaza ca acum eu nu mai stiu ce inseamna a iubi, pacat ca am uitat din nou sa simt, ca mi-e frica de oameni, ca nu mai stiu nici sa zambesc in acel fel, ca am uitat sa rad intr-un anume mod...

Cum e sa doara suferinta altuia in tine?
Sa-ti franga inima lacrima altcuiva, sa vrei parca sa ajuti si sa fii stangaci, sa sari - si asta doar in gand - sa vrei si sa nu poti, sa speri si sa regreti, sa uiti si sa zambesti?
Departe de mine sa scriu vreo poezie, am fost mereu anti-talent la asta, scriam in clasa a VII-a niste lucruri mai urate decat poezia despre Oto din "Nunta in Basarabia".

Am prins din nou drag de oameni, unii nu mi i-as mai scoate din suflet niciodata, mi-e tot mai greu sa creez apropieri, mi-e tot mai frica sa ma las dusa de val, ma gandesc totusi tot mai des la minciuni si eventuale prefacatorii. Si totusi.

Imi spun uneori ca m-am facut mai rea. Ma vedeti toti un om deschis, cu zambete si glume, inconjurata de alti oameni. Si totusi sunt un om timid, cu frici si compleze, cu tot felul de stresuri si multe filme ce se desfasoara doar in mintea mea. Nu stiti, nu intelegeti sau nu va pasa. Putini sunt cei ce ma cunosc, mai putini cei ce intelegi si nimeni nu stie. Nu stie ca de fapt inca mi-e dor, nu stiti ce regret si cum as face, nu stiti cat mi-e de frica, cat as vrea sa fug de toti.
Am nevoie de aprecieri si cuvinte, de incurajari si impins de la spate. Vreau sa cred ca eu contez, ca tot ce zic sau fac are un sens, ca cineva in lumea asta o sa zica o data: "am intalnit-o" si ca, dintre toti cei pentru care as da orice va exista cineva care sa dea pentru mine totul.

Pana una alta... ma scald intr-o apa calduta, nici prea prea nici foarte foarte, cunosc cativa oameni misto si mi-e frica de ei, acum nu-mi mai fac prieteni peste tot pe unde trec, si daca ma insel, si daca nu e decat o poveste?

noaptea

Vroiam sa va spun doar ca noaptea este cel mai bun sfetnic din lume.
Aseara m-am asezat foarte suparata, nervoasa si plangacioasa in pat. Imi venea sa injur, aveam de ce, am dat sms-uri nervoase apoi m-am culcat intr-un final.
Dimineata toate lucrurile alea, care sunt intr-adevar grave, mi se pareau nimic.

cam atat pentru azi.

Legende urbane - Sighisoara

Am deja 4 zile de cand stau in Sighisoara si e ca acasa. Acasa, la Tulcea ma refer. Pe fata de langa Casa Caseasca nu stiu cum o cheama, dar prietenul ei e Iulian si Iulian lucreaza in constructii. Langa, doamna de la magazinul de antichitati, are o fata la liceu a carui nume nu l-am retinut desi e una din voluntarele noastre.
Pe tobosarul cetatii (cel cu "Am zis!", marca inregistrata la OSIM) il cheama Dorin si e profesor de desen. Este casatorit si are o fetita. El e nascut pe 11 septembrie si-si sarbatoreste ziua o data cu atentatul american. Sotia sa si-o sarbatoreste cand se comemoreaza atentatul de la Madrid, iar fata lui e nascuta in ziua in care a inceput rascoala ungurilor. Nu mai face un alt copil, si-ar mai dori dar nu-si permite. Sta cu chirie, plateste 150 de euro pe luna intr-un apartament cu doua camere si are un vecin nebun care ieri l-a impins pe scari. Dar el trebuie sa zambeasca prin cetate, sa vorbeasca cu turistii, bate toba si face poze.
Fostul director al bibliotecii din Sighisoara a fost dat jos din functie pentru ca e betiv. Omul, artist dealtfel. Cand era mai tanar, facea seri de Tarkovsky cu 3-4 alti sighisoreni, singurii interesati de asta. Se uitau la filme precum Solaris sau Andrey Rublyov, si interpretau simboluri. Acum, bibliotecarul sarbatoreste marii poeti prin seri de poezie, de multe ori la el acasa. Este divortat. Sotia sa a inebunit, au fost plecati din tara, s-a implicat pe acolo in politica si a luat-o razna. El s-a apucat de baut.
Primarul e AP-ist din principiu, s-a mutat la PSD ca de acolo a luat mai multe fonduri, acum ar fi vrut sa s mute la PDL, dar nu a putut ca l-ar fi dat alti PSD-isti jos. Se pare ca are multi dusmani, dar oamenii il iubesc.
Festivalul Medieval de anul acesta pare ca nu se mai tine, nici cel al etniilor. Lipsa de bani, cica au furat unii mult.
Patronul de la Aristocrat, singurul club "de fitze" din Sighisoara (si cinematograf ziua) are un copil de 5 ani. Patronii hotelurilor din oras nu-l prea iubesc, nu inteleg ei cum ii merge afacerea...
Cica daca esti femeie si vrei sa te casatoresti, trebuie sa urci la Sighisoara scarile acoperite. Pe fiecare treapta iubitul trebuie sa te sarute si sa-ti spuna numele. Pe treapta 54 iti va gresi sigur numele (cu siguranta au mai fost si alte femei in viata lui). Daca pana pe treapta 76 te va convinge ca a gresit intentionat sa te vada cum reactionezi, sa-l iei de barbat. Daca nu este suficient de destept sa iti spuna asta, trebuie sa-l lasi.
... si povestea continua

In Sighisoara nu ne-a spus inca nimeni ca nu se poate (inafara de primarie, dar asta e altceva, e de stat). Putem sa lipim la dumneavoastra pe usa un afis? Da! Putem sa mutam o masa? Sigur! putem sa ne rezemam scara de peretele de aici in spatele clientilor? da, cum sa nu?

601

Postul trecut a avut numarul 600. Nu mi-am dat seama, nu mai conteaza, va anunt la 1000. Sau imi inchid blogul la 1000.

Ma tot gandesc de ceva timp incoace. Nu-mi mai gasesc locul. Incerc sa-mi caut o cale dar nu-mi mai doresc nimic, nu stiu incotro sau de ce.
Ca sa nu fiu stresata sau depreziva, nu mai mai gandes la lucruri. Si uneori intru in panica. Apoi le alung iar.

Mai stiu ca acum nu mai caut: nici succesul, nici iubirea, nici tandretea... o stare seaca.
Nimic nu ma atinge, nimic nu ma emotioneaza, astept sa treaca, nu stiu ce sa treaca, timpul poate, sa treaca pana cand, pana cand ce?
Am citit totusi ieri un post foarte dragut pe blogul lui Dobrovolschi (nu sunt fanul lui, am ajuns din intamplare). Care m-a emotionat, dar asa... de parca ar fi intr-un alt film.

Ma gandeam ca as vrea sa plec din tara. Ca am ajuns atat de rece incat sa nu mai fie greu, incat sa pot sa plec si sa nu ma mai uit inapoi.
Asa cum scria si Dobro, imi amintesc ca intr-o zi, de curand, stiam ce inseamna iubirea, stiam ce inseamna speranta, visul. Acum imi aduc aminte vag si-mi spun ca greseam, habar nu aveam, nu conteaza, eram naiva, eram proasta, bine ca a trecut si gata.

Sunt haotica, nu am ordine in idei din simplul fapt ca nu am o idee, nu am o dorinta, nu am un tel, un scop. Nimic.

TIFF

Gata plec la Cluj. Sa-mi petrec orele la filme, cu oameni frumosi, la petreceri si discutii...
Ma duc la Cluj sa muncesc, dar la Cluj e bine si liniste in mine, si la Cluj e Dan si e totul usor.